Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta Apple. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Apple. Afișați toate postările

luni, 4 iunie 2012

Google în război cu Microsoft şi Nokia


Google declară RĂZBOI companiilor Microsoft şi Nokia


Google a reclamat Microsoft şi Nokia la Comisia Europeană (CE), acuzând cele două companii că ar conspira pentru utilizarea incorectă a drepturilor de proprietate intelectuală şi brevetelor pe care le deţin împotriva rivalilor din industria smartphone, informează Reuters.
Google susţine că Microsoft şi Nokia au transferat 1.200 de brevete către compania canadiană MOSAID, ale cărei afaceri vizează dobândirea şi valorificarea agresivă drepturilor de proprietate intelectuală, în principal prin litigii. Microsoft şi Nokia cooperează strâns în arena smartphone, dezvoltând în parteneriat telefoane cu sistem de operare Windows Phone, în încercarea de a prinde din urmă Apple şi Google.

“Nokia şi Microsoft s-au coalizat pentru a creşte costurile dispozitivelor mobile pentru consumatori, prin încurajarea unor litigii care ocolesc promisiunile făcute de ambele companii. Ar trebui să răspundă pentru asta şi sperăm că reclamaţia noastră îi va determina şi pe alţii să se intereseze de astfel de practici”, se arată într-un comunicat al Google.

Microsoft a calificat reclamaţia Google drept "o tactică disperată". “Google se plânge de probleme de concurenţă în industria smartphone, unde controlează peste 95% din căutările şi advertisingul pe mobil. Google se plânge în privinţa unor brevete, deşi nu a răspuns încă temerilor tot mai intense manifestate de autorităţi de reglementare, oficiali aleşi şi instanţe de judecată privind abuzarea, de către companie, a unor drepturi de proprietate intelectuală esenţiale petnru standardele din industrie”, notează Microsoft într-un comunicat, citat de mediafax.ro.

Reprezentanţii Nokia nu au fost disponibili pentru comentarii. Google este pe cale să câştige, la San Francisco, procesul în care compania este acuzată de Oracle că a încălcat, în cadrul sistemului de operare Android, mai multe brevete asociate limbajului de programare Java. Juriul şi instanţa de judecată au decis în favoarea Google în mai multe chestiuni cheie pentru acuzaţiile aduse de Oracle.
Divizia Motorola Mobility a Google este reclamată de Apple într-un proces care va începe în iunie, acuzaţiile vizând tot drepturi de proprietate intelectuală. Litigiul Oracle - Google este primul proces de drepturi de proprietate intelectuală în industria smartphone-urilor ajuns în faţa unui juriu.
Sursa : Capital. ro

Microsoft - ultima carte - Windows 8 pe tablete PC-uri !


Windows 8, marea încercare pe tablet PC-uri

Într-o lume dominată de Apple şi Google, Microsoft joacă ultima carte

Marele târg IT din Taiwan, Computex, debutează cu ofensiva Microsoft pe computere mobile, inclusiv tablete. Cu Windows 8, compania fondată de Bill Gates se aruncă în sfârşit în competiţia cu iPad şi Android, pe segmentul cel mai dinamic în zona computerelor. După cum era de aşteptat, parteneriatul cu Asus şi Acer, pe tablete şi ultrabook-uri, cu prezentarea oficială de produse, nu putea ieşi mai bine în evidenţă decât la acest eveniment de profil.

Din partea Acer, noutăţile sunt cele două tablete W510 şi W700 (foto), precum şi ultrabook-ul Aspire S7, cu ecrane de 11/13 inci inci, tactil, şi grosime de 12mm, toate echipamentele fiind dotate cu Windows 8. În ceea ce priveşte W700, vine cu ecran de 11.6 inci, redare FullHD, ambele tablete beneficiind de cipurile Intel Ivy Bridge.

