Când plouă la Iași, Eugen Simion ne spune povești despre cruzimile și dracii lui Ion Creangă

           În  ziua de 26 februarie 2015,  la Iași plouă fără încetare.  La  ora 17.00, la  Muzeul  unirii „Alexandru Ioan Cuza”,   academicianul Eugen Simion își lansează cartea de  critică literară   Ion Creangă - cruzimile unui  moralist jovial.  
      Cartea a fost reeditată ( ediția a II-a   revăzută   și adăugită)   la editura Princeps multimedia  din Iași, condusă de  inimoasa Filomena, soția poetului Daniel Corbu.               
           Pe  strada Lăpușneanu  se fac  lucrări   de reparații. Toată strada e plină de gropi  și noroi. Se ajunge cu greu la muzeu,   trecând pe   punți de  lemn sau  fier,   așezate   peste șanțurile săpate  în stradă.  
           La intrare,   directoarea  muzeului Aurica  Ichim  întâmpină, ca de   obicei,  jovială  și plină de tact,   invitații.     
            În cartea sa, academicianul  Eugen Simion  citează frecvent cărțile  lui  Constantin Parascan,   fost muzeograf la  Bojdeuca lui Ion Creangă,  scriitor cu multe  cărți  despre acest  mucalit  povestitor moldovean.     
            La  lansare au   participat   mulți academicieni   printre care amintesc pe Mihai Cimpoi de la Chișinău  și  Alexandru Zub, tineri profesori universitari  și prietenul meu -  poetul  și scriitorul Emilian Marcu și prietena  scriitorilor, neobosita Rodica Rodean  președinta Asociație  „Universul prieteniei.”                                               Trei ore a  durat   prezentarea cărții, trei ore am stat nemișcat ca  aproape  toți ceilalți, ascultând   poveștile   despre  dracii  și babele  lui  Creangă,  personajele cele mai hilare  de care   jovialul moralist  își bate   joc cu cruzimea cunoscătorului. 
            Aș mai fi  rămas,  dacă demonii din  sala de protocol,  nu ne-ar fi chemat la un pahar de vin roze și  pișcot  pentru șampanie.  Am plecat, după ce   gustat   dintr-un pișcot. De vinul roze  am fugit ca dracul de tămâie. Eram cu mașina și  mă gândeam cu teamă  la dracii de la circulație... 
          Ei, mi-am zis,  părându-mi rău că n-am băgat    și eu  limba în pahar, cum îl îndemna o fătucă pe Emilian, nu ies  împielițații  de  la circulație,  pe ploaia asta,   în stradă. Ți-ai găsit?!...  
         Erau la post. M-au și oprit.  „De  ce mergeți cu farurile  stinse?” Chiar de ce  mergeam cu farurile  stinse? O fi  fost vreun drac  care să le fi stins?  Că eu le-am  aprins când am plecat. Sau poate  nu,  furat de gândul la  drăcăriile lui  Creangă...

Vasile Anton Ieșeanu,  27 februarie  2015, Iași                                                                                                                                  





   

Un oltean cu Dor de Bucovina

Un oltean cu Dor de Bucovina

Pe  Marian Malciu  l-am cunoscut anul acesta,  în luna  iulie,  în  tabăra de  creație de la Avrig. Pensionar, nu doar „pensionar”,  ci un om  cu   o  nesfârșită   dorință  de a scrie.  O   mare  iubire,  o mare  patimă,   care probabil, l-a urmărit  din adolescență,   toată viața, dar pe care nu și-a putut  împlini decât  după revoluția  din  1989 ,  după ieșirea la pensie.   A scrie la vârsta  a treia,  se poate  numi nebunie. Este  o nebunie  a frumosului sau  o frumusețe a nebuniei.     

 E o nebunie  să te apuci de scris  când alții  stau  și  își   mănâncă  molcomi  pensia.  Dar acei alții nu-și pun probleme existențiale  și nu  caută  răspuns.   E doar trăiesc   tern, ca   niște  legume, ca niște castraveți   răscopți, galbeni și burduhănoși,  uitați  de țăran pe câmp.                                              

 Marian Malciu e un bărbat frumos. E un bărbat   frumos fiindcă scrie. E  un nebun frumos sau  un frumos nebun, care în loc să-și mănânce  molcom pensia, s-a apucat de scris.  Creația, spune Henry Miller    e  „nebunie și frumos.”                                                                                                  Creația e  un proces   extatic  ce conferă autorului   o anume stare de fericire. 

