Într-o zi călduroasă de mai, într-o duminică dimineața, chemat parcă de o forță ocultă, am abandonat laboratorul meu de huhurez și am plecat la o plimbare pe jos. Pașii m-au purtat fără voia mea spre grădina Copou. Am intrat și auzind undeva o muzică deosebită, pe care nu o mai auzisem până atunci, o muzică exotică, dacă se poate exprima prin exotic misterul și fascinația pe care o emana , am luat-o pe alee spre locul de unde venea muzica aceea și am descoperit grădina de vară „Vânătorul”. Am rămas o clipă dezamăgit. Mai fusesem la „Vânătorul” cu ani în urmă și nu-mi plăcuse. Eram gata să fac cale întoarsă, dar o sete neobișnuită s-a declanșat parcă instantaneu.
Mi-am zis , hai azi să-mi ofer o scurtă pauză și o bere. Nu sunt băutor de bere, dar uneori simt nevoia să beau o bere. M-am așezat la o masă mai retrasă și am cerut o bere. Nu mult timp după ce m-am așezat cu berea în față a intrat un tânăr blond care s-a precipitat spre masa mea. „Asta e masa mea preferată” mi-a zis el.
Am rămas oarecum intrigat, fiindcă la ora aceea de dinainte de prânz erau suficiente mese libere. Mi-am zis că e pus pe scandal și am dat să mă ridic.„Nu, zice el, rămâneți aici, la masa asta, eu trebuia să vă cer permisiunea să mă așez la masa ocupată înainte de dumneavoastră. Am vrut doar să vă atrag atenția că sunt un client vechi și permanent al „Vânătorului” și masa la care v-ați așezat e masa mea preferată. Cine se așează la masa mea e prieten cu mine. Așadar, îmi întinse el mâna: să dăm mâna prietene! Eu mi-s Nelu Mielu.
Numele dumitale îmi pare cunoscut…, Ieșeanu! A, da.., da.., mi-amintesc ceva, de pe Facebook. Pot să vă tutuiesc? Zici că nu te formalizezi, fiindcă formula de politețe impune bariere de comunicare și face uneori vorbitorul nesincer? Asta înseamnă că ești un tip cu care se poate comunica. Cine zice că există bariere între generații? Spui că ai un blog? Care-i blogul dumitale? A, Filosofie și literatură?! Ciudat cum funcționează comunicarea la nivelul inconștientului! Aș crede că în întâlnirea această nu este pur întâmplătoare, ci programată. Numele meu real nu e Mielu, dar nici prenumele Nelu. Mama mi-a zis Nelu Mielu că acum sunt ca mielul cel blând, știi dumneata povestea cu mielul blând care suge la mai multe oi. De-atunci ea îmi zice Nelu Mielu.
***
„De când tata s-a despărțit de mama mă simt liber ca o pasăre scăpată din colivie. Când erau împreună eram constrâns de reguli și interdicții. Nu știu de ce m-am apucat să spun povestea mea unui necunoscut când eu nu am spus-o nimănui, nici măcar prietenilor. Poate fiindcă îmi inspiri mai multă încredere decât prietenii… Când erau împreună casa noastră era un iad. Acum sunt ca Adam în grădina raiului. Tata și mama duceau lupte grele pentru dominare în familie - cu strigăte, urlete, înjurături, imprecații și blesteme. Etichetări dintre cele mai savuroase – bou încălțat, taur în călduri, curvarul dracului, vacă proastă, balenă albă, minte-n colțuri, impotent afemeiat, curvă frigidă, obsedat sexual, idioata dracului, sifilisul să dea în tine și câte altele făceau deliciul vecinilor și spaima mea, dar îndeosebi a soră-mii. Soră-mea nu voia ca mama și tata să se despartă. Eu eram indiferent, dar mă exasperau țipetele lor.
Îmi venea să-i înregistrez și să mă duc să-i reclam la partid, să le facă instructorul terapie de cuplu. Nu m-am dus, nu din lașitate , ci fiindcă îmi repugnă să fiu spion și informator. Unii nu s-au dezbărat nici acum, după revoluție, au rămas cu această vocație. Pe un coleg, pe care l-am prins că era informator i-am dat o lecție soră cu moartea, fără să știe cine l-a altoit. Spui că lupul își schimbă părul dar năravul ba. Colegul a dispărut, a schimbat facultatea.
Când mama și tata erau împreună, mama îmi dădea bani de buzunar cu țârâita. Eram mereu în pană de pitaci. Așa le spunea bunica: pitac „I-a să-ți de bunica un pitac!”
