Faceți căutări pe acest blog

duminică, 31 ianuarie 2016

Farsorul și gogomanii (pamflet negru)



Să mă ierte marele Caragiale!
De îndrăzneala de a-l fi plagiat…
Peste cadavre,  farsorul calcă  pas cu pas, agale
Gogomanii îl privesc  tâmpi  ca pe un nou Pilat.

Vreau guvernul  meu! a  strigat Farsorul.
Tinerii frumoși și liberi s-au executat
Doarme liniștit acum poporul…
Contemplând senin destinu-i regizat.     

A fost nevoie de o cumplită tragedie
La Colectiv, morții tineri  în pasărea  de foc,        
Renasc  tehnocrați  în cenușa vie, 
 Într-un guvern, peste-un   popor  fără noroc!       

Puterea  cere  tot  mai multe victime ,
Pentru  a legitima guvern impus de la Bruxelles
Secretul   se ascunde  în Klaus-time
În CIA, BND,   în SRI  și el      
  
Farsorul  știe…   cine-a regizat?!
Cumplita tragedie de la Colectiv!
Poporul  mereu e  înșelat 
Cu expertize întocmite  în fictiv               

Să mă ierte  marele Caragiale!
De  îndrăzneala de-al fi plagiat…
Spre viitor privind trecutul mare!     
Gogomanii merg ca cetățeanul turmentat.


Vasile Anton Ieșeanu, 29 ianuarie  2016, Iași            

duminică, 24 ianuarie 2016

ISTORII CARE SE REPETĂ(O sută cinzeci și șapte ani de la unirea Principatelor Române) ALEXANDRU IOAN CUZA PE SCAUNUL SINGURĂTĂȚII



