MARTIRII SISTEMELOR SOCIALE DETERMINISTE

             

                 Contingența este ascunsă în necesitatea suprasistemului; nu are şi nu poate fi absolutul, cum credea Sartre. Spre exemplu, pentru părinții lui Ioan Alnimănui luați cu forța de la masa cununiei, evenimentul poate fi considerat o„nefastă întâmplare”(contingență). Dacă identificăm individul sau familia dintr-o comunitate drept subsistem, pentru suprasistem (regimul comunist sovietic) însemna determinare (necesitate) în îndeplinirea planului de prizonieri de război impus de deciziile aberante ale Fiarei de la Kremlin.                                                                                    În sistemele sociale deterministe de acest tip, libertatea subsistemului este redusă la minim – acela de a exista. Nici libertatea de a exista nu îi este pe deplin garantată individului. Dimpotrivă!  În sistemele   sociale închise  existența  individului  este garanatată de modul cum acesta  este   în consonanață sau  se adaptează la sistem.  Și nici atunci , fiindcă e  suficient să  fii  reclamat de un turnător ca   dușman de clasă, ca dreptul de a exista să-ți fie anulat. Sunt oameni,  nu puțini, care  iubesc mai presus  de sinelibertatea pozitivă, anume  aceea de a fi  proprii lor stăpâni și nu  pot  accepta, precum  oile  la strungă,   înscrierea   în linia  deterministă a  sistemului  social închis  impus de partidul-stat   sau a directivelor   trasate  de  dictatorul  fascist sau comunist. Acești   oameni vor  deveni fără îndoială martiri.  Astfel,  sistemele sociale deterministe   au  făcut  sute d e  mii de  martiri.   

Isaiah Berlin recunoaște că „în cazul libertății sociale și politice se ridică o problemă care nu este cu totul diferită de aceea a determinismului social și istoric.” 

                            Conceperea unei existențe poate fi întâmplătoare, în interacțiunea dintre mascul femelă. Asta i-ar da câștig de cauză lui Sartre, în sensul afirmației sale că totul începe prin contingență.

Faptul că există specii diferite ne conduce la ideea unui anume determinism generat de genomul speciei respective, ba și în cadrul speciei, există un anume determinism impus de selecția naturală.                      Chiar și în cazul omului există un procent de determinare al împerecherii impus de principiul asemănării în oglindă. Nici necesitatea care rezultă din programarea materiei nu este absolută, ci mai degrabă, dacă ne este permis un imposibil oximoron, aș spune că existenţa este un absolut relativ. O lume a hazardului este una absurdă.

            Dacă nici lumea programată informaţional nu este viabilă, dacă nici cea a întâmplării nu este posibilă, cum să ieşim din impas? Cum ieşim din această aporie? (fragment din eseul LIBERTATE ÎN IADUL DE LUX )

Vasile  Anton Ieșeanu,  23 decembrie  2015, Iași   

DOUĂ MARI DOCTRINE FILOZOFICE - DETERMINISM, RELATIVISM VS LIBERTATE

                  Două mari doctrine, spune Isaiah Berlin, domină gândirea contemporană: determinismul și relativismul. Relativismul s-a născut ca un antidot, împotriva determinismului arogant și dogmatic. Adevărul este relativ și prin urmare nu este obiectiv. Nici relativismul nu a rezolvat problema libertății umane. Sofistica adevărului aparent a dus libertatea umană într-o fundătură. Marii gânditori au trecut de la o extremă la alta: de la adevărul-dogmă, la adevărul-iluzie. Cele două doctrine se situează la extremele existenței umane; prin urmare, libertatea din unghiul determinismului e închisoare, din acela al relativismului, e haos.

