Unul dintre poemele care uimește prin intuiția genială, pe care Eminescu l-a scris la 16 ani este Floarea albastră. De ce spun intuiție genială ? Fiindcă e greu să crezi că, un băiat de 16 ani poate să deceleze iubirea masculină de cea feminină. În vreme ce băiatul tânăr este atras de iubirea pentru idealul abstract - „cufundat în stele și în cerurile înalte” , fata îi spune că e zădărnicie gândul lui la stele, la cer la câmpiile asire; să nu caute, în depărtare, fericirea. Fericirea e aici în concret material, el și ea în pădure, la izvor, sărutându-se... Citește eseul „Poetul și măiastra”! Află de ce sunt fericiți cei care îl iubesc pe Eminescu!
Poetul şi măiastra
Moto: ,,Poate că povestea este partea cea mai frumoasă a vieţii omeneşti…’’
Mihai Eminescu
Pe Eminescu nu l-am iubit multă vreme. Ştiindu-l moldovean de-al meu, era ca şi cum mi-ar fi fost ,,vecin’’, îl cunoşteam ,,din vedere’’.
Poemele sale, deşi mi-au plăcut, nu-mi spuneau mare lucru. Până le-am pătruns înţelepciunea. O femeie, o doctoriţă care îl iubeşte mult pe Poet, m-a întrebat în urmă cu vreo doi ani: ,,
Ştiţi ce zi e astăzi?’’ Da, e 15 ianuarie.
,,Ştiţi ce mare poet s-a născut în această zi?’’ Am ridicat din umeri.
,,Cum, nu ştiţi?!.., E moldovean de-al nostru, din Botoşani, Mihai Eminescu!’’ ,,
Ei bine, data viitoare, când veniţi la cabinet să-mi aduceţi poezia Floare Albastră’’. M-am ruşinat de această ignoranţă voluntară. Am recitit
Floare albastră, pătrunzându-i mesajul şi sensul. În acest poem am descoperit marea profunzime a gândirii eminesciene. Eminescu era tânăr când a scris
Floare albastră, dar a reuşit să vadă ceea ce alţii, abia la vârste înaintate, reuşesc să deceleze deosebirea dintre bărbat şi femeie.
Bărbatul este atras spre alte idealuri decât femeile. Pe el alte magii, celeste sau abisale, îl fascinează. Menirea femeii este să-l ţină pe bărbat legat în iubirea concretă, reală, pământeană.
Floare albastră
,,Iar te-ai cufundat în stele
Şi în nori şi-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita încalte,
Sufletul vieții mele.
În zadar râuri de soare
Grămădeşti-n a ta gândire
Şi câmpiile asire
Şi întunecata mare;
Piramidele-nvechite
Urcă-n cer vârful lor mare
Nu căta în depărtare
Fericirea ta, iubite!
Astfel zise mititica,
Dulce netezindu-mi părul.
Ah! ea spuse adevărul;
Eu am râs, n-am zis nimica.”
Această dihotomie erotică, impune iubiri divergente bărbatului şi femeii. Bărbatul îi vrea doar trupul, femeia, însă, îi dăruieşte şi sufletul, femeia ar vrea ca bărbatul să-i iubească şi sufletul, dar el îi iubeşte doar trupul. Această dihotomie generează drame şi tragedii umane. A fost şi marea tragedie a Poetului, pe care a exprimat-o, atât de genial în Luceafărul. Pe marginea unei variante, geniul, spune Eminescu: ,,nu e capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc...’’ Bărbatul, în general, nu poate ferici femeia, nu doar cel genial. Şi nu doar pe femeie nu o poate ferici; pe nimeni nu poate ferici, nici chiar pe el. El vrea mereu altceva decât iubirea pământeană. Există, în genetica masculină, înscrisă, o chemare magică mai puternică şi mai aprigă pentru alte tărâmuri decât pentru cele pământene. Femeia vrea, însă, să-şi împlinească menirea ei pământeană. De aceea, va renunţa repede la genul de bărbat cu capul în nori, prins în mrejele altor magii şi îşi va găsi unul mai pământean. Ea îşi doreşte un bărbat cu picioarele pe pământ, nu unul cufundat în stele şi în nori şi-n ceruri înalte. Ea îi spune un adevăr, anume că, fericirea e aici pe pământ. Bărbatul, însă, e mai puternic atras de magia stelelor, de cerurile înalte, de universal, de abstract şi absolut. Femeia nu poate înţelege visătorii. Visele de creator, de explorator, de gânditor vor sfârşi în tristeţi incomensurabile. Fără un suflet de femeie, bărbatul rămâne un mare singuratic.