Moto: 
CA SĂ VEDEM DINCOLO DE APARENȚE TREBUIE SĂ CITIM , SĂ STUDIEM ȘI SĂ GÂNDIM LUCID!
CULTURA NU ESTE UN MOFT.
CULTURA ESTE CEA MAI PUTERNICĂ ARMĂ DE APĂRARE ÎMPOTRIVA MANIPULĂRII PSIHO-MENTALE PRACTICATĂ CU CINISM ȘI PERFIDIE DE AGENTURILE STRĂINE PRIN INDUCEREA HIPNOZEI DIRIJATE , ACTIVE ȘI VOLUNTARE ASUPRA UNEI COLECTIVITĂȚI UMANE PE CARE VOR S-O SUPUNĂ ȘI SĂ-I TRANSFORME PE OAMENII ACELEI COLECTIVITĂȚI, ASUPRA CĂREIA ÎȘI EXERCITĂ CONTROLUL, ÎN SCLAVI „LIBERI”, ÎN SCOPUL DEVALIZĂRII BOGĂȚIILOR NATURALE ȘI CREATE ALE ACELEI COMUNITĂȚI! 
ROMÂNI EDUCAȚI COPII ÎN SPIRITUL IUBIRII DE CARTE!
                Alexandru Ioan Cuza    este,  fără îndoială, simbolul   unirii românilor. Asta o știe   tot  românul, deși e posibil ca  mulți tineri  să  nu  mai  știe, pentru că   deși  „istoria este cea mai frumoasă poveste”, cum afirmă istoricul Adrian Cioroianu,  nu  mai e este  obiect de studiu  în școlile  din România.                                                                                                                                
         Imitația formelor fără  fond  induse sau impuse  ocult pe  noua  „tablă de valori”  postmodernistă „acceptată”   de „politica corectă”   a  directivelor  U E  face ca istoria să nu mai fie un obiect de valoare , poveștile de istorie  nemaifiind   de  interes în   postmodernitate.                            
          Istoria,conform sintagmei  POLITICAL  CORRECTNES,    nu mai are  valoare de întrebuințare în epoca postmodernistă.                                                                                    
               Cum,în zilele noastre   imaginea   face cât o mie de cuvinte,  de ce să-și mai strice  ochii  elevul  aplecându-se asupra cuvântului scris? Facebook  oferă cele mai  senzaționale imagini, videoclipuri și video-chat-uri, care satisfac mai mult plăcerea senzorială  decât   fericirea cititului  unei povești de istorie.                                                                                                                      
             Noi totuși,  fiind „incorecți politic”,  continuăm  să  citim  istoria   pentru că,  nu-i  așa, cine își uită trecutul  riscă să-l repete   în modul cel  nefast.                                                                          
           Alexandru Ioan Cuza  a realizat  un mare act politic  pentru unitatea românilor   în condițiile  în  care marile puteri imperialiste  ( rusesc, habsburgic și turcesc) stăteau gata să  intervină în forță, pentru că nu  voiau să cedeze ce luaseră cu forța de la  români, iar  dezbinate  principatele române erau mai lesne de stăpânit.                               Reformele   lui  Cuza, făcute în favoarea celor   mulți,  au atras  ura și adversitatea  marilor  boieri și  implicit  a clerului  care fusese  deposedat  de   mari proprietăți  agricole,  care în loc de religie se  ocupa, ca și în zilele noastre  de  economia materială mai mult decât de economia spirituală. Arhimandritul  Nylos  a   mers până la a pune  la cale, în 1864,  asasinarea lui Cuza.                             
           Prin urmare , domnitorul, înconjurat  de agenții infiltrați, numiți în  posturi cheie (la fel ca în zilele noastre), au reușit prin intrigi să-l învrăjbească   cu  cei mai apropiați  și mai fideli  colaboratori ( prim-ministru  Kogălniceanu  spre exemplu).                                                                                   
          Spionii infiltrați de   marile puteri (la fel ca în zilele noastre) au generat, prin intrigi,  un vid  în jurul domnitorului,  propice  pentru lovitura de stat   a monstruoasei coaliții.  „Blestem  și ură  lumea vrea să vază / Cât rău în țară ați făptuit”, scrie Vasile Alecsandri   într-un poem.                 
              Cuza a fost o „atât de frumoasă figură  de  domnitor”, spune Iorga, încât  a fost  cel mai iubit  de popor dar   a fost urât de  hienele hrăpărețe  în frunte cu   Brătianu.  
Liberalii   au fost  primii care au participat la complot.                                                                               
          Liberalii  s-au aliat cu conservatorii  în  monstruoasa coaliție.  Ca să   justifice  lovitura de stat  l-au acuzat pe domnitor  de intenții   dictatoriale.  Cuza  a abdicat  și pe tronul României   a fost adus  un principe german Carol de Hohenzollern.                                                                                              
           La fel  a procedat  Crin Antonescu și liberalii  din zilele noastre. Pas cu pas   au adus   un   alt neamț pe tronul  României. La fel liberalii s-au aliat  cu pedeliștii  și cu pesediștii    într-o nouă  „monstruoasă  coaliție”,  secondați de  agenți ai unor puteri străine care, în frunte cu  Mihai Răzvan Ungureanu,   au complotat ÎMPOTRIVA ROMÂNILOR  pentru colonizarea  României  și au adus  un guvern  „corect politic” dictat de Angela  Merkel, via   Bruxelles, la fel ca  în urmă cu 150 de ani.      
            Noul imperiu german,   prin directivele de la Bruxelles, și-a atins scopul  colonial.  O, Doamne  cum se repetă istoria, în zilele  noastre, la fel ca  în urmă  cu 15o de ani.                                       

           Vasile Anton Ieșeanu, 24 ianuarie 2016, Iași        

EVENIMENTELE NEFASTE APAR CA O LEBĂDĂ NEAGRĂ - CÂND TE AȘTEPȚI MAI PUȚIN!



 Între toate viețuitoarele, omul dispune de un liber arbitru aproape nemărginit; cunoașterea îi conferă această nelimitată libertate. Numai cel care deține suficientă informație și experiență poate lua hotărâri înțelepte. Un om înțelept este un om informat și experimentat.
Unul din sloganurile vehiculate în lumea modernă glăsuiește astfel: cine deține informațiadeține puterea! Cel care deține informația ia hotărâri optime pe baza cunoașterii. Fără îndoială, e superior celui care acționează la întâmplare, la noroc, sau sub semnul Providenței                                                  Numai că acela care posedă cunoaștere nu deține informația absolută. Din acest motiv, în deciziile sale, poate să se înșele și poate să apară așa numita lebădă neagră.Conceptul de lebădă neagră aparține lui Nassim Nicholas Taleb; e un factor al neprevăzutului, analog înșelătorului, care totdeauna ne însoțește, spunea Socrate. Lebăda neagră e o metaforă care traduce social principiul indeterminării, al lui Heisenberg, care exclude din acest Univers determinismul absolut și posibilitatea de a cunoaște cu precizie evenimentele viitoare. Cu toate acestea, există un determinism al cunoașterii și tehnologizării sub imperativul căruia omul acționează.


