Plăcerea sadică a ungurilor

Schadenfreude - Plăcerea sadică...

Foto;: Adrian Bușu  -   Critic  ro.  

„Cum au putut fi atât de cruzi încât aveau în priviri „chiar o plăcere sadică”! Cum e posibil ca omul tânăr al secolului al XX-lea să simtă față de alt semen, om ca și el, chiar dacă e de altă etnie, plăcerea sadică când comite răul asupra celuilalt? De unde vine această plăcere sadică?! De la puterea armei sau de la infailibilitatea conferită de uniforma militară?! Oamenii de cultură germani au exprimat semantica acestui fenomen prin expresia Schadenfreude - care este tradusă în limba română prin sintagma - „plăcere bazată pe nefericirea altuia.”

Eliade a fost primul dintre scriitorii români care a observat acest comportament sadic la tineri, pe care l-a descris surprinzător de plauzibil în romanul Huliganii. Romanul Huliganii dezvăluie o lume a tinerilor fără credință în familie, prietenie, iubire, fără milă pentru aproape, fără respect pentru cuvântul dat. Huliganii trăiesc doar pentru exaltarea instinctului primar al sexualității ca esență a vieții. Sunt tineri între 18 și 25 de ani, nonconformiști, nihiliști și solipsiști - „eu sunt totul!” zic ei – „sunt alfa și omega în această lume”; lumea începe cu mine și se sfârșește cu mine! Când mintea cantonează în instinctual, spiritul umanului se atrofiază.

Plăcerea sadică comportă în sine o doză de invidie și un complex de inferioritate. Plăcerea sadică observată de săteni în ochii acelor copilandri înarmați era generată de invidia pe fericirea celor doi (mirele și mireasa aflați la masa de cununie) și complexul de inferioritate față de starea lor. A le strica momentul de fericire, la care ei nu aveau acces, ce plăcere mai mare pentru niște puștani înarmați?! Nemții i-au invidiat pe evrei, deși se credeau o rasă superioară. Rușii pe ucraineni și pe români, deși se cred superiori. Manifestările sadice ale tinerilor unguri în Ardeal, după Dictatul de la Viena, dar și cruzimile săvârșite la revoluție dovedesc nu doar frustrări etnice, ci invidie și un complex de inferioritate.

Actele criminale săvârșite nu pot să nu provoace mentalului soldaților executanți conflicte psihice, mustrări de conștiință, numite de vechii greci eriniisau eumenide. Toate aceste mecanisme psihice răzbunătoare, prin chinul psihic indus celor care comit fapte criminale, era atenuat, în cazul nemților și rușilor, cu alcool. Bravilor eroi ai SS care împușcau evrei li se dădea bere, soldaților eroi ai NKVD–ului votcă. Drogul alcoolului îi menținea într-o permanentă stare de abrutizare: așadar crima devenea o plăcere sadică, un joc crud de copii.

Paradigma omului nou promovat de ideologii și regimurile extremiste s-a dovedit a fi, nu omul suveranității morale, ci individul dezumanizat, eliberat de orice morală, individul pe care, sociopatul politic, înarmându-l, l-a situat, ideologic, dincolo de bine și de rău.

Tinerii români din zilele noastre, la fel ca cei din perioada interbelică, descriși de Eliade, pornesc în viață cu o doză de scepticism și pesimism, tot mai mare, față de învățătură și cultură. Există o repulsie tot mai manifestă față de carte. Cine are carte, azi nu mai are parte! Ce rost mai are să-mi bat capul, să-mi tocesc coatele, să învăț, dacă promovările se fac într-o competiție acerbă, exclusiv pe baza cumătriilor politice?! Cultura vizuală satisface mai mult decât cuvântul scris, căci, nu-i așa, imaginea face cât o mie de cuvinte?! Jos cultura scrisă! Aruncați cărțile în ghene! Sau, dați-le foc, ca naziștii!(Fragment din eseul  Libertate în iadul de lux)    

Vasile Anton Ieșeanu, 9 septembrie  2015, Iași  

Alergând după o nălucă...(fragment)

 

Într-o  zi călduroasă  de mai, într-o duminică dimineața, chemat  parcă de o forță  ocultă,           am abandonat laboratorul  meu de huhurez și am plecat  la o plimbare  pe jos. Pașii m-au purtat fără voia mea spre   grădina Copou. Am intrat  și  auzind  undeva o  muzică deosebită, pe care nu o mai auzisem  până atunci,  o   muzică exotică, dacă se poate exprima prin  exotic    misterul și fascinația pe care o emana , am luat-o pe alee spre locul de unde venea muzica aceea  și am descoperit grădina  de vară  „Vânătorul”.  Am rămas o clipă dezamăgit. Mai fusesem la „Vânătorul” cu ani în urmă   și  nu-mi plăcuse.    Eram gata să fac cale întoarsă, dar o  sete neobișnuită s-a declanșat parcă instantaneu.                                                