Producătorul nu a oferit informaţii oficiale legate de preţurile noilor produse, dar se estimează ca pentru tablet PC-uri, preţurile vor varia între 600 şi 1000 dolari, în timp ce pentru familia de ultrabook-uri, plaja de preţ este 1000-1700 de dolari, potrivit pcworld.com. Apariţia pe piaţă este programată pentru toamnă, perioada septembrie-octombrie.
De asemenea, succesul produselor este vital şi pentru Acer, care vine după două trimestre cu indicatori financiari slabi, plus o serie de concedieri pe piaţa din Europa.


|n paralel cu prezentarările Acer, rivalii de la Asus au dezvăluit şI ei la Computex noua linie de produse, cu accent pe platforma Windows 8.
Aten]ia a fost captată de Taichi (ultrabook cu două ecrane şi o tabletă multi-touch) şiTransformer Book (primul ultrabook convertibil). Cu capacul deschis, Taichi este la fel ca orice alt ultrabook, venind cu o tastatură completă Qwerty cu iluminare şi pad. Cu capacul închis, Taichi devine o tabletă multi-touch cu suport pentru stiloul electronic. Transformer Book integrează două camere, una frontală HD şi alta de 5MP, facilitând comunica]ii video. Un alt echipament interesant este Transformer AiO (foto), care combină PC-ul şI tableta, dotat cu ecran de 18,4 inci.


Computex, unul dintre cele mai importante târguri IT din Asia, se desfăşoară în perioada 5-9 iunie la Taipei. Pentru ediţia din acest an (cu numărul 32), s-au înregistrat peste 1800 de expozanţi, care ocupă o suprafaţă mai mare decât cea de anul trecut, potrivit organizatorilor. Se estimează că târgul IT va atrage 36.000 de clienţi din străinătate care ar putea face comenzi de până la 28 miliarde de dolari.
sursa : Jurnal .ro

joi, 24 mai 2012

Samsung şi Apple la judecată




Samsung şi Apple nu au reuşit să cadă la pace în disputa patentelor, iar dacă judecătorul nu decide încă o rundă de negocieri cele două companii se vor întâlni în sala de judecată.
CEO-ul Samsung, Choi Gee-sung, împreună cu şeful diviziei mobile, Shin Jong-kyun, s-au întâlnit cu şeful Apple, Tim Cook, în Californi luni şi marţi, unde au discutat timp de nouă ore, respectiv şapte ore.  

Oficialii Smasung au cerut celor de la Apple să le plătească bani 
pentru că folosesc patentele wireless ale companiei, iar Apple, surprinsă,  a continuat să îi acuze pe sud-coreeni ca le-au copiat produsele. 

Judecătorul Lucy Koh, care a decis ca cele două companii să poarte discuţii pentru a ajunge la o înţelegere amiabilă, ar putea să îi forţeze pe oficialii celor două companii la o nouă rundă de negocieri. Dacă nu se va ajunge la un consens, următorul pas este procesul cu juriu,  care va dura probabil mai multe luni.

Procesul ar putea începe pe 27 iunie, scriu cei de la AllThingsD.

vineri, 11 mai 2012

Apple - nouă tabletă de 7 inch în octombrie 2012




Apple va lansa o tabletă de 7 inch în octombrie, un adevărat eseu hi-tech 


            Apple, cea mai valoroasă companie din lume, lider pe piaţa de tablete, va lansa un model cu un ecran de 7 inch în toamna acestui an, conform unor surse din Asia.


       iPad-ul de 7 inch va avea un ecran cu o rezoluţie similară cu cea a noului iPad, lansat anul acesta de Apple şi va avea un preţ accesibil, între 200 şi 250 de dolari, conform surselor blogului iMore. Acest blog este unul serios şi de multe ori informaţiile despre Apple publicate aici s-au dovedit adevărate.