Contingenţa rezultă din autonomia fiecărui sistem; interacțiunea sistemelor generează întâmplarea, hazardul, dar care, la fel ca şi principiul de incertitudine, nu are rolul fundamental, ci mai degrabă de corector. Sistemul se supune întotdeauna acțiunii corectoare a suprasistemului. Este un principiu de comandă piramidală, de genul piramidei în care vârful – suprasistemul – acționează asupra bazei.  ( fragment  din Libertate în iadul de lux)      
Notă: Teoria evenimentelor de tip Lebada Neagra e o metafora folosita pentru descrierea unui eveniment neasteptat (pentru observator), ce are un impact major, si care, dupa aparitia sa, este rationalizat retrospectiv.
Teoria a fost propusa de Nassim Nicholas Taleb si serveste la explicarea:
– rolului disproportionat al evenimentelor rare, cu impact major si greu de prezis ce depasesc limitele asteptarilor normale in istorie, stiinta, finante si tehnologie.
– imposibilitatii calcularii probabilitatii evenimentelor rare cu ajutorul metodelor stiintifice (datorita probabilitatilor mici).
– prejudecatilor psihologice, individuale si colective, ce ne fac sa devenim ignoranti fata de incertitudine si de rolul masiv al evenimentelor istorice rare.
Spre deosebire de problemele filozofice de tip „lebada neagra”, aceasta teorie se refera la evenimentele neasteptate ce au consecinte si impact major, si care au un rol dominant in istorie. Aceste evenimente extreme, atunci cand sunt privite colectiv, au roluri mult mai importante decat evenimentele normale.
Pentru un eveniment rar, neprevizibil si cu efecte pozitive, se foloseste termenul de Lebada Alba.  Termenul de Lebada Gri se foloseste in cazul evenimentelor a caror efecte ce pot fi prevazute pana la un anumit punct ( spre deosebire de efectele Lebedei Negre ce sunt imposibil de prevazut ), dar a caror aparitie este improbabila.  
sursa :http://www.descopera.org/