Când în sunt în lovele mă simt eliberat de constrângerile sociale. Dacă vreau, uite pot să urinez acum, aici în paharul acesta de bere. Ce crezi c-o să-mi facă? O să le plătesc deranjul și faptul că m-am exhibat în public. Zici că-i un gest odios, că doar tinerii infantili, fac gesturi teribiliste ? Păi, Nicușor prințișorul urina în farfuriile cu stridii ale generalilor și-i punea apoi să hăpăie și ei se executau, iar ceilalți îi aplaudau geniala-i faptă. În fond, generalii aceia erau niște ordonanțe ceaușiste care l-ar fi șters și la fund pe prințișor, ca să-i intre în grații. Bleah! Mi-e greață Ce otrepe! Înainte puterea făcea banii, le dădeau privilegii, de aia îi pupau și-n fund pe ceaușești, acum banii fac puterea. Nu sunt obsedat de bani, dar am o obsesie, o imagine… Spui că tinerii, în general cei lipsiți de educație se manifestă teribilist … Bla!...Bla!... Bla!...
Patronul n-o să vrea să piardă un client fidel și cu bani ca mine. Când sunt în bani, și de când mama s-a despărțit de tata, slavă Marelui Anonim, sunt permanent bani, îmi pot permite orice. De pildă să urinez și contra vântului… Ei nu, spun așa ca o metaforă, adică aș urina contra puterii …, am văzut pe unul beat care locuia la parter, avea fereastra deschisă și lălăia o melodie de bețiv.
O doamnă de deasupra lui, deranjată de bețiv, l-a apostrofat, iar el încerca s-o scuipe. M-am pișat pe mine de râs. Cum să scuipi în sus? E ca și cum ai urina contra vântului. Scuipând în sus scuipa tot pe el. Și m-am întrebat cum să scuipi contra puterii când ea e sus? Vezi, e o imposibilitate din cauza gravitației. Ei acolo sus sunt imponderabili.
Nu că m-aș scălda în bani, dar am suficienți să-mi permit o mică sfidare socială. La șaptesprezece ani, când s-au despărțit ai mei am dat de gustul banului, a banului nemuncit evident și de-atunci am simțit ce înseamnă la dolce vita.
Zici că mă pozează careva și apar prin ziare sau pe internet. Meh! Îmi fac reclamă gratuit… Dar n-am s-o fac, n-am s-o fac nu pentru că sunt prea lucid acum , adică că nu sunt atât de beat încât să-mi anulez funcția de om și să devin animal , ci pentru că nu-mi stă în caracter. Am vrut să-ți spun ce pot să facă oamenii cu bani. Oamenii cu bani urinează pe cei sărmani. Și la noi oamenii cu bani sunt de regulă politicienii. Am un respect pentru cine se așează la masa mea. Cine se așează la masa mea îmi este prieten.
Știi ce înseamnă să curgă lovelele, așa fără oprire sau mă rog să fii bine sponsorizat de ai tăi? E ca și cum ai avea o bancă sau un butoi fără fund, în care Danaidele toarnă, nu apă, ci bani. Când ai sponsori e ca și cum ai avea afaceri de familie.
Zici că sponsorizarea familiei mă îndeamnă la lene, că americanii își trimit odraslele, ajunse la majorat, la muncă să se întrețină singuri. Bah! Aici suntem în România nu în America și a avea bani înseamnă a avea putere. Banii te fac deștept, frumos și cu farmec la sexul frumos, aici banul dictează. Vrei să faci pe un politician să-ți mănânce din palmă, îl faci parlamentar. De unde așa de mulți bani? Ei nu te duce cu gândul că, acum scăpat din închisoarea familiei, m-am apucat de furat sau de plasat droguri sau etnobotanice. Nu! Nimic din viciile astea...
„Totul pe din două!” a zis tata. Mama a luat-o pe soră-mea, Fana, deși seamănă cu tata, iar tata pe mine, deși semăn cu mama. Soră-mea e brunetă cu ochii verzi ca tata. Parcă-i arăboaică. Poate de asta i-au și pus numele de Fana. De soră-mea Fana nu-mi pare rău că ne-am despărțit. Nu m-am avut bine niciodată cu ea. Nu mi-a plăcut să împart lucrurile pe din două cum a făcut tata. Nici să ascult cicălelile mamei care îmi scotea ochii că semăn cu tata deși sunt blond ca ea. Dar zice ea: semeni la comportament cu taică-tău. Eu cred că mai degrabă că semăn cu ea sau mai bine zis cu fratele mamei, unchiul Neculai dar mama a uitat cum era unchiul tânăr .
