Lansare de carte în sat la noi
În Jurnalul de la Păltiniş, Constantin Noica afirmă că adevărata liberate este în spirit, că orice legătură materială te corupe, te face sclav. Şi adaug
eu, te dezumanizează. Adevăratul umanism şi adevărata libertate le regăsim
în muncă şi creaţie
spirituală.
O
viaţă de om nu valorează nimic, nimic nu
valorează o viaţă de om când e risipită
în van, când nu a dăruit nimic acestei
lumi, dar o viaţă de om, care trăieşte
pentru ceva sau pentru cineva, pentru o
idee morală, pentru o carte, valorează cât o sută de vieţi. Acela
ce dăruieşte puţin,
din sufletul său, celorlalţi
semeni, simte împlinirea vieţii, simte
că nu a trăit în van.
O
mare doamnă a învăţământului românesc de
la sate, Aurelia Burlacu (şi
cînd spun o mare doamnă, afirm că numai
o mare pasiune spirituală îl face pe
bărbat – un mare domn şi pe
femeie - o mare doamnă) a avut curajul
şi tăria, în aceste vremuri de
materialism sălbatic şi de evidentă
abandonare a cuvântului scris în
favoarea culturii kitsch a
televiziunilor, să scrie o monografie a
şcolii şi satului Spineni despre şi
pentru oamenii acestor meleaguri ,,oameni harnici, buni şi cuminţi, vrednici lucrători
ai pământului care ne dau nouă pâinea noastră cea de toate zilele’’, spune
autoarea. Mulţi vor fi crezând că, a scrie o carte e un lucru uşor în ziua de astăzi; copiezi
documente, mai adaugi ceva şi gata cartea a ieşit. O carte se scrie greu, cu
multă muncă şi trudă. Cartea
- Spineni
- Sat şi şcoală - file de monografie, înglobează
un număr imens de ore de
cercetare a amintirilor
bătrânilor, de aplecare asupra
documentelor, de scriere şi rescriere, de corectare, de punere în pagină de
tipar şi alte nimicuri, ce au trebuit analizate şi puse la punct, pentru a i se da ceea ce tipografii numesc, abreviat, B.T. ( bun de tipar). Cartea, structurată în
câteva capitole, Satul
- File de istorie a locului, Oamenii
locului, Biserica noastră, Calea ferată, Şcoala -
cel mai cuprinzător capitol, atrage la
citit prin magia narativă despre istoria
locului, a oamenilor, a şcolii şi destinele elevilor
realizaţi. Trebuie să recunoaştem că, şcoala de la Spineni a dat
câteva personalităţi dintre foştii elevi, din vremea când doamna
profesoară a ocupat funcţia de
director al aceste şcoli.
Doamna profesoară Aurelia Burlacu are
această înzestrare de
povestitor. Îmi amintesc cum mă fascina la orele
de istorie şi literatura pe
vremea cînd eram elevul domniei sale. Dacă
veţi deschide această carte am convingerea că nu o veţi
lăsa din mână până la sfârşit. Eu
am citit-o pe nerăsuflate.
De ce a scris doamna
profesoară Aurelia Burlacu această monografie? Petru că are o datorie, aceea de
om, ,,de
fiinţă repede trecătoare prin această
lume’’, cum spune domnia sa, cu atât
mai mare e datoria ei, ca pedagog
şi formator de destine, ,,să
lase un semn’’ despre oamenii acestor locuri, a celor vii şi
a celor trecuţi în nefiinţă, să scrie povestea şcolii şi a timpului scurs inexorabil peste generaţiile de elevi, să nu intre satul în uitare şi părăginire. Cine se mai încumetă în ţară la o asemenea lucrare?
Doamna
profesoară a parcurs 125 de ani din istoria şcolii şi a satului Spineni. Domnia sa invită pe urmaşi să continue să scrie această istorie din sat la noi, să dăinuie în veacuri scânteia de spirit aprinsă de o profesoară, într-un
cătun, uitat de lume, de pe Valea Jijiei. Fără
un dram de spirit omul coboară
lesne în subuman. Cartea satului şi
şcolii Spineni are această menire de ai
menţine pe oamenii acestor locuri în
uman. Cred cu tărie că, această scânteie de spirit se
cere a fi reaprinsă de urmaşi. Doamna profesoară Aurelia Burlacu s-a dăruit cu generozitate pentru fiecare generaţie de elevi
pe care a păstorit-o, risipindu-şi câte o părticică, din sufletul ei generos, în fiecare elev, spre a face din noi, copii de ţărani, oameni
mari, cum spun părinţii noştri cu
smerenie şi mândrie. Prin munca ei
neobosită, prin crezul ei moral generat de pasiunea muncii, prin
credinţa domniei sale că
adevărata cale a existenţei umane este
munca şi implicit calea morală a adevărului şi iubirii, prin
acest cult al muncii instituit pentru
sine, anume că, numai munca reală, perseverentă şi dedicată conferă omului aura morală de sfinţenie, face ca, acum, bilanţul vieţii să-i fie încoronat cu această carte a satului - Spineni
- Sat şi şcoală - file de monografie.
O
doamnă profesoară, care, prin pasiunea muncii sale şi dăruirea de sine,
ne-a făcut pe mulţi dintre noi - copiii de ţărani - oameni mari, nu poate fi numită
decât marea doamnă a învăţământului
românesc. În faţa doamnei profesoare, Aurelia
Burlacu, mă plec cu smerenie, respect şi iubire.
Vasile Anton
