Vasile Anton Ieșeanu - Priviri liminare: Virgil Carianopol în revista Oglinda literară, nr. 136 / aprilie 2013

Vasile Anton Ieșeanu, 4 mai 2013, Iași

Vasile Anton Ieșeanu , 4 mai 2013, Iași 

Priviri liminare : Emilian Marcu - omul cu o mie de ființe delicate și gingașe

PRIVIRI LIMINARE: Emilian Marcu – Vitrina cărților

            Prin   anul  2003, Emilian Marcu  a început  să construiască o   bibliotecă  în Iași, o bibliotecă  cu vitrină mare să vadă  toți   trecătorii  aceste ființe atât de delicate, dar și atâta de  gingașe – cărțile. Adică cum,  cărțile  pot fi  ființe?!  Ei bine,  dacă faimoasa  zeiță greacă Atena,  numită de romani Minerva,   s-a născut din capul  lui  Zeus,   de ce cărțile ieșite  din capul oamenilor nu ar putea  să  fie  ființe?!...                                                                                         Emilian  Marcu  este poet, iar  un poet nu poate vedea altfel cărțile decât ca ființe  vii -  umane.  Și cum nu ar putea fi ființe  o carte ființă vie  dacă  vorbește,  comunică cu cel care o deschide - cu  cititorul.                                       O mie de cărți a   așezat    autorul  în vitrina bibliotecii sale,  o mie de ființe pe care le-a înfășat și le-a hrănit ca pe niște copii.      

                                 

                  Emilian Marcu nu este critic literar, nu  uzează  de  criteriile axiologice  ale valorizării sau devalorizării,  ale promovării sau  desființării  autorilor  cum făcea pe vremuri Eugen Barbu, el doar scrie cronică  literară, adică consemnează  apariția   unei cărți în revista  ieșeană „Convorbiri literare”.                                   

     Ei, fără îndoială, cronicarul literar emite  în predoslovia cărților   și anumite viziuni critice,  fără a avea pretenția de a  face analiza  critică  în detaliu a creațiilor ieșite din mințile   pasionate de scris ale autorilor.                                     Faptul  că emite și idei axiologice  e dovedit de intenția  sa de a  acorda,  în funcție  de valoarea   literară   apreciată,  un anume număr de penițe, cele mai valoroase   fiind   premiate cu câte cinci  penițe de aur. 

        Autorul  mărturisește că este   posibil   să fie  subiectiv, de multe ori  s-a aflat în mare dilemă  în acordarea de penițe.  Se întreabă, oare  el  pentru cartea Vitrina  cărților – un deceniu de singurătate… în  bibliotecă, Ed. Pim  Iași 2013,  care  cuprinde   în  cele  644 de pagini  o mie de autori,  câte penițe va  primi?  Eu   unul din cei  o mie de autori consemnați   în această  monumentală  Vitrină  îi  acord cinci penițe  de aur.                                                                        

 Din cei o mie de scriitori (poeți, romancieri, critici literari), afirmă  autorul în Predoslovie,   cel mai mult  îl bucură să  se aleagă cu  3-4 care îl prețuiesc pentru monumentala catedrală  a  ființelor  gingașe și delicate.                     N-am să vă spun cine sunt   autorii cu cele mai multe penițe,  vă las pe dumneavoastră să-i aflați din paginile cărții.                                                      Mi-am luat  totuși  ingrata sarcină  de a consemna   în Priviri liminare câțiva autori, pe care tot subiectiv (cine nu-i subiectiv?  numai calculatorul poate fi  obiectiv.)   i-am extras   din  Vitrina cărților, în ordine  alfabetică.               

        Catinca Agache, director adjunct la Biblioteca Gheorghe Asachi  din Iași, împreună cu  Emanuel  Iftodi,  cu  Biblioteci în timp,  parcurge bibliotecile în timpul istorico-cultural   de la  Babilon la Biblioteca din Alexandria și   oferă cititorilor  curățenia spirituală  a cărților.                                                     

           Anton I. Adămuț  este un taciturn ( cum ar putea fi altfel  un filosof al zilelor  noastre, în lipsa agorei?!) dar care comunică exemplar în scris. Seducția ca spațiu  al cenzurii  este una dintre cele  mai valoroase cărți  publicate de Ed. Junimea. A revalorifica adevărul   socratic în perioada postmodernistă  e o întreprindere a unui adevărat filosof. Cu  Filosofia lui  Camil Petrescu,  filosoful  ieșean  are   un nou discipol  în persoana mea. Cât este de filosof Camil Petrescu  ne-o spune  filosoful ieșean cu claritatea și coerența frazelor.                                      

     Ruxandra Anton   poeta gălățeancă cu Izvorul Zidit, având ca moto un citat din  Caietele lui Cioran  - Iluzia e motorul  și secretul faptei  -    se rupe  limpede și detașat,  spune Emilian, de plutonul de poetese, cosemnate în „Convorbiri  literare”, care spune Emilian Marcu  fac tot ce e posibil și adesea  imposibilul, ca să nu spun indecent,  pentru a atrage atenția.                                Mioara Bahna  critic literar, cu  Aventura lecturii. Scriitori străini   și  Aventura lecturii. Poezie  română contemporană   se înscrie  în   tagma criticilor literari,  puțini la număr azi  în spațiul mioritic.                                           Cu aceste două cărți de critică, Mioara Bahna, afirmă  Emilian Marcu,   devine un nume de referință  în critica literară a noii generații.                      