Rene Ritchie, de la iMore, scrie că: “sursele noastre ne-au precizat că iPad-ul de 7 inch va fi identic cu cel de 9,7 inch, doar ca va fi mai mic.  Rezoluţia ecranului va fi de 2.048x1.536 pixeli”.

iPad mini va fi lansat pe piaţă în al treilea trimestru al acestui an. În luna februarie, înainte de lansarea generaţiei a treia de iPad, publicaţia Wall Street Journal scria că Apple testează un iPad cu un ecran de 8 inch.
Sursa: Capital. ro    

HP - hoții de designer de la Apple




           Linia de notebook-uri HP Envy a fost deseori comparata cu  MacBook-urile Apple in orice privinta, dar acum, cu lansarea Envy Spectre XT, compania s-a enervat si anuntat ca arata in modul actual “nu datorita Apple ci din cauza tehnologiilor”.  
Designer-ul actualizat pentru  Spectre XT 
    Stacy Wolff, vicepresedintele HP pentru design industrial, a explicat ca Spectre XT poate arata asemanator cu MacBook Air, dar crede ca sunt multe diferente dar si similaritati. Oficialul a exemplificat prin bucata de cauciuc de pe partea de jos a laptopului, carcasa de magneziu slefuit, tastatura diferita si functionalitatea Beats Audio. Iar pentru asemanari el a aratat culoarea argintie, despre care spune ca “Apple ar dori sa creada ca o detine, dar nu e asa”. In plus, noul HP Spectre XT, foloseste alt sistem de operare, respectiv Windows, nu Mac OS X, ca la Apple. HP Envy Spectre XT costa 999 de dolari si vine cu procesor Intel Ivy Bridge, are ecran de 13,3 inci cu rezolutie de 1366 x 768 pixeli si soseste cu 4 GB de memorie RAM si 128 GB SSD pentru stocare. La conectivitate gasim WiFi, Bluetooth, Gigabit Ethernet, USB 3.0 si HDMI. La toate astea se adauga un webcam HD si tehnologia . Dimensiunile sale sunt 327 x 221x 14,5 milimetri, greutatea e de 1,4 kilograme iar bateria tine opt ore. Produsul va fi disponibil din 8 iunie.
Wollf crede ca formele actuale “urmeaza functia”, spre deosebire de cazul Apple, unde functia urmeaza designul. Totul bine si frumos, cu exceptia faptului ca la Apple designul a urmat prima oara functia, iar pe urma Intel a creat categoria de ultrabook-uri copiind MacBook Air pentru a da un suflu nou industriei de PC-uri, aflata in declin…
Sleekbook cu procesor AMD
           Ca tot veni vorba de Intel, HP si-a lansat propria categorie de laptopuri subțiri, numite“Sleekbooks”. Daca Intel are anumite cerinte pentru a numi un produs ultrabook, respectiv o anumita grosime si folosirea anumitor componente Intel, HP a ocolit o gramada, cu unicul scop de a reusi sa scada pretul noilor produse, tinut sus de lăcomia  gigantului din Santa Clar. Acestea costa acum doar 699 de dolari – in cazul versiunii de 14 inci cu procesor Intel Core de generatia a doua sau a treia si 599 dolari – modelul de 15,6 inci cu procesor AMD. Mai multe specificatii pe Engadget 
Dupa cum zicea Steve Jobs, “artistii buni copiaza, marii artisti fura”…
Sursa: Renne revistă online

luni, 7 mai 2012

Google sau Apple - Warren Buffett nu va cumpără acţiuni...


Warren Buffett a spus că nu va cumpăra acţiuni Google sau Apple

 Omul de afaceri american Warren Buffett a spus ieri că nu va cumpăra acţiuni de la cei doi   giganți  prea curând, scrie .

Ambele sunt companii uriaşe şi ar fi foarte greu ca cineva să le detroneze de pe poziţia dominantă pe care o deţin pe piaţă. Cu toate acestea, cunoscutul investitor american nu are încă suficientă încredere pentru a investi în acestea, aşa cum a făcut mai demult în cazul International Business Machines (IBM).
”Nu am putut prezice ce urma să se întâmple cu Apple acum 10 ani şi, la fel, nu putem estima acum ce se va întâmpla în următorii 10 ani”, a spus preşedintele şi directorul executiv al companiei de investiţii Berkshire Hathaway. Buffett deţine un pachet de 5.5% din acţiunile IBM, evaluat la 10,9 miliarde de dolari la sfârşitul anului trecut, conform aceluiaşi site.
Sursa: Gândul.  ro 

sâmbătă, 5 mai 2012

Google și Facebook - este posibil ca cei doi giganți web să dispară?!