 Jorge Luis Borges  spunea, în  una din conferințele sale  la Universitatea din Belgrano: „Am închinat o  bună parte  a vieții mele literelor   și cred că asta este  o formă de   fericire.”                                                            
         Un scriitor, numai astfel își poate trăi fericirea ,adevărata fericire, în a scrie. E o formă de dăruire , de   contribuție al lui în lume.  Iar omul  care se dăruiește  fără să ceară  nimic e  cu adevărat uman.                                                         

 Cu un  an   în urmă , Marian Malciu a  participat în tabăra  de  creație de la  Câmpulung  Moldovenesc , organizată de inimoasa  doamnă, Rodica  Rodean, președinta asociației „Universul Prieteniei” .                                          

 Atât de mult i-au  plăcut plaiurile Moldovei , încât   a decis să scrie  o carte  de memorialistică , pe care anumit-o  Dor de   Bucovina. Eu aș  fi   intitulat cartea   Un oltean cu dor de Bucovina.                                                      

 Dar Marian  Malciu este   un „sfios”,  un meditativ,  care   așează înainte  dorul  pentru ceva,   respectiv Dor de Bucovina și abia apoi ghicești  că  în spatele  acestei  cărți   se află  un  autor. Un autor din alte spații mioritice. Un oltean din Slatina își aprinde tacticos o țigară și s-așează  la masa de scris și scrie că  îi este dor de Bucovina. Dar cum ar putea unui „străin”  să-i fie dor  de  alte spații decât  cele  natale.     Căci, nu-i așa,  doar  un om al locului,  dacă e  plecat departe de multă vreme,  are dor  de ținuturile natale,  dar   pentru   un străin  e  un nonsens  să   trăiască starea de dor  pentru    un  anume spațiu dincolo de spațiu natal. Ca să-ți fie dor de ceva sau de cineva trebuie să  fii îndrăgostit.           

 Marian Malciu , olteanul din Slatina,  îndrăgostit  de Bucovina ca de o femeie frumoasă, a trăit o asemenea  poveste de iubire . El a rămas  cu această stare  a dorului  pentru că  este îndrăgostit de Bucovina. Și a scris cartea  Dor de Bucovina într-un timp record , tocmai  fiindcă,  acolo în tabăra,   a trăit  o stare de grație,  o stare extatică care l-a determinat   s-o  împărtășească tuturor.  Marian Malciu  și-a lansat cartea la biblioteca din Avrig,  în cadrul  programului   taberei de  creație de la Avrig , organizată de  aceeași neobosită  Rodica Rodean.                        

 Nu te întâlnești în fiecare zi cu astfel de extaze , ci doar în anumite momente  magice  de  comuniune cosmică. Ținutul Bucovinei   - Raiul Moldovei cum l-a numit  Eminescu   este     un  ținut de poveste, care te poate fermeca, fără  îndoială, dar poți trece   pe lângă asemenea  frumuseți  fără să le iei în seamă, așa cum poți trece pe  lângă o mare iubire  fără s-o  iei  în seamă  dacă nu există o anume stare psihică, pe  care aș numi-o specială  -  o anume  magie  care să te  farmece   și să te  facă să deschizi   ochii  și să recunoști, în acele momente,   în ea,   marea ta  iubire , aflată în stare latentă.  „Sunt copleșit  de frumusețea lumii”   notează   Marian Malciu  într-un vers din Cuvântul autorului.  Marian Malciu își fondează cartea  sa  Dor de Bucovina pe cugetarea  lui Nicolae Iorga „ … Fiecare loc  de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea și trebuie și un dram de iubire ca s-o înțelegi…”                       El a tras cu urechea  și ne-a spus povestea   frumoasei  Bucovina.       

 Marian Malciu are mai mult de un dram de iubire pentru Bucovina, are   o mare iubire  pentru acest ținut de basm pe care  Eminescu  l-a numit„Raiul Moldovei”                                                                                                                  Pentru asta , el   nu doar străbate Bucovina în lung și-n lat, nu poposește doar  la mănăstirile cu rezonanță  istorică și mioritică  Sucevița, Moldovița, Putna  și Voroneț și la muzeul   de etnografie  „Ioan Grămadă ” ,   alături de  prietenii Rodicăi Rodean de  la  Universul prieteniei   și de poeții ieșeniHoria Zilieru, Emilian Marcu și  Liviu Apetroaie, dar și de-a lungul istoriei  Bucovinei.  

