Faceți căutări pe acest blog

luni, 28 decembrie 2015

FILOZOFII OAMENILOR TÂMPI ȘI PAȘNICI




DICTATURILE - SISTEME POLITICE DETERMINISTE; DEMOCRAȚIILE - SISTEME POLITICE RELATIVISTE

                 Chiar şi pentru cei pentru care destinul este o istorie care se repetă, un cerc de familie de genul lui Sisif, nu există o identitate cu a predecesorilor, aşa cum nici pentru firul de iarbă nu este identic cu cel din anul precedent.

              Eterna reîntoarcere observată de stoici, nu este o reîntoarcere fatalistă, o întoarcere în cerc, cum credeau ei, anume că universul ar relua identic același șir de evenimente. Acest lucru a fost, de altfel, sesizat de Nietzsche în faimoasa sa capodoperă Aşa grăit-a Zarathustra, în viziune simbolică a păstorului gata să înghită şarpele care îi intrase în gură în timp ce dormea. Zarathustra strigă să-i reteze capul cu dinţii. Astfel, susţine Nietzsche, roata implacabilă a destinului poate fi schimbată prin biruinţa omului asupra fricii în faţa existenţei şi prin voinţa de cunoaştere.
Eminescu a exprimat și mai expresiv ideea eternei  reîntoaceri  în poemul Glossă „Vreme trece, vreme vine / Toate-s vechi și nouă toate”; Dar putem considera, la fel ca Hegel, istoria drept o mișcare într-o vastă spirală? Ideea hegeliană vede istoria ca pe „o luptă perpetuă a unor forțe spirituale încarnate în instituții, biserici, rase, imperii, state naționale, când indivizi cu o statură supraumană – figuri istorice de dimensiune universală – cu un geniu îndrăzneț și necruțător, dominatori și plini de dispreț față de neînsemnații lor contemporani.” (Isaiah Berlin – Cinci eseuri despre libertate și alte scrieri)
                Dimpotrivă, Marx nu vede o luptă a spiritului și o materialității acestei lumi; lupta de clasă, materialistă, a unor grupuri împotriva altora. Ambii gânditori germani nu iau în calcul indivizii umani bărbați și femei, tineri și bătrâni, adolescenți  și  maturi,  oameni obișnuiți, prinși în vârtejul acestor lupte ale istoriei. Cei doi au multe analogii cu darwinismul social. „Atât Hegel, cât și Marx, scrie Berlin, evocă imaginea unor oameni tâmpi și pașnici, în mare parte inconștienți pe care îl joacă în istorie…
Milan Kundera  în eseul  Arta romanului,  prea ideea din Procesul lui Kafka ( roman-parabolă ce anticipa sistemele concentraționare)    reproduce mirarea acestui autor care  întreba dacă sistemele sociale  deterministe, ca forțe  exterioare covârșitoare pentru individ uman,  mai lasă vreo portiță de libertate pentru mobilurile sale  interioare, mobiluri care într-un  sistem relativist democratic  determină comportamentul individului. „Dar, mirarea lui Kafka nu se află aici. El nu se întreabă care sunt   motivațiile interioare care determină  comportamentul omului. El  pune o întrebare radical deosebită: care mai sunt posibilitățile omului într-o lume în care determinările exterioare au devenit  atât de covârșitoare, încât mobilurile interioare nu mai contează deloc.   
           Oamenii  „tâmpi  și pașnici” sunt   oamenii   unei comunități  asupra căreia acționează sistemele  deterministe (comuniste și fasciste), aduși    la nivelul de  turmă (poporul)  și păstorul (dictatorul). Asemenea  tipologie de om nou  a dorit să  realizeze comunismul.                                                               

               Pe aceste viziuni  ale  filozofilor  germani, în speță Hegel  și Marx,    s-au construit marile ideologii ale lumii - fascismul și comunismul. Omul de rând, ființa umană, nu mai reprezenta nimic sau aproape nimic, cel mult o simplă piuliță în marele angrenaj social, de care conducătorii se puteau lesne lipsi. 
             Așa au fost inițiate, prin „genialitatea” celor doi gânditori germani, premisele creației prin distrugere. Omenirea secolului al XX-lea fost martoră a distrugerii săvârșite de fascism și comunism în proporții apocaliptice și moartea a milioane de oameni. Lagărele de exterminare naziste și sovietice vorbesc de la sine de „marea forță care este creatoare, prin chiar spiritul său distructiv”,viziune exaltată de Nietzsche și Bakunin.(fragment din eseul LIBERTATE ÎN IADUL DE LUX )
 Vasile  Anton Ieșeanu,  27 decembrie  2015, Iași 

Melancolie masculină


Am o stare  de  grea melancolie…,
Durerea  mă sfâșie cu gheare-adânci în piept
Tânjesc! Dorul mă  împinge la beție,
 Beau, să uit de  toate, ca un bătrân  inept…

Demonii cei răi  pe suflet  mi s-au pus;
 Mă  chinuiesc ca pe Isus Dumnezeu… 
Cu mâna îi alung; niciunul nu-i supus,    
 Ca eriniile pe-Oreste,  mă bântuie mereu.       