Vasile Anton Ieșeanu,  20 ianuarie 2016, Iași  

joi, 14 ianuarie 2016

POETUL ȘI FEMEIA









( Omagiu poetului M.EMINESCU  la aniversarea a 166 de ani de  la  naștere) 
Moto: „Eu sunt un cuget, tu  o problemă.”    
Femeia,  la  care natură  dominantă este iubirea sau mai bine zis logica senzorial-sentimentală au tendinţa de a mistifica realitatea  şi de a metamorfoza relaţia de  iubire din  încredere în iubit  în credinţă. Când  bărbatul  decade în  ochii ei, asemenea credincioşilor care  adoră  o anume zeitate  şi i-a dezamăgit în aşteptările lor, femeile îl  părăsesc pe cel adorat, simţindu-se înşelate sau frustrate.                                                                    
În pofida feministelor  care denunță  logica clasică modernă ca   fiind  logica dominant masculină spun ele,  această   logică, pe care „bărbaţii ipocriţi” pretind a fi o ,,raţionalitate  universală’’   și o ,,judecată  obiectivă’’, care   ar fi în viziunea lor doar un mijloc  de  a domina femeile, logica feminină  poate fi la fel denunțată de bărbați    
Femeile  chiar vor şi se simt bine în postura de a fi dominate; ele chiar doresc să fie dominate, fiindcă  iubitorul simte faţă de iubit plăcerea masochistă de a fi  dominat.                  
În fundamentul inconştientului ei, pentru o femeie are mai puţin importanţă iubitul. Pentru   femeie  cel mai important lucru este  relaţia  în sine - iubirea. Ea nu poate trăi fără a relaţiona, fără a comunica,  are nevoie de  legătura cu cineva( bărbat sau femeie) ca de aer, în  general are nevoie  să găsească  bărbatul care să o domine  erotic.    
Pentru  femeie mini-orgasmele (provocate de  gesturile tandre ale bărbatului,  comunicare,  mângâiere,  o floare, un mic cadou, un flecuşteţ, o rochie  asortată,  cumpărăturile, etc.)  care  îi induc   ,,o stare erotică’’,    o stare de   petting - jocul de-a excitaţia,  spun englezii, precum  și alte manifestări excitante -  dansul, plimbarea  în doi, atingerea,  cumulate produc  plăceri  mai mari decât orgasmul în sine. 
Pentru bărbat, (ca, de altfel,   pentru orice mascul din regnul animal) orgasmul sexual  este  eliberator  și   mai plăcu decât toate  manifestările curtenitoare.              
Există, însă, fără îndoială, momente când  sexualitatea feminină este  la fel de activă, ba chiar  o întrece pe cea  masculină, când orgasmul sexual este la fel sau poate mai puternic, decât în cazul bărbatului. Aceste momente corespund stării de îndrăgostire a femeii; este   momentul  când  femeia se metamorfozează în bărbat.         
Metamorfozarea femeii într-un mascul agresiv sexual este generat de excesul de testosteron produs de hipofiză în starea de îndrăgostire. Hipofiza funcţionează în ,,conexiune inversă’’, în aşa numita relaţie feed-back cu organele sexuale; hipofiza  produce gonadotropinele, care stimulează hormonii sexuali şi invers, glandele sexuale  menţinute active stimulează procesualitatea hipofizei. Dacă hipofiza îşi încetează procesualitatea, glandele sexuale se atrofiază (atrofiere care începe după menopauză).                                    
De regulă,  momentul  de maximă sexualitate la femeie are două faze şi coincide cu starea de fecunditate maximă; fenomenul se petrece în adolescenţă (15-25 ani)  şi după 35 de ani, îndeosebi în faza critică a apropierii de menopauză.                                                  
Starea de îndrăgostire  face din femeie ființa  cea mai supusă  de pe Terra. Chiar şi o feministă radicală ca Simone de Beauvoir, scriindu-i poetului Nelson Algreen de care era îndrăgostită îşi  mărturiseşte această  supunere care o caracterizează pe  orice femeie îndrăgostită. ,,Voi fi cu minte, îi scria ea în una din  sutele de scrisori  adresate poetului, voi spăla vasele, voi da cu mătura, voi merge să cumpăr eu însumi ouăle şi prăjiturile cu rom, nu am să  mă ating de părul tău, obrajii tăi şi umărul tău fără voia ta.’’ (Michel Winock – Secolul intelectualilor, p.448 [Letres á Nelson Algreen , op. cit.])                                           
Masculinizarea erotică  a femeii încetează odată cu dez-îndrăgostirea:  odată cu absenţa iubirii  scade  și apetitul  ei  sexual. Focul    iubirii   trebuie întreținut continuu de  bărbat, prin mângâieri,  îmbrățișări,  umor,  vorbe   măgulitoare, cadouri  și inducerea de stări  excitante. „,Se ştie cât de scurt este  focul dragostei  la femeie, scria Dante, dacă nu este întreţinut continuu de  priviri şi de mângâieri.”                                                           
Femeia e ca  pisica, trebuie   permanent  mângâiată.   Atâta  vreme  cât e îndrăgostită plăcerea femeii îşi are   geneza în  plăcerea bărbatului. Orgasmul ei exploziv e generat de  orgasmul bărbatului (adesea orgasmul celor doi se petrece în acelaşi timp).                         
 Odată  trecută faza de îndrăgostire  femeia începe lupta pentru putere,  pentru dominarea masculului.  Cu adevărat  începe războiul  sexelor, după ce femeia a născut. Dragostea ei este transferată progeniturii; în această fază bărbatul trece în al doilea plan,  devine „al doilea sex.” Maurul și-a făcut datoria, maurul poate să moară… sau să fie  sub papuc.                         