             

           Google   şi Facebook au devenit atât de utilizate, încât unora le este greu să-şi imagineze că va veni o zi în care nu vor mai exista. Însă în ritmul în care lucrurile evoluează în lumea tehnologiei, există motive întemeiate, sprijinite de teorii academice şi observaţii bazate pe cazurile anterioare, să credem că cei doi giganţi web vor dispărea.

                      În lumea tehnologiei există trei generaţii: Web 1.0 (companii înfiinţate în perioada 1994 - 2001, printre care Netscape, Yahoo!, AOL, Google, Amazon şi eBay), Web 2.0 (companii înfiinţate între 2002 şi 2009, inclusiv Facebook, LinkedIn şi Groupon), iar în prezent serviciile mobile (Instagram).
          Cu fiecare generaţie care vine, s-ar părea că cea anterioară nu reuşeşte să se adapteze chiar în totalitate la schimbările aduse. Companiile Web 1.0 s-au descurcat formidabil în a expune datele mult mai uşor. Google a reuşit cu succes să organizeze haosul existent în web mai bine decât au făcut-o AltaVista, Excite, Lycos şi alte motoare de căutare existente înainte. La fel şi Amazon, care a pus laolaltă lucrurile de care avem nevoie. 

                  Atunci când au început să apară companiile Web 2.0, ele păreau să graviteze în jurul conexiunilor sociale. Iniţial, MySpace a construit o reţea pentru oamenii cu o pasiune pentru muzică. Facebook a vrut să aducă laolaltă studenţii, iar LinkedIn oamenii de afaceri. Digg, Reddit şi StumbleUpon i-au învăţat pe utilizatori să-şi genereze propriul conţinutul.

               În acest timp, companiile Web 1.0 nu au demonstrat că ar fi capabile să înţeleagă importanţa de a construi o comunitate socială şi să atingă mediile acestor utilizatori. Dimpotrivă, au rămas la modelul de afacere care le-a adus succes, remarcă revista americană Forbes. 

            Companiile care au luat naştere după 2010 (Instagram reprezentând cel mai actual exemplu) au o perspectivă total diferită, văzând în smartphone principala (şi adesea exclusiva) platformă pentru aplicaţiile lor. Posibilitatea lansării prin intermediul unui site este exclusă pentru că se pleacă de la premisa că, în timp, oamenii vor prefera aplicaţiile de pe mobil în locul site-urilor web.

"Nu vom avea niciodată Web 3.0, pentru că Web-ul va fi mort", scrie Forbes.

              Companiile Web 1.0 şi 2.0 par încă destul de nesigure în ceea ce priveşte adaptarea la noua tendinţă. Facebook este câştigătorul triumfător dintre companiile de reţele sociale. Cu circa 900 de milioane de utilizatori activi, Facebook este una dintre cele mai aşteptate oferte publice iniţiale din industria internetului în ultimii ani. Listarea la bursă, aşteptată să aibă loc în câteva săptămâni, ar putea însemna pentru Facebook o valoare de piaţă de 140 de miliarde de dolari. Însă experienţa sa pe mobil nu este tocmai reuşită, versiunile lansate pe iPhone şi iPad fiind destul de simple. 

"Istoria eşecului înregistrat de companiile Web 1.0 în încercarea de a se adapta la schimbări sugerează că Facebook va avea acelaşi insucces pe care l-a avut Google cu iniţiativa Google + de anul trecut. Sunt companii precum Google, Amazon, şi Yahoo! învechite? Încă înregistrează succes, iar cifrele sunt enorme, dar, cu fiecare schimbare (mai întâi către reţele sociale, acum către telefonia mobilă şi cine ştie ce mai urmează), generaţiile vechi nu mai reuşesc să ţină pasul şi se apropie tot mai mult de declin", crede publicaţia citată. 