Disperat , caut  în cămară   drogul cel divin,
Unde-i   balsamul  pentru   durerea  mea?!  
Sticla de whisky, de  țuică sau de vin,
Melancolia e  boala  cea mai grea!

Tânjesc, dar după ce?..., nu știu!
Simt demonii  prezenți,  acum mă strâng  de gât,
Inima  mă doare,  în suflet e pustiu…
 Pahar după pahar golesc, să-mi treacă de urât…

Înc-un pahar și viața o văd din nou  în roz…
Pe demonii cei răi cu vin i-am amețit;
Râd   și plâng   ca un  bătrân matroz
În cârciuma din port, unde-a  iubit.

Ah,  iubito, de ce m-ai părăsit?
Fără tine viața mea este   chin,
M-apasă  timpul până  la infinit            
Beție de-amar și de venin…              

Sunt aici, chiar lângă tine sunt!
Niciodată  nu te-am părăsit…
Atunci, de ce sună gol sufletu-mi în cânt…
Și inima-i pustie  și gându-i otrăvit ?!                         
        
Ești aici?! Dar  ce departe ai plecat!
De ce te-ai depărtat când lângă mine ești?      
Universul, dintre noi, ce mult s-a dilatat!
Iubirea-i amintire din  povești…

Mâna o întind  iar după pahar...
Himerele mă bântuie, ochii îmi sunt goi,
Cu demonii  mă lupt, dar în zadar...
Melancolia e singurătatea-n doi?!...                      
              

      Vasile Anton Ieșeanu, 27 decembrie 2015, Iași     

vineri, 25 decembrie 2015

AVERTISMENT PENTRU NOSTALGICII COMUNIȘTI - TINERII SĂ IA AMINTE!


  Azi  s-au împlinit 26  de ani   de la  condamnarea  și executarea dictatorului.  Cine simte nostalgii să ia aminte! Amintiți-vă foametea, frigul  din apartamente,  cozile la  „adidași”   - picioare de porc,  puii de Crevedia, magazinele goale  și tristețea oamenilor !  Tinerii  să ia aminte!                       
Este exact ce a făcut propaganda comunistă din Ceaușescu. În perioada lui de maximă glorie, el era primul în toate – Primul gânditor, Primul scriitor, Primul vânător, Primul miner, Primul muncitor, Primul țăran…era Unul, era Divinul!
Ceea ce nu lasă însă loc de dubii asupra epocii comuniste este „marea lucrare”. Va fi cea mai mare minune a lumii. O utopie și o sfidare a întregii civilizații…” Monstruoasa construcție, la care face referire Primul Om al Urbei, îmi conduce imaginarul la Casa Poporului. Primarul, alias Ceaușescu, l-a chemat pe arhitectul Oswald Zaur Austriacul să o proiecteze și s-o construiască. „Secretul (apropo de secretomania comunistă) trebuie păstrat cu grijă!” avea să-i spună Primarul lui Oswald Zaur Austriacul. „Mașinăria de citit gânduri…” Ghici cititorule cine era mașinăria de citit gânduri în comunism ?!...Oare nu securitatea?! Mașinăria de citit gânduri era formată din securiști, indivizii oculți care lucrau la „cooperativa: urechea și timpanul”. Așa era ironizată popular securitatea în acele vremuri. Această denumire populară plină de sarcasm e suficient de sugestivă spre a ne duce imaginarul la denumirea mai puțin ironică, dar mai sugestivă și mai bine definită, conferită de Emilian Marcu securității, anume „mașinărie de citit gânduri.”
Cel mai tare se temea Primarul ( la fel cum se temea Ceaușescu) de„mașinăria lui Zoroastro”(alias Securistul). Primarul voia să țină secret, „să nu-mi dea peste cap întregul plan”, mașinăria de citit gânduri a lui Zoroastro„bine pusă la punct, înregistra pe dată planul diabolic pe care Primarul îl ticluia…” De la cititorul în stele, Zoroastro, la cititorul de gânduri, evident este o surprinzătoare asemănare cu forțele oculte ale securității.
Am crede cu ușurință că Zoroastro - cititorul în stele, poate deveni repede și cititor de gânduri. Autorul nu a căzut în această capcană, care i-ar fi indus cititorului, inițiat în arta decriptării, confuzii. El vorbește clar despre o mașinărie, nu o mașină de citit gânduri.