      Lucreția Berzintu prin  cartea de   interviuri   Cetățeni ai spiritului  universal,   se afirmă ca foto-jurnalist și are o experiență, aș îndrăzni să   spun, șamanică. Autoarea  evadează  din lumea noastră  tridimensională  în lumea  cuadridimensională, (lume  descrisă   științific  și   realist de Ioan Petru Culianu  în Călătorii  în  lumea de dincolo) și ia  interviuri  lui Mihai  Eminescu   și  lui Cezar Ivănescu, sprijinită de argumentele călătorului   printre stele dr. ing.  Dumitru-Dorin  Prunariu.                                                                                      

     Theodor Codreanu  este   criticul literar care primește   de la Emilian   numărul maxim  de  penițe pentru Polemici  incorecte politic în  care neo-marxiștii  ca Ioan Bogdan  Lefter care cere vindecarea  de tradiție,  de creștinism,   H R Patapievici care cere abandonarea cadavrului din debara  și alți  corifei de la Dilema  pe care îi lasă rece Eminescu, toți deghizați în globaliști  postmoderniști,   promotori ai noului ce se erijează în   elitiștii culturali pentru cititorii   grăbiți  și  neatenți. Alungați lupii!   strigă   Theodor Codreanu, în Transmodernismul.   Cărțile de critică literară  -    Numere în labirint;   În oglinzile lui  Victor Teleucă; Valori din două  veacuri  au menirea de  face  lumină  dincolo și dincoace de Prut asupra valorilor spirituale  pe plaiul mioritic.                                                                                           

       Daniel Corbu în  Documentele  haosului, în colecția coordonată   de Cezar Ivănescu  Dictatura   și scriitura,  poet de aceeași factură cu Dimitrie Stelaru, Emil Bota, Constantin Tonegaru  și Ion Caraion  apelează la diverse trucuri și butaforii pentru a înscena poemul.  Daniel Corbu  este  numit  T. A. B. - ul   poetic cu vestă de  antiglonț.                                                                    În Postmodernismul și postmodernitatea  în România de azi, o carte tristă, îmi  mărturisea  într-o discuție   poetul Daniel Corbu, o carte ă  cu caracter polemic   în care îl aduce în prim plan pe Eminescu  și  îi  amintește  pe  Alecsandri, Kogălniceanu, I. H. Rădulescu, Ioanid Romanescu, Mihai Ursachi pe care postmodernismul  nu trebuie  să-i arunce în debara.                                  Cu Eonul  Marelui Desant, Poeme,  o antologie de autor,     Urmele lui Dumnezeu și alte povestiri , unde  poetul   trăiește Apocalipsa de fiecare zi, în eseuri și proză scurtă și Viața de fiecare zi la Iași pe vremea lui Daniel Corbu povestită de el însuși, în care se întreabă unde se află poezia pe care o scrie, autorul  recreează o lume fabuloasă pe care numai un poet o poate recrea.

Nicolae Dabija  este    basarabeanul care s-a născut,  după cum mărturisea chiar autorul,  la a șaptesprezecea  aniversare  a   prestigioasei  reviste  literare junimiste  „Convorbiri literare”  desfășurată între 25-27 aprilie  2013, „într-o bibliotecă  fiindcă bunicul , stareț la mănăstire, de teama ca  sovieticii,  pătrunzând  cu   tancurile  în  Basarabia,  spre  nu   da foc   cărților românești le-a  depozitat acasă  la părinți. Așa  m-am născut în  bibliotecă.  Când am deschis ochii am văzut în jurul meu numai cărți.”                                     

  Admirator al renașterii basarabene și al românismului, Nicolae Dabija, scrie  în Doruri interzise   o poezie  imnică,  elegiacă.  Bezna vine de la răsărit  este o carte tragică   și tristă. Cu Fulger înrourat  Nicolae Dabija revine la poeme. Temă pentru acasă e un roman  năucitor. Profesorul de literatură română, Mihai Ulmu   propune ca temă pentru acasă Ce e iubirea?  Romanul începe cu sfârșitul dramei  recuperarea copilului    moldovean Mircea  născut  într-un lagăr din Siberia. Născut într-un lagăr nu mai era  fiul  părinților , ci fiul lui Stalin. Calvarul tatălui  în căutarea  fiului  în gulagul rusesc este un  adevărat  martiraj   al  supraviețuiri   prin iubire care   in acest caz ia  forma  iubirii sacre.     Ultima carte al lui Nicolae Dabija  Nu  vă  îndrăgostiți  primăvara  mi-a fost înmânată de autor  cu autograf cu ocazia sărbătoririi revistei „Convorbiri  literare” . N-am  apucat încă s-o citesc                                             

         Constantin Dram , criticul  și istoricul literar ieșean  concurează la penițele lui  Emilian Marcu  cu Lumi narative (II)  în care sunt consemnate 39 de cronici narative publicate în  revista „Convorbiri literare” ce se  insinuează ca o  conspirație  și o provocare cu care ademenește  la citit  romanele consemnate.        