În plus, lumea tehnologică în care trăim pare să accelereze destul de repede, aşa cum remarca şi Tim Cook, directorul general al Apple, săptămâna trecută: "De la lansarea primului iPad în 2010, Apple a vândut 67 milioane de astfel de tablete. Pentru comparaţie, au fost necesari 24 de ani pentru a vinde acelaşi număr de calculatoare Mac, cinci ani pentru a vinde tot atâtea iPod-uri şi mai bine de trei ani pentru a vinde atâtea iPhone-uri". 

Yahoo este deja o umbră a succesului din 2000, iar Google se confruntă cu o scădere semnificativă a utilizatorilor care renunţă la căutarea tradiţională în favoarea altor modalităţi de a-şi obţine informaţiile într-o lume mobilă. Este mult mai uşor să obţii informaţii prin intermediul aplicaţiei Siri decât să tastezi cuvinte într-o căsuţă. Amazon încă nu dă semne de declin, întrucât oamenii vor continua să cumpere, dar noua platformă mobilă va deschide, cu siguranţă, oportunităţi şi pentru alţi jucători. 

Iar Facebook se va confrunta cu dificultăţi în contextul în care schimbarea către serviciile mobile este deja o realitate. Ţinând cont de cât de mult i-a luat să creeze o aplicaţie pentru mobil, este de aşteptat ca Facebook să se adapteze la schimbări la fel de greu precum a făcut-o Google cu reţeaua de socializare Google Plus. Iar achiziţionarea aplicaţiei Instagram, care le permite utilizatorilor să aplice diverse efecte fotografiilor făcute cu telefonul mobil, iar apoi să le posteze online, nu va schimba nimic. Dimpotrivă, evidenţiază că Instagram chiar reprezenta o ameninţare la adresa Facebook. 

Revista Forbes estimează că în următorii 5-8 ani Facebook şi Google vor fi doar nişte umbre ale succesului pe care îl au în prezent. "Vor avea la dispoziţie toti banii din lume pentru a încerca să se adapteze la trecerea la mobil, dar istoria sugerează că nu vor fi capabile să aibă şi succes".
 Sursa: Capital. ro 

vineri, 4 mai 2012

Apple și reprofilarea forței de muncă. Tinere ține pasul cu hi-tech-ul!





 Reprezentanţii Apple susţin că gigantul a creat peste jumătate de milion de locuri de muncă - 514.000 mai precis - însă o cercetare realizată de Bloomberg arată că Apple a distrus - indirect, ce-i drept - la fel de multe locuri de muncă.
În realitate, Apple i-a luat în calcul pe toţi angajaţii care lucrează indirect pentru companie: angajaţii FedEx, UPS ş.a., deci pe toţi indivizii care au o legătură, fie ea infimă, cu activitatea companiei, chiar dacă aceştia nu sunt plătiţi de către companie. Enorma  dezvoltare a  companii  pot fi urmărite  în efectele succesului...

Business Insider a identificat 50 de companii al căror succes a fost zdruncinat de către succesul Apple - IBM, HP, Adobe şi Barnes & Noble se numără printre acestea.


Decizii precum aceea de a colabora cu firme private precum UPS şi FedEx, în loc să apeleze la servicii publice precum Serviciul Poştal American au dus la desfiinţarea unor posturi sau la diminuarea numărului de funcţionari publici.

Bloomberg a mai analizat şi care a fost impactul deciziei de a nu produce gadgeturile Apple în Statele Unite, ci în ţări în care forţa de muncă este mai ieftină - în China, la firma Foxconn.

Nu în ultimul rând , succesul Apple a condus la desfiinţarea de locuri de muncă în cadrul competitorilor. Este vorba aici de 180.000 de  locuri de muncă, potrivit analizei citate.
Mai jos se află lista companiilor care au avut cel mai mult de suferit de pe urma succesului Apple şi numărul de locuri de muncă desfiinţate tocmai din această cauză:

1. Circuit City: 42.974 locuri de muncă desfiinţate

Pe măsură ce Apple căpăta o cota de piaţă tot mai mare în sectorul PC-urilor, retailerul Circuit City pierdea tot mai mult teren. A ajuns în scut timp (2008) în ipostaza în care să renunţe la tot personalul şi să îşi ceară insolvenţa.