Nu Zoroastro citea gândurile; el poseda o mașinărie. Mașinăria cuprinde un grup de mașini, inclusiv oamenii care deserveau tehnica informativă. Mijloacele tehnice de ascultare - telefoane, microfoane, magnetofoane - și oameni care se ocupau cu ascultarea, constituie, în sine, - „mașinăria de citit gânduri”?!
Patima megalomană pentru construcțiile trufașe, pe care majoritatea tiranilor au manifestat-o, a fost pentru ei, paradoxal, nu un drum al înălțării ci al pierzaniei. Începând cu acel faimos rege Nimrod, care a construit biblicul Turn Babel până la Hitler și Ceaușescu, toți megalomanii au sfârșit la fel. După ce megalomana construcție - Casa Poporului - a fost terminată, Ceaușescu și-a aflat sfârșitul, căci spune autorul Suburbiilor municipale „lepra pietrei albe aduna, la marginea zidurilor, hainele reci ale morții cu teamă și cu supunere… .”
Drumul comunismului pe care Ceaușescu conducea poporul român, având ca țintă „viitorul de aur” care nu mai venea, era fără îndoială un drum utopic.
 Dictatura proletariatului în haite de hiene era formată, nu din muncitorii adevărați, ci din „canalia de pe uliți”  brute abrutizate de alcool. Dar ce conta, dacă interesele partidului – stat o cereau și ei, acei interlopi și lumpeni, erau cei mai „devotați” cauzei.(fragment din eseul LIBERTATE ÎN IADUL DE LUX )



Vasile Anton Ieșeanu, 25 decembrie  2015, Iași   


joi, 24 decembrie 2015

Libertate pentru înțelepți și ignoranți



Isaiah Berlin nu neagă determinismul, „fie el cauzal sau teleologic”, numai că „argumentele în favoarea lui sunt neconcludente”. Și asta pentru că există o incompatibilitate între determinism și responsabilitate. Determinismul exclude responsabilitatea umană. „Dacă tezele determinismului sunt adevărate, spune Berlin, noțiunile de merit și vină, în înțelesul lor obișnuit, nu ar avea aplicabilitate.”     Numai că lumea această   nu a fost  creată  absolut deterministă cum  își   închipuie   unii  filosofi contemporani, nici absolut relativistă cum  au crezut  alții. e o lume determinist-relativistă care în viziunea mea  funcționează  programat la marginea haosului.  Nu doresc să discut consecințele morale ale unei lumi deterministe. Ele sunt amplu analizate de Isaiah Berlin în cartea sa Cinci eseuri despre libertate și alte scrieri.
Încerc să aflu cum e posibil ca omul să aibă libertate într-o lume determinist-relativistă.  Este   evident  că în dictaturile deterministe de   tip  fascist sau comunist, noțiunile de   merit și vină  sunt false.  Valorile umane sunt   răsturnate  - stăpânii   devin slugi și slugile stăpâni.  
Exact ca în Povestea lui Harap –Alb,  unde  genialul epileptic Creangă a avut   o străfulgerare atât  de vizionară, pe care nimeni  în acele  vremuri  nu a conștientizat-o decât  un alt  genial  epileptic, Dostoievski – „lumea asta e pe dos , toate merg cu capu-n jos; puțini suie, mulți coboară, Unul macină la moară. Ș-apoi acel Unul are în mână și pâinea, și cuțitul și taie de unde vré și cât îi place, te uiți la el și n-ai ce-i face.”(Ion Creangă- Povestea lui Harap- Alb).  Povestea  lui Harap-Al pare a fi  profetizat  povestea tragică a  românilor  sub  dictatura comunistă.  Chiar astfel s-au   petrecut lucrurile.  A  discuta despre  libertate   într-o  societatea   absolut deterministă e  un nonsens.    
Chestiunea   libertății   rămâne  de  discutat în democrație. Idealul de libertate  depinde  de puterea  maximă care îi este acordată  individului,  de clasa politică,  pentru a se realiza social.  În   societatea democratică  libertatea,    similară  autonomiei individuale,   depinde   de  inteligența   și  capacitatea    fiecărui individ de a accede la valorile culturale. 
O minte cultivată, adecvată  nivelului  standardului cultural,   în speță european  -   cunoașterea  unei limbi străine,  în  special  engleza, cunoașterea   tehnologiei virtuale,  pregătirea  profesională la  nivel facultate,  permis de conducere,  motivație, putere de muncă   și  un țel  bine definit  în viață  care îi conferă  sens vieții sale, e net superioară  unei minți  ignorante.  O minte  adecvată  standardului european e o minte  mai  liberă  decât   o minte  ignorantă,  prin posibilitățile și opțiunile de alegere.  Societatea modernă cere  oameni  din ce în ce mai inteligenți,  mai bine   pregătiții  și  mai operativi  în domeniile  hi-tech-ului.