Femeia ştie, intuieşte inconştient, că pentru a creşte atracţia bărbatului, pentru a-l face dependent de ea, trebuie să-l supună retenţiei, căci  odată lepădată sămânţa, „forţa dorinţei  îi   scade şi, în consecinţă, forţa  legăturii se reduce şi ea.” ( Ioan Petru Culianu – Eros şi magie în Renaştere  1484).         
În această ordine de idei  femeia  trebuie    să prelungească  perioada de curtare, care, pe lângă faptul că-i produce mini-orgasme care o fericesc, îl ataşează  mai mult pe bărbat  de ea.  Din nefericire, pentru  femeia de azi,  trecerea peste faza de curtare  direct la sex, o face    mai vulnerabilă  și o subjugă și mai mult  bărbatului, deși aparent femeia de azi,  independentă economic, ar părea  că-l domină.                                                              Bărbatul de azi  caută, nu o femeie  cuminte  și credincioasă, ci  o profesionistă  a  amorului . Inocentele sunt  detestate  și de  masculi și de sexul slab. Fetele nu realizează că devalorizarea virginității  este în detrimentul lor. Pentru a o domina, bărbatul  exercită  un subtil șantaj spre a o determina să se devalorizeze, să-i   diminueze astfel puterea de atracție.  Ironizându-i  virginitatea, bărbatul  i-a  impus mai mult  sau mai puțin intenționat  și conștient, să   renunțe  la puritate fecioriei. Această renunțare  a    fost determinată și  ca   urmare a deturnării  sexualității   de la naturalul    vaginal,  la  oral  și anal.  Din aceste motive  virginitatea nu mai e  credibilă.
Așadar puritatea  devinând atât  de ambiguă,  prin deturnarea  sexualității de la natural la pervers,  virginitatea nu mai are nici  valoare.   Determinând-o să devină o profesionista  a amorului  femeia a fost  fără vrerea ei devalorizată și prin urmare  a rămas  în aceeași stare ambiguă de  obiect sexual.     
Majoritatea  fetelor din  ultimele generații  au renunțat  de  bunăvoie la virginitate,   asasinându-l  pe Himeneu  la vârste fragede, chiar  de   la vârsta    pubertății. Eliberate  de  povara fecioarei  au devenit pentru bărbat   păpuși gonflabile.   De altfel cei mai mulți   masculi așa își  doresc  femeia  vieții   - o păpușă gonflabilă, supusă și oricând disponibilă   la o partidă de sex.  Nu  cred că întâmplător Creatorul  sau evoluția   a  pus doar  la femela umană  pecetea  pe poarta lumii. Numai că   femeia înaintea bărbatului are tendința  mereu  să încalce  legea  și să mănânce din pomul interzis.  
În pofida acestor   devalorizări   noua  libertate feminină  a determinat, la sexul slab  dezvoltarea unor  arme spirituale   cu care încearcă  să-l captiveze pe bărbat. E  vorba de  logica  feminină  care a căpătat  în  epoca postmodernistă  un  ascendent deosebit  asupra  bărbatului.                                                         
Logica mintală dominantă  a sexului frumos este  logica sofistă, conotativă generată de psio-erotismul său senzual-sentimental  care se manifestă ca atare la nivelul mentalului. Logica ei sofistă are marele har  de a atrage, de a lega, de a fermeca bărbatul. În această combinaţie de senzorial şi logică sofistă, femeia este o farmazoană.
Poate bărbatul  de azi  să mai deceleze în zilele noastre în condiţiile avalanşei informaţionale  și a schimbărilor rapide survenite  în look-ul feminin  adevărul de minciună, iluzia de real?! Omul  actual trebuie să trăiască experienţa adevărului crud  ca să-l poată deosebi de minciună.
Noi credem că  cea mai periculoasă capcană, singura capcană cu adevărat periculoasă pentru raţiunea masculină, nu este senzorialul pur – femeia goală, ci logica ei sofistă. De senzorial te poţi elibera, dar de iluzii  induse, ca poveştile Şeherezadei, este aproape imposibil.  Iluziile   induse  de  mentalul feminin  te învăluie, te înlănţuie, te fac dependent, cum l-a făcut Şeherezada cu poveştile pe regele  persan Shahryar.                              
Eminescu a surprins, în Scrisoarea V ,  fascinaţia  ademenitoare exercitată de femeie – o feerie. În realitatea ascunsă a fiecărei femeie se află o Dalila care îi  ia puterile când bărbatul  adoarme  sau o Şeherezada care îi  deturnează  rațiunea  cu fascinatele ei povești de  dragoste și aventură. În  această privință  Eminescu este obsedat  de mentalul feminin  și în multe  poeme dedicate   femeii   încearcă să dezlege „enigma obscurei conștiinți”             
Puterea bărbatului e în cap,  în  inteligența  și  logica  minții sale,  în logica sa raţională; a femeii în senzorialul erotic, dar şi mai ales  în mintea ei sofistă.
         Eminescu a  redat  în Scrisoarea  V, aceeaşi viziune asupra   iluziei  indusă de femeie, similară cu  al  Giordano Bruno  în Freneziile eroice  într-o cugetare mult mai sintetizatoare a senzualităţii şi logicii sofiste  a femeii despre care   afirmă Eminescu că doar  în bărbat se petrece. Povestea lui Acteon din sonetul Freneziile eroice, pare a fi chiar  povestea vieţii lui Giordano Bruno. E ca şi cum Bruno şi-ar fi prevestit sfârşitul. 
