La Iași,
edilul șef nu a luat nicio măsură pentru a fi adunați
câinii vagabonzi de pe străzi. Primarul
Nechita are alte „probleme”…
Așteaptă
să fie mâncat de viu și la Iași
un copil ca să ia măsuri. Câinii
de la Iași au aflat de evenimentul din capitală și stau
cuminți pe străzi, nici măcar nu
mai latră , darmite să muște! Dau cuminți
din cozi, bucuroși
când văd un puști sau o
bătrânică care se apropie de ei.
În general,
la români prevenția nu
funcționează, ci indolența. Indolența
mioritică. Știi ce înseamnă indolență mioritică?! Să calci pe un rahat
de câine
și să nu-ți pese. Elvețienii au
un simț civic foarte ridicat. Lasă-mă d-le
cu elvețienii dumitale! strigă Cetățeanul turmentat. Aici
suntem pe plaiul mioritic. Românii, râde Cetățeanul turmentat,
se cacă în cărare, calcă în propriul rahat și nu-i e pasă. Și ce dacă calcă la oraș pe un rahat de câine?! Ei și, se șterge și merge mai departe. Sunt mândru că sunt român.
„Dacă nu s-a
întâmplat nimic de ce să-mi bat cuie în talpă?!
Dacă nu s-a întâmplat ca nimeni să
fie mușcat, niciun copil mâncat
de viu, înseamnă că fenomenul nu
există la Iași. De ce să mă pun rău cu ONG-urile?!
Funcționarii
primăriei mai ciupesc și ei , mai completează veniturile de la… Și-atunci,
unde-i problema ?! Hai du-te domnule de-aici! Ești paranoic. Te temi de câini? Câinii ne apără de hoți… Teme-te de hoți, nu de maidanezi!”
„Bine,
dar hoții sunt la putere. Ne fură din salarii,
din pensii… fură din buget, căci politicieni
ajunși la putere și la miere cred că
bugetul statului e un sac fără fund. Și noi mereu alimentăm bugetul prin impozite tot mai mari… și ei mereu fură. Și-al dumneavoastră d-le Primar , bugetul
dumneavoastră…
Spuneți că
primim ajutoare de la UE, că
ne dau bani pentru câini! Așa ne învață această mare târfă
europeană , după ce ne fură legal,
ne dă ajutoare. Și bani pentru câinii… Pe care îi fură aleșii noștri … Să trăim bine! La fel cum au făcut portocalii și
trei. Trandafiri de la Moldova. Roșii. Câinii
sunt la Iași peste tot,
mă lovesc de ei zilnic pe stradă, la scara blocului, la mașină…”
„Ei, ce nu te bucuri?! Ne păzesc de hoți.” zice Cetățeanul turmentat,
iubitor de animale. „Ei, aș! Mai poate câinele de pe stradă să distingă care-i hoț și care om cinstit? Haitele de câini latră noapte de noapte, mă trezesc
din somn, nu mai pot adormi.” „Ia somnifere bă insomniacule, strigă Cetățeanul turmentat, mare
iubitor de animale. Lasă câinii
în pace pe stradă… bă occidentalule. Du-te băi, du-te în țările civilizate dacă nu-ți place
aici în țara ta. Băi, când
aud seara heam..., heam..., heam..., mă liniștesc. Știu că pe stradă câinii păzesc…
Al
cui oraș este Iașiul d-le Primar? Al oamenilor sau al câinilor?! Dacă e al oamenilor, atunci alungați câinii.
Dacă e al câinilor atunci alungați
oamenii și administrați un oraș de
câini.
Îmi amintesc de ceea
ce spunea Marin Preda în Viața ca o pradă
„Seara
târziu după miezul nopții am fost
trezit din somn de câini. Era o
hărmălaie în curtea vilei. Mă scoteau
din sărite câinii, mai ales o cățea pe care o hrăneau toți, se îngrășase și
toată ziua lătra trecând de la o vilă la
alta… Radu Boureanu era foarte grijuliu
cu ea, îi dădea oase , o mângâia… Aruncam
în ei cu pietroaie…
Mirosind
miloșii în jurul vilei –cantină , veniseră
cu duiumul, flocoși și poltroni, nu fugeau când îi goneam, știau că
alții îi protejează. Se uitau urât
la mine , ce-ai d-le cu ei?...
Că nu iubesc animalele… Bisisica…
câinii la noi în curte nu-i râzgâia nimeni, nu-i îndopa să hămăie la
fereastră fără nici un rost , se duceau
dracului la paie și se încolăceau acolo
până dimineața… Ăștia latră toată
noaptea…”
Enervat la culme că nu era lăsat să doarmă, romancierul, care la țară avea parte de toată liniștea nopții, a pus mâna pe alpenștoc și a ieșit în miez de noapte afară și a început să lovească câinii. „Am ieșit afară cu un alpenștoc în mână, pe care îl cumpărasem din oraș să urc cu el la cota 1400 și am început să-i pocnesc. Erau îndârjiți , clănțăneau la mine, dar și eu eram îndârjit, trosc , buf , în dreapta și stânga, până s-au împrăștiat sărind gardul și arătându-mi cozile stufoase… M-am întors și am adormit satisfăcut… A doua zi am văzut mirat , cum zăpada din curte era plină de sânge și de floace și Borișca, îngrijitoarea vilei, mi-a spus că azi noapte au venit lupii în curte și au mâncat cățeaua aia grasă …”
Lupii care mai mâncau cățele
ce puiau javre ordinare au dispărut. Marin
Preda a murit și el. Câinii vagabonzi s-au înmulțit la orașe. Miloșii triumfă. Și mai ales miloasele…, așa zisele
iubitoare de animale.