,,Şi te-ai dus, dulce minune,
Ş-a murit iubirea noastră
Floare-albastră! floare-albastră!...
Totuşi este trist în lume!’’
M. Eminescu – Floare albastră
Poemul eminescian îmi aminteşte de regretul amarnic al multor oameni visători, care nu şi-au întemeiat o familie. Petre Ţuţea exprima, cinic şi amar, angoasele singurătăţii, care ne cuprinde la bătrâneţe: ,,Sunt neliniştit de bătrâneţe şi însingurat. Am un regret că nu m-am însurat să am şi eu un copil. Chiar dacă sunt nişte javre, copii, dar oricum. Sunt carne din carne...sunt javre din carnea ta. Aşa o fi vrut Dumnezeu. Ţine oare de <<statutul>> filosofului de a fi despărţit de preocupări cotidiene precum căsnicia şi treburile legate de ea? Kant spunea că da. Spunea că filosoful este bine să fie desprins, într-o oarecare măsură, de toate astea şi faptul este că nici nu s-a însurat. Şi de asta nu e nici om. E un filosof’’ (Petre Ţuţea - Între Dumnezeu şi neamul meu, p. 335). După Floare albastră, am citit o exegeză filosofică despre Poet în Informaţia materiei al lui Mihai Drăgănescu. Apoi am început să-i recitesc toată opera. Eminescu continuă să fascineze, prin adevărurile esenţiale care ni le dezvăluie.
Cine spunea, oare, că un mare poet este mai întâi un mare filosof? Nu-mi amintesc! Am trecut superficial pe lângă Poet şi pe lângă M. Eminescu, filosof, în vremuri de şcoală. Am trecut superficial pe lângă Poet şi mai târziu, aşa cum am trecut deseori pe lângă teiul din Parcul Copou. Când am început să-l citesc, atunci am început să-l iubesc pe Eminescu. O mare iubire se bazează, îndeosebi, pe legătura spirituală. Sunt iubiri care se declanşează la prima vedere. Francezii au găsit o sintagmă metaforică ce exprimă, sugestiv, şocul iubirii la prima vedere - coup de foudre - lovitură de trăsnet.
Iubeşti ceea ce vezi sau vezi ceea ce iubeşti? Dragostea la prima vedere poate fi mistuitoare, dar adesea e superficială, se arde repede. Adevărata iubire este aceea care se naşte din cunoaşterea spirituală a Celuilalt.
Se întâmplă adesea, în cazul iubirilor erotice să treci pe lângă un cunoscut sau o cunoscută, care, la întâlnirile aleatorii, să nu-ţi spună nimic. Şi odată se iveşte un moment, o întâmplare, când descoperi o anume spiritualitate care îţi declanşează scânteia extazului. E ca şi cum nu l-ai fi văzut şi nu l-ai fi auzit până în acel moment, deşi te-ai întâlnit de multe ori, ai stat de vorbă şi l-ai privit în ochi. Şi deodată, un gest, o vorbă, o imagine declanşează magia, te face să-l vezi şi să-l auzi cum nu l-ai văzut şi nici nu l-ai auzit până acel moment. Dintr-odată vălul Mayei, cade. Descoperi, la Celălalt, misterul spiritual care te fascinează. Te simţi tot mai
legat de El.