 Editată  sub egida Universului prieteniei la editura  Pim,  prin  grija președintei   asociației Rodia Rodean , cartea  lui Marian Malciu  - Dor de Bucovina te  invită   s-o citești   și  să vizitezi  aceste  locuri de basm.

 Vasile Anton, Iași  4 octombrie  2012                                                                 

Cum să scriu un eseu... în sat la noi

Ascultă   discursul  lui Vasile  Anton  la lasarea cărţii  doamnei profesoare Aurelia Burlacu -   Spineni  - sat şi şcoală  -  file de monografie!     http://www.dailymotion.com/video/xmlm7h_spineni-sat-yi-ycoaly-amintiri-despre-prof-aurelia-burlacu_creation 

Emoţia

 

 

 

 http://filosofie-si-literatura.blogspot.com/2011/11/emotia.html

În ziua aceea ar fi trebuit să am emoţii puternice. Era lansarea cărţii mele  de debut : Cum să scriu un eseu...   Nu ştiu din ce pricină,  nu aveam emoţii.  Nu  mă  mai simt oare  capabil de emoţii puternice?! Am  îmbătrânit avant  la lettre?   Poate că,  vârsta  mă  făcea  să privesc evenimentul cu  o detaşare  rece ce mă surprindea. 

 Nu părea  să fie de bun augur  absenţa  emoţiilor.  Părea că aşa voia inconştientul meu  să mă las dus  de val,  de  jocul  hazardului, de cum va fi să fie.  Aşteptam  să mă cuprindă   cu energia ei  pozitivă a   reuşitei,  dar ea se încăpăţâna să  rămână în stare de latenţă.  Eram stăpânit, în schimb,  de sentimente contradictorii: pe de o parte  dorinţa de a-mi promova cartea, la care muncisem mult,    pe de altă parte  o nebulozitate mintală, generată de   incertitudine, ce mă făcea inert.                                                                                      Cunoşteam  din experienţa  vieţii  că,  cele  mai reuşite evenimente sunt acelea  cu o trăire emoţională puternică. Sub imperiul emoţiilor  totul  decurge  la modul ideal.   Ca şi cum emoţiilor ar conferi,  prin energia lor psihică,  o   influenţă  cuantică pozitivă.  Emoţia  vine din latină  movere -  a pune în mişcare.  Ea  generează  o  stare magică, o forma mentis în care  conştientul  este  invadat de  energii  ale inconştientului  ce induc  stări  de semiconştienţă,    de tulburare,  în care spiritul poate fi confuz sau  surescitat   la   maxim.                                                             

 Cred că adrenalina face  tot  jocul magic. Ce face  acest hormon al suprarenalei? Ei bine, pune sângele în mişcare, creşte  tensiunea şi activează  instantaneu sistemul nervos simpatic. Descoperită de un japonez , anume Jokichi Takamine şi  un american Th. Aldrich, în acelaşi an, adrenalina  e o uriaşă forţă cuprinsă  într-o minusculă substanţă chimică migratoare ce excită,  pune în mişcare, stimulează punctual organele  pentru care este  funcţională  şi  induce   reacţia de fugă  sau de luptă.                                                                                                                                    Să recapitulăm: deci,   un eveniment exterior  induce  un şoc psihic  - emoţia. Emoţia,  provocată de eveniment,  activează suprarenalele; acestea   reacţionează  imediat şi   eliberează adrenalină. Adrenalina  creşte  brusc   presiunea sângelui, accelerează bătăile inimii,  provoacă dilatarea  pupilelor  şi  induce  şocul psihic.                                                                   
         Ce pune în mişcare  movere  dacă  emoţia te  poate şi  bloca?  Starea emoţională  comportă două  tendinţe  opuse:  fie, paralizează, blochează corpul, dar pune în mişcare mintea, fie, blochează mintea, dar pune  în  mişcare corpul.            Se poate şi  o a treia când blochează şi corpul şi mintea  -  e starea de leşin.  Leşinul emoţional, cel  mai adesea,  se manifestă la femei.  Unele fac din leşin o adevărată artă.  Pe bărbaţi  emoţia  îi face să se bâlbâie. Nu am  întâlnit încă  o femeie bâlbâită  –  de aici trag concluzia că,  bâlbâiala este  o  afonie a  masculinului,  în vreme ce  leşinul o atonie  a femininului. Dar de ce emoţia îi afectează bărbatului spiritul  iar femeii trupul? Cred că e nevoie de  o  cercetare aparte pentru a vorbi despre  această dihotomie.                                                                        