În  această ordine  de  idei exprimată de  mine,  Sfântul Ambrozie a sugerat,   în  viziunea   lui Epictet și  Kant că  „un înțelept, chiar sclav, este liber  - de unde rezultă că, rege fiind, un prost  rămâne sclav.” Prin  urmare, cei  sortiți să  rămână în cercul vicios al lui Sisif -  eterne slugi, sunt  ignoranții care disprețuiesc învățătura, care devin  proletari și își vând  forța  pentru  munca cea mai prost plătită,  plebea cu  nivelul cel mai scăzut de inteligență, ușor de păcălit și  lesne  manipulat de politicieni  veroși. Învățătura  a fost încă de  la  începutul  istoriei umane și  va rămâne  baza libertății  umane.(fragment din eseul LIBERTATE ÎN IADUL DE LUX )     
                                                      

 Vasile Anton Ieșeanu,  24 decembrie 2015, Iași 

miercuri, 23 decembrie 2015

MARTIRII SISTEMELOR SOCIALE DETERMINISTE

             


                 Contingența este ascunsă în necesitatea suprasistemului; nu are şi nu poate fi absolutul, cum credea Sartre. Spre exemplu, pentru părinții lui Ioan Alnimănui luați cu forța de la masa cununiei, evenimentul poate fi considerat o„nefastă întâmplare”(contingență). Dacă identificăm individul sau familia dintr-o comunitate drept subsistem, pentru suprasistem (regimul comunist sovietic) însemna determinare (necesitate) în îndeplinirea planului de prizonieri de război impus de deciziile aberante ale Fiarei de la Kremlin.                                                                                    În sistemele sociale deterministe de acest tip, libertatea subsistemului este redusă la minim – acela de a exista. Nici libertatea de a exista nu îi este pe deplin garantată individului. Dimpotrivă!  În sistemele   sociale închise  existența  individului  este garanatată de modul cum acesta  este   în consonanață sau  se adaptează la sistem.  Și nici atunci , fiindcă e  suficient să  fii  reclamat de un turnător ca   dușman de clasăca dreptul de a exista să-ți fie anulat. Sunt oameni,  nu puțini, care  iubesc mai presus  de sinelibertatea pozitivă, anume  aceea de a fi  proprii lor stăpâni și nu  pot  accepta, precum  oile  la strungă,   înscrierea   în linia  deterministă a  sistemului  social închis  impus de partidul-stat   sau a directivelor   trasate  de  dictatorul  fascist sau comunist. Acești   oameni vor  deveni fără îndoială martiri.  Astfel,  sistemele sociale deterministe   au  făcut  sute d e  mii de  martiri.   
Isaiah Berlin recunoaște că „în cazul libertății sociale și politice se ridică o problemă care nu este cu totul diferită de aceea a determinismului social și istoric.” 
                            Conceperea unei existențe poate fi întâmplătoare, în interacțiunea dintre mascul femelă. Asta i-ar da câștig de cauză lui Sartre, în sensul afirmației sale că totul începe prin contingență.
Faptul că există specii diferite ne conduce la ideea unui anume determinism generat de genomul speciei respective, ba și în cadrul speciei, există un anume determinism impus de selecția naturală.                      Chiar și în cazul omului există un procent de determinare al împerecherii impus de principiul asemănării în oglindă. Nici necesitatea care rezultă din programarea materiei nu este absolută, ci mai degrabă, dacă ne este permis un imposibil oximoron, aș spune că existenţa este un absolut relativ. O lume a hazardului este una absurdă.
            Dacă nici lumea programată informaţional nu este viabilă, dacă nici cea a întâmplării nu este posibilă, cum să ieşim din impas? Cum ieşim din această aporie? (fragment din eseul LIBERTATE ÎN IADUL DE LUX )

Vasile  Anton Ieșeanu,  23 decembrie  2015, Iași   

DOUĂ MARI DOCTRINE FILOZOFICE - DETERMINISM, RELATIVISM VS LIBERTATE




                  Două mari doctrine, spune Isaiah Berlin, domină gândirea contemporană: determinismul și relativismul. Relativismul s-a născut ca un antidot, împotriva determinismului arogant și dogmatic. Adevărul este relativ și prin urmare nu este obiectiv. Nici relativismul nu a rezolvat problema libertății umane. Sofistica adevărului aparent a dus libertatea umană într-o fundătură. Marii gânditori au trecut de la o extremă la alta: de la adevărul-dogmă, la adevărul-iluzie. Cele două doctrine se situează la extremele existenței umane; prin urmare, libertatea din unghiul determinismului e închisoare, din acela al relativismului, e haos.

