Faceți căutări pe acest blog

joi, 4 octombrie 2012

Un oltean cu Dor de Bucovina


Un oltean cu Dor de Bucovina






Pe  Marian Malciu  l-am cunoscut anul acesta,  în luna  iulie,  în  tabăra de  creație de la Avrig. Pensionar, nu doar „pensionar”,  ci un om  cu   o  nesfârșită   dorință  de a scrie.  O   mare  iubire,  o mare  patimă,   care probabil, l-a urmărit  din adolescență,   toată viața, dar pe care nu și-a putut  împlini decât  după revoluția  din  1989 ,  după ieșirea la pensie.   A scrie la vârsta  a treia,  se poate  numi nebunie. Este  o nebunie  a frumosului sau  o frumusețe a nebuniei.     
 E o nebunie  să te apuci de scris  când alții  stau  și  își   mănâncă  molcomi  pensia.  Dar acei alții nu-și pun probleme existențiale  și nu  caută  răspuns.   E doar trăiesc   tern, ca   niște  legume, ca niște castraveți   răscopți, galbeni și burduhănoși,  uitați  de țăran pe câmp.                                              
 Marian Malciu e un bărbat frumos. E un bărbat   frumos fiindcă scrie. E  un nebun frumos sau  un frumos nebun, care în loc să-și mănânce  molcom pensia, s-a apucat de scris.  Creația, spune Henry Miller    e  „nebunie și frumos.”                                                                                                  Creația e  un proces   extatic  ce conferă autorului   o anume stare de fericire. 
 Jorge Luis Borges  spunea, în  una din conferințele sale  la Universitatea din Belgrano: „Am închinat o  bună parte  a vieții mele literelor   și cred că asta este  o formă de   fericire.”                                                            
         Un scriitor, numai astfel își poate trăi fericirea ,adevărata fericire, în a scrie. E o formă de dăruire , de   contribuție al lui în lume.  Iar omul  care se dăruiește  fără să ceară  nimic e  cu adevărat uman.                                                         
 Cu un  an   în urmă , Marian Malciu a  participat în tabăra  de  creație de la  Câmpulung  Moldovenesc , organizată de inimoasa  doamnă, Rodica  Rodean, președinta asociației „Universul Prieteniei” .                                          
 Atât de mult i-au  plăcut plaiurile Moldovei , încât   a decis să scrie  o carte  de memorialistică , pe care anumit-o  Dor de   Bucovina. Eu aș  fi   intitulat cartea   Un oltean cu dor de Bucovina.                                                      
 Dar Marian  Malciu este   un „sfios”,  un meditativ,  care   așează înainte  dorul  pentru ceva,   respectiv Dor de Bucovina și abia apoi ghicești  că  în spatele  acestei  cărți   se află  un  autor. Un autor din alte spații mioritice. Un oltean din Slatina își aprinde tacticos o țigară și s-așează  la masa de scris și scrie că  îi este dor de Bucovina. Dar cum ar putea unui „străin”  să-i fie dor  de  alte spații decât  cele  natale.     Căci, nu-i așa,  doar  un om al locului,  dacă e  plecat departe de multă vreme,  are dor  de ținuturile natale,  dar   pentru   un străin  e  un nonsens  să   trăiască starea de dor  pentru    un  anume spațiu dincolo de spațiu natal. Ca să-ți fie dor de ceva sau de cineva trebuie să  fii îndrăgostit.           
 Marian Malciu , olteanul din Slatina,  îndrăgostit  de Bucovina ca de o femeie frumoasă, a trăit o asemenea  poveste de iubire . El a rămas  cu această stare  a dorului  pentru că  este îndrăgostit de Bucovina. Și a scris cartea  Dor de Bucovina într-un timp record , tocmai  fiindcă,  acolo în tabăra,   a trăit  o stare de grație,  o stare extatică care l-a determinat   s-o  împărtășească tuturor.  Marian Malciu  și-a lansat cartea la biblioteca din Avrig,  în cadrul  programului   taberei de  creație de la Avrig , organizată de  aceeași neobosită  Rodica Rodean.                        
 Nu te întâlnești în fiecare zi cu astfel de extaze , ci doar în anumite momente  magice  de  comuniune cosmică. Ținutul Bucovinei   - Raiul Moldovei cum l-a numit  Eminescu   este     un  ținut de poveste, care te poate fermeca, fără  îndoială, dar poți trece   pe lângă asemenea  frumuseți  fără să le iei în seamă, așa cum poți trece pe  lângă o mare iubire  fără s-o  iei  în seamă  dacă nu există o anume stare psihică, pe  care aș numi-o specială  -  o anume  magie  care să te  farmece   și să te  facă să deschizi   ochii  și să recunoști, în acele momente,   în ea,   marea ta  iubire , aflată în stare latentă.  „Sunt copleșit  de frumusețea lumii”   notează   Marian Malciu  într-un vers din Cuvântul autorului.  Marian Malciu își fondează cartea  sa  Dor de Bucovina pe cugetarea  lui Nicolae Iorga „ … Fiecare loc  de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea și trebuie și un dram de iubire ca s-o înțelegi…”                       El a tras cu urechea  și ne-a spus povestea   frumoasei  Bucovina.       
 Marian Malciu are mai mult de un dram de iubire pentru Bucovina, are   o mare iubire  pentru acest ținut de basm pe care  Eminescu  l-a numit„Raiul Moldovei”                                                                                                                  Pentru asta , el   nu doar străbate Bucovina în lung și-n lat, nu poposește doar  la mănăstirile cu rezonanță  istorică și mioritică  Sucevița, Moldovița, Putna  și Voroneț și la muzeul   de etnografie  „Ioan Grămadă ” ,   alături de  prietenii Rodicăi Rodean de  la  Universul prieteniei   și de poeții ieșeniHoria Zilieru, Emilian Marcu și  Liviu Apetroaie, dar și de-a lungul istoriei  Bucovinei.  
 Editată  sub egida Universului prieteniei la editura  Pim,  prin  grija președintei   asociației Rodia Rodean , cartea  lui Marian Malciu  - Dor de Bucovina te  invită   s-o citești   și  să vizitezi  aceste  locuri de basm.
 Vasile Anton, Iași  4 octombrie  2012                                                                 