 Mi-am zis , hai azi să-mi ofer o scurtă pauză   și o  bere. Nu sunt băutor de bere, dar uneori simt nevoia să beau o bere.  M-am așezat la o masă  mai retrasă  și am cerut o bere. Nu mult  timp  după  ce  m-am așezat cu berea în față  a intrat un tânăr  blond care s-a precipitat spre masa mea. „Asta  e masa mea preferată” mi-a zis el.                                                                                                                                                            

 Am rămas oarecum intrigat, fiindcă la ora aceea  de dinainte de prânz erau suficiente   mese libere. Mi-am zis că e pus pe scandal  și am  dat  să mă ridic.„Nu,  zice el, rămâneți aici, la masa asta, eu trebuia să vă cer permisiunea să mă așez la masa ocupată  înainte de dumneavoastră. Am  vrut doar să vă atrag atenția că  sunt un client  vechi   și permanent   al „Vânătorului”  și  masa  la care v-ați  așezat  e masa mea preferată. Cine  se așează la masa mea  e prieten cu mine.  Așadar,   îmi întinse el mâna: să dăm mâna prietene! Eu mi-s  Nelu Mielu.                                                                                                                                        

 Numele dumitale   îmi pare cunoscut…,  Ieșeanu! A, da.., da..,  mi-amintesc ceva,  de pe Facebook. Pot să vă tutuiesc?  Zici că nu te formalizezi, fiindcă  formula  de politețe  impune bariere de comunicare și  face  uneori  vorbitorul nesincer? Asta înseamnă   că ești   un tip  cu  care se poate  comunica. Cine zice că există bariere între generații?                                                                                                                     Spui că ai un blog? Care-i  blogul dumitale? A, Filosofie și literatură?! Ciudat  cum   funcționează  comunicarea la nivelul  inconștientului! Aș crede că în   întâlnirea  această nu este pur  întâmplătoare, ci  programată.  Numele  meu    real nu e Mielu, dar  nici prenumele Nelu.  Mama  mi-a zis  Nelu  Mielu  că acum sunt  ca   mielul cel blând, știi dumneata povestea cu mielul blând care suge la mai multe oi. De-atunci ea  îmi zice Nelu Mielu.                                                                                                                                                                                 

 
                                                         ***

                     
                         „De când tata s-a despărțit de mama  mă simt liber ca  o pasăre  scăpată din colivie.  Când  erau împreună eram constrâns  de reguli și  interdicții. Nu  știu de ce m-am apucat să  spun   povestea mea  unui  necunoscut  când eu nu am spus-o nimănui, nici măcar prietenilor. Poate  fiindcă  îmi   inspiri mai multă  încredere  decât  prietenii…                                                                                                                                                            Când erau  împreună casa noastră era un  iad. Acum sunt   ca Adam  în grădina raiului. Tata  și mama  duceau lupte   grele pentru  dominare în familie   -  cu strigăte, urlete,  înjurături,  imprecații și  blesteme.  Etichetări dintre cele mai savuroase  – bou  încălțat,  taur în călduri, curvarul dracului,  vacă  proastă,  balenă albă, minte-n colțuri, impotent afemeiat, curvă frigidă, obsedat sexual, idioata  dracului, sifilisul să  dea în tine și câte altele  făceau deliciul  vecinilor  și  spaima mea, dar  îndeosebi  a soră-mii. Soră-mea nu voia  ca  mama și tata să se despartă. Eu eram indiferent, dar  mă exasperau țipetele lor.   
               Îmi venea să-i înregistrez și  să mă duc să-i  reclam  la  partid, să le facă   instructorul terapie de  cuplu.  Nu m-am dus, nu din lașitate , ci fiindcă îmi repugnă să fiu spion și  informator. Unii nu s-au dezbărat nici acum, după revoluție, au rămas  cu această  vocație. Pe un coleg,   pe  care l-am prins că  era informator  i-am dat o lecție soră cu moartea, fără să știe cine l-a altoit. Spui că lupul își schimbă părul dar năravul ba. Colegul a dispărut,  a schimbat facultatea.                                                                                                                           