                Determinismul poate explica lumea animală, dar nu și pe cea umană. Toate evenimentele genetice ale animalelor sunt istorii ce se repetă la nesfârşit într-o eternă reîntoarcere. În cazul omului, evenimentele par a fi încadrate în ambele sau în nici una din cele două doctrine. Omul, ca ființă rațională, se autoguvernează în baza unui set de reguli și legi personale, pe care însăși rațiunea cu care a fost dotat le impune. Din această perspectivă, evenimentele umane urmează o a treia cale, o cale de mijloc, scoasă în evidență de empirismul modern, a libertății și autonomiei umane conferită de cunoaștere și experiență. Prin urmare, câmpul libertății umane în alegerea utilitară, optimă, este legată nemijlocit de cunoaștere și experiență; nu este determinată de forțe impersonale, providențiale, mistice sau oculte: astrologice, numerologice, etc. cu pleiada de ghicitori în stele care îmbâcsesc mințile ignoranților cu metafore și alegorii înșelătoare.
                 Ideea generării vieții de un program genetic ne conduce inerent la determinism și fatalitate; o lume programată informaţional este deterministă și prin urmare, fatalistă. În atare situaţie, fatalitatea ei înseamnă finalitatea imediată. O lume fatalistă este absurdă prin finalitatea ei imediată. O astfel de lume este imposibilă. Într-o astfel de lume fiinţa nu poate supravieţui, neavând nici o posibilitate de adaptare. 
                  Ca să poată supravieţui, o fiinţă biologică are nevoie de o anumită variabilă genetic-informaţională, pentru adaptare la un mediu mai mult sau mai puţin ostil vieţii. Dacă lumea nu poate fi fatalistă atunci trebuie să fie o lume a întâmplării, o lume a hazardului. O lume a întâmplării generează o lume a haosului. Într-o astfel de lume, Universul nu mai are sens raţional, iar pentru fiinţele raţionale el generează angoasa; viaţa în condiţiile haosului nu poate fi decât absurdă. Într-o astfel de lume nu ar mai exista specii, ci o hibridare indistinctă. Într-o astfel de lume nici o fiinţă nu poate supravieţui din cauza instabilităţi genetice. O lume a haosului este o lume la fel de imposibilă ca şi cea determinist-fatalistă. O astfel de lume imaginată de cercurile darwiniste şi neodarwiniste ar face ca oricând, un om să devină maimuţă şi maimuţa om. 
                   Doresc să arăt că lumea funcţionează pe baza unei informaţii programate, că toate sistemele din Univers sunt sisteme autonome, dar într-o anume măsură înlănţuite într-o vastă reţea; constat doar că Universul şi lumea noastră pământeană formează o vastă reţea computerizată în care fiecare sistem, în parte, funcţionează autonom, ca un ordinator, pe baza unui program informaţional propriu, dar în acelaşi timp şi universal, fiecare legat într-o reţea. Fără Univers nu poate exista omul, fără om Universul nu poate fi cunoscut. (fragment din eseul LIBERTATE ÎN IADUL DE LUX )

Vasile Anton Ieșeanu, 23  decembrie 2015, Iași  

DOUĂ CONCEPTE DESPRE LIBERTATE

       

     Filosoful englez Isaiah Berlin afirmă că există două concepte despre libertate, anume libertatea negativă de tipologia: „Nu sunt sclavul nimănui.” și libertatea pozitivă de genul: „Sunt propriul meu stăpân”. Libertatea pozitivă impune respectarea unui „set de reguli și principii morale”. Libertatea negativă presupune apărarea împotriva factorilor economico sociali perturbatori , inclusiv apărarea împotriva viciilor: alcoolismul și drogul. Poți să nu fii sclavul nimănui dar să devii sclavul viciului sau patimii tale. Libertatea pozitivă - a fi propriul tău stăpân, prin respectarea setului de reguli și principii, te absolvă de tentațiile societății de consum. ( fragment din eseul Libertate în Iadul de lux)

Libertate în iadul de lux

Notă:  Cartea va apărea la editura Rafet, a poetului Constantin Marafet și  va fi  lansată în cadrul  festivalului   Titel  Constantinescu, ediția a VIII-a  în data de  5 septembrie 2015  

Festivalului Internaţional de Creaţie Literară ,,TITEL CONSTANTINESCU’’, ediţia a VIII-a

5 Septembrie la 11:00

Centrul Cultural "Florica Cristoforeanu" în Rimnicu Sarat, Buzau, Romania

Participă     Poate     Refuză

Premiile care s-au acordat

Şi Mioara Bahna este pe lista de invitaţi.

Libertate în  iadul de lux (fragment)    

Vasile Anton Ieșeanu - Libertate în iadul de lux

Emilian Marcu - Iadul de lux, Suburbii municipale, Tobele mute

Fiicelor mele, Ancuța și Gabriela, care au devenit oameni prin propria lor voință și libertate de alegere,  nu prin mila sau bunăvoința vreunui regim politic.

Obsesia unui poet romancier

Iluzie și libertate

Determinism, relativism și libertate

De cine sunt guvernat?!

Când dreptatea e o artă a hoției…

Țara lui Ion Alnimănui

Dacă Dreptate nu e, nici Liberate nu e!