sâmbătă, 29 septembrie 2012

Video: Nuntă cu har la Topraisar
































 Nuntă cu har  la Topraisar

      Pe 22 septembrie 2012,  nepotul meu, Mădălin Anton  a făcut nuntă  la Topraisar. De la Iași  ne-am deplasat  două familii, rude:  familia  mea Anton  Vasile   și Maria   și ginerele, avocat Pascal Marius Iulian cu fiica mea Anca  Pascal. 
              După un drum de 500 de kilometri  ne așteptam la o nuntă obișnuită, la sat, la care  veneam   din ,,obligație” și  la care  mă gândeam că  mă  voi plictisi și am să-mi     omor timpul în discuții elitiste cu   un pahar de vin.  Aveam să mă  înșel.   
           Mă așteptam  la o nuntă  anostă, dar avut cea mai plăcută surpriză  să asist  la   un adevărat spectacol. Scena,  atmosfera, scenariul  și scenografia  nunții  aveau să-mi răstoarne viziunile mele pesimiste.                                                       Fie că nunta s-a transformat, în prezent, în nuntă-spectacol, fie că  organizatorii au inițiat o asemenea  surpriză,  m-am simțit ca la o mare sărbătoare  -   o serbare cu  cântec, dans profesionist  și pantomimă  reușită,  improvizată ad-hoc.  
               O seară minunată,  o nuntă reușită  mi-a rămas  întipărită pe retină și în memorie. Ce seară  minunată!   

O atmosferă superbă,   provocată parcă instant de starea de spirit generală   de fericire a invitaților pe care numai anumite  momente rare, acele momente de har,  în care   este „prinsă”  o comunitate în înlănțuirea ei dionisiacă a  uitării de sine   și a  bucurii vieți, le poate genera.  De ce nuntă cu har și nu cu dar?  O dispoziție naturală de voie bună și bună dispoziție, fără nimic fals, fără invidie  și prefăcătorie,  o trăire a   momentului  ca o adevărată grație divină. Cel puțin așa  am perceput eu acele momente. Nu, nu  eram în stare euforică ca să văd totul  în roz. Nu-mi puteam permite să beau până  la starea de  la vie an rose, cum spun francezii,  fiindcă urma, a doua zi să conduc alți 500 de kilometri până la Iași. Așa că  toată noaptea   am   pupat paharul în care mi-am pus, ca francezii, une goutte de vin.                        Vinul  îl  cunoșteam  bine, era   vin de   din podgoria mea;  în acel moment  însă  mi s-a părut  a fi  bestial. Părea că și-a dezvăluit toate aromele  și toate  calitățile, la fel  ca vinul, de la urmă, de la nunta din Cana Galilei, când Isus a făcut  prima minune, transformând apa  în cel mai bun  vin. Un singur regret mă încearcă, anume că n-am   putut bea mai mult. Acasă  nu  mi s-a  mai părut la fel de bun ca cel de la nuntă.                          
   Un sentiment de    comuniune cu omenirea și  cosmosul  părea să fi prins comunitatea  nuntașilor de la căminul cultural din Topraisar.   Toți  parcă trăiau  acel  sentiment de comuniune  generală, cum ar spune Adler,  în care bucuria momentului dă   sens  vieții. O energie  tinerească de sentimente  erotice, nevăzute și nepercepute  de nimeni,  dar trăite   de fiecare,  păreau să plutească în sala de nuntă. Poate  prezența tinerilor genera această   plăcută  și benefică energie  erotică. Era,  ca și cum   natura  umană, în acele momente,  ar fi dat  în floare.       
   Poate că această trăire,  în armonie   și  comuniune dionisiacă, constă  fericirea vieții  umane.                                                         
  Mai întâi a deschis  invitația la dans un grup de dansatori adolescenți din Topraisar;  apoi a urmat surpriza pe care Mădălina,  sora mirelui    i-a făcut-o fratelui său  și cumnatei sale  -   mirelui Mădălin  și  miresei Ana.    Mădălina a  intrat ca amatoare în costum o și pași de   dans    oriental. Părea să fie o scenă  anostă  - un dans de rutină,dar…  a fost  doar o mică farsă,  o inducere în eroare  a  nuntașilor.