 Evident că, aveam un oarecare  trac,  o oarecare  teamă ce  pornea din interior, dar  nu era emoţia aceea puternică ce face să  scânteieze spiritul  sau   te  paralizează    ori  te face să acţionezi ca un superman.  Oricine poate avea emoţii la prima încercare. O carte  de  debut e o încercare, un ,,essai’’,  cum ar spune Montaigne. Cu atât mai mult o carte de eseuri. E o mare încercare.  Toţi marii actori au suferit de trac, au avut  emoţii puternice  înainte de a intra în scenă. Poate  energia emoţiilor  i-a făcut mari.                                         

De ce simţeam ,  mai degrabă,  o confuză nemulţumire? Mă  aflam  într-o situaţie ingrată.  Evenimentul  lansării  era   la concurenţă   cu Festivalul internaţional  de poezie , ediţia a treia   26 -29  octombrie 2011 ,  Grigore Vieru.  Eram,  nu doar stresat de acest eveniment   cu care, evident,  nu puteam concura, mai ales că,  propunea  recitaluri, spectacole de muzică şi poezie,   dar şi supărat.    Mulţi  prieteni  din  cei care îşi  anunţaseră  prezenţa  la lansare  şi-au găsit  în ultima clipă  varii şi  imposibile   justificări.                                                                             
Cu toată  opulenţa culturală a  festivalului internaţional  Grigore Vieru la care   probabil au participat  multe formaţii de muzică  folk,   am beneficiat de prezenţa   formaţiei  Emidor condusă de Teodor Munteanu.   Alte prezenţe de spirit au fost:   d-l  Constantin Ilie de la Radio Iaşi   şi a poetului   chilian  Mario Castro Navarrete - traducător şi promovator al poeţilor ieşeni în Chile. Poetul chilian   m-a  remontat  şi mi-a  dat  speranţe.  ,,Aţi terminat filozofia? ’’  m-a întrebat poetul chilian.  ,,Nu!’’, i-am răspuns  sincer. ,,Nu-i bai!’’, mi-a spus el  ,,Sunt atâţia   care termină filozofia  şi nu produc nimic ...’’                                                                                
Mario Castro Navarrete a  terminat  filozofia la Iaşi  şi  a trăit patruzeci de ani  în capitala culturală  a României. Este  un   mare iubitor al lui Eminescu şi, pentru mine, cine-l iubeşte pe Eminescu este suficient să-mi fie prieten.  Mario Castro Navarrete  a fost    o prezenţă   ce promitea, măcar iluzoriu,  o speranţă...  I-am dăruit  cu   plăcere  cartea mea de eseuri. Poetul chilian   a  tradus  într-o antologie  şapte  poeţi ieşeni.                                                                              

Siete poetas de Iasi-Rumania, prologo, selección y traducción de Mario Castro Navarrete, Editura Feed Back, Iaşi, 2011.  Poetul ieşean ,   Emilian Marcu scrie  în revista Convorbiri literare:   ,,Şapte poeţi ieşeni (nu este nici o aluzie la cele şapte coline care străjuiesc oraşul Iaşi) sunt traduşi în limba spaniolă, cu multă aplecare si dragoste faţă de poezie, pentru că însuşi traducătorul este un bun poet si cunoscător al limbii române. Trăitor de aproape 40 de ani în Iasi, chilianul Mario Castro Navarrete s-a atasat de această a doua sa limba maternă aproape si a reusit să-i cunoască subtilitătile cunoscîndu-i pe scriitorii clasici ai literaturii române, dar si pe cei contemporani.’’                                                                                               