Din acel moment simţi că nu mai poţi trăi fără El, că trebuie să-l cunoşti până la capăt, să-i descoperi misterul. Şi cu cât îi cunoşti mai mult, cu atât mai puternic te simţi legat de Acesta. Aşa mi s-a întâmplat şi mie, când am început să pătrund în misterul spiritual al lui Eminescu.
Este posibil ca Poetul să se fi născut la 15 ianuarie, deşi unii autori afirmă că, de fapt, Eminescu s-ar fi născut la 20 decembrie 1849. Chiar poetul consemnează această dată, în registrul de la Junimea. După caracteristicile comportamentale, naşterea lui Eminescu ar corespunde, mai degrabă acestei date, adică zodiei Săgetător decât Capricorn sau Vărsător.
Dar aici intrăm pe nisipuri mişcătoare şi îţi trebuie cercetări adânci ca să le desluşeşti înţelesul, căci a apela la argumentele filosofiei oculte, în speţă a astrologiei, înseamnă să intri în zone riscante ale cercetării.
Deşi, e bine pentru un cercetător, care se respectă, să se aventureze temerar şi în nisipurile mişcătoare, asemenea avânturi te pot neferici. Şi totuşi, am să risc o scurtă comparaţie, între eul psiho-social al lui Eminescu şi caracteristicile celor două zodii, Săgetător şi Capricorn.
Am să încep cu o scurtă descriere a eului eminescian, surprins de Dan C. Mihăilescu, în eseul -
Perspective eminesciene, pe care am s-o compar cu zodia Săgetător: ,,
Înţelegerea eului eminescian ca o sumă de impulsuri contrarii şi de desfăşurări poetice şi sociale ca atare a fost prezentă, sub o formă sau alta, în multele din exegezele de până acum, de la mărturiile contemporanilor poetului (<<vesel şi trist>>, << maniac şi depresiv>> un <<amestec straniu de sfială şi trufie>>, <<pornit spre excese>>, dar şi <<om cu desăvârşire cumpătat>> până la analize complexe ale stărilor poetice duale (pesimism - stoicism / seninătate, depărtare / apropiere etc.) asupra eului scindat (faţa poetului şi cea a publicistului) sau a complexului cultural dual (linia progresului social şi linia arhaizant conservatoare), căpătându-şi în sfârşit o formulare explicită: Dar cu cât se manifestă mai sfâşietor contradicţia, cu atât mai înaltă este aspiraţia spre totalitate’’ (Dan C. Mihăilescu - Perspective eminesciene, p. 8). ,,Nativul din zodia Săgetător - citesc într-un zodiac - este prietenos, pasionat, tolerant, îi place libertatea si aventura. Poate fi extravagant şi necioplit. Nativul Săgetător este călăuzit de idealuri, până când se hotărăşte să se retragă într-o poziţie sociala sigură. E amabil, deschis, optimist. Poate fi, însă, şi extrem de arogant. Succesele nativului Săgetător se datorează atât intuiţiei, cât si disponibilității de acțiune si mobilității. Talentul sau organizatoric e remarcabil. E neclintit în principiile sale fundamentale, care sunt adevărul şi dreptatea. Nativul Săgetător e un luptător cinstit, care iubește sportul şi natura, mărinimos faţă de sine şi faţă de ceilalți. Soarele prost configurat indică sentimente divergente şi un amor propriu exagerat, foarte ușor de lezat, trăsături care duc la toane, la exagerare sau la autoamăgire. Nativul Săgetător mai înclină spre capriciu, risipă, fanfaronadă si speculație’’. ,,Nativul Capricorn este disciplinat, loial, serios, practic, se orientează către succes. Capătă cu greu încredere în ceilalți. Are un puternic simţ al realității. El se concentrează asupra esențialului, este sârguincios, perseverent, econom, corect. Nativul din zodia Capricorn este un om pe care te poți baza. Își cheltuieşte energia metodic şi se caţără încet spre ţelurile lui ambiţioase. Un Capricorn merge la sigur şi evită experimentele. Are aptitudini pentru profesiuni ca inginer, administrator, constructor sau meșteșugar (în general în profesiuni legate de pământ)’’. Asemănarea cu zodia Săgetător pare evidentă. Asta ne conduce la ipoteza că, Mihai Eminescu să se fi născut la 20 decembrie 1849, aşa cum susţin unii cercetători şi nu în ianuarie 1850.