                Determinismul poate explica lumea animală, dar nu și pe cea umană. Toate evenimentele genetice ale animalelor sunt istorii ce se repetă la nesfârşit într-o eternă reîntoarcere. În cazul omului, evenimentele par a fi încadrate în ambele sau în nici una din cele două doctrine. Omul, ca ființă rațională, se autoguvernează în baza unui set de reguli și legi personale, pe care însăși rațiunea cu care a fost dotat le impune. Din această perspectivă, evenimentele umane urmează o a treia cale, o cale de mijloc, scoasă în evidență de empirismul modern, a libertății și autonomiei umane conferită de cunoaștere și experiență. Prin urmare, câmpul libertății umane în alegerea utilitară, optimă, este legată nemijlocit de cunoaștere și experiență; nu este determinată de forțe impersonale, providențiale, mistice sau oculte: astrologice, numerologice, etc. cu pleiada de ghicitori în stele care îmbâcsesc mințile ignoranților cu metafore și alegorii înșelătoare.
                 Ideea generării vieții de un program genetic ne conduce inerent la determinism și fatalitate; o lume programată informaţional este deterministă și prin urmare, fatalistă. În atare situaţie, fatalitatea ei înseamnă finalitatea imediată. O lume fatalistă este absurdă prin finalitatea ei imediată. O astfel de lume este imposibilă. Într-o astfel de lume fiinţa nu poate supravieţui, neavând nici o posibilitate de adaptare. 
                  Ca să poată supravieţui, o fiinţă biologică are nevoie de o anumită variabilă genetic-informaţională, pentru adaptare la un mediu mai mult sau mai puţin ostil vieţii. Dacă lumea nu poate fi fatalistă atunci trebuie să fie o lume a întâmplării, o lume a hazardului. O lume a întâmplării generează o lume a haosului. Într-o astfel de lume, Universul nu mai are sens raţional, iar pentru fiinţele raţionale el generează angoasa; viaţa în condiţiile haosului nu poate fi decât absurdă. Într-o astfel de lume nu ar mai exista specii, ci o hibridare indistinctă. Într-o astfel de lume nici o fiinţă nu poate supravieţui din cauza instabilităţi genetice. O lume a haosului este o lume la fel de imposibilă ca şi cea determinist-fatalistă. O astfel de lume imaginată de cercurile darwiniste şi neodarwiniste ar face ca oricând, un om să devină maimuţă şi maimuţa om. 
                   Doresc să arăt că lumea funcţionează pe baza unei informaţii programate, că toate sistemele din Univers sunt sisteme autonome, dar într-o anume măsură înlănţuite într-o vastă reţea; constat doar că Universul şi lumea noastră pământeană formează o vastă reţea computerizată în care fiecare sistem, în parte, funcţionează autonom, ca un ordinator, pe baza unui program informaţional propriu, dar în acelaşi timp şi universal, fiecare legat într-o reţea. Fără Univers nu poate exista omul, fără om Universul nu poate fi cunoscut. (fragment din eseul LIBERTATE ÎN IADUL DE LUX )

Vasile Anton Ieșeanu, 23  decembrie 2015, Iași  

sâmbătă, 19 decembrie 2015

Trei romane descriu fenomenul concentraționar al secolului XX



                                  Romanele 
Iadul de lux, Suburbii municipale și Tobele mute tocmai asta fac, dezmint, prin istoriile narate, conjectura lui Constantin Dram, anume că totul este iluzie pe acest pământ și libertatea, cea mai nebuloasă problemă, chiar dacă în sine cele trei romane sunt simple ficțiuni.

