Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta vin. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vin. Afișați toate postările

luni, 28 decembrie 2015

Melancolie masculină


Am o stare  de  grea melancolie…,
Durerea  mă sfâșie cu gheare-adânci în piept
Tânjesc! Dorul mă  împinge la beție,
 Beau, să uit de  toate, ca un bătrân  inept…

Demonii cei răi  pe suflet  mi s-au pus;
 Mă  chinuiesc ca pe Isus Dumnezeu… 
Cu mâna îi alung; niciunul nu-i supus,    
 Ca eriniile pe-Oreste,  mă bântuie mereu.       

Disperat , caut  în cămară   drogul cel divin,
Unde-i   balsamul  pentru   durerea  mea?!  
Sticla de whisky, de  țuică sau de vin,
Melancolia e  boala  cea mai grea!

Tânjesc, dar după ce?..., nu știu!
Simt demonii  prezenți,  acum mă strâng  de gât,
Inima  mă doare,  în suflet e pustiu…
 Pahar după pahar golesc, să-mi treacă de urât…

Înc-un pahar și viața o văd din nou  în roz…
Pe demonii cei răi cu vin i-am amețit;
Râd   și plâng   ca un  bătrân matroz
În cârciuma din port, unde-a  iubit.

Ah,  iubito, de ce m-ai părăsit?
Fără tine viața mea este   chin,
M-apasă  timpul până  la infinit            
Beție de-amar și de venin…              

Sunt aici, chiar lângă tine sunt!
Niciodată  nu te-am părăsit…
Atunci, de ce sună gol sufletu-mi în cânt…
Și inima-i pustie  și gându-i otrăvit ?!                         
        
Ești aici?! Dar  ce departe ai plecat!
De ce te-ai depărtat când lângă mine ești?      
Universul, dintre noi, ce mult s-a dilatat!
Iubirea-i amintire din  povești…

Mâna o întind  iar după pahar...
Himerele mă bântuie, ochii îmi sunt goi,
Cu demonii  mă lupt, dar în zadar...
Melancolia e singurătatea-n doi?!...                      
              

      Vasile Anton Ieșeanu, 27 decembrie 2015, Iași     

duminică, 8 aprilie 2012

Când aud de Băsescu îmi vine să scuip

     Traian Băsescu   este o bestie  cu chip de om care a încălecat pe spinarea   poporului  român  și care nu are de gând să se mai dea jos.   Un excentric în gândire,  prins  și cuprins de paranoia   puterii ce face și desface doar  intrigi  politice și  face numai rău societății românești. 
            Cât i-a costat pe români   rămânerea la putere al  lui Băsescu?! Întrebații pe  ungurii din ștaiful UDMR , câte concesii le-a făcut  puterea portocalie,  să-l mențină  la putere  pe acest  pirat odios.                                                                                                       
      Ieri am asistat  întâmplător  la o scenă românească antologică.  Doi oameni în vârstă  discutau despre scrisoarea lui Băsescu,  trimisă    în modul lui, specific,  perfid, partidelor din opoziție, în timp ce descărcau din portbagajul mașinii vin pentru sărbătorile pascale. 
 Îl văd pe omul în vârstă care asculta  ce-i spunea celălalt că  scuipă a vomă. ,,Ce s-a întâmplat, îl întreabă celălalt, crezând că i s-a făcut rău.” ,,A, nu s-a întâmplat   nimic , numai că, în momentul când aud de Băsescu, îmi vine să scuip.   În politică, continuă el,  îl   prefer pe unul ca  Radu Mazăre -  un excentric în vestimentație,  dar   lucid  în  gândire, unuia ca Băsescu, lucid în vestimentație, dar  excentric în gândire..., un mizerabil distructiv, care nu a făcut nimic bun pentru țară, doar pentru ebele lui cu mintea îngustă.   
       ,,Știi, zice celălalt,  am prins  un  pic din interviul luat de ProTV lui Radu Mazăre. Reporterii l-au întrebat , dacă știe cine va ieși președinte la toamnă. Ce sunt eu, le-a răspuns pe bună dreptate Mazăre, ghicitoare?! Nu știu! Poate Crin Antonescu , poate altcineva , dar oricare  e mai bun  decât Traian Băsescu , care este un distructiv.” 
             Am avertizat  în  multe eseuri despre  caracterul distructiv al lui Băsescu,  încă de la alegerea sa pentru al doilea mandat , dar, deși mulți au citit  eseurile mele puțini au luat în considerare  profețiile mele politice, ca de pildă  acel excelent eseu - Pledoarie pentru o nouă  Românie - http://filosofie-si-literatura.blogspot.com/2010/10/pledoarie-pentru-o-noua-romanie.html  