             Când  mama și tata erau  împreună, mama  îmi  dădea bani  de buzunar cu țârâita.  Eram mereu în pană de pitaci. Așa le spunea  bunica: pitac  „I-a să-ți de bunica un pitac!”
       Când în sunt în lovele  mă  simt  eliberat de  constrângerile  sociale. Dacă vreau, uite pot să   urinez acum,  aici  în paharul  acesta  de bere. Ce crezi c-o să-mi facă? O să le plătesc deranjul și faptul că m-am exhibat  în public. Zici că-i un gest odios, că doar tinerii infantili, fac gesturi teribiliste ?  Păi, Nicușor  prințișorul   urina în farfuriile cu stridii ale generalilor și-i  punea apoi să hăpăie  și ei se executau,  iar ceilalți îi aplaudau   geniala-i  faptă. În fond, generalii aceia erau niște  ordonanțe  ceaușiste  care l-ar  fi șters și la fund pe prințișor, ca să-i intre în grații. Bleah! Mi-e greață Ce otrepe!                                                                                                                                                             Înainte puterea făcea  banii,  le dădeau privilegii, de aia   îi pupau și-n  fund pe ceaușești,  acum banii  fac  puterea. Nu sunt obsedat de bani, dar am o obsesie, o  imagine…   Spui că tinerii, în general cei lipsiți de educație  se manifestă teribilist … Bla!...Bla!... Bla!...                                                                                                               
              Patronul  n-o să vrea  să piardă un client fidel și cu bani ca mine. Când  sunt  în  bani, și de când  mama s-a despărțit de tata, slavă Marelui Anonim, sunt permanent  bani, îmi pot permite orice.  De pildă  să urinez  și contra vântului… Ei nu, spun așa ca o metaforă, adică aș urina contra puterii …,    am văzut pe unul beat care  locuia  la parter, avea  fereastra deschisă  și  lălăia o melodie de bețiv.  
             O doamnă  de deasupra lui, deranjată de bețiv, l-a apostrofat, iar el  încerca s-o scuipe. M-am pișat pe mine de râs. Cum să scuipi  în sus?  E ca și cum ai urina contra vântului. Scuipând   în sus  scuipa tot pe el. Și m-am  întrebat cum să scuipi contra puterii când ea e sus? Vezi,   e o imposibilitate din cauza gravitației. Ei acolo  sus  sunt imponderabili.                                                                                                                                                                                               
             Nu că m-aș scălda în bani, dar am suficienți să-mi permit o  mică  sfidare socială. La șaptesprezece ani, când s-au despărțit ai mei   am dat de gustul banului, a banului nemuncit evident  și  de-atunci am simțit ce înseamnă   la dolce vita.                                                                                                                              

                Zici că   mă  pozează careva  și apar prin ziare sau pe internet.  Meh! Îmi fac reclamă gratuit…   Dar n-am s-o fac,  n-am s-o fac  nu pentru că sunt prea lucid acum , adică că nu sunt atât de beat  încât să-mi anulez   funcția de om și să devin  animal , ci   pentru că  nu-mi stă  în  caracter. Am vrut să-ți spun ce pot să facă oamenii cu bani. Oamenii cu bani urinează pe cei sărmani. Și la noi  oamenii cu bani sunt de regulă politicienii.   Am un respect pentru cine se așează  la masa mea. Cine se așează la masa mea îmi este prieten.                                                                                                                                                                                         
          Știi ce înseamnă să curgă lovelele, așa fără oprire  sau mă rog  să fii  bine  sponsorizat  de ai tăi?  E ca și cum ai avea  o bancă  sau  un  butoi  fără fund, în care  Danaidele  toarnă, nu apă,  ci bani. Când ai sponsori  e ca și cum ai avea afaceri de familie.
          Zici că sponsorizarea familiei  mă  îndeamnă la lene, că americanii își  trimit odraslele, ajunse  la   majorat, la muncă să se întrețină singuri.  Bah!  Aici suntem  în România nu în America  și a avea  bani înseamnă  a avea putere.  Banii te fac deștept, frumos  și cu farmec la sexul frumos, aici banul dictează. Vrei să faci  pe un politician să-ți   mănânce din palmă, îl faci parlamentar. De unde așa  de mulți bani?    Ei nu   te duce cu gândul că, acum scăpat din închisoarea familiei,  m-am apucat de furat sau de plasat droguri  sau etnobotanice. Nu! Nimic  din  viciile  astea...        