         Petru Frăsilă -  moderatorul    emisiunii   - La un ceai cu  Petru Frăsilă de  la  Prima TV Iași candidează  la penițe  cu   romanul  Viața  pe tabla de șah, ca un adevărat  luptător pentru proiecte culturale  a construit cenaclul  literar – muzical, cum  reiese din roman.                                                                         

         Paul Gorban  se înscrie în  cursa pentru penițe  cu  cartea de poeme  Pavilioane cu ruj, cu poeme expozitive și chiar excesiv   descriptive  dar cu săgeată de fior liric  de poezie adevărată.                                            

         Silvia Goteanschi cu  Minunea va veni mai târziu câștigă     Festivalul internațional de poezie „Grigore Vieru” , ediția a II-a și Festivalul de poezie  „Cezar Ivănescu”,  organizate de poetul Daniel Corbu. 

       Mircea Radu Iacoban  expune în Vitrina cărților romanele   Grădina lui Dumnezeu, proză scurtă, un jurnal  cu umor suculent dar cu sfârșit tragic    și  romanul     Pompe funebre – o succintă radiografie a caracterelor.                                                       Adrian   Dinu Rachieru  critic și eseist,  aspiră la mai multe  penițe  pe care le și obține cu   Legea conservării scaunului; Nichita Stănescu – un idol fals?; Biblioteca de iarbă; Eminescu după Eminescu; Poeți   din Basarabia;  Ion Creangă, spectacolul disimulării.                                                                  Valeriu  Stancu în Cantina cu cearcăne, prefață  scrisă de  Luca Pițu,  volum de proză cu 12 povestiri  în care un grup de tineri se supun unui ritual șamanic de scuturare de  zgura socială.                                                             

        Valentin Talpalaru, după acumulări  intense,   scrie cartea de poeme  Liniștea vânatului, apoi trece la proză, Strada Măicuța, situându-se  la graniță,  pe linia subțire, dintre roman de ficțiune și   memorialistică.         Revine la poezie cu cartea Poemele  Deltei. Rodion. Recidivează ca prozator  scriind romanul  Povestiri de pe Măicuța.  În  acest  ultim  roman autorul  țese  aventura  sa  în  Babilonul copilăriei de la Tg. Frumos,  petrecut între  români, lipoveni, evrei, armeni și  țigani, oscilând   între  personajele  create de Ion Creangă   și cele ale sud-americanului Gabriel García Márquez.                             

          Întrucât  apariția cărții nu s-a  bucurat de niciun ajutor financiar, cartea  fiind tipărită   pe spezele  autorului, ediția are un  tiraj mic  - o sută de exemplare.  Cine dorește  această  monumentală carte cu o mie de scriitori (și cine oare dintre   aspiranții  literari  nu dorește  să aibă   o mie de scriitori  în  biblioteca sa ?!) o poate  solicita  pe adresa de email:  emilian_marcu@yahoo.com.                                                                      Vasile   Anton Ieșeanu,  26 aprilie 2013, Iași                                                                                           

                                  

                                                 

                                                                                                                                                                                                                                         

  

            

                                                        

Să mori din dragoste… Video Angela Similea - Să mori din dragoste rănită

  Notă:   Azi 22 aprilie 2013 se împlinesc  129 de ani de la  nașterea  unui scriitor de excepție.  Camil Petrescu,  născut la 22 aprilie  1894, poate figura  între primii zece mari  prozatori români.                        

Moto:„Aici  petrecem admirabil… Ziua, într-o familie unde e mult tineret…Dansăm, jucăm tot felul de gajuri. Seara ne plimbăm  prin grădina publică  și mergem des la cinematograf…  Dar  eu…eu, Emy…unde sunt în toate astea?”  -  Camil Petrescu  

    

„Francezii  sunt  foarte sensibili  la   phénomène de l'amour, pe omul mioritic  mai puţin de iubire cât la  fenomenul  credinței  în iubire  - forma mistică  a iubirii. Prin deceniul șapte al   paranoicului secol al XX-lea  povestea de iubire a unei   profesoare  de 33 de ani   şi a unui  elev de 16 ani  care s-a sfârşit tragic a  provocat o isterie  națională, în Franța, prin sinuciderea celor doi.  Mourir d`aimer a inspirat cărţi, cântece şi filme.                                                

La noi  cântecul  Angelei Similea  - Să mori din dragoste rănită, pare  o  replică românească  a franțuzescului Mourir d`aimer.                                           
       Și totuși se  mai  moare din dragoste  și pe plaiurile mioritice , căci, așa cum spunea Beethoven, tânăr îndrăgostit,   fără de ea  nu pot trăi…, nu pot trăi defel. Iluzia iubirii este adesea mai   puternică decât rațiunea de a  trăi.