                            Cele trei romane scrise de Emilian Marcu constituie în ansamblu o superbă trilogie despre tragedia umană în sistemele concentraționare: colectivism, ceaușism, stalinism. Nimeni nu poate nega colectivizarea denunțată de autor în Iadul de lux, manifestările abuzive ale lui Ceaușescu și ale securității satirizate de autor în Suburbii municipale sau umanismul individului la limita supraviețuirii în lagărele staliniste, umanism surprins magistral de Emilian Marcu în Tobele mute.
                          Este adevărat că „istoria nu este o literatură de imaginație”, spune Berlin, dar deseori literatura de imaginație, reconstituind un fapt istoric, e mai plauzibilă decât istoria scrisă și descrisă de istorici, cărora, același Berlin, le contestă obiectivitatea. Fără îndoială, literatura de imaginație nu are acest scop de a descrie istoria, însă un autor înzestrat cu imaginație ne poate transporta spațio-temporal în lumea acelui timp istoric în care istoria reală s-a petrecut și care ne poate reda un crâmpei din acea realitate, adesea mai realist și mai obiectiv decât un istoric. Romanele lui Emilian Marcu nu sunt istorii, nu sunt nici măcar romane istorice, dar cu siguranță lumea imaginată nu este o lume ruptă de realitățile istorice.
                         Colectivizarea țărănimii, ceaușismul, lagărele staliniste nu au fost iluzii; ele au fost istorii reale în care s-au petrecut imens de numeroase drame și tragedii umane. Istoria nu este iluzie; istoria e informație memorialistică. A le nega înseamnă a nega existența umană.
                     Dacă în romanul Suburbii municipale, decriptarea parabolei comunismului pentru lectorii neinițiați este o operație mai greoaie, în Tobele mute, alegoria este mult mai accesibilă. Chiar și cititorul cu lecturi puține este hipnotizat de arta uzitată de Emilian Marcu în acest roman în care este denunțat sistemul concentraționar stalinist.
                     A scrie romane de genul - Iadul de lux, Suburbii municipale și Tobele mute nu este la îndemâna oricui. Mulți cred că, după un pospai de lecturi, scriitura e o recreere când nu ai ceva mai bun de făcut. Dovada au făcut-o mulți, foarte mulți autori și multe autoare care, după revoluția anticomunistă și dispariția cenzurii, s-au apucat de scris; mulți s-au ratat ca scriitori, după cum ne spune Alex Ștefănescu, în celebra sa carte de critică - Cum te poți rata ca scriitor.
                   Unii s-au lansat în literatură de consum, o artă a kitsch-ului literar, scriind romane de genul babei comuniste, ducând în derizoriu soarta tragică a femeii în comunism. Arta narării e o artă complexă, după cum o demonstrează romanele lui Emilian Marcu. În aceste romane a reușit să fascineze lectorul printr-o excepțională modalitate de a recrea realități istorice atât de plauzibile, încât cel care le citește are impresia participării directe la scenele descrise de autor. Drama și tragedia răzbate dincolo de criptări, emoționând uneori până la lacrimi cititorul.
 
(
fragment din eseul LIBERTATE ÎN IADUL DE LUX )

vineri, 18 decembrie 2015

IDOLII MINȚII




              Mintea  umană este un program ce procesează informații, iar limba comunică informațiile. Iluzia se deosebește de eroare. O eroare săvârșește Constantin Dram care, tributar idealismului subiectiv, confundă informația cu iluzia. Iertată-mi fie îndrăzneala de a-l corecta pe profesorul Constantin Dram. De altfel, nu e greu să te lași înșelat de iluzie. E și mai greu, mai cu seamă în epoca noastră virtuală, să deosebești iluzia de real, la fel cum e și mai greu a separa minciuna de adevăr. 
               Dovada este că miliarde de oameni, aș spune cea mai mare parte a omenirii, își duce existența sub vălul Mayei. În această epoca a virtualității și globalizării, manipularea minții umane a devenit cea mai înaltă artă a instituțiilor de inteligență ale marilor puteri.
„Minciuni și fraze-i totul ce statele susține”, scria Eminescu, încercând să ne avertizeze despre ipocrizia și cinismul rațiunilor de stat.
              Iluzia este informație. Numai că este informație falsă, mincinoasă, himerică. Bacon a numit iluziile idolii minții. Pe acest fond al minții umane ignorante sau inocente, ce poate fi ușor manipulată și înșelată, au apărut șarlatanii, așa numiții neguțători de iluzii.
                  Englezii au numit iluzia - delusion ceea ce ar însemna nu numai o falsă credință persistentă care presupune, fie o deformare a realității de către mintea umană, fie o percepție deformată ca urmare a unor probleme psihice. Iluzia este ficțiune, o vedenie, o superstiție, o dogmă ideologică ca cea comunistă, care pe mulți i-a vrăjit cu etica egalității, echității și dreptății sociale absolute, cu„viitorul de aur”, care s-a dovedit în practică o gogonată și periculoasă minciună, o infernală utopie.
                 În această ordine de idei, ideologia poate fi percepută ca somn al rațiunii care naște monștri, așa cum a dovedit istoria țărilor fasciste și comuniste. Doi monștri - doi criminali notorii, unul german, Hitler și celălalt rus, Stalin, au ucis peste cinzeci de milione de oameni.
              Ideologiile, fie de dreapta, cum a fost fascismul sau de stânga comunismul, asemenea religiilor, fanatizează multe spirite prin magia iluziei pe care o induc imaginarului uman. Imaginarul este un produs al softului stimulativ și/sau inhibitor al minții umane, care transformă realul vizibil sau auditiv în iluzii sau fantasme și invers, iluziile sau fantasmele în real veridic. Un rol fundamental îl joacă anxietatea sau angoasă pe care nu le conștientizăm, care afectează luciditatea conștientului și deturnează mintea de la percepția obiectivă a realului.
.(fragment din eseul LIBERTATE ÎN IADUL DE LUX
 )


Vasile Anton Ieșeanu, 16 decembrie 2015, Iași

joi, 17 decembrie 2015

Trăiește clipa cu bucurie!