                „Totul pe din două!” a  zis  tata. Mama   a luat-o pe soră-mea, Fana, deși seamănă cu tata,  iar tata pe mine, deși semăn  cu mama.  Soră-mea e brunetă cu ochii verzi ca tata. Parcă-i arăboaică. Poate de asta    i-au și pus numele de  Fana.   De soră-mea Fana nu-mi  pare rău că ne-am despărțit. Nu   m-am avut bine  niciodată cu  ea. Nu mi-a plăcut să  împart lucrurile   pe din două cum  a făcut tata. Nici să ascult cicălelile  mamei care îmi scotea ochii că semăn cu tata deși  sunt blond ca  ea.  Dar zice ea: semeni  la comportament cu taică-tău. Eu cred că mai degrabă că semăn cu ea  sau mai  bine zis cu fratele mamei, unchiul  Neculai  dar mama a uitat cum era  unchiul  tânăr .                                                                                 
               Tata are pe alta sau a avut-o mai demult. I-a explicat mamei că bărbații  sunt poligami și o amantă  de taină  e  benefică pentru cuplu, că  ar  prețui-o   și ar  iubi-o  mai mult dacă mama ar înțelege și ar accepta menage a trois, dar mama   nu s-a lăsat convinsă de această fantezie erotică   a tatei și i-a zis că tocmai fiindcă o înșeală  n-o iubește.  „Numai mintea ta  de obsedat sexual poate gândi astfel”, i-a răspuns mama.                                                                                                                                                                                     După divorț tata  a  adus-o  pe Lola,  tânăra lui  concubină , acasă. Știi ce-i șocant?   Lola  seamănă cu mama când era  tânără. Parcă  ar fi sosia ei.  Mama și-a găsit altul sau l-a avut  dinainte, căci  după divorț  s-a mutat cu soră-mea  la el. Nu se știe dacă nu cumva tata  și amantul mamei n-au făcut schimb după vreo întâlnire   gen swingers, deși nu cred că mama ar fi acceptat să ia parte la fanteziile tatei.  Logica lucrurilor  acolo mă duce cu gândul. Că acum se practică  acum schimbul de dame și de copii.    
        Am aflat  că  actuala amantă a tatălui  e fosta  prietenă  a  amantului mamei.  Totuși  mama spune ca să mă instige  împotriva Lolei  că   numai   curva care s-a băgat intre noi sa ne distrugă, numai ea  e de vină.Lola e atentă,  grijulie cu mine , e  sponsorul meu principal, așa că nu  am de ce s-o   urăsc mai mult  pe Lola   și s-o iubesc mai mult pe mama.  Lola  e ca o soră mai mare și nici nu are   pretenții stupide să-i spun mamă , ci   simplu   Lola.   Povestea mea  îmi amintește de comedia iugoslavo-croată - Am două mămici și doi tați.                                                                                                                                                                      
                 Viața  este o dramă  sau o comedie. Depinde  din ce unghi o privești și cum o trăiești. Este adevărat  că unele progenituri  mai sensibile  n-au  suportat despărțirea părinților   și s-au sinucis , altele au luat calea delincvenței  -  băieții la hoții, fetele la prostituție că la  asta  se pricep ele mai bine,dar nu e cazul meu.  Aș fi putut  face o dramă din despărțirea alor mei, dar constatând   că libertățile mele au crescut semnificativ iar   veniturile personale  precum cotațiile la bursă,   am schimbat macazul   de la dramă  la   comedie sau mai bine la fericirea stoică -  apatia. Bah! Mă doare-n cot  sau mă doare undeva…, fiecare cu crucea  lui.                                                                                                                                                                 De ce să  fac o   tragedie  din drama lor? Meh! De ce să mă  dau de ceasul morții  după papa et maman când toți patru mă iubesc.  Îi tapez pe toți de bani.  Pe mama o tapez mai mult  că mă vede rar, pe tata c-am rămas fără mamă, pe  amantul   mamei c-o iubește  pe mama  și implicit  și  pe mine,  pe amanta tatălui că-l iubește pe tata  și cum să nu-i iubească și feciorul acestuia.                                                                            
      Lola  sau Lolita,  actuală mamă,  mă iubește  un pic chiar  mai mult. E adevărat că suntem și de vârste apropiate.  Apropierea m-ar  putea tenta ca pe Ruben, țiitoarea  Bilha a tatălui său Iacob.  Lola are ochi alunecoși. Sau cine știe dacă nu vede   în mine pe   tata când era  tânăr . Tata nu știe de ochii ei alunecoși. Și ce  nu știe e ca și cum nu s-ar  fi întâmplat. Iar eu nu-s prost să-i spun. De fapt nu  s-a   întâmplat nimic, numai că în alintările , mângâierile   ei…,  mesajul e prea evident.                                                                  Nu crezi  în nepăsarea mea?! Zici că  e doar o mască, că dincolo de ea, îmi plânge inima, că  despărțirea  părinților la vârsta  adolescenței e   tragică, că  de regulă  nevroticii, devianții  și delincvenții  din familiile dezorganizate provin?                                                                                                                                                Ei nu, ești  rămas un urmă  cu problemele astea, ca  să  nu spun  anacronic. Păi   în zilele noastre  o  căsătorie  nu durează mai mult de zece ani, așa că  puștanii  trebuie să se adapteze  noii dezordini amoroase, să   poată  supraviețui  dramelor de familie fără prea mari   probleme  de afect psihic.                                  Spui  că femeile, acum independente  financiar, au prins gustul   libertății  și nu mai acceptă sclavia casnică!  Că doar, nu în zadar,  au luptat feministele pentru egalitatea  sexelor?!                                                  Afirmi   că toți  copii   proveniți  din familii dezorganizate sunt tarați psihic?! Cu excepția mea  scriitorule, căci   acum  am două mame   și doi tați.  Patru părinți responsabili  fac mai  mult decât doi iresponsabili.                                                                                                                                                                              Când sunt  în  lovele sunt  in love.  Toate  fetele   îmi dau like, ca să mă exprim agramat ca  maneliștii  -  „toate e  moarte dupe mine…” Ce  vor  fi având  frate , dâmbovițenii  ăștia cu  dupe,  când literar  corect e după, nu dupe, … cred că de la olteni li se trage că ei sunt cu dupe,  ereau, sireaca, mă rog  numai așa pretențios  vorbesc.                                                                                                                                                          
  