Și eu sunt de la țară. Ca și
Marin Preda cunosc un lucru esențial pentru existența noastră umană. Țăranul
nu doarme la un loc cu animalele.
Omul cu omul și animalul cu
animalul. Dar, Dumnezeu știe ce fenomen se petrece acum?!... Toate
odraslele nu mai dorm cu părinții,
dorm cu animalul de companie. Ba, am
văzut și oameni în toată firea care dorm în pat cu animalul
de companie. Cunosc un funcționar la …, las că știu nu vreau să deconspir să-i fac
și lui și mie rău. Ăsta nu mai doarme
cu nevasta, doarme cu câinele. Și nu
e chiar bătrân. Nevasta doarme în altă
cameră, iar el cu câinele. Ce m-a
frapat e părul câinelui. Are aceeași
culoare cu al nevestei. O groaznică
substituire. Ce te izbește mai întâi când te apropii de el, de acest funcționar
nu de câine, e că nu mai miroase a om, ci a câine… A
renunța să mai dormi cu nevasta
și a te culca cu potaia e o
mărire sau o decădere a ființei umane , pe care cu multă trufie, Biblia spune că ar fi creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu?!
Aflu
stupefiat că Lucian Mândruță a
propus niște chestiuni de bun simț pentru
a scăpa de maidanezii de pe
străzi și pentru asta a fost
amenințat de niște conaționali, „ mari
iubitori de animale”(sic!), cu moartea. Dacă
sunt așa mari iubitori de animale, încât ar face moarte de om, cel mai bine ar fi să stea în cușca câinelui
că acolo le este locul, nu printre oameni. Cine iubesc câinii
mai mult decât iubesc
aproapele, se aseamănă cu câinii. Cine
se aseamănă cu câinii să stea cu câinii!
Noi
suntem creați după chipul și asemănarea
lui Dumnezeu, nu câinii, altfel ar fi
creat câinii după chipul și asemănarea Lui.
„Uite d-le
Primar , spre exemplu, în romanul Suburbii
municipale, nicăieri Emilian
Marcu nu vorbește despre câini,
nici măcar în suburbiile unde
locuia Anticarul, deși dacă citim romanul recunoaștem imediat în
municipiul descris, chiar dacă
autorul nu-l numește, Iașiul.
Dar
oare cine e acel Primar din Suburbii
municipale care administrează Iașiul fără câini? Nici într-un caz nu e vorba de dumneavoastră d-le
Gheorghe Nechita.
Poate luați
exemplul de la primarul municipiului
Oradea sau a altor orașe unde problema
maidanezilor a fost rezolvată,
dacă consilierii ieșeni nu au idei
și nici bibilica nu-i duce sau sunt
cointeresați pentru contra. Sau, de ce
nu?!..., apelați la Zoroastro
ori Mavrocosta ajutoarele Primarului din Suburbii
municipale, ori chemați-l pe Marin
Preda cu alpenștocul să curețe străzile de
maidanezi. Sau pe japonezi…
Se
știe că o haită de câini maidanezi din capitală a mâncat un micuț japonez. Pe micuțul japonez l-au confundat în cu un
copil. Pe atunci, prin anul de grație
2006, societatea românească era
portocalie.
Nimeni
nu s-a impacientat când pe străzile capitalei a murit sfâșiat, de o
haită de câini, un om. Indolența românească merge la extreme - se emoționează când
se pune problema euthanasierii câinilor
și e al dracului de indiferentă
când un om, un străin , un micuț japonez sau un copil
român este sfârtecat de viu ori o femeie în vârstă incapabilă fizic să se apere de haită. Toată omenirea poate să moară numai câinii să trăiască, zise Cetățeanul turmentat,
iubitor de animale, bându-și liniștit
berea la terasă. Iubitorii de animale pot trăi împreună cu câinii, îi
pot lua cu ei în pat, la fel ca acel
funcționar, să le țină de cald în locul
nevestelor sau femeile îi pot adopta, îi pot lua în pat să
le țină de cald în locul bărbaților
dacă s-au săturat de ei, că am
văzut la ONG-uri mai
multe miloase pentru câini decât
pentru copii. Așadar, avem o țară săracă, dar bogată în câini maidanezi. O
javră ordinară a ajuns.
Președintele României zice să fie euthanasiați. Nimeni nu-l adoptă, nimeni nu vrea să-l ia, să-l
pună în lesă. Umblă bezmetic pe străzi, pe șosele…
O javră ordinară, fără nicio morală, se însoțește cu altă javră ordinară și cu alta… și alta… și formează o haită, care lacomă devorează tot. De la bugetul țării până la copii…
D-le Primar semnați
un Ordin!
Vasile
Anton Ieșeanu, 12 septembrie 2013, Iași 