Pe Ladima  îl conduce la sinucidere drama de a fi  fost  orbit de iubirea obsesivă pentru o  femeie josnică, cum era Emilia. Dar  eu…eu, Emy…unde sunt în toate astea? Omul nu se mai regăsea în lumea  iubitei sale, care ar  fi trebuit  să fie și lumea lui.  Abia înaintea morții,  Ladima   realizează că adevărata femeie care merita  toată dragostea lui era doamna T.,   o   femeie  pentru care   te-ai putea sinucide,  dar care nu l-ar fi împins la sinucidere,  cum nu l-a împins nici pe Fred Vasilescu, nici pe D., mai ales pe D. căruia  cu  tot  dezgustul pe care-l resimțea văzându-l  că  o iubește cu o dragoste  de câine bătut încă  din adolescență, îi acceptă iubirea.  Spre deosebire de   lumea subumană  în care trăia, doamna  T.   emană o empatie  mai mult decât umană.

  Fiind vecini,  D. a făcut  o obsesie  pentru ea încă din copilărie, era sensul vieții lui, chiar i-a transmis când s-a măritat cu inginerul sosit din Germania, că se va sinucide,  dar nu a  făcut-o. Nu a făcut-o  fiindcă acest  inadaptabil social  nu avea forța  nici să trăiască, nici să moară, ci doar să viețuiască  ca o moluscă.                                                                                   Reîntâlnirea, pe când acesta era deja bărbat,  dar   un  iremediabil ratat - femeile  îl evitau,  a făcut-o să i se  dăruiască într-un moment  rătăcire și când   dezmeticită văzuse că omul acesta […] lua contururi de moluscă uriaşă, l-a alungat.  D.  îi declară că ceea ce a iubit la ea este nesfârșita ei bunătate.  O femeie cu o etică    umană dusă  până la sacrificiu de sine ca doamna T. nu poate face  un bărbat să se sinucidă, dar  una ca Emilia la care totul se reduce la   o bucată de carne pe care o dai pe bani, da, poate face  un bărbat idealist  și sincer   îndrăgostit să se sinucidă.

Dar  dacă doamna T.  i-a   dat   trupul  din milă lui D, nu l-a lăsat s-o sărute pe gură, ca și cum  D., sărutând-o pe gură, i-ar fi  întinat  sufletul,  dar sufletul  ei, gura ei  era  dăruită unui singur  bărbat  -  Fred Vasilescu. Asemenea doamnei  T și Fred refuză sărutul Emilie pe gură.                                                

Unei asemenea  femei îi repugnă să  intervină pentru actrița Lucile, la D.  spre a scrie la gazetă  despre ea,  tocmai fiindcă  gestul ei de simpatie  în public să nu fie interpretat de acesta ca un gest interesat și nu  unul pur și simplu gratuit. 
  Doamna T. face parte din acele  femei care  nu dăruie  un surâs  pentru ceva, care nu face comerț cu  trupul, cu atât  mai puțin  cu sentimentele. Ei bine, se vor întreba   multe reprezentate ale sexului frumos, ce?,   iubirea  unei femei poate fi cumpărată? O spun  tare, da, iubirea  poate fi cumpărată. Erotismul feminin  este difuz  și  femeia este atrasă   prin excelență de partea materială  a existenței și de realitatea penisului, nu de imaginarul formei feminine ca  în cazul  bărbatului.                                                             

Doamna T. este  prezentată de autor   ca  una din  exemplarele rasate ale speciei umane, una din acele   femei care exercită asupra bărbaților o atracție fatală, dar ea nu  transformă  acest  dar al  naturii feminine cu care   a fost înzestrată într-o capcană  pentru  masculi, ca  irezistibila  Scarlett O'Hara din  celebrul roman american  Pe aripile vântului, ci se comportă  ca o distinsă doamnă,  fără a epata,  conștientă de înalta ei ținută,  fizică, intelectuală  și mai ales  morală.

Pentru a nu  plana asupra sa,   după  moarte,  batjocura  de a fi iubit o femeie  josnică, Ladima   îi cere Emiliei scrisorile înapoi (aceasta, la îndemnul mercantilei  Valeria, îl refuză). Ladima își ia totuși măsuri, spre a abate atenția hienelor  din presa  de scandal, și-i scrie  d-nei T.  ultima scrisoare de dragoste. De ce doamnei T.   care nu era iubita lui? Tocmai spre a-și  păstra, după moarte  Idealitatea sa.                                                                                      Era el însușii uimit,   îi povestește Cibănoiu  lui Fred Vasilescu, că a putut să iubească  o asemenea femeie, [pe Emilia] îmi  spunea chiar el că i-ar fi rușine dacă ar afla  și altcineva, afară de noi, prietenii.  Ce  mobil  inconștient și ascuns a   determinat la Ladima să fie atât  de orbit de această Emilie  farmazoană? Noua generație de psihanaliști,  în speță Brenda Schaeffer ,în Dragoste și dependență  zice  că iubirea adictivă   cumulează trei  elemente – perseverarea într-un anumit tip de comportament  în pofida consecințelor  fizice și psihice adverse; obsesia sau preocuparea pentru ființa iubită   și  un sentiment de pierdere a controlului.                                           Toate acestea țin de anxietate persoanei în cauză, în cazul lui Ladima de anxietatea  singurătății la o vârstă aproape critică. Singur,  exclus   din societate ca  un  ins  periculos,ciudat, Ladima se agață de idealitatea iubirii.                            