               Acum am aflat ce  înseamnă să ai bani. Îți permiți libertăți pentru care alții   tânjesc.   Doar un pic să dau  drumul la muzică…  Ce   expresie   stupidă ,,să dau  drumul la muzică” ca  și cum muzica  ar  lua-o la sănătoasa. Vă  place Lady Gaga? Nu! Nici mie. Soră-mea  o ascultă. Mie nu-mi place. E prea sisi,  e  zărghită rău! Ca soră-mea!    Mai bine Justin Timberlake. E un liric pe gustul meu -   Cry Me A River  mă transportă. Le-am copiat pe  Smartphone-ul meu. Sau mai bine  Wonderful life. Viața e minunată, chiar și când  ești  un  mort  viu. Vino cu mine și  totul va fi bine. Dar unde-i fata salvatoare?  Unde-i  fata care să  se  îndrăgostească de mine și eu de ea și amândoi  să  ne contopim într-o mare iubire? Sfânta candoare a iubirii. Mereu băieții se lasă păcăliți  de aparențe,  de  iluzia  reciprocității.  Nici măcar   în  romanele de dragoste; acolo-s drame și tragedii că dacă nu ar fi  dramatice  și tragice romanele  de dragoste nu ar fi citite. Dragostea fericită e doar în poveștile de adormit plozii  - și au trăit   fericiți până la adânci  bătrâneți! Bah!                                                                                                                                                                                   
        D-le, nu  știu ce-ați pierdut voi  bătrânii  după revoluție, da noi  știu ce-am câștigat?    Meh –nepăsarea, lipsa de griji. Îngrijorările  absurde și  angoase existențiale să rămână generației voastre de complexați, trăitori în dictatură!  Sunteți  o  generație de crispați, de constipați, de paranoici. Teama de viață  a planat ca  sabia  lui Damocles deasupra voastră. Deodată cineva a  tăiat  ața care ținea  sabia aceea  odioasă și v-ați trezit aruncați  în propria  voastră libertate  și n-ați știut ce să mai faceți  fiindcă așteptați totul de  la Tatăl, adică de la Ceaușescu, Iliescu , Constantinescu,  Băsescu   - ei  vă dau ce și cum vor mușchii lor  sau   vă iau    după bunul   lori plac  ca   mici  dumnezei  mioritici.  Ptiu! Îmi vine să scuip...                                                                                           