În blogul Fragmentarium,  venerabila  Zoe Petre,  o non-simpatizantă a PSD- ului, scrie în articolul Ziua Z  ,,Pot simpatiza sincer cu toți cei care strîmbă din nas la mișcările tactice mai greu de înghițit al USL, dar afacerea Cuprumin și toate cele similare au devenit arzătoare, așa că, în ciuda a tot ce am încercat să pun în practică eu însămi în ultimele două decenii,cu cît mai mulți draci se oferă să ne treacă puntea, cu atît atît mai bine. Cu frăția mai vedem pe urmă. Dacă mai stăm mult, adică, și ne tînguim că PNL sau USD și-au pierdut virginitatea, o să rămînă toată nația și siluită, și cu banii luați.”
                                      

vineri, 9 martie 2012

Cei mai buni sfințișori îi face Maria






Timp de preparare:
   aproximativ 4 ore - complexitate redusă
Ingrediente:

  1 kg de faina
  100g de zahar
   trei linguri de ulei
    50 g de drojdie
    1pachet de margarina  
    sare
1/2 l de apă fiartă   și răcită pentru sirop circa 1litru  de apă și
300 grame  zahăr
Coaja de lămâie și portocală

   1  pachet vanilie.
  1/2  kg nucă  măcinată

    un borcan  miere de salcâm 

Mod de preparare:

       
           Se pune apa la fiert se lasă să se răcească puțin spre a se depune calcalcarul, apoi se refierbe cu   zahărul si sarea, până  se topesc. Se dă deoparte, se pune uleiul si când se mai răcește, se adaugă drojdia si făina; se framântă până se încorporează bine totul.
  Se pune la cald  circa 1/2  ore.                                                         Intre timp , se topește margarina, se dă la răcit și când se solidifică se scurge de apa si se pune la loc călduț  apoi se amestecă cu aluatul , la o nouă frământare.      
După ce aluatul  a crescut se pune făină din belșug pe   fundul de lemn, se  ia cu mâna aluat se răsucește cu mâna până se lungește  suficient, apoi  se  împletește în cifra opt  și îi așezăm în tava unsă cu ulei. 
          După ce ii coacem, ii lăsăm sa se răcească, noi  pregătim un sirop din apă,  zahar, alte  arome și în timp ce fierb, trecem sfințișorii prin amestec pe o parte și pe alta, câteva secunde. 
       Îi scoatem cu paleta pe platou, ii ungem cu miere de salcâm, presărăm nucă din belșug. Sunt delicioși  și sățioși. Se  stropesc, la urmă,  cu  un pahar de vin roșu. Poftă bună !

duminică, 26 februarie 2012

Lăsatul secului cu tort Diplomat

http://filosofie-si-literatura.blogspot.com/2012/02/reuniune-de-familie-cu-tort-diplomat.html