 Cum  ar putea fi  perceput   un om  idealist într-o societate al lui  Procust, în care Nae Gheorghidiu e acel Procust, după care  societatea   s-a  (auto)mutilat ajustată după același măsuri – a  minciunii, hoției și  înșelăciunii  - o societate în care  oamenii își fură singuri  căciula. Un ciudat, un  haloimăs, spune despre  Ladima, Emilia.                                                                              

Într-o asemenea societate un individ din tipologia  lui, care nu se poate adapta, nu se poate  alinia, nu se poate automutila, este eliminat. Așa s-au petrecut  lucrurile   și cu Eminescu, fiind eliminat cu ajutorul celui care ar fi trebuit să fie ocrotitorul său -  Titu Maiorescu.                                                        
          Emilia, care  se integrase  atât  de bine patului  lui Procust cum să-l poată iubi pe acest  nebun care și-a dat demisia  de la gazetă  unde câștiga 2000 de lei?  În această lume atât   de murdară, atât de mizerabilă,  ce se bălăcește   într-o adevărată mocirlă socială, Ladima  caută  puritatea în iubirea unei femei. Emy vreau să stau  puțin lângă tine… Câteva cuvinte ale tale ar fi  ca un balsam.                              

Dar nu, Emilia  nu-i acordă nici acest  minim balsam, ea ține neapărat să meargă  la balul ziariștilor doar pentru că alea din teatru se pregăteau toate  și el, Ladima   nu mai reușea să găsească un bilet  de favoare   pentru ea. Dă-mi mie seara asta,  se roagă Ladima.   Ea însă refuză,  îi refuză acea seară  și  la insistențele ei merge  la bal cu un costum de  împrumut.                                       

Acolo se vede pus în  ipostaza unui Don Quijote. Asta și este  în realitate Ladima, un om al timpurilor moderne ce se luptă cu o societate a morilor de vânt și o iubește pe Dulcineea lui  -  o Emy  mai  mizerabilă decât țăranca aceea Dulcineea. Dar orice îndrăgostit vede  în femeia iubită  și aici Cervantes a fost genial, nu o femeie  oarecare ci o zeiță. Starea de îndrăgostire are  menirea de a hiperboliza persoana iubită , de a o metamorfoza  într-o zeitate, iubirea devine credință mistică.                                                                                                                  

Ladima  adună cu greu o mie de lei,  pe care îi   lasă la vedere, spre a nu se spune că  s-a sinucis din cauza sărăciei. Scrisorile lui, în cele din urmă, ajung  în mâinile  lui  Fred Vasilescu, care le sustrage de la  Emilia, spre a feri memoria prietenului său de tentația Emiliei de a le vinde presei  de scandal.         
Investigațiile lui Fred Vasilescu, dezvăluie  și alte motivații ale cauzei sinuciderii lui  Ladima.  Bun  cunoscător al filozofiei existențialiste, care, în perioada interbelică începuse să domine   în Europa, Camil Petrescu găsește ca motiv  determinant dogmatica  filozofie a prietenului  lui Ladima,  <<mizerabilul    Bulgăran>> cum îl numeşte Cibănoiu. Cinismul acestuia a fost bobârnacul care l-a împins în neant.                                                                                      

 Aflat,  după  infama și brutala  respingere a Emiliei,  într-o  stare de depresie severă, considerându-se  un părăsit și înșelat de toată lumea, când spunea toată lumea, Ladima se gândea la Emilia, căci toată lumea  îndrăgostitului se   identifică cu persoana iubită, dar înșelat fiind tocmai de toată  lumea lui,  spune el   - gândul morții  mă ține ca într-un clește zi și noapte.    El  mai caută  la prieteni săi   -  Penciulescu, Cibănoiu, Bulgăran,  o  ultimă speranță, se agață ca înecatul la mal de un pai pentru a supraviețui, dar…                                                               

 Dar în timp  ce Cibănoiu îl îndrumă  spre religia ortodoxă, motivându-i, astfel, dorința de a trăi, Penciulescu, cinic și  lipsit de sensibilitate și respect, grosolan și grobian, îi spune  brutal - „Ai  fost un dobitoc  în această viață scurtă, iubind o femeie de stradă…”  
 Prins  în  marea  dilema  în  a alege între  teozofia   prietenului său  Cibănoiu  și teoriile existențialiste ale lui  Bulgăran, care-i argumentau inexistența lui Dumnezeu, Ladima   realizează,  sub verva  batjocoritoare al lui Penciulescu  că  în absența  Tatălui, în fața  acestui Univers  nemilos și rece,  totul e zădărnicie.                                                                            Acum nimic nu-l mai poate opri de la fatalul gest. Doar iubirea femeii de care era îndrăgostit, dar …     Nicolae, i se destăinuie  el lui  Cibănoiu, dacă  m-ar fi iubit Emy, viața asta n-ar fi fost zadarnică. Cu iluzia iubirii   spulberată         Ladima își  face bilanțul vieții: Am trăit  patruzeci de ani,  inutil.                                                      