               Te deranjează?…  Muzica a vrut să te întreb.  Când    povestesc ceva   îmi place să ascult muzica lirică  în surdină; îmi excită neuronii vorbirii, mă sugestionează și povestea curge  ca o poezie. O  muzică bună,  o țigară fină  și-o bere  rece  mă bine dispune; toate aceste mici vicii   mă  fac să simt  farmecul vieții. În fond  asta e toată  filozofia existenței noastre scurte -  o bere, o țigara și o muzica  bună sau și nebună, o carte bună. În aceste clipe viața îi  mai    plăcută chiar  și decât love  despre care dumneata susții că și pentru un filosof e cea mai mare bucurie a  vieții  noastre serbede și  scurtă. 
         Zici  că preferi  activul  în loc pasivului și contemplativului, că viața e  un continuă exercițiu a  minții, a inimii și a trupului, că  pasivul este un mort viu  și viața   un continuu antrenament, că și iubirea nu-i doar un sentiment,   o predispoziție sufletească cu  care  contempli obsesiv obiectul, ci e un verb  -  a iubi  și a iubi înseamnă  nu contemplare, ci acțiune,     că totul e mișcare în acest Univers, că fără  mișcare Universul  ar fi mort  și ar puți îngrozitor ca o apă stătută? Zici că eu mă  încadrez în cele trei criterii ale nevrozei sau  ale disperării cioraniene  - singurătate, contemplație , indiferență. Meh!                                                                                  
                                  
              Nu mă înfiorează   nemișcarea. Mișcarea e aceea  care mă amețește. Nu vezi că mișcarea noastră e  în cerc,  o eternă întoarcere, o trudă sisifică fără rost? Omul a fost predestinat contemplării și meditației. Nu sunt fan Cioran,   nici  stoic, dar a contempla  lumea  și a medita face parte din  metoda creației filozofice sau poetice.                                                                                                                                                                   
       A acționa  înseamnă a nu  gândi, a   gândi înseamnă  a  nu acționa. Acțiunea   pune în mișcare trupul, gândirea  mintea. Așadar ce alegi mintea sau  trupul? În  epoca  actuală  intră  în competiție  mintea nu trupul, căci civilizația actuală    impune  competiția  minții  nu a  trupului.                                                       Zici că   e un sofism aserțiunea mea   și că important  este și mintea și trupul, că dominant  la bărbat este dominanta minții, iar pentru femei a trupului, dar că în prezent există o competiție a sexelor  în care fetele își cultivă  mintea și trupul și masculii pierd puterea ?!... Wow! M-ai dat  gata!                                                                                     Să admitem că iubirea e mișcare, e  acțiune, e  ritual de împerechere cu tot scenariul romantic,  mișcarea  în general  e  vacs albina…  Uite  mie spre  exemplu, nu-mi place munca, mai cu seamă  munca fizică. Să-i contemplu pe alții  când muncesc, cu o bere în față, să-i văd   cum se zbat  pentru o mizerie de salariu, ca mai apoi să-i dea   pe medicamente, asta da se poate numi   un adevărat masochism și o plăcere sadică să-i privești.                                                                                                                                                                                               
       A murit la locul de muncă…, ei și, i-a ridicat  statuie, a slugărit la străini, la nemți, la italieni, la spanioli,  la englezi   pentru un  trai  mai bun  și cu ce s-au ales? Cu boli, cu  familii   dezorganizate, cu ură și  zgură… Esența vieții omului e visarea nu mișcarea. Știi cum spune   poetul francez Benjamin Peret  într-un poem suprarealist?  „Alerg/ Unde alergați voi? / Nicăieri/ Eu, de asemeni/  Atunci…”  Să stai la o bere  pe o terasă, să contempli  lumea în mișcare , să faci sex cu o femeie, să citești, să scrii, asta-i  toată filozofia vieții.                                                                                                                                                                                                          Spui că omul e făcut pentru cunoaștere și   acțiune și  orice  extremism, orice exagerare e  o anulare  și  calea de mijloc e cea mai bună cale, că  orice  ieșire din calea de mijloc  ne scoate din uman?! Păi am și eu demonul meu, am mai mulți și toți  mă împing la o bere, sunt   mereu însetați de visare și bere. Nu, nu daimonul lui Socrate  care nu te lasă să faci rău, ci demonul care  te împinge la  nebunii, la vicii și plăceri cărora nu te poți împotrivi.                                                                                                                                      Nu mă  închin lui Mammon, dar nici lui Socrate cu calea lui dreaptă. Îmi repugnă  lăcomia ca   un butoi de  osânză și mocirlă iar  sfințenia îmi repugnă  pentru  că totdeauna  ascunde ipocrizia.   Mă sfătuiești să nu abdic de la  valorile morale și de la luciditate?! De ce?! Zici că împotriva bestiei concrete,   care încearcă să ne corupă, nu poți lupta decât protejat  de  discernământul   moral, că munca … bla…, bla…, bla… Nu lenea   te omoară, ci munca. N-ai văzut că  fetele  acelea  hiperactive au dat colțul…                         
         Mai slăbește-mă cu   morala   lui Socrate  și cu calea lui de mijloc  și discernământul moral ! Omul dacă nu trăiește   un dram de nebunie  face degeaba  umbră pământului. Un dram de nebunie înseamnă un  dram de  obsesie. Sunt obsedat  de  o imagine, așa cum unii sunt  obsedați  de fotbal,  de droguri ori de iarbă.  Alerg   după  imaginea unei  femei,  o  nălucă,  asta e pentru mine iubirea. Nu pot să  uit această  nălucă. Ea este  în mine și caut identitatea ei  în realitate.  Am s-o găsesc oare în viața asta?  Așadar  nu-i vorba că aș fi afectat de  despărțirea alor mei, dumnezeu să-i țină în starea de-acum, ci de faptul că iubita mea , Carmen m-a părăsit.   Ca s-o alung,  din minte, citesc.  Citesc  tot ce îmi pică în  mână. Ei nu chiar tot.  Mă refer la cărți, nu la reviste  acelea idioate  pentru bărbați ca Play boy, FHM, Budoar, Men's health pe care le citesc toți snobii ignari. Nu, nimic din toate acestea. Ți-am citat  revistele acestea  fiindcă le--am citit  și eu să-mi satisfac curiozitatea, dar am  constat  că repetă la nesfârșit  aceleași clișee  despre erotism. Credeai să-s un  filfizon, dar  descoperi că-s filozof?!  Eu  nu  mă văd ca unul din  acei  filfizoni  ai   parveniților   din  aristocrația de carton de după revoluție  ce  își afișează -  gipanele și  merțanele lor   scumpe  cumpărate de tătici ca un  obiect al i inteligenței  lor  de  parveniți cu care ademenesc fetele ahtiate după plăceri și citesc doar   reviste glossy.                                                                                                
          Niște  coțofene atrase de  obiectele  lucioase   se lasă ademenite de cocalari  cu  bani.   Afirmi  că  nu întâmplător  natura le-a înzestrat  pe fete cu  himen, că  de vreme ce  pecetea există  are  un  rol  în stabilitatea legăturii matrimoniale, că natura nu face nimic gratuit, că   uciderea lui Himeneu  înainte ca fata  să-și găsească  perechea le face și lor  și partenerului un  mare rău -   relativizează iubirea   care  este o  manifestare naturală a femininului. 