Tata are pe alta sau a avut-o mai demult. I-a explicat mamei că bărbații sunt poligami și o amantă de taină e benefică pentru cuplu, că ar prețui-o și ar iubi-o mai mult dacă mama ar înțelege și ar accepta menage a trois, dar mama nu s-a lăsat convinsă de această fantezie erotică a tatei și i-a zis că tocmai fiindcă o înșeală n-o iubește. „Numai mintea ta de obsedat sexual poate gândi astfel”, i-a răspuns mama. După divorț tata a adus-o pe Lola, tânăra lui concubină , acasă. Știi ce-i șocant? Lola seamănă cu mama când era tânără. Parcă ar fi sosia ei. Mama și-a găsit altul sau l-a avut dinainte, căci după divorț s-a mutat cu soră-mea la el. Nu se știe dacă nu cumva tata și amantul mamei n-au făcut schimb după vreo întâlnire gen swingers, deși nu cred că mama ar fi acceptat să ia parte la fanteziile tatei. Logica lucrurilor acolo mă duce cu gândul. Că acum se practică acum schimbul de dame și de copii.
Am aflat că actuala amantă a tatălui e fosta prietenă a amantului mamei. Totuși mama spune ca să mă instige împotriva Lolei că numai curva care s-a băgat intre noi sa ne distrugă, numai ea e de vină.Lola e atentă, grijulie cu mine , e sponsorul meu principal, așa că nu am de ce s-o urăsc mai mult pe Lola și s-o iubesc mai mult pe mama. Lola e ca o soră mai mare și nici nu are pretenții stupide să-i spun mamă , ci simplu Lola. Povestea mea îmi amintește de comedia iugoslavo-croată - Am două mămici și doi tați.
Viața este o dramă sau o comedie. Depinde din ce unghi o privești și cum o trăiești. Este adevărat că unele progenituri mai sensibile n-au suportat despărțirea părinților și s-au sinucis , altele au luat calea delincvenței - băieții la hoții, fetele la prostituție că la asta se pricep ele mai bine,dar nu e cazul meu. Aș fi putut face o dramă din despărțirea alor mei, dar constatând că libertățile mele au crescut semnificativ iar veniturile personale precum cotațiile la bursă, am schimbat macazul de la dramă la comedie sau mai bine la fericirea stoică - apatia. Bah! Mă doare-n cot sau mă doare undeva…, fiecare cu crucea lui. De ce să fac o tragedie din drama lor? Meh! De ce să mă dau de ceasul morții după papa et maman când toți patru mă iubesc. Îi tapez pe toți de bani. Pe mama o tapez mai mult că mă vede rar, pe tata c-am rămas fără mamă, pe amantul mamei c-o iubește pe mama și implicit și pe mine, pe amanta tatălui că-l iubește pe tata și cum să nu-i iubească și feciorul acestuia.
Lola sau Lolita, actuală mamă, mă iubește un pic chiar mai mult. E adevărat că suntem și de vârste apropiate. Apropierea m-ar putea tenta ca pe Ruben, țiitoarea Bilha a tatălui său Iacob. Lola are ochi alunecoși. Sau cine știe dacă nu vede în mine pe tata când era tânăr . Tata nu știe de ochii ei alunecoși. Și ce nu știe e ca și cum nu s-ar fi întâmplat. Iar eu nu-s prost să-i spun. De fapt nu s-a întâmplat nimic, numai că în alintările , mângâierile ei…, mesajul e prea evident. Nu crezi în nepăsarea mea?! Zici că e doar o mască, că dincolo de ea, îmi plânge inima, că despărțirea părinților la vârsta adolescenței e tragică, că de regulă nevroticii, devianții și delincvenții din familiile dezorganizate provin? Ei nu, ești rămas un urmă cu problemele astea, ca să nu spun anacronic. Păi în zilele noastre o căsătorie nu durează mai mult de zece ani, așa că puștanii trebuie să se adapteze noii dezordini amoroase, să poată supraviețui dramelor de familie fără prea mari probleme de afect psihic. Spui că femeile, acum independente financiar, au prins gustul libertății și nu mai acceptă sclavia casnică! Că doar, nu în zadar, au luptat feministele pentru egalitatea sexelor?! Afirmi că toți copii proveniți din familii dezorganizate sunt tarați psihic?! Cu excepția mea scriitorule, căci acum am două mame și doi tați. Patru părinți responsabili fac mai mult decât doi iresponsabili. Când sunt în lovele sunt in love. Toate fetele îmi dau like, ca să mă exprim agramat ca maneliștii - „toate e moarte dupe mine…” Ce vor fi având frate , dâmbovițenii ăștia cu dupe, când literar corect e după, nu dupe, … cred că de la olteni li se trage că ei sunt cu dupe, ereau, sireaca, mă rog numai așa pretențios vorbesc.