Bruno a văzut nu iluzia frumuseţii , ci frumuseţea adevărului.  El, care a văzut  frumuseţea adevărului, nu se mai poate dezlipi de el, este obsedat de adevărul văzut . Iluzia, după cum am văzut, pentru  Bruno e o zeiţă goală. În simetrie antinomică, opusul iluziei e  adevărul, la fel cum opusul zeiţei goale  e un zeu, cum opusul femeii e bărbatul. Iluzia e apanajul femininului, raționalul   e  al  masculinului.                                                 
Eminescu a definit genial dihotomia bărbat femeie  -  logica masculină  în contrapondere cu cea feminină. „Eu sunt un cuget, tu  o problemă.” Iluzia indusă de feminin e o problemă  de nedezlegat. Eternul feminin este  senzorialul-sentimentalul, care se îmbină în logica ei sofistă,  o feerie  cum o numeşte  Eminescu,  care  îl   fascinează, îl  atrage   şi  îl  devorează pe  bărbat în pofida   dominantei sale  raționale.                                                
Prin  toate manifestările ei,  prin  limbajul trupului  ei, prin logica sofistă a minţii sale, femeia  exercită o magie  menită a stârni şi a amplifica dorinţa bărbatului până ce acesta îşi  pierde capul.                                                      
În  mitul biblic  al alungării din rai Dumnezeu îi prezice  lui Adam că  femeia „îi va zdrobi capul”.
 Magia exercitată  de femeie  a numit-o Eminescu  ,,feeria unui mândru vis de vară’’ ,,Te îmbeţi cu feeria unui mândru vis de vară / Care-n tine se petrece…’’                    
  E frumoasă se-nţelege … Ca copii are haz
Şi când râde face încă şi gropiţe în obraz
………………………………………….
Dacă vorba e plăcută şi tăcerea-i încă place;
Vorba zice:  „fugi încolo”, râsul zice: „ vino-ncoace!”  
Îmblă parcă amintindu-şi vre un cântec, alintată,
Pare că i-ar fi tot lene şi s-ar cere sărutată 
Şi se-nalţă din călcâie să-ţi ajungă pân’ la gură
Dăruind c-o sărutare acea tainică căldură
Ce n-o are decât numai sufletul unei femei…
……………………………………………..
Ce iluzii! Nu-nţelegi tu, din a ei căutătură
Că deprindere, grimasă este zâmbetul pe gură,
Că întreaga-i frumuseţe  e în lume de prisos
Şi că sufletul ţi-l pierde fără  de nici un folos?
(Scrisoarea V)  
         Dar ea nu poate înţelege că  nu bărbatul o vrea, nu raţiunea lui care tânjeşte după altceva, după „cerurile nalte”, „câmpiile asire„  „întunecata mare”, ,,ci un demon ce-nsetează după dulcele-i lumine”„că o vrea … spre-a se-nțelege în sfârșit pe sine însuși”                     
            Demonul acesta  te face „mintea să ți-o pierzi”/ de la creștet la picioare s-o admiri și s-o visezi”                                                                                 
Spre deosebire de femeie, bărbatul  cu logica lui dominant raţională  are tendinţa să  destrame magia,  să  iasă  din cercul vicios al iluziei, să rupă legătura.                               
Nu întâmplător, noua logică a femeii  moderne,  acum independentă din punct de vedere economic,  a impus ,,căsătoria de probă’’  nu doar spre a testa fidelitatea partenerului, ci şi pentru a-l reţine fidel, ,,fără acte’’ pe bărbatul poligam și  adulter.                           
Comunicarea,  ca dominată a mentalului feminin este o caracteristică a logicii ei sofiste. Să amintim  că  deşi creierul femeii cântăreşte cu o sută de grame mai puţin decât a bărbatului, ea are corpul calos (un mănunchi  de fibre care fac legătura dintre cele două emisfere)   cu 30% mai dezvoltat decât la bărbat).
Legătura aceasta face din femeie  nu doar o logoreică,  ci îi  conferă  şi capacitate distributivă superioară creierului masculin; ea fiind capabilă de a face mai multe activităţi concomitent, de a vorbi, de a lucra, de a cânta,  fără a privi, fără a  se concentra.                                          
Din aceste considerente logica sofistă  este  logica  dominantă a feminităţii. Ea poate spune poveşti, multe poveşti, la fel ca Şeherezada, dar  creativitatea ei se reduce la tehnica  şi melopeea comunicării.  Chiar și femeia modernă este  „cea ce nu gândește, gândind  doară  cu gura? Căci sărutări și vorbe de-amor i-a dat  natura”  
Cu tot scepticismul său manifest  față de   femei, scepticism ce răzbate  în cele mai multe poeme ale sale, poetul a tânjit după o femeie  care să-i fie  „fiică, stăpână și soție” căci  odată Veronica (presupunem că-i vorba de ea în acest poem), spune Eminescu  în Icoană și privaz „mi-a  spus cu vorbe dulci: / Aș vrea pe braț , aicea, tu capul tău să-l culci / Să mângâi a ta frunte, nefericit copil / Acest cuvânt,  divino,  mai zi-l odată , zi-l!/ Vezi tu, închipuirea în veci îmi e tovarăș. /  Un vis, ca o poveste, în veci revine iarăș: / S-ajung o zi în care , în strâmta mea chilie / Tu să  domnești ca fiică, stăpână și soție.
          Femeia   care   inspiră dragoste, care posedă  înaltă  artă a iubirii, care   emană o energie magică în  mângâierea  frunții  bărbatului,   aceea  femeie este  devină și  merită  să fie  adorată ca  Doamnă și Stăpână.                                     