Moto: „Trăiește clipa cu bucurie! / Lucrurile vechi pe alții să-i bucure, eu fericit sunt / Că m-am născut într-un ev pe potriva inimii mele. Ovidiu

                      Toate viețuitoarele trăiesc într-un etern prezent . Doar omul are posibilitatea să trăiască în trecut în amintiri sau în viitor, în vis sau imaginație. Noi trăim doar clipa, un continuum prezent în tranziţie.
                   Prezentul fiecăruia este un moment suspendat între trecut şi viitor, realitatea materială este doar clipa. Clipa este „atopon” cum o descrie Platon (Parmenide, 156 d), adică în traducere – „fără loc”, o categorie de tranziţie a materiei, între repaus şi mişcare fără timp și spațiu.
                    Ea nu se schimbă din repaus în mişcare, (decât în stadiul de sămânţă), nici din mişcare în repaus, (decât în stadiul final, al morţii). Or, dacă singura realitate materială este în prezentul fiecăruia, şi cum prezentul fiecăruia este clipa, ajungem ca şi Schopenhauer la aceeaşi concluzie idealist subiectivă: lumea nu există decât în mintea noastră, deoarece informaţia ei curge permanent, nu stă pe loc, nici un eveniment material nu se opreşte în prezent.(fragment din eseul LIBERTATE ÎN IADUL DE LUX )

Vasile  Anton Ieșeanu,16 decembrie  2015,  Iași    

miercuri, 16 decembrie 2015

UNIVERSUL: A FI SAU A NU FI!


                        Schopenhauer susține că Universul rămâne un „fenomen cerebral”, ca reprezentare a inteligenţei omului și aici se vede inspiraţia sa din idealismul subiectiv al lui Berkeley. Berkeley își motiva teza sa idealist subiectivă, prin ideea că a exista înseamnă a fi perceput”. Doctrina stoică afirmă la fel, anume că realitatea obiectivă există numai în prezentul fiecăruia; trecutul şi viitorul nu există decât informaţional – în mintea noastră, respectiv ca amintire sau speranţă. Nu putem acţiona asupra lor decât informaţional, nu şi material. Din punctul de vedere al lui Berkeley ceea ce nu poate fi perceput, nu există.
                        Schopenhauer nu neagă realitatea la fel ca filosoful englez, însă afirmă că, în absenţa inteligenţei omului, universul ar dispărea. Această viziune a lui Schopenhauer este, în cele din urmă, o viziune solipsistă – eu singur! Împotriva viziunii schopenhaueriene afirm că, în absenţa fiinţei umane care are capacitatea cerebrală să-l cunoască şi să-l înţeleagă, universul continuă să existe. Informaţia programată a universului nu sfârşeşte odată cu dispariția omului.
Schopenhauer se bazează pe ceea ce idealiştii susţineau cum că, închizând ochii, lumea dispare.                               

                 Concepţia sa idealist-voluntaristă reunește eclectic teze ale idealismului subiectiv cu cele ale idealismului obiectiv. Această viziune are ca susținere și dogma budistă, anume că realitatea este iluzie sau o aparenţă. Mai precis realul este și nu este; în viziunea budistă e un paradox, o informație incomunicabilă prin limbajul uzual, deoarece realitatea este într-o continuă transcendență. E ceea ce fizica cuantică a probat prin natura duală a luminii : corpuscul și undă. Lumina soarelui există fie că e percepută sau nu de un observator.(fragment din eseul LIBERTATE ÎN IADUL DE LUX )



VASILE ANTON IEȘEANU, 16 DECEMBRIE 2015, IAȘI

ILUZIA CA FENOMEN PSIHOSOCIOLOGIC




               
  În cazul comunismului, odată cu epuizarea idealurilor, s-a practicat cu asiduitate momirea psihosociologică prin iluzionarea cu speranța unui viitor luminos ce nu avea să mai vină vreodată. Mai periculoase decât iluziile ideologice sunt iluziile mistice propagate de hristoșii unor secte care au dus la sinucideri colective. Fenomenul iluzionării provoacă orbirea; e similar îndrăgostitului narcisist care nu mai vede femeile reale din lumea înconjurătoare ci doar femeia virtuală din sine sau, în cazul iubirii adictive, bărbatul nu mai vede în femeia iubită, respectiv femeia nu mai vede în bărbatul iubit, o ființă umană asemenea sieși, ci o zeitate cu puteri absolute asupra sa. (fragment din eseul LIBERTATE ÎN IADUL DE LUX )