Acum am aflat ce înseamnă să ai bani. Îți permiți libertăți pentru care alții tânjesc. Doar un pic să dau drumul la muzică… Ce expresie stupidă ,,să dau drumul la muzică” ca și cum muzica ar lua-o la sănătoasa. Vă place Lady Gaga? Nu! Nici mie. Soră-mea o ascultă. Mie nu-mi place. E prea sisi, e zărghită rău! Ca soră-mea! Mai bine Justin Timberlake. E un liric pe gustul meu - Cry Me A River mă transportă. Le-am copiat pe Smartphone-ul meu. Sau mai bine Wonderful life. Viața e minunată, chiar și când ești un mort viu. Vino cu mine și totul va fi bine. Dar unde-i fata salvatoare? Unde-i fata care să se îndrăgostească de mine și eu de ea și amândoi să ne contopim într-o mare iubire? Sfânta candoare a iubirii. Mereu băieții se lasă păcăliți de aparențe, de iluzia reciprocității. Nici măcar în romanele de dragoste; acolo-s drame și tragedii că dacă nu ar fi dramatice și tragice romanele de dragoste nu ar fi citite. Dragostea fericită e doar în poveștile de adormit plozii - și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți! Bah!
D-le, nu știu ce-ați pierdut voi bătrânii după revoluție, da noi știu ce-am câștigat? Meh –nepăsarea, lipsa de griji. Îngrijorările absurde și angoase existențiale să rămână generației voastre de complexați, trăitori în dictatură! Sunteți o generație de crispați, de constipați, de paranoici. Teama de viață a planat ca sabia lui Damocles deasupra voastră. Deodată cineva a tăiat ața care ținea sabia aceea odioasă și v-ați trezit aruncați în propria voastră libertate și n-ați știut ce să mai faceți fiindcă așteptați totul de la Tatăl, adică de la Ceaușescu, Iliescu , Constantinescu, Băsescu - ei vă dau ce și cum vor mușchii lor sau vă iau după bunul lori plac ca mici dumnezei mioritici. Ptiu! Îmi vine să scuip...
Te deranjează?… Muzica a vrut să te întreb. Când povestesc ceva îmi place să ascult muzica lirică în surdină; îmi excită neuronii vorbirii, mă sugestionează și povestea curge ca o poezie. O muzică bună, o țigară fină și-o bere rece mă bine dispune; toate aceste mici vicii mă fac să simt farmecul vieții. În fond asta e toată filozofia existenței noastre scurte - o bere, o țigara și o muzica bună sau și nebună, o carte bună. În aceste clipe viața îi mai plăcută chiar și decât love despre care dumneata susții că și pentru un filosof e cea mai mare bucurie a vieții noastre serbede și scurtă.
Zici că preferi activul în loc pasivului și contemplativului, că viața e un continuă exercițiu a minții, a inimii și a trupului, că pasivul este un mort viu și viața un continuu antrenament, că și iubirea nu-i doar un sentiment, o predispoziție sufletească cu care contempli obsesiv obiectul, ci e un verb - a iubi și a iubi înseamnă nu contemplare, ci acțiune, că totul e mișcare în acest Univers, că fără mișcare Universul ar fi mort și ar puți îngrozitor ca o apă stătută? Zici că eu mă încadrez în cele trei criterii ale nevrozei sau ale disperării cioraniene - singurătate, contemplație , indiferență. Meh!
Nu mă înfiorează nemișcarea. Mișcarea e aceea care mă amețește. Nu vezi că mișcarea noastră e în cerc, o eternă întoarcere, o trudă sisifică fără rost? Omul a fost predestinat contemplării și meditației. Nu sunt fan Cioran, nici stoic, dar a contempla lumea și a medita face parte din metoda creației filozofice sau poetice.