Vasile Anton Ieșeanu,  15  decembrie 2016, Iași                                                

luni, 11 ianuarie 2016

PATRIA MEA (fragment)



Române nu sta cu mâinile împreunate
răbdător pe glia mioritică
răbdarea e tăcere și apatie
nu aștepta ca nătăfleață para mălăiață!
ai căzut în nepăsare și indiferență
în nesimțire mori în fiecare zi pic cu pic
ți s-au tocit sentimentele române!
te-ai înecat în propria-ți melancolie,
nu-ți mai pasă de existența ta
nu-ți mai pasă de Limba ta,
nu-ți mai pasă de familia ta
nu-ți mai pasă de nimic
te-ai închis în carapacea ta protectoare
te învelești cu ea ca într-un sarcofag
indiferența înseamnă moarte…
unde-i forța ta vitală?
Vae victis!

joi, 7 ianuarie 2016

Lupta cu fatalitatea istoriei




            Observatorul lui Laplace nu poate calcula victoria sau eșecul unui individ sau al unei comunități umane. Înfrângerea umilitoare a românilor la Referendumul din 2012  poate să dea multor propagandiști, profesioniști în distorsionarea faptelor, ideea că așa a fost să fie, că totul se înscrie implacabil într-o schemă predeterminată, justificând astfel menirea de președinte a unui „infailibil” impostor. Realitatea este că, fără intervenția despotică a marilor păpușari, infailibilul impostor era demult la Poarta Albă.      Gândirea germană îmi dă fiori de groază; este mult prea distructivă ca să fie creativă. Mersul istoriei, în această viziune, ne conduce la ideea unui proces, iar procesualitatea indică o anume „programare”. „Procesul, afirmă Berlin, poate fi înțeles ca istorie a unei zeități, a unei forțe sau a unui principiu sau a mai multora, ca fiind destinat să sfârșească bine sau rău, ca oferind oamenilor perspectiva fericirii eterne sau, dimpotrivă, a damnării eterne, a unei succesiuni al lor sau a uneia dintre ele.” Dar cine sunt aceste forțe impersonale? Clasa, rasa, cultura, forțele vitale, spiritul vremii, universul sau Dumnezeu?! Au avut aceste evenimente un caracter inevitabil?! Dacă au un caracter inevitabil, ajungem să afirmăm la fel ca prințesa Maria, sora lui Andrei, personaj din romanul Război și pace al lui Tolstoi „că nenorocirile vin de la Dumnezeu și oamenii nu sunt niciodată vinovați.” Și-atunci omul ce este? Un animal înzestrat cu rațiune, lipsit de liberul arbitru și de libertatea de a alege și de libertate și de responsabilitate? O mașină „programată”, cum numea Descartes animalele, un robot al zeilor?! E o absurditate, dar o absurditate în care s-au lăsat prinși mulți gânditori ai lumii (Bacon, Campanella, Lessing, Condorcet, Saint-Simon, Fourier, Owen și chiar Comte cu fanteziile lui birocratice). Sunt evenimentele umane determinate de legi naturale și supranaturale?

Este determinismul o teorie științifică sau este doar o iluzie? Dacă este o teorie științifică, atunci ce ar putea fi această istorie? O colecție de snoave femeiești, cum o numea Descartes, sau aceeași piesă de teatru cu alți actori -,,Alte măşti, aceeaşi piesă”spunea Eminescu, sub influența lui Schopenhauer.Atunci noi, oamenii, suntem niște marionete în mâna Marelui Inchizitor.