2.Guvernul Federal: 42.105 locuri de muncă desfiinţate

Apple a găsit de fiecare dată soluţii prin care să-şi reducă taxele la stat. În 2011, compania a economisit 2,4 miliarde de dolari prin astfel de soluţii. Rezultatul? Cca. 42.000 de locuri de muncă desfiinţate în sistemul public.

3. Kodak: 28.000 locuri de muncă desfiinţate

iPhone-ul şi alte gadgeturi au eliminat cererea de camere-foto propriu-zise. Kodak, companie cu o tradiţie de 131 de ani, şi-a cerut insolvenţa în luna ianuarie.

4.HP: 16.995 locuri de muncă desfiinţate

În încercarea de a ţine pasul cu Apple, HP a făcut totul ca să intre pe piaţa tabletelor. Din nefericire, tableta propusă de companie a fost un dezastru, lucru care a condus la mii de concedieri.

5. Motorola: 16.474 locuri de muncă desfiinţate

Motorola a investit sume uriaşe în încercarea de a lansa un produs care să concureze cu iPhone-ul. Nereuşita a condus, bineînţeles, la mii de concedieri.

Printre companiile care au făcut peste 10.000 de concedieri din cauza succesului înregistrat de Apple se mai numără:

Borders: 16.600 locuri de muncă desfiinţate

Sprint: 14.600 locuri de muncă desfiinţate

IBM: 12.668 locuri de muncă desfiinţate

Musical Group: 12.500 locuri de muncă desfiinţate

Ericsson: 10.690 locuri de muncă desfiinţate

Serviciul Poştal American: 10.615 locuri de muncă desfiinţate
Sursa:Capital.ro

Samsung din nou campion pe piața smartphone-urilor!



          Samsung a redevenit lider la nivel  global pe piaţa smartphone-urilor în primul trimestru, recuperând poziţia pierdută în faţa Apple în ultimele trei luni ale anului trecut, iar printre multele atuuri ale grupului sud-coreean se numără oferta variată, care include  Oglindă de foarte multe dimensiuni.
      Samsung vinde cel puţin 13 modele de smartphone-uri cu ecrane variind de la 2,8 inch, Replenish, la 5,3 inch pentru Galaxy Note.
Apple, care a crezut  permanent într-un număr restrâns de modele, oferă doar display-ul de 3,5 inch al celor două iPhone-uri ale companiei. Producătorul sud-coreean testează şi piaţa tabletelor cu un plan similar, potrivit Bloomberg.
Strategiile diferite, dar şi succesul Samsung, au determinat analiştii, inclusiv pe cei de la Strategy Analytics, să speculeze că Apple va trebui să-şi extindă gama de modele la un moment dat. În ultimul trimestru, Samsung a detronat şi Nokia din poziţia, deţinută de 14 ani, de cel mai mare producător de telefoane mobile."
 Samsung lansează zeci de modele noi în fiecare an şi speră că unul sau două vor avea succes", afirmă Neil Mawston de la Strategy Analytics.
Producătorul gamei Galaxy a vândut 93,5 milioane de telefoane în primul trimestru, cu 36% mai mult faţă de perioada similară a anului anterior, potrivitn unui raport Strategy Analytics din luna aprilie. Nokia a livrat 82,7 milioane de unităţi, în declin cu 24%, iar Apple 35,1 milioane, cu 89% mai mult.
În primul trimestru, Samsung a vândut 44,5 milioane de smartphone-uri şi a redobândit primul loc de la Apple, potrivit datelor firmei de cercetare.
Dimensiunea este un aspect important pentru alegerea unui dispozitiv mobil, după ce softul gratuit Android al Google a devenit principalul concurent pentru iOS al Apple pe piaţa mondială de 219 miliarde de dolari a samartphone-urilor.
"Vedem de fapt cum Samsung câştigă cotă de piaţă ca urmare a gamei de produse. Au preţuri diferite pentru oameni diferiţi", a afirmat Mark Newman, analist la Sanford C. Bernstein.
Samsung intenţionează să lanseze joi, la Londra, modelul Galaxy S3.
Săptămâna trecută, cel mai mare producător de electronice din Asia a anunţat că profitul din primul trimestru a urcat cu 81%, la 5.050 miliarde de woni (4,5 miliarde de dolari), după ce câştigul la divizia de telefonie mobilă aproape s-a triplat. Cererea din China pentru iPhone a ajutat Apple să-şi crească profitul din trimestrul al doilea al anului fiscal cu 94%.
Acţiunile Samsung au urcat cu 33% în acest an la bursa din Seul, în timp ce Apple a crescut cu 44% la New York.
Critic pentru majorarea profitului Samsung a fost modelul Galaxy Note, hibrid între smartphone şi tabletă. De la debutul Galaxy Note în octombrie, Samsung a vândut mai mult de cinci milioane de unităţi. Grupul a anunţat că vrea să vândă zece milioane de unităţi până la sfârşitul anului.
Apple este unul dintre cei mai importanţi clienţi ai Samsung, asigurând grupului sud-coreen 7,64% din venituri prin achiziţia de chipuri şi ecrane, potrivit calculelor Bloomberg, chiar dacă cei doi producători s-au dat în judecată în ultimii ani pe patru continente.
Sursa: Mediafax. ro 