    Dragostea, iubirea dintre bărbat și femeie, adevărata iubire,„acopere totul, crede totul, nădăjduiește totul, sufere totul”(Corinteni 13.7).                                                  

 Dar când iubire nu e, nimic nu e, spune Marin Preda, în celebrul lui roman  Cel mai iubit dintre   pământeni.  Când Eros moare, Tanathos vine ca un zeu mântuitor  - (Vasile Anton – Cum să scriu un eseu…  în  eseulFilosofia luptei dintre Eros şi Thanatos!            

 De multe ori bărbații de vârsta a treia se îndrăgostesc  de câte-o fetișcană și deși sunt probabil mai mult sau    mai  puțin conștienți de  limitele biologice ale unei asemenea iubiri, ei se  aruncă și se iluzionează  într-o asemenea  imposibilă iubire. Dorința erotică satisfăcută   le induce sentimentul de revenire la viață, de regăsire a paradisului pierdut, de scurtă fericire, deși  partenera tânără  nu poate  iubi mai mult decât banii lor. Eros le reînvie  din nou  bărbăția gata să apună și-l alungă pe Tanathos. Ca o ultimă zvâcnire a viețuirii această iubire  imposibilă,  îi dă iluzia trăirii, îl face să  uite de povara existenței.                       

 Dacă pe Ladima am aflat ce l-a determinat  să se sinucidă, să vedem  ce l-a determinat pe Fred Vasilescu?! Ce îl determină pe Fred Vasilescu să recurgă la același gest cu a prietenului  său, o sinucidere  mascată într-un  accident aviatic.      
Există  o legătură dincolo de  noi și dincolo  de capacitatea noastră de înțelegere,  între  fenomene  ciudate  și tulburătoare din existența noastră, pe care eu l-am   numit, în cartea mea  - Cum să scriu un eseu…  -    joc cuantic. Căci, în cazul lui Ladima  această  obsesivă  orbire de a face  pasiune absolută  pentru o femeie  de care  oricine se poate înfrupta,  este  ceea ce grecii numeau comiterea hybrisului, căci hybrisul  îl comite nu doar cel orbit de furie ca Aiax Telamonianul, ci  și acela care-i orbit de iubire ca  Oedip, respectiv Ladima sau Ștefan Gheorghidiu, eroul din Ultima noapte de dragoste , întâia noapte de război. 

 Acest   joc cuantic are   efect de bumerang, face ca răul să se îndrepte spre persoana iubită (crima  pasională) sau spre sine (sinuciderea).                                 

 Chiar dacă suntem moralmente buni  și idealiști,  cum este Ladima, comitem   hybrisul.   Hybrisul  în cazul lui Ladima este   nebunia   lui  de a o iubi pe  Emilia în ciuda  evidențelor.   A se complace în  acest masochism la care se supune, insistând cu dragostea lui pură  pentru o femeie la care dragostea se reduce  la sex… pe bani, conduce inerent la comiterea  hybrisului.                        

 Chiar în cazul căsătoriei, neapărat  cu unul bogat, Emilia  vizează același sex pe bani. Pentru ea iubirea pură nu are nicio o valoare. La fel cum pentru   Ela  moștenirea  lui Ștefan Gheorghidiu ( Ultima noapte de dragoste , întâia noapte de război) , trezise  porniri care dormitau lent din strămoși în ea.                        

 Din acest motiv Ela, personajul din Ultima noapte de dragoste , întâia noapte de război, nu e cu  mult   diferită de Emilia, cu excepția faptului că  poate e mai rafinată decât închipuita actriță.                                                                  

 Ca și în cazul lui Ladima, Ștefan Gheorghidiu în relația cu soția sa, Ela,  se iluzionează  că este iubit, că-i este fidelă, dar  observarea gesturilor, vorbelor , reacțiilor în relațiile cu ceilalți și  îndeosebi cu  avocatul  G., îl   aruncă  în chinul  geloziei.                                                                                                     Ladima trăiește  acest masochism al torturii  sufletești  între speranța de a găsi  un dram de iubire la Emilia  și realitatea atât de sadică pe care  Emilia o masca mai mult sau mai puțin abil  și  iluzia iubirii  cu care  îl amăgea. Ștefan Gheorghidiu o iubește total pe Ela. Cu cât iubirea lui pentru soția sa  este mai copleșitoare, cu   atât Ela este mai ușuratică.                                                   Nu există  egalitate între sexe.  