La scurt  timp   și-a făcut   intrarea  în scenă  dansatoarea  din buric,   profesionistă  Carla  care a făcut marea senzație  a  nunții și a fost surpriza promisă   de Mădălina    – miza   spectacolului  nunții.                                         
A urmat, apoi  dansul miresei și  cântecul „Ce seară minunată”, interpretat  în stil   karaoke    de Mădălin și Mădălina, secondați  de   guristul  formației  muzicale.                   
 După dans și   muzică   pentru toate vârstele   și toate gusturile,  un  grup  de tineri  adolescenți, în frunte  cu o adolescentă blondă,  a improvizat  într-un dans pantomimă  - dansul găinii.  
  La final, ca la fiecare nuntă,  ritualul   tortului miresei în care   mirele și mireasa se străduiau să se  delecteze reciproc cu  tort au generat alte  momente de râs  și  voie bună.         
 Sfârșitul  nunții a fost, ca la orice nuntă, cu  ritualul  „dezgătitului miresei” și toastul de final.
 Nunta cu har de la Topraisar  a nepotului  meu Anton Mădălin   m-a impresionat la modul sublim, în sensul că, fără  avea  opulența marilor   învârtiți   ori  a politicienilor îmbogățiți peste noapte, a  generat acel sentiment de comuniune generală și de fericire  fulgurantă, arareori întâlnit la români.  I-am  spus  Angelei, soacra mare, că mi-a plăcut mult nunta - totul  - aranjamentul, scena,  scenariul și  tot  spectacolul. „Știi, i-am zis, Dumnezeu le dă oamenilor,  astfel de momente unice în viață,  după suflet. Și cred că Mădălin  are un suflet mare.”                                         
Vasile  Anton,Iași, 29 septembrie 2012                                          





duminică, 9 septembrie 2012

Video: Muzică, dans și poezie în orașul marilor iubiri



             Aproape de teiul lui Eminescu, în fiecare duminică,    la Iași, parcul Copou este animat de tineri care  își  consumă energiile  în muzică, dans și  poezie. A trăi „farmecul vieții" în  muzică, dans și poezie este o plăcere fizică, psiho-mentală și spirituală pe care fiecare generație  de tineri o repetă. Azi  în admirația  și aplauzele celor de vârsta a treia.  Farmecul vieții, atât de bine surprins de Eminescu la numai 16 ani, în poemul  „Amicului F.I.",  îl face, încă din adolescență,  genial.
 „Dar  tot amice nu voi uita
Acele doruri tainice, sfinte
Farmecul vieţii, îl ţii tu minte?
Cum şoptia dulce, deşi minţia.''
(M. Eminescu - Amicului FI)
Cine nu a trăit la timp farmecul vieții nu-l va mai trăi niciodată.                        
                            Carpe diem!  Trăiește-ți clipa!   
Vasile Anton, Iași, 9 septembrie 2012 







Lebedele de la Cetatea Făgărașului


Video: Lebedele de la Cetatea Făgărașului


          În drum , spre   Tabăra de creație de la Avrig, am oprit o clipă  la  Făgăraș, la Cetate, unde am admirat lebedele  albe și negre. Paradoxal, nimeni, absolut niciun român nu a  atentat la viața  lebedelor. Poate că vienezii le-au mâncat chiar ei  și au dat vina pe români... , occidentalii  ăștia  aroganți  și ipocriți!
http://filosofie-si-literatura.blogspot.ro/2012/09/lebedele-la-cetatea-fagarasului.html







miercuri, 5 septembrie 2012

Dictatul de la Bruxelles împotriva Democrației române

       