VASILE ANTON IEȘEANU, 16 DECEMBRIE 2015, IAȘI

TOTUL DESPRE ILUZIE

TOTUL DESPRE ILUZIE



               Ce s-ar face omul fără aceste iluzii care dau o asemenea intensitate trăirii, încât nici nu mai simte înlănțuirea? Nietzsche spune că iluzia ne apără de disperare și de vidul existenței. Din același motiv, răsturnând viziunea lui Platon cu privire la artă ca fiind o aparență înșelătoare, o iluzie, Nietzsche vede în artă, iluzia vitală. Omul nu poate trăi fără iluziile oferite de arte. Și nu doar de arte, ci de viață în general; viața ar fi prea searbădă, prea vulgară și animalică, lipsită de intensitatea trăirii emoționale. În iluzie este inclusă dorința și speranța.
               În această ordine de idei, se poate vorbi de iluzii pozitive și iluzii negative. Extrapolând fenomenul iluzionării, realizăm că, în plan social, iluziile au condus la efecte periculoase și pentru aceasta le consider negative. În plan social, iluziile negative au fost induse de ideologii, iar în plan mistic de religii. Iluziile negative conduc rațiunea spre fanatism, dogmatism, intoleranță, orbesc și deformează judecățile noastre, impun minții decizii iresponsabile, nedrepte, abuzive, adesea cu consecințe tragice asupra destinului uman colectiv.( fragment din volumul LIBERTATE ÎN IADUL DE LUX)



Vasile Anton Ieșeanu, 16   decembrie 2015, Iași 

marți, 15 decembrie 2015

BOR - SLUJITOARE LA DOI STĂPÂNI


                PREOTUL ZAMISNICU DUMITRU E UN ARSENE BOCA AL MOLDOVEI Faptul că nu a ajuns un legendar mare sfânt al Moldovei, ca Arsene Boca în Ardeal, ține de cum se creează miturile în epoca postmodernistă. „Statele”, scrie pr. Zamisnicu în Jurnalul său, „făcând din religie instrument politic, au obligat bisericile să omită din propovăduire și din practică tocmai cultul despre Sfântul Duh.” (ibid.).
În vreme ce capii Bisericii Ortodoxe Române (B.O.R.) slujeau la doi stăpâni, întâi diavolului COMUNIST și apoi lui Dumnezeu, pr. Zamisnicu și alți câțiva preoți cu har, refuzau această manifestare schizoidă. Din acest motiv, cred că pr. Zamisnicu a fost una din mințile lucide ale bisericii care s-au opus vehement ideologizării RELIGIEI . 

                Nu o minte din acelea atinse de „trichine” cum zicea Dostoievski, nu din acelea căzute
„victime” (în ghilimele), înfiorătoarei ciume roșii. Era din acei oameni care rămân curați, postind, în pofida interdicției de a posti, curajoși – când bărbăția făcea temenele în faţa omului roş (cel mai adesea curajul e dat de eliberarea de materialitatea acestei lumi); moral într-o vreme profund imorală; afirma cu glas tare adevărul când minciuna triumfa; rămânea drept, corect și cinstit când nedreptatea se împărățea la judecătorie și necredința la mitropolie. Pentru pr. Zamisnicu cel mai mare păcat este nedreptatea. Și mari moraliști ai lumii, Socrate și Iisus, au văzut în nedreptate cel mai mare păcat.( fragment din cartea Libertate în Iadul de lux)Â

Vasile Anton Ieșeanu, 15 decembrie  2015, Iași   

DOUĂ CONCEPTE DESPRE LIBERTATE



       

     Filosoful englez Isaiah Berlin afirmă că există două concepte despre libertate, anume libertatea negativă de tipologia: „Nu sunt sclavul nimănui.” și libertatea pozitivă de genul: „Sunt propriul meu stăpân”. Libertatea pozitivă impune respectarea unui „set de reguli și principii morale”. Libertatea negativă presupune apărarea împotriva factorilor economico sociali perturbatori , inclusiv apărarea împotriva viciilor: alcoolismul și drogul. Poți să nu fii sclavul nimănui dar să devii sclavul viciului sau patimii tale. Libertatea pozitivă - a fi propriul tău stăpân, prin respectarea setului de reguli și principii, te absolvă de tentațiile societății de consum. ( fragment din eseul Libertate în Iadul de lux)