Libertatea ca o grea povară!…

Ziua când vin copilandrii înarmați…

Libertățile junilor corupți

Despre non-libertatea și nefericirea unui popor

Libertatea rușilor lui Dostoievski

Povestea unui vis de libertate

Aroganță și sadism germano-rus

Efectul de molie al ideologiilor !

Iubire mortală

Închisoarea noastră - casa noastră !…

Comunism versus capitalism

Libertatea idilică sau cum au împăcat suedezii lupul, capra și varza

Forța ideilor, libertatea și idiotes

Conștiința libertății versus libertatea conștiinței

Lagărul - libertatea regimului lui Stalin

Răul e absența libertății

Tobele mute - o mirobolantă ficțiune despre libertate

Umanism în lagărul stalinist

Libertatea lui Epictet

Libertățile omului în postmodernitate…

Realism magic și copii din flori

Alegoria unui vis de libertate

Libertatea animalului înzestrat cu rațiune

A fi liber înseamnă a iubi fără frică

Libertate în lagărul sovietic

Lagărul sovietic - un Turn Babel

Libertatea omului occidental

Putere, bogăție, libertate…

Libertatea lui Rousseau

Temelia libertății

Concluzii despre libertate ale unui romancier ieșean

   
Aceasta e cea mai importantă valoare a unei societăți libere și prospere, cu oameni eliberați din chingile sărăciei. Cum îmi trăiesc viața?! Câtă libertate pot să-mi acord pentru îndeplinirea dorințelor vizavi de veniturile pe care le posed. „Există” susține Isaiah Berlin „un număr minim de opțiuni pentru fiecare alegere (nu doar pentru cele raționale și virtuoase) mai jos de care activitatea umană încetează să mai fie liberă în vreunul din înțelesurile acceptate de acest cuvânt.”

Dacă am un minim de bunăstare materială, care îmi asigură un trai decent, nu mă duc să spăl babele italience la fund și nici nu accept tirania acestor babe „îndrăcite”, cum le eticheta Creangă, tiranie pe care româncele sunt nevoite să o accepte pentru un trai mai bun a familiilor lor. 

Pot să fac munci umilitoare dintr-un sentiment uman, din dragoste pentru semeni; acțiunea mea voluntară nu-mi diminuează libertatea, nici nu-mi afectează demnitatea de om. Dimpotrivă, simt un sentiment de mândrie, în raport cu acela care acceptă statutul de sclav. Libertate îl face, în democrație, pe individul care se autoguvernează, să fie propriul lui stăpân, să trăiască autonom, independent de factorii heteronomi, chiar dacă îi acceptă din necesitate. Libertatea conferită de legile democratice îi impune însă individului autoguvernarea rațională.

La americani, autoguvernarea rațională începe pentru un tânăr la 18 ani, moment când familia întrerupe întreținerea progeniturii. 

 Educaţia americană are în vedere pregătirea tinerilor pentru viață, învățarea cu greutățile incipiente, pentru a-și asigura singuri mijloacele de subzistență și bunăstarea proprie. 

Pragmatismul american impune, prin această școală a devenirii ca om, responsabilizarea tinerilor pentru propria lor existență. A lua viața în piept și a deveni propriul tău stăpân e un exercițiu benefic suveranității morale al unui individ. 

 La noi se practică protecția progeniturii până la vârsta maturității depline, ceea ce conduce la infantilizare și, implicit, nevoia unui protector. Consecințele sunt adesea nefaste; infantilizarea îl abate pe tânăr de la calea firească a devenirii umane. Mulți, la vârsta când ar trebuie să fie bărbați adevărați, se mai țin de fusta mamei sau cer protecția tatălui.

To be a man! - Să fii om!”, sau „Să devii om!”, așa scrie pe toate frontispiciile instituțiilor de învățământ american. Să fii om înseamnă să ai capacitatea să fii autonom. Bertrand Russel numește drept principiu prim al umanului actul creativ al unui individ ,,fie că actul creativ se petrece în sfera politică, în știință sau în artă.” Actul creativ, spune filosoful englez, îl eliberează pe omul pasionat cu adevărat de creație, de dorința de proprietate. Wow! 

 Omul, cu adevărat pasionat de creativitate, omul care trăiește pentru ceva, pentru o idee, pentru un ideal, pentru o mare iubire se eliberează de capcana senzorial – materială care devine doar substitut, care îi asigură existența, și nu o dominantă a vieții.

Vasile Anton Ieșeanu, 23 iulie 2015, Iași