Vasile Anton Ieșeanu, 5 aprilie  2013, Iași
   

Dejun cu ţărani

-   Haideţi  la masă! strigă Lică. Nu vi s-a făcut foame?! Mie da! Eu cu Victoraş am venit de dimineaţă,  de la patru. Nu pot să dau cu prăşitoarea pe căldură. Iapa asta  a mea e rea de muscă. Cum dă căldura, vine musca. Şi-atunci n-o  mai pot stăpâni. Mă trage şi pe mine şi pe Victor, când într-o  o parte în alta a rândului şi  nu vreau s-ating vreun butuc că apoi dom’ Valerică ne arde  la  plată… Era aproape nouă şi Lică terminase  de dat cu prăşitoarea la Dorel Mustaţă.  Urma  să treacă  la dom’ Valerică.         

Cele două femei, Jâniţa nevasta lui Victor şi Mariana, nora lui Boboc, ţiganul,  Vasilică, copilul părăsit de mamă şi de tată,  lăsară secerile cu care tăiau lăstarii şi se îndreptară spre căruţă.                              

 Pe Vasilică îl creşte o mătuşă. Vasilică e bine legat. Face o şcoală sportivă la Iaşi. ,,Da, cu mâncarea pe care o primesc la şcoală, nu pot să trag de fiare…’’ se plânge Vasilică.                                                                                 

 Maică-sa la părăsit de mic.   Trece din bărbat în bărbat, face copii cu fiecare pe  care îi abandonează…  Şi  tot aşa…          

Dorel Mustaţă, meticulos cum este,  apare mai   târziu. Boboc ţiganul  continua să pufăie din ţigara Plugar.  ,,Dom’ Valerică merg la treabă, da să-mi iei un Plugar. Îmi  scazi din plată…’’                                               

Oamenii s-au aşezat pe jos, care pe o haină, care pe vreun ţol, care pe  scândura de la căruţă  Au scos din  sacoşă de cârpă sau plastic  mâncarea  (ţăranii s-au  adaptat  la postmodernism,   nu mai au traiste).  Jâniţa a scos un borcan cu borş de cartofi, brânză, roşii  şi castraveţi, Mariana, salam şi roşii,   Lică slănină afumată, tăiată mărunt şi usturoi, dom Valerică, dovlecei pane. Toţi aveau pâine sau turte .   Altădată mâncarea  de bază a ţăranului era mămăliga, brânza, ceapa.             