 Moto: ,,…Cei ce sunt la masă aceia să șază;  că pre aceia i-ai tocmit și așezat; celorlalți care îți sunt ție dragi și stau în vorbă, tu ia pâine  și bucate dinaintea ta și vin, și le dă cu mâna ta , să mănânce și să bea.’’  (Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie)        
        Joi, pe data de 16 februarie, sună Gabi.  ,,Mama ce bunătăți  pregătești de lăsatul secului?” , o întreabă, mieros, ca de obicei. ,,Lucian  tânjește după bucatele tale’’, dă ea vina  pe prietenul ei, spre a-şi  masca propria-i apetenţă.                                                                           
        Luată prin surprindere, Maria ii spune că pregătește ceva  bun. Anunț-o  și pe Ancuța să vină cu Marius și  Ligia. Sau mai bine  am să  le  telefonez eu.  
              Gabi  este  o gurmandă. Dar a fi gurmand  nu înseamnă, cum pot  fi înclinați  unii să creadă, a  mânca mult, ci, după DEX, înseamnă  a plăcea și a  ști să apreciezi mâncărurile gustoase.                                                             Când  e   vorba despre o  reuniune de familie, Maria intră în stare de fierbere. Vrea ca totul să  fie perfect. Așadar, pe lângă   borșul de vițel, friptură,  garnituri, murături  și alte bunătăți pe care postul le interzice,  Maria  le pregătește copiilor o mică  surpriză – tortul  Diplomat  cu  ananas,  ornat cu kiwi, mango, vișine și portocale, ademenitor,  răcoritor, apetisant  și  aromat. Rețetele se găsesc pe site-urile  culinare, așa că  nu vă mai plictisesc cu aceste amănunte.              
             Alături de un pahar de vin, numit în limbajul popular   -    Căpșună, cum nu se mai află pe valea Jijiei și nici prin pivnițele vestite ale marilor podgorii, tortul  Diplomat a făcut  o fericită   reuniunea de familie.                             Anul acesta  vinul meu   s-a întrecut pe sine.  Strugurii au  un exces de zaharină şi fructoză. I-am cules  toamna târziu, pe când erau   gata  să se stafidească din cauza secetei de anul trecut. Vinul acesta ţărănesc  întrece, în  aromă, culoare  și  gustul  de fructe de pădure, chiar şi   vinurile nobile.  Are un conţinut ridicat de vitamine, minerale, este antioxidant şi  posedă multe virtuţi  terapeutice.  Printre  cele mai bune efecte, băut în cantităţi  moderate, constituie, pentru bărbaţi, un excelent dezinhibant erotic                        L-am  păstrat în damigene pântecoase,  fiind  convins   că sticla nu intră defel în  relaţie  cu vinul  deşi îl înfaşă şi-l  îmbrăţişează  ca pe o odraslă  năzdrăvană  şi-l păstrează, astfel, cu toaste calităţile care îl fac neîntrecut vrăjitor, căci dezleagă şi limba cea mai ciufută.                  
             Nu l-am tratat cu  sulf sau alte chimicale. Vinul e   natural,  de la mama lui, cum se spune, de aceea, nici  nu zici că-i vin, ci mai degrabă  e ambrozie sau nectar,  licoare  de care, pe vremea  vechilor  greci,   doar   zeii aveau parte, nu oamenii de rând.
De  bei un pahar, ai  mai  bea  unul  şi încă unul, dar e înşelător ca o  nimfetă  – te mângâie în cele mai fanteziste  chipuri şi  repede te-adoarme.            Ei bine, pe noi bărbaţii nu ne-a adormit,  dar ne-a ademenit la interminabile discuţii, încât, fetele căutau, fel şi fel de vicleşuguri spre a face bărbaţii  să le însoţească la casele  lor, dar  cum să-i scoată de  sub vraja lui Bachus când le dezlegase limbile cu această minunată licoare.  ,,Domnilor  vorbiţi mai mult  femeile!’’, zicea  Gabi,  invidioasă, că nu mai terminam dezbaterile.  ,,Păi, măcar acum să vorbim şi noi, zice Lucian  că, în rest, nu mai avem timp, de gura voastră.’’ ,,Ai! Ai!’’ îl ameninţă ea cu degetul.                                         
 Ligia, trimisă de maică-sa,  vine mereu cu texte şi pretexte, ba că  mai are teme de făcut,  ba că trebuie să facă baie, doar-doar  l-o  păcăli  pe Marius să meargă  acasă. Dar  Marius, care, de regulă, se limitează la un pahar, acum îmboldit  de aromele emanate de Căpşunică, găseşte motive întemeiate pentru a amâna plecarea şi a dezbate problemele stringente  până la capăt.                                                                                    
 Ei, şi pe când vinul şăgalnic  începea să înmoaie spiritele, apare  Maria cu surpriza ei de zile mari – tortul Diplomat. Nu  sunt un admirator al dulciurilor. Dimpotrivă, am iubit  mai mult acriturile, dar   felia  de tort rece,  împănată cu fructe, a fost atât  de  plăcută  , încât, la urmă am renunţat la  ultimul pahar de  vin să nu-i anihilez  efectele afrodiziace, aş spune.                                                                               
Prietenul meu, Dragoş Grosu, administrator al firmei SC Code 932 srl,  producătoare de  softuri  - webdesign, proiectare 3d, servicii spaţiul tridimensional, creaţii grafice site-uri, creare website-uri, proiectare website, pe care îl rugasem să mă  ajute la instalarea, pe noul calculator, a  programelor, îmi spunea, a doua  zi:  ,, D-le , cel mai mult  îmi plac reuniunile de familie; aşa ne adunăm şi noi,  la mama, când   reuşim să ne rupem de activităţile cotidiene; aşa  mi-ar plăcea  ca şi copii mei, când vor fi mari,  să vină  cu drag la noi.’’
         Vasile Anton, Iaşi, 26  februarie 2012                                                                                          

vineri, 3 iunie 2011

Otrava portocalie



mi-o torni în fiecare zi
în suflet şi în trup
cu fiecare vorbă gest şi cuvânt
disperat că nu pot să-mi dau duhul
o diluez mereu
cu un kil de vin
să mai duc pe umeri timpul
ce m-apasă tot mai greu
mereu mai greu
mai greu…














ca Sisif
mă învârt în acelaşi cerc vicios
în fiecare zi îmi iau poţiunea
de otravă în agonia mea
cred că-i balsam
simt efectul placebo
otrava ta e drog
în moartea portocalie
simt  nemurirea
politicului