Libertatea individuală nu mai există sau e doar o iluzie. Și odată cu ea, toate conceptele de responsabilitate sau de vină , de drept și nedrept sunt cu necesitate goale de orice semnificație…”( Isaiah Berlin – Cinci eseuri despre libertate și alte scrieri). Putem să facem orice rău, inclusiv crimă, dacă toate nenorocirile vin de la Dumnezeu. Dar atunci de ce omul dă vina pe alcool când comite violențe și violuri și nu pe Dumnezeu? A spune că nu există libertate ar însemna să spunem că ne rotim în cerc, că nu evoluăm, că generațiile rămân la fel și numai decorul se schimbă.

Vasile Anton Ieșeanu,  7 ianuarie   2016, Iași   

miercuri, 6 ianuarie 2016

ȚÂRI ÎN CARE ISTORIA CARE SE REPETĂ




             Pe aceste viziuni deterministe  ale  filozofilor  germani, în speță Hegel  și Marx,    s-au construit marile ideologii ale lumii - fascismul și comunismul. Omul de rând, ființa umană, nu mai reprezenta nimic sau aproape nimic, cel mult o simplă piuliță în marele angrenaj social, de care conducătorii se puteau lesne lipsi. Așa au fost inițiate, prin „genialitatea” celor doi gânditori germani, premisele creației prin distrugere. 
              Omenirea secolului al XX-lea fost martoră a distrugerii săvârșite de fascism și comunism în proporții apocaliptice și moartea a milioane de oameni. Lagărele de exterminare naziste și sovietice vorbesc de la sine de „marea forță care este creatoare, prin chiar spiritul său distructiv”, viziune exaltată de Nietzsche și Bakunin.
Din aceste motive, mulți cred că istoria se repetă și nu tocmai ca o eternă reîntoarcere, ci cuprinde evenimente noi, deși unele se repetă. Unele fapte istorice, prin analogie, ne conduc spre asemenea fatalități.
Cum să nu-l șocheze, pe cel care cunoaște istoria, asemănarea izbitoare între cei zece ani ai lui Carol al II-lea cu Elena Lupescu și camarila regală și cei zece ani ai lui Traian Băsescu cu Elena Udrea și gașca (uneori numită și camarilă) portocalie? Dar dacă am admite că totul așa a fost să fie, că istoria se repetă într-o vastă spirală a timpului, dacă îmbrățișăm ideea de necesitate istorică și existența „unor scheme sau regularități” în devenirea istorică, ar trebui să-i absolvim și pe Carol al II-lea și pe Traian Băsescu de orice responsabilități ale guvernărilor lor.

                Dar pot fi cei doi absolviți de vină și de responsabilitate?! Asta înseamnă să credem că istoria are o direcție impusă oamenilor de forțe impersonale și se desfășoară după un anume determinism, care induce ideea repetării evenimentelor, ba chiar aceea a fatalismului, atât de mult îmbrățișat de români. 
                 În aceste condiții deterministe, noi suntem actori sau spectatori a unui teatru absurd, simple păpuși mânuite de Marele Păpușar, într-o vastă dramă cosmică. Dar asta presupune că oamenii sunt lipsiți de rațiune și de valorile morale impuse de rațiune - dreptate, adevăr, frumos, bine și așa cum judecau istoria Hegel și Marx, oamenii sunt niște ființe tâmpe, lipsiți de capacitatea de a gândi și simți ce e bine și ce e rău pentru ei.

               De ce lucrurile acestea nu s-au petrecut la fel în toată lumea? De ce doar în estul Europei?  De ce Anglia, America, Danemarca, Elveția și alte state europene  au fost exceptate de la asemenea „creații prin distrugere”, dacă legitățile istoriei sunt universale?  
               Dacă aceste principii generale nu sunt aplicabile lumii întregi și nu se pot aplica nici măcar indivizilor umani ai unei societăți, spune reformatorul englez Godwin, atunci ele nu sunt deterministe ci doar iluzorii sau utopice. Și asta pentru că populațiile lor manifestă o aversiune înverșunată față de extremism. 
           Prin urmare, istoria nu este deterministă, nu este direcționată de legi universale și este supusă voinței și alegerii libere ale oamenilor dintr-o comunitate sau alta. Doar istorici, sociologi sau gânditori dominați de dogmele determinismului metafizic sau „științific” ar putea nega aceste acte libere ale unor comunități în raport cu altele supuse „necesității istorice”.(fragment din eseul LIBERTATE ÎN IADUL DE LUX )

Vasile Anton Ieșeanu,  30 decembrie  2015, Iași