- Vreţi dovlecei pane?  întreabă dom’ Valerică. Toţi, strâmbă din nas. Asta-i mâncare de muncit la pământ. Doar Jâniţa doreşte să guste.                

 - Ia matale de-aici, zice Jâniţa, nişte brânză cu roşii. Face cumătra Şica o brânză... Da, să vezi ce are cumătra Şica…

 - Şi  are cumătra Şica?!  întreabă  Lică, rânjind.   

  - Are nişte roşii  mari. S-au copt deja.  Le-a răsădit în seră…

  - Băi şi are cumătra Şica!!... Şi are cumătra Şica!... începu Lică, repertoriul. Şi are cumătra Şica! repetă el să  producă efectul  umoristic.              

 - Şi are  cumătra Şica! întreabă şi Boboc ţiganul, incitându-l.   

 Lică repetă iarăşi       

-         Băi,  şi are cumătra Şica!.. Şi are cumătra Şica!...

  Şi are domnule,  cumătra Şica, că m-ai înnebunit, întreabă din nou   Boboc, ţiganul. Spune odată! Şi are?

-         Chizdă!Şi parcă tu nu ştii ce au femeile. Chizdă!...

-         Taci spurcatule! strigă Jâniţa  la Lică. Numai la prostii ţi-e capul. La anii tăi mai poţi?!...

-         Ce nu poate bărbatul la şaizeci de ani. La şaizeci de ani trecuţi, dai din cur şi zici că fuţi…

-         Măi  Lică, suntem la masă…

-         Mie îmi  place slănina cu şorici şi păr …

-          Spurcatule ce eşti. Vezi că aude fata asta tânără.

-          Ei lasă, că nu i s-apleacă…, ce, ea n-are ce are Şica ?!...

-         Te bag în pizda mă-tii pe şleau, îi zice nervoasă Jâniţa   

-         Ei , hai Victoraş! Gata masa! Vezi că doamna Jeni s-a enervat. Ea e Roberta...  Hai,  guvernul  la treabă. Uite, tu că ai fost preşedinte de CAP, eşti Băsescu, iapa mea  că-i rea de muscă,  îi Elena Udrea, eu îs Blaga, adică  ministru de Interne, Boboc e  Boc, Dorel Mustaţă, că vine din armată, e Gabriel  Oprea…         

-         Şi dom Valerică?!  întrebă Boboc, ţiganul.

-          El e mogulul, că doar  e patron…              

-         Victoraş tu duci iapa  cap, cum o duce Băsescu pe Elena Udrea. Hai! Di Elena! Di, fata tatei! A dat căldura. Acu vine musca! Di, tu-ţi anafura mă-tii. Hăis Elena!  Că te scot de la guvernare!  

-         - Hai Băsescule ce faci? Ai scăpat-o pe Elena în  popuşoi!…

Hai, hai că amuş mergem la  Baraboi să bem bere din butoi!  Nu-i aşa Victoraş, băiat-şmecher  de oraş?

-         Victore să  nu pleci că-ţi crăp capul. Ia vezi tu!  strigă şi mai nervoasă   Jâniţa.  Mă Lică, tu nu ai treaba-acasă. Du-te, dacă nu vrei să mai stai, da, Victor al meu  rămâne…
Da ce, Victor a venit odată cu tine, fă? A venit cu mine, merge  cu mine.  Hai  Victore, hai  la Baraboi, să bem bere din butoi!

-         Măi Lică m-ataci. Uite-acum  mă  lasă inima. Victore ascultă la mine!

-         Băi Victoraş, ce fel de preşedinte eşti tu dacă te laşi stopat  de-o femeie. Hai Băsescu, hai la Baraboi,  să bem bere din  butoi!

-         Of , Doamne, dacă apucă să guste, Victor al meu  o ţine-aşa  două săptămâni. Da’, poţi să te pui cu Lică nebunul.   

-         Gata , zice Lică. Guvernul în frunte cu Băsescu,  mergem  la Baraboi să bem bere din butoi.  Hai, hai la Baraboi, să bem bere din butoi!... Hai, hai  la Baraboi, să bem bere din butoi!... Di Elena! Di iapă…, tu-ţi anafura mă-tii!