Otrava
mi-o torni pic cu pic
e picătura chinezească pe care
o diluez în garafa mea
de vin, căpşună sau de fragă
să mai suporta o vreme viaţa
atât cât să ajung cu stânca
pe munte îmi fac mereu la poale
un şpriţ bun din otrava orange care
mă ucide încet dar sigur
ca pe Mitridate.

duminică, 20 martie 2011

Cel mai bun vin din Moldova - Vinul lui Anton














































































Cel mai bun din Moldova - Vinul lui Anton. Vinul alb are culoarea chihlimbarului, este plin de arome şi gust de mălin, adevărată ambrozie; vinul roşu este de culoarea rubinului, cu gust şi aromă de căpşună, adevărat nectar. Aceste vinuri le-a băut şi Isus Hristos la nunta din Cana, Galilei şi la Cina cea de taină. De le gustaţi ve-ţi trăi senzaţia stării de spirit a divinului.

vineri, 11 martie 2011

De ce vomit când văd portocaliu şi roşu?





Trăim într-o ţară portocalie, în care culoarea portocaliului au ajuns să-mi otrăvească viaţa. Nu sunt angajat politic, nu prefer nici unul din partidele politice, opoziţia mă înfioară cu neputinţa ei, dar, culoarea portocalie m-a adus la exasperare. Nu mai pot suporta portocaliul. Nu pot să beau un pahar de vin, de culoare chihlibarului (am un producător natural cu gust de mălin, mai ceva decât Grasa de Cotnari) că imediat îmi vin în imagine, Traian Băsescu, Elena Udrea, Roberta Anastasie, mâna dreaptă al lui Traian Băsescu(cea cu care se şterge după necesităţi), Emil Boc, Adriean Videanu( care a lăsat vid pe unde a trecut), Radu Berceanu, care seamănă atât de bine cu Radul cel Frumos, fratele vândut al lui Vlad Ţepeş, the handsome and gay şi alţi pedelei-zmei, care mi-au otrăvit anii cei mai frumoşi din viaţă. Nu mai suport să văd portocalele, mandarinele, grapefruit-urile portocalii, mămăliga noastră românească şi obiectele portocalii, care îmi ies în cale. Cum le văd , cum îmi creşte tensiunea , mi se urcă sângele la cap şi m-apucă pandaliile. Îmi vine să vomit. Nevastă-mea, zice : ,,Nu mai înjura păgânule, schimbă şi tu postul TV, dacă te face să vomiţi când îi vezi pe pedelişti.’’ (Eram gata să scriu penelişti şi nu greşeam când îi văd vorbind cu atâta tupeu de imaculata lor imagine). ,,Păi cum să nu-ţi vină să vomiţi când simţi deja putoarea de rahat portocaliu.’’ Azi m-am dus la farmacie să-mi cumpăr medicamente pentru stomac, dicarbocalm sau maalox. Orice medicament, numai să nu fie de culoare portocalie. Cum mănânc ceva portocaliu, cum vomit. Zice a nevastă-mea: ,,Vezi că a început postul, am făcut fasole.’’ ,,Fasole?!... Nu, strig eu disperat. Mai bine…, mazăre. Fasolea are culoarea portocalie!...’’ ,,Cum să fie portocalie?’’ zice ea. E albă.’’ ,,Da, dar fiartă îşi schimbă culoarea în portocaliu. Asta nu suport, schimbatul culorii. ’’ Când mă întorc de la farmacie, găsesc, în cutia poştală, o vedere. Mă uit şi văd că e de la PDL. Şi-au schimbat imaginea din portocaliu în roşu. Nu-mi vine să cred ochilor. Impostorii de la PDL i-au corupt şi pe tineri. Vor să schimbe imaginea, să pară inocenţi. Oare cu ce i-au momit? Cu banii de la vămi, cred! Echipa de tineri pedelişti din Iaşi, vor să schimbe imaginea PDL-ului. S-o schimbe! Dar de ce în cutia mea poştală De ce? Au început campania electorală? De ce au schimbat culoarea?! Din portocaliu în roşu. Priviţi vederea, o inimă mare roşie, o lalea roşie, un şnur de mărţişor cu alb şi roşu. Simt deja senzaţii de vomă şi la roşu. Vor să treacă de la dreapta portocalie la stânga roşie? Vor iarăşi să ne-o tragă?! Vor iarăşi să ne ciuruiască… buzunarele?! Nu mai pot suporta nici culoarea roşie de-acum. Scrie echipadeimagineiasi a PDL-ului: ,,Primăvara începe cu tine!’’ Deja mă simt vizat. Am o căpşunică roşie, ţâţă de mâţă, are culoarea rubinului. N-am să mai pot pune nici picătură în gură. Deja îmi vine să vomit şi la roşu. Sunt obsedat de avertismentul că primăvara asta începe cu mine. Oare şi-au pus în gând să ne omoare?