,,Cât ţine de cronologia ivirii în viaţă a Hyperionului, se concurează şase datări, majoritatea datate de Eminescu însuşi: o însemnare pe Psaltirea versificată a lui Dosoftei (1673), exemplar aparţinând căminarului de la Ipoteşti:<< Astăzi 20 Decembrie la patru ceasuri şi cincisprezece minute evropeneşti s-au născut fiul nostru Mihai>>. […] Este apoi vorba de datele de 6, 14 şi 29 decembrie 1849, cum şi rubrica de botez, în care sunt indicaţi la rubrica marginală […] act din 1850 ce prevalează şi care la Data naşterii înscrie:<<Cincisprezece Ghenari>>’’ (Augustin Z. N. Pop - Pe urmele lui Eminescu, p. 24). Zoe Dumitrescu Buşulenga susţine că Eminescu ar fi din punct de vedere astrologic Vărsător. Am mari îndoieli. Cred mai degrabă că eminenta profesoară eminescologă se află în eroare, căci neastâmpărul pribegiilor lui Eminescu şi aspectele psihice dominante îl plasează în Săgetător. Am întâlnit mulţi oameni care afirmau cu nonşalanţă, şi evident, cu multă ignoranţă, că viaţa le-a fost un adevărat roman, gândind probabil la câteva aventuri erotice sordide, care i-ar putea prea-ferici, în eroi de roman. Adevărata viaţă de roman este a omului creator, cu sfâ
șierile sale interioare, cu extraordinarul să travaliu în focul creaţiei. Unul din romancierii noştri, anume Cezar Petrescu a recurs la romanţarea vieţii Poetului. În roman autorul a încorporat:
,,un Eminescu-om,[…] evitând ireparabila şi grosolana eroare de a năzui să zugrăvesc un Eminescu geniu’’ (Cezar Petrescu - Romanul lui Eminescu, [Cuvânt înainte, p. 16]).
Structurat într-o trilogie, din care prima parte e numit Luceafărul, a doua Nirvana,iar a treia Carmen Saeculare, romanul (după aprecierea autorului, într-o scrisoare trimisă lui George Călinescu, în anul 1935, la apariţia primei părţi - Luceafărul), trasează,,coordonatele de frescă socială <<a unui timp, care sigur, Eminescu simbolizează tipul de erou dintre cele mai complexe>>’’ (Cezar Petrescu - Romanul lui Eminescu [Virgil Cuţitaru - Notă asupra ediţiei, p. 8]). Eminescu a fost un om ca toţi oamenii, dar ceea ce l-a înălţat, la geniu, a fost extraordinara lui patimă de a rămâne în lumea spirituală. El a trăit aproape un continuu extaz spiritual. Arareori a coborât în lumea sensibilului. Asta a făcut din El, expresia integrală a sufletului românesc, cum a surprins, Nicolae Iorga, spiritualitatea Poetului.