 Egalitatea într-o relație  interumană     nu poate fi operantă  nici chiar în cazul  homosexualilor sau lesbienilor  a căror  relație erotică  ar fi una ideală egalității. Într-o relație   heterosexuală există  un dominator ( de regulă bărbatul)  și  un dominat (de regulă femeia) sau un lider conștient sau inconștient  recunoscut. Acolo unde nu există  o recunoaștere tacită  a liderului  se declanșează   războiul  sexelor.

 Aceste  personaje-bărbați neiubiți,   care se sinucid din dragoste, par a fi țapii  ispășitori pentru tot sexul bărbătesc poligam. E ca în  cazul vânătorii fără discernământ a elefanților  sau a altor animale – cineva  din ființele umane   plătește, chiar dacă  nu-i tocmai vânătorul sadic.          

 Există mereu un țap ispășitor  sau un martir, pentru  echilibru, căci dincolo de noi sau poate în noi, în inconștientul nostru se află această justiție  imanentă.                                           Lumea în care   sigur Ștefan  Gheorghidiu devine victimă  e aceeași  lume aranjată după același pat al tâlharului Procust. Ștefan  Gheorghidiu este ca și George  Demetru Ladima  un  idealist – pasionat de frumos și adevăr  la care iubirea e unică și e  drept de viață și de moarte, nu poate  accepta infidelitatea, nu se poate adapta  unei societăți corupte,  lipsită de cele mai elementare principii morale.                                                                                                 
Mai frust și mai puțin psihanalitic, scriitorul italian Alberto Moravia a scris o carte de nuvele, intitulată  Cum să  trăiești cu o soție necredincioasă. Chiar, cum poate un bărbat să  trăiască cu o soție  infidelă? Acum, femeia aflată pe picior de egalitate economică  cu bărbatul  nu mai acceptă   infidelitățile acestuia, iar căsătoriile de probă inițiate de femei  și acceptate de bărbați  ca un mijloc de-al face  fidel  pe masculul poligam  conduce  la drame și   tragedii mai   mari,   mai cu seamă  pentru progenituri - victime sigure ale inconștienței părinților biologici, cei mai mulți cu nevroze severe de copii abandonați.

Tot  grecii -   în speță Socrate este acela  care  vine cu ideea  salvatoare -   renunțarea   la  extremismele existențiale  și adoptarea căii de mijloc – virtutea extremă  sau   hedonismul extrem -  demonstrat de școala cinică, respectiv de școala   cirenaică (hedonică) conduc  inerent la anularea  existenței. În   existența   neromanțată a oamenilor comuni  relația  imorală a unuia din cei doi soți  conduce inerent  fie la crimă pasională, fie la suicid  din dragoste.                       

 Totuși  existențele noastre nu pot oscila între  moral și imoral. Nu asta  este calea de mijloc. Pentru a nu deveni  frunze în bătaia vântului  și lesne victime, omul  trebuie să-și afle singur sensul vieții, adică să știe clar și precis ce are de făcut  în viață,  dacă trăiește doar pentru a trăi sau trăiește pentru ceva  anume - un ideal.                                                                                          

Bătaia din aripi a fluturelui  din Brazilia  care poate declanșa o tornadă în Texas (Lorenz)  confirmă ideea că nu suntem izolați în acest Univers, ci într-o continuă conexiune. Nu știm ce se petrece la nivel cuantic cu gândurile, obsesiile, gesturile și comportamentele   noastre. Ele  sunt însoțite de anumite forme de energie   purtătoare de informație ce conștient ne scapă, dar pe care inconștientul le monitorizează în permanență. (Vasile Anton – Cum să scriu un eseu… )                                                                                                                  

Nu știm dacă autorul   Patului lui Procust s-a   bazat de fapte reale  și nu fictive. Prin toate mijloacele și procedeele asta vrea să ne sugereze autorul,  deși  Camil Petrescu, spre a preveni  probabil orice  atac critic,  susţine  că tot romanul acesta e ficțiune pură.[…] Acest <<dosar de existenţe>>, se înţelege de la sine, este  închipuit  şi numai unele necesităţi de convenţional pe care le impune tiparul ne-au făcut să-i dăm  o formă care poate să înșele.                                                                                     