miercuri, 2 mai 2012

Ce lucruri uimitoare face Apple?

Dupa fiecare trimestru, Apple da senzatia ca este o companie din ce in ce mai puternica, care face istorie in industria IT.
Afacerea inceputa de Steve Jobs are venituri din ce in ce mai mari, fapt ce starneste invidie si, in acelasi timp, admiratie, in randul competitorilor sai.  Care este   secretul succesului...

Apple este cea mai mare companie, dupa capitalizarea de piata, adica valoarea unei actiuni inmultita cu numarul de actiuni, iar vanzarile produselor sale au depasit orice imaginatie.

Pe 10 aprilie, valoarea unui titlu al companiei era de 644 de dolari, un maxim istoric.

Actiunile Apple au depasit cota de 600 de dolari la bursa

In primul trimestru din 2012, profitul net a ajuns la 11,6 miliarde de dolari, in timp ce vanzarile s-au majorat cu 59 de procente, pana la 39,2 miliarde de dolari. 

Datorita cererii consumatorilor din China, Apple a vandut 35,1 milioane de smartphone-uri iPhone. Dintre acestea, 20 de procente s-au vandut in China, spre deosebire de 12 la suta, in perioada similiara de anul trecut. 

Profitul Apple s-a majorat cu 94%, datorita Chinei

De asemenea, compania a vandut 11,8 milioane de tablete iPad, iar, in total, de la debutul tabletei, in 2010, vanzarile tabletei au ajuns la 67 de milioane de unitati. 

Lansat in acest an, noul iPad a fost comercializat in trei milioane de exemplare in decurs de 4 zile.

Record: Apple a vandut peste 3 milioane de iPad-uri, in doar 4 zile

In aceste conditii, publicatia Business Insider a alcatuit o lista cu cele mai impresionante rezultate ale Apple in primul trimestru din 2012.

-Profitul Apple a fost de 39 miliarde de dolari, doar cu un milion de dolari mai putin fata de profitul combinat al Microsoft, Amazon, Google si Facebook.

- Profitul Apple a crescut de doua ori mai mult fata de cel al Google sau Microsoft.
Sursa: Ziare.com

Apple a plătit anul trecut taxe de doar 10% din profit. Află cum?



Cum a plătit Apple taxe de doar 10% din profit anul trecut. Ce Oglindă   fermecată  a   folosit Apple?  

          Apple a plătit anul trecut taxe în valoare totală de 3,3 mi­liarde de dolari, sau aproximativ 10% din profit.