În verva culturală a anilor celei de-a doua jumătăţi a veacului al XIX-lea, când pe scena culturii româneşti au început să apară teatrele, se instituise o modă şi o tradiţie, anume aceea de a se aduce omagii artiştilor, prin sonete votive, înscrise pe foi volante, care erau împărţite spectatorilor la intrare. Moda aceasta se va menţine multă vreme. Chiar şi I. L. Caragiale, în 1873, va dedica un sonet de circumstanţă ,,baritonului absolut Agostino Mazzoli, cu prilejul beneficului său în Ernani ’’ (Perpessicius - Eminesciana, p. 30). Deşi, unii exegeţi afirmă că, poezia La o artistă ar fi fost închinată, alături de poemul Amorul unei marmure, artistei Eufrosina Popescu, de care ar fi fost îndrăgostit Eminescu, poeme publicate în revista Familia al lui Iosif Vulcan, ei nu cunoşteau că mai exista, încă unul, în caietele manuscris. Un al doilea poem, La o artistă, după cum ne asigură Perpessicius în ,,Carlotta Patti sau una dintre artiste’’, a rămas în manuscris până în 1905, când l-a publicat Ilarie Chendi. Poemul, afirmă Perpessicius, este închinat artistei italiene.
În martie 1869, Eminescu făcea parte din trupa Pascaly, care, în acele momente, se afla în perioada de relaş. Atunci a sosit, la Bucureşti, cântăreaţa de operă, Carlotta Patti. Supranumită, de o parte a presei româneşti - măiastră păsărică, artista a exercitat o magie, entuziastă, asupra juvenilului Eminescu. Carlotta Patti făcea parte din ansamblul de operă al lui Franchetti. După prima reprezentaţie, a scris şi Eminescu, în acelaşi entuziasm juvenil, al doilea poem La o artistă. În martie 1869, Eminescu abia trecuse de 19 ani. Cu toată vârsta lui fragedă, el trăise mai mult într-un an, decât alţii în cinci. Eminescu a scris acest poem într-un scurt timp. ,,Ciornele, ce se găsesc în ms. 2262, fila 52, atestă un lucru febril, o improvizaţie, ce-şi căuta tiparul în ritm accelerat’’ (Perpessicius - Eminesciana, p. 39).
L-a tipărire, l-au ajutat doi amici, cu care iniţiase cercul Orientul, V. Demetrescu-Păun şi Ioniţă Bădescu. Foile volante cu poemul La o artistă le-a împărţit spectatorilor, probabil, la ultimul concert din 25 martie 1869. În poem, Eminescu vorbeşte de România şi sora sa Italia, reprezentată de Carlotta Patti cu glasul tău dulce divin. În 1889, după cum spune Perpessicius, aveau să se stingă Carlotta, Eminescu şi Veronica.
Redăm un fragment din al doilea poem de circumstanţă, La o artistă, aşa cum e redactat înEminesciana lui Perpessicius, p. 28.
,,Credeam ieri că steaua-ţi e-un suflet de înger
Ce tremură-n ceruri, un cuget de aur
Ce-arunc-a lui raze-n o luncă de laur
Cu-al lui dar.
Iar tu interpretă-a cereștilor plângeri
Credeam că eşti chipul ce palida stelă
Aruncă pe-o frunte de undă rebelă
Pe valul amar
Dar astăzi poetul cu inima-n ceruri
Răpit de-a ta voce în rai de misteruri
S-aduce aminte că-n cerul deschis
Văzuta-m un geniu cântând Reveria
Pe-o aripă de aur c-un: Ave Maria
Şi-n tine revede sublimul tău Vis.’’
Multe voci feminine au fost, sunt şi vor fi măiestre păsărici, cum scriau ziarele româneşte, dar adevărata Măiastră este Poezia lui Eminescu.
Bibliografie:
1. Mihai Eminescu - Floare albastră
2. Petre Ţuţea - Între Dumnezeu şi neamul meu, Ed. Arta Grafică, Bucureşti,1992
3. Mihai Drăgănescu - Informaţia materiei, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1990
4. Dan C. Mihăilescu - Perspective eminesciene, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1982
5. Augustin Z. N. Pop - Pe urmele lui Eminescu, Ed. Sport - Turism, Bucureşti, 1978
6. Cezar Petrescu - Romanul lui Eminescu, Ed. Junimea, Iaşi, 1984
7. Perpessicius - Eminesciana, Ed. Minerva, Bucureşti, 1989
Vasile Anton Ieșeanu, 16 ianuarie 2015, Iași
.JPG)
.JPG)
