Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta motor de căutare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta motor de căutare. Afișați toate postările

joi, 19 aprilie 2012

Google și autodiagnosticarea femeilor pe internet




Doctor Google, un medic slab: 20% din femei se autodiagnostichează greșit pe internet

Un studiu realizat în Marea Britanie arată că una din patru femei se „consultă" singură pe internet și ajunge să-și cumpere medicamente nepotrivite din această cauză.
Mai mult, una din 10 femei ajunge să se îmbolnăvească mai tare după „consultația" de pe Google. O cincime dintre acestea au avut la un moment dat suspiciunea că suferă de o boală gravă, după ce și-au verificat simptomele pe internet. Google  a ajuns într-un anume sens un    Dumnezeu pentru femei. 
Cele mai frecvente semnale false se referă la cancerul la sân.De asemenea, printre afecțiunile „confirmate" prin intermediul motorului de căutare se numără astmul și hipertensiunea arterială.
Studiul citat de „The Daily Mail" mai arată că femeile încep să ia medicamente în funcție de autodiagnosticarea făcută, de multe ori eronat. Una dintre consecințele grave ale diagnosticării empirice este faptul că multe persoane ajung chiar infertile în urma tratamentului greșit.
Sursa: adevărul.ro 

marți, 17 aprilie 2012

Google - reclamă că libertatea internetului este amenințată. De cine?





Libertatea internetului se află sub cea mai mare presiune dintotdeauna, atât guvernele mondiale, cât şi companii ca Apple şi Facebook – care păstoresc o serie de "grădini închise" – fiind cea mai mare ameninţare, consideră co-fondatorul Google, Sergey Brin, citat de The Guardian.

  Oare și limba noastră  constituie   un impediment? 

Principiile deschiderii şi accesului universal, care au stat la baza creării internetului acum trei decenii, sunt în prezent ameninţate. Brin spune că "forţe foarte puternice s-au aliniat din toate colţurile lumii împotriva internetului deschis". "Este înfricoşător", a spus el.

Guvernele lumii vor să controleze tot mai mult accesul la comunicare al cetăţenilor lor, industria showbiz-ului care încearcă să învingă pirateria. Tot la nivelul de ameninţare, el include însă şi Facebook şi Apple, din cauza ecosistemelor lor închise şi a preferinţei de a controla ce software este lansat pe platformele lor. Despre acestea, el afirmă că astfel blochează inovaţia şi balcanizează web-ul. Brin a spus că el şi cofondatorul Larry Page nu ar fi putut să creeze Google dacă internetul era dominat de Facebook, din cauza seturilor stricte de reguli pe care le impune.
Sergey Brin a fost legat de presă şi de retragerea Google din China, din cauza cenzurii pe care motorul de căutare trebuie să o facă în numele guvernului chinez.

Cofondatorul Google a mai spus că în urmă cu cinci ani nu-şi putea imagina că vreo ţară din lume poate să restricţioneze în mod efectiv internetul pentru mult timp, dar acum spune că s-a înşelat. Alte state care mai cenzurează propriii cetăţeni sunt Iranul şi Arabia Saudită, în vreme ce India vrea acces la reţelele Research in Motion, producătorul smartphone-urilor BlackBerry.
Sursa : Jurnal. ro

duminică, 1 aprilie 2012

Google - procesul care îl poate distruge pe gigant




citește și
 Investitorul şi scriitorul american James Altucher scrie un editorial, citat de Business Insider, în care susţine că un nou proces de încălcare a patentelor în care ar fi implicat Google ar distruge gigantul IT.
În articolul intitulat "De ce Google ar putea ajunge să valoreze 0 dolari", Altucher spune că, în anii '90, un cercetător de la Universitatea Carnegie Mellon din SUA a creat şi brevetat tehnologia folosită la dezvoltarea motorului de căutare Lycos.
Printre elementele incluse în patent se numără un algoritm prin care se poate determina ce reclame sunt cele mai relevante pentru anumite căutări ale utilizatorilor.
Mai târziu, o companie numită Overture a încercat să înregistreze anumite patente pentru motorul său de căutare. Unele au fost acceptate, dar altele au fost refuzate, pe motiv că Lycos le înregistrase deja.
Ulterior, Yahoo a cumpărat Overture şi a dat în judecată Google, pentru că ar fi încălcat anumite patente.
Procesul ar putea fi unul de 67 de miliarde de dolari
Între timp, Lycos a pierdut tot mai mult teren, dar încă mai există, "într-o formă sau alta", susţine Altucher. Mai exact, cercetătorul care a pus bazele Lycos - şi care acum nu mai lucrează acolo - şi-a răscumpărat propriile patente şi vrea să înfiinţeze un nou motor de căutare, prin asocierea cu firma Vringo.
Cercetătorul, bun prieten cu editorialistul James Altucher, a studiat patentele înregistrate de Google şi spune că, dacă îi va da în judecată, va fi un "caz solid", existând şanse ca gigantul IT să piardă.
Altucher spune că Google a obţinut, în ultimii zece ani, venituri de 67 de miliarde de dolari din căutări. Din acest motiv, editorialistul a cumpărat şi el câteva acţiuni la Vringo, în caz că această companie va câştiga procesul cu gigantul IT.
Business Insider susţine că de obicei procesele legate de patente nu au o bază solidă, dar că în acest caz, dacă Altucher are dreptate, Google ar putea să ofere "bani frumoşi" companiei Vringo.
Sursa: Gândul. info