 Modul  cum este   alcătuit  romanul  - o construcție romanescă  originală care sparge  tiparul  clasic al construcției epice cu desfășurarea   pe trei planuri ingenios asamblate – confesiunile d-nei T.  la imboldul  autorului de a scrie, rememorările  scrise ale lui Fred Vasilescu la insistențele romancierului, în care sunt   incluse scrisorile lui Ladima și mărturisirile Emiliei (romancierul  modificând, după cum mărturisește  abia ici-acolo) , iar în al treilea  plan, intervențiile și comentariile  romancierului, fac din Patul lui Procust,nu o ficțiune pură, ci o realitate   mioritică (im)pură.                                                                               Sinuciderea celor doi îmi  aduce  în minte  o sinucidere reală,  a doi  prieteni scriitori, amintită  de  Jean-Claude Carrière  în dialogul său cu Umberto Eco …am o cartea scriitorului suprarealist René Crevel care a aparținut  lui Jacques  Rigaut, cu o dedicație  pentru acesta din partea autorului. Or,  amândoi, Clevel și Rigaut, s-au sinucis. Această carte, și doar ea, creează  pentru mine  un soi de legătură secretă, fantomatică și sângeroasă, între doi oameni pe care moartea îi apropie în chip misterios.”(Jean Claude Carrière , Umberto Eco – Nu sperați că veți scăpa de cărți, p.89).          
 Există  o legătură cuantică sau o influențare  reciprocă la nivelul inconștientului? Dorul de infinit spune  sociologul francez Ėmile  Durkheim, imposibil pentru  ființa  umană spunem noi, duce inerent la suicid, căci  moartea, afirma  Lamartine,  pare o dispariție  voluptoasă în infinit.                          
 Când  dorințele și iluziile vieții (echivalente  lui Eros) au dispărut,  Tanathos  se instalează triumfător. Adevărata cauză a sinuciderii estealarmanta mizerie morală a  societății. (Ėmile  Durkheim – Despre sinucidere, pp.221-228),la care indivizii morali de tipul lui Ladima nu se pot adapta și ideea de zădărnicie a vieții  pune stăpânire  pe ei. În cazul  lui Fred Vasilescu inadaptabilitatea  este amplificată  și  dedorul de infinit (a se  avea în vedere zborurile cu avionul  și imposibilitatea doborârii recordurilor). 

Doamna T.  este  singura femeie-personaj care se opune și  rezistă   presiunilor  aceste lumi   perfide  și josnice a patului lui  Procust;  nu se lasă  ajustată  la dimensiunile patului  chiar cu   prețul sărăcirii extreme. De altfel femeile au    un nivel  de supraviețuire   superior bărbaților.                          

 Doamna T.  are forța de a supraviețui moral într-o societate  profund imorală. Căci, o societate   fie   și democratică dacă  te obligă  să nu spui adevărul sau al  cărui conducător te obligă să  spuidoar adevărul   portocaliu  sau  adevărul cămășilor portocalii sau  albe, ori, în cazul dictaturilor doar adevărul  cămășilor verzi sau  a cravatelor  roșii  este evident că  acea societate nu poate fi decât a Patului  lui Procust.                                                                              
 Doamna  T., incapabilă de a suferi răul sau falsul,  preferă  să trăiască  umilința de a  fi dată afară din postul de dactilografă  de la fabrica  al lui Nae Gheorghidiu  decât să devină metresa acestui   nebun cinic. Mi se scâlciaseră pantofii  și-mi ardeau ciorapii de-atâta purtat, nu puteam să mă spăl în fiecare zi ca lumea ca să nu deranjez prea mult prietena care mă găzduise.  Devenisem acră de dezgust trezit, de umilințe înghițite și neajunsuri.[…]Femeia aceasta, scrie   Fred în  dosarul său, nu putea suporta fizic  nicio urâțenie. Asta  mă făcea să nu mi-o închipui niciodată vânzându-se, de pildă, chiar în clipele de greutăți  materiale, vreunui bătrân flasc, cu carnea învinețită, roasă de eczeme. Oribil!                                                                                                                                 

  Mare lucru la o femeie să aibă această credință. Am văzut femei cu această tărie de caracter, care au refuzat compromisul, au refuzat prăjitura mică oferită  de vreun  grangur  pentru plata în natură practicată  de multe  semene de-ale d-nei T. Căci norocul - acest admirabil joc  cuantic al binelui care învinge răul, i-a  surâs și doamna T., devenită independentă economic, a fost scutită  de  umilințe  și avansurile sexuale ale  lui  Nae Gheorghidiu.  

De ce se sinucide Fred Vasilescu? Sinuciderea lui, mascată   într-un accident aviatic, rămâne o  enigmă, cum o enigmă rămâne  și refuzul de  a da curs  iubirii sale pentru   doamna T.   Am putea crede că  sinuciderea a fost determinată de confesarea în scris  impusă de insistențele  scriitorului, confesare care așa cum  ne   mărturisește Fred   scrisul l-a determinat să gândească.                

 Însăși  scriitorul  lasă cititorului  posibilitatea  interpretărilor multiple  și a dezlegării enigmei.    Înmânându-i caietele  lui Fred doamnei T. lasă deschisă  orice ipoteză.  Cred că  nici n-a închis bine ușa  și s-a năpustit asupra textului. Pe potecile  lunecoase ale amănuntelor  și ale interpretărilor  va găsi reazem și o mai adâncă  dezlegare?  Nu, căci  ultima   frază nu lasă nici un dubiu asupra  dezlegării tainei acestui personaj. Taina lui Fred Vasilescu merge poate în cea universală, fără nici un moment de sprijin adevărat, așa cum singur a spus-o parcă, un afluent urmează legea fluviului.  Ce  anume l-a determinat  pe Fred  să  recurgă la accidentul suicidar rămâne o enigmă.       

Vasile  Anton Ieșeanu,  22 aprilie  2013, Iași