A acționa înseamnă a nu gândi, a gândi înseamnă a nu acționa. Acțiunea pune în mișcare trupul, gândirea mintea. Așadar ce alegi mintea sau trupul? În epoca actuală intră în competiție mintea nu trupul, căci civilizația actuală impune competiția minții nu a trupului. Zici că e un sofism aserțiunea mea și că important este și mintea și trupul, că dominant la bărbat este dominanta minții, iar pentru femei a trupului, dar că în prezent există o competiție a sexelor în care fetele își cultivă mintea și trupul și masculii pierd puterea ?!... Wow! M-ai dat gata! Să admitem că iubirea e mișcare, e acțiune, e ritual de împerechere cu tot scenariul romantic, mișcarea în general e vacs albina… Uite mie spre exemplu, nu-mi place munca, mai cu seamă munca fizică. Să-i contemplu pe alții când muncesc, cu o bere în față, să-i văd cum se zbat pentru o mizerie de salariu, ca mai apoi să-i dea pe medicamente, asta da se poate numi un adevărat masochism și o plăcere sadică să-i privești.
A murit la locul de muncă…, ei și, i-a ridicat statuie, a slugărit la străini, la nemți, la italieni, la spanioli, la englezi pentru un trai mai bun și cu ce s-au ales? Cu boli, cu familii dezorganizate, cu ură și zgură… Esența vieții omului e visarea nu mișcarea. Știi cum spune poetul francez Benjamin Peret într-un poem suprarealist? „Alerg/ Unde alergați voi? / Nicăieri/ Eu, de asemeni/ Atunci…” Să stai la o bere pe o terasă, să contempli lumea în mișcare , să faci sex cu o femeie, să citești, să scrii, asta-i toată filozofia vieții. Spui că omul e făcut pentru cunoaștere și acțiune și orice extremism, orice exagerare e o anulare și calea de mijloc e cea mai bună cale, că orice ieșire din calea de mijloc ne scoate din uman?! Păi am și eu demonul meu, am mai mulți și toți mă împing la o bere, sunt mereu însetați de visare și bere. Nu, nu daimonul lui Socrate care nu te lasă să faci rău, ci demonul care te împinge la nebunii, la vicii și plăceri cărora nu te poți împotrivi. Nu mă închin lui Mammon, dar nici lui Socrate cu calea lui dreaptă. Îmi repugnă lăcomia ca un butoi de osânză și mocirlă iar sfințenia îmi repugnă pentru că totdeauna ascunde ipocrizia. Mă sfătuiești să nu abdic de la valorile morale și de la luciditate?! De ce?! Zici că împotriva bestiei concrete, care încearcă să ne corupă, nu poți lupta decât protejat de discernământul moral, că munca … bla…, bla…, bla… Nu lenea te omoară, ci munca. N-ai văzut că fetele acelea hiperactive au dat colțul…
Mai slăbește-mă cu morala lui Socrate și cu calea lui de mijloc și discernământul moral ! Omul dacă nu trăiește un dram de nebunie face degeaba umbră pământului. Un dram de nebunie înseamnă un dram de obsesie. Sunt obsedat de o imagine, așa cum unii sunt obsedați de fotbal, de droguri ori de iarbă. Alerg după imaginea unei femei, o nălucă, asta e pentru mine iubirea. Nu pot să uit această nălucă. Ea este în mine și caut identitatea ei în realitate. Am s-o găsesc oare în viața asta? Așadar nu-i vorba că aș fi afectat de despărțirea alor mei, dumnezeu să-i țină în starea de-acum, ci de faptul că iubita mea , Carmen m-a părăsit. Ca s-o alung, din minte, citesc. Citesc tot ce îmi pică în mână. Ei nu chiar tot. Mă refer la cărți, nu la reviste acelea idioate pentru bărbați ca Play boy, FHM, Budoar, Men's health pe care le citesc toți snobii ignari. Nu, nimic din toate acestea. Ți-am citat revistele acestea fiindcă le--am citit și eu să-mi satisfac curiozitatea, dar am constat că repetă la nesfârșit aceleași clișee despre erotism. Credeai să-s un filfizon, dar descoperi că-s filozof?! Eu nu mă văd ca unul din acei filfizoni ai parveniților din aristocrația de carton de după revoluție ce își afișează - gipanele și merțanele lor scumpe cumpărate de tătici ca un obiect al i inteligenței lor de parveniți cu care ademenesc fetele ahtiate după plăceri și citesc doar reviste glossy.
Niște coțofene atrase de obiectele lucioase se lasă ademenite de cocalari cu bani. Afirmi că nu întâmplător natura le-a înzestrat pe fete cu himen, că de vreme ce pecetea există are un rol în stabilitatea legăturii matrimoniale, că natura nu face nimic gratuit, că uciderea lui Himeneu înainte ca fata să-și găsească perechea le face și lor și partenerului un mare rău - relativizează iubirea care este o manifestare naturală a femininului.
Vasile Anton Ieșeanu, 5 aprilie 2013, Iași
