Am o stare de grea melancolie…,
Durerea mă sfâșie cu gheare-adânci în piept
Tânjesc! Dorul mă împinge la beție,
Beau, să uit de toate, ca un bătrân inept…
Demonii cei răi pe suflet mi s-au pus;
Mă chinuiesc ca pe Isus Dumnezeu…
Cu mâna îi alung; niciunul nu-i supus,
Ca eriniile pe-Oreste, mă bântuie mereu.
Disperat , caut în cămară drogul cel divin,
Unde-i balsamul pentru durerea mea?!
Sticla de whisky, de țuică sau de vin,
Melancolia e boala cea mai grea!
Tânjesc, dar după ce?..., nu știu!
Simt demonii prezenți, acum mă strâng de gât,
Inima mă doare, în suflet e pustiu…
Pahar după pahar golesc, să-mi treacă de urât…
Înc-un pahar și viața o văd din nou în roz…
Pe demonii cei răi cu vin i-am amețit;
Râd și plâng ca un bătrân matroz
În cârciuma din port, unde-a iubit.
Ah, iubito, de ce m-ai părăsit?
Fără tine viața mea este chin,
M-apasă timpul până la infinit
Beție de-amar și de venin…
Sunt aici, chiar lângă tine sunt!
Niciodată nu te-am părăsit…
Atunci, de ce sună gol sufletu-mi în cânt…
Și inima-i pustie și gându-i otrăvit ?!
Ești aici?! Dar ce departe ai plecat!
De ce te-ai depărtat când lângă mine ești?
Universul, dintre noi, ce mult s-a dilatat!
Iubirea-i amintire din povești…
Mâna o întind iar după pahar...
Himerele mă bântuie, ochii îmi sunt goi,
Cu demonii mă lupt, dar în zadar...
Melancolia e singurătatea-n doi?!...
Melancolia e singurătatea-n doi?!...
Vasile Anton Ieșeanu, 27 decembrie 2015, Iași