Gigantul industriei IT din SUA a reuşit să plătească taxe atât de mici folosind o firmă pe care a creat-o în Reno, Nevada şi care gestionează şi investeşte lichidităţile Apple, potrivit cotidianului american The New York Times.
Profitul Apple a ajuns la 34,2 miliarde dolari anul trecut.
Compania din Reno, denumită Braeburn Capital, a fost fondată în ideea că Nevada nu taxează veniturile compa­niilor, în timp ce California, statul unde Apple îşi are sediul principal, taxează veniturile cu 8,84%. Astfel, o mare parte din veniturile Apple se redirecţionează către Braeburn, unde se stochează sau reinvestesc.
Altă metodă folosită de Apple pentru a ocoli impozitarea este "dubla irlandeză", care presupune trecerea banilor prin două subsidiare din Irlanda.
Astfel, dacă produsul Apple e vândut în SUA şi profitul rămâne în ţară, atunci acesta va fi supus unei taxe federale de 35%. În schimb, dacă banii sunt trimişi în Irlanda ca rede­venţe pentru diverse brevete, atunci impozitul scade vizibil. Le­gislaţia irlandeză spune că dacă subsidiara locală e contro­lată din alte zone, precum Caraibe, profitul poate fi transferat fără plata unui impozit.
Banii sunt atunci trimişi din Irlanda în Caraibe, unde devin invizibili pentru fisc.
Dacă produsul Apple e vândut în Europa, atunci o a doua subsidiară Apple din Irlanda primeşte profiturile, pe care le redirecţionează către Olanda, beneficiind de prevederile unor tratate care scutesc de impozit anumite transferuri inter-Europene. Din Olanda, profitul se întoarce la prima subsidiară din Irlanda, care ulterior îl trimite în Caraibe.
Revista americană The Atlantic nota recent că rezervele de lichidităţi ale Apple, în valoare totală de 110 miliarde dolari, ar putea umple 50 de bazine olimpice cu bancnote de un dolar.
Sursa: ZF. ro

sâmbătă, 28 aprilie 2012

Acțiunile gigantului Apple au scăzut cu 9% la bursa din București!!



Acţiunile gigantului Apple au scăzut cu 9% de când se tranzacţionează şi la Bucureşti

Acţiunile producătorului de tele­foane mobile şi tablete Apple (AAPL), cea mai mare companie din lume, au scă­zut în ultima săptămână cu 9%, în condiţiile în care investitorii sunt tot mai îngrijoraţi de faptul că grupul nu va reuşi să-şi men­ţină creşterea pu­ternică a rezul­tatelor financiare din ultimii doi ani.  Care  este secretul?
Miercurea trecută, când acţiunile Apple au început să se tranzacţioneze şi pe sistemul alternativ al bursei de la Bu­cureşti, acestea erau cotate la circa 2.060 de lei. Ieri, preţul a scăzut sub 1.900 de lei. Astfel, cine a cumpărat o acţiune Apple în urmă cu o săptămână o putea vinde ieri cu o pierdere de 160 de lei.
Evoluţia preţului la Bucureşti a urmărit evoluţia cotaţiilor de pe bursa americană, unde Apple a scăzut într-o săptămână de la 620 de dolari spre 560 de dolari. În urma acestor corecţii, din capitalizarea Apple s-au evaporat peste 50 de miliarde de dolari, compania fiind evaluată ieri la 525 de miliarde de dolari.
Ieri, Apple era aşteptată să publice rezultatele financiare pe primul tri­mestru (al doilea trimestru fiscal pentru companie). Investitorii se uită cu mare atenţie la evoluţia vânzărilor şi a profitului companiei, dar şi la vânzările de iPhone şi iPad, care sunt produsele care au susţinut creşterea Apple în ultimii doi ani.
În ultimul trimestru al anului trecut, Apple a avut vânzări de 46 mld. dolari şi un profit net de 13 mld. dolari, în con­diţiile în care a vândut peste 37 de milioane de telefoane iPhone.
Rezultatele Apple pe primul tri­mestru din 2012 au fost publicate după închiderea ediţiei.
Sursa:ZF.ro (autor Andrei Chirileasa)