Surpriza  a  fost  însă din partea    unor  neinvitaţi; au   venit  de la depărtare:  doamna   Mihaela Suciu  de la Bacău, domnul   Petrică  Pascal şi Pascal Marius  de  la Fălticeni, Avram Lucian  de la Tg. Neamţ, d-l Zamisnicu Dumitru şi fiica acestuia. La lansare  au participat de la Asociaţia  Universul  prieteniei,   poeta  Dorina Neculce (Ciocan),  poetul Ovidiu Raul Vasiliu, poeta Iulia Ralea,   dar   şi poeta  Emilia  Gafiţa  pe care nu o cunoşteam.                                                                                      

Inimoasa doamnă Rodica Rodean,  preşedinta  Asociaţiei Universul Prieteniei, făcea tot posibilul ca  atmosfera să fie una de sărbătoare.  Conştientă de   rolul ei, în buna desfăşurarea  a evenimentului,  atotvăzătoare  ca Argus,  era mereu  în alertă , mereu gata să anime atmosfera  ce tindea să  lâncezească  în aşteptarea invitaţilor. 
 La fel, doamna Didina Sava, preşedinta Asocieaţiei Forumul prieteniei,  a   cărei  străduinţă   a fost salutară  şi de bun augur.                                                                                                         

Poetul  Liviu Apetroaie,  cu  adevărat cunoscător al tainelor   filozofiei, citind   cartea mea  de debut:   Cum să scriu un eseu...,  spunea  la  lansarea cărţii :    ,,Este o carte care m-a impresionat. Ceea ce  impresionează  la Vasile Anton  este coerenţa, luciditatea şi  deosebita   argumentare ştiinţifică ce  induce   cititorului un optimism  revigorant. Avem o misiune pe acest pământ, aceea de a ne  asuma această scurtă  existenţă, prin creaţie. Acesta este mesajul  cărţii: existenţa  prin creaţie. Autorul nu se afirmă pe sine în aceste eseuri. El afirmă  cu o impresionantă  documentare ştiinţifică  adevăruri obiective. Cu o stilistică  argumentată, documentată şi bine gradată,   eseul lui Vasile Anton  convinge şi induce  convingeri.                                      

Vasile Anton este foarte subtil în această compoziţie. Adunând , cu acribie,  o impresionată  informaţie   culturală pe care o cenzurează şi  valorifică pozitiv, autorul  impresionează   prin   ipoteze şi concluzii realist posibile.                                                                              

În ultima vreme am avut de-a face cu  eseişti care trec foarte uşor în subiectivism. De exemplu , îl resping pe Horia Roman Patapievici, în ceea ce înseamnă eseistica. E prea mult el acolo şi mai puţin asumarea sau respingerea  unor teze, idei sau doctrine. Oricâtă admiraţie  aveţi domniile   voastre pentru autorii de eseuri ,  în vogă  la ora actuală,   un  Cărtărescu, Patapievici  sau Cristian Tudor Popescu , dacă  intraţi mai adânc  în operele lor  veţi avea surprinderea de a constata  cât de subiectivi se manifestă.  La  Vasile Anton aceasta apreciez – obiectivitatea.  Din acest  motiv,  afirm că, Vasile  Anton este un eseist de   mare forţă,  ca  să   mă folosesc de sintagma lui Gabriel Liiceanu.                                                                    

Eseistul ieşean  ar trebui promovat   de mass - media acolo unde îi este locul. Şi asta pentru că, dacă vă uitaţi  în  revista  Dilema veche,  are   un antet , pe care nu-l schimbă :            - Adevărul nu se confundă totdeauna cu dreptatea.

  - Unde-ai citit asta?

   -  În toate cărţile bune.                                                                                                        Lansarea acestei cărţi  îmi sugerează să m-apuc  să scriu eseu...’’  (Liviu Apetroaie – Prezentarea  cărţii: Cum să scriu un eseu... 29 octombrie 2011).                                               După  prezentare  şi autografe,  surpriza cea mai  mare avea să vină  din partea fiicelor mele Ana Maria (Ancuţa) şi Gabriela. În vreme ce Ancuţa făcea  poze,  Gabriela a venit lângă mine şi  mi-a şoptit la ureche:  ,,Sunt atât de mândră de tine, tata! ’’ În acel moment  emoţia m-a cuprins profund, total, copleşitor. Vasile Anton - Emoţia, Iaşi, 4 noiembrie 2011,  antonvasileiasi@gmail.com