            Readucerea  la Cotroceni al lui Traian Băsescu,  prin Dictatul de la Bruxelles al lui Barroso  și butoiului de bere bavareză - Angela Merker,  cu concursul gheșeftarului ambasador SUA,  a avut drept scop  obligarea României, prin semnătura Demisului de la Cotroceni, să adere la Zona Euro.                                                                                                                                            
        Bulgarii  au amânat, știut fiind faptul  ce costuri imense înseamnă  pentru  o țară cu o putere economică  mică, aderarea la moneda Euro.                                                                                                                     
        Pe noi, Băsescu  ne va vinde și noi  vom sărăci  și mai mult . Trebuie să-și plătească  scaunul de la Cotroceni  obținut  prin Dictatul de la Bruxelles.                                                                                                                 
         Lui  nu-i pasă,  căci  doar   n-o să plătească  Băsescu,  eba,  Videanu, Udrea și toată  clica  portocalie, ci noi vom plăti.

Vasile Anton, Iași, 5 septembrie 2012     

duminică, 2 septembrie 2012

Cum să alungi hoții din țară?!





Cum să lungi hoții din țară?
Cu   mioriticii conducători, ei înșiși hoți?!
Eminescu l-a chemat pe Țepeș ca să-i piară,   
Dar hoții s-au clonat,  în clan - fanarioți!

Cum să alungi  hoții  din  țară?
Când procurorii îi apără  pe hoți,
Iar  judecătorii,  în delir, condamnă
Un popor ce  vrea dreptate pentru toți.

Traian Băsescu  are minte - doar pentru el!
Mic ca marinar-conducător,  dar mare pehlivan,
Scursură  comunistă - adus via Bruxelles,
S-a strecurat, tiptil, la Cotroceni, cu mers de șobolan!

 În vreme ce poporul fierbe de mânie,
Flămând și păcălit  de marinar,
Lui nici că-i pasă și face cununie
Ebei  -  făcută de tătic -  parlamentar.            

Astfel, el,  păcăliciul României - mare hoț,
Ajuns și  președinte și   aristocrat
Nuntă mare îi  făcu –  de...,  boier  cu moț,
Moțatei  eba! Ce  parvenit, cer  scelerat!

La  nunta ebei  fu  invitat și Cioabă rege
Că doar  la pegra neagră ața  îl trage
De  români nu-i pasă,  poate să-i renege!
Căci  pe el  doar  pegra îl atrage!                                   
               

Sunt tot mai  pesimist, statul român- ca stat de drept,
E doar o vorbă-n vânt -  faină  poveste;
Când la cârma țării se află  un nedrept,
Pus de străini -   România  colonie este!

Istoria se repetă - ce belea!
În veci nu vom scăpa - ipocrizia socială
Scuipă pe cel drept, iar pe nedrept îl vrea 
Sus, și-i  tolerantă cu hoțul… la-mpărțeală.

Cum s-alungi hoții din țară?
Cu   mioriticii conducători, ei înșiși hoți?!
Eminescu l-a chemat pe Țepeș ca să-i piară   
Dar hoții s-au clonat,  în clan - fanarioți!       

Vasile Anton, Iași, 2 septembrie 2012   

vineri, 24 august 2012

O nație ce își alege, imbecili, aleșii…



(Poezie  inspirată din poemul ,,Șotron” al doamnei Caterina Scarlet)       


O nație ce își alege, imbecili, aleșii…
Nu poate fi o națiune  - prea infantili,  
Ne joacă cum  vor  ei - codoșii!
Ne maturizăm sau devenim senili?!

Ce pot  să  facă  înțelepții națiunii?!
Aleșii  noștri -  cei mai buni -  mint cu tupeu
Ce  mizerabili! -  râd  sardonic  ca nebunii
Înțelepții tac,  huliți, și-o duc mai greu!

O haită de lupi păzește  peste  noi
Portocalii, ori verzi sau violet
Ce-i pasă Occidentului de noi?
În fruntea țării vor doar un proclet

Un impostor - să stea în fruntea țării,
Ales prin fraudă și furt electoral;
Aceasta vor  străinii – să ne conducă furii!
Ca ei să  fure și mai mult – legal!

Cu  vrajbă  și cu  ură ne-a  dezbinat  
 Pe  noi românii -  satana jubilează
Și  va veni din nou – iar la furat,
Judecătoriii curții …   delirează.

O nație  ce își alege, imbecili, aleșii…
Nu poate fi o națiune – prea infantili,
Ne joacă cum vor ei – codoșii!
Ne maturizăm  sau devenim senili?!                     

Vasile Anton,  24 august 2012