( Omagiu poetului M.EMINESCU la aniversarea a 166 de ani de la naștere)
Moto: „Eu sunt un cuget, tu o problemă.”
Femeia, la care natură dominantă este iubirea sau mai bine zis logica senzorial-sentimentală au tendinţa de a mistifica realitatea şi de a metamorfoza relaţia de iubire din încredere în iubit în credinţă. Când bărbatul decade în ochii ei, asemenea credincioşilor care adoră o anume zeitate şi i-a dezamăgit în aşteptările lor, femeile îl părăsesc pe cel adorat, simţindu-se înşelate sau frustrate.
În pofida feministelor care denunță logica clasică modernă ca fiind logica dominant masculină spun ele, această logică, pe care „bărbaţii ipocriţi” pretind a fi o ,,raţionalitate universală’’ și o ,,judecată obiectivă’’, care ar fi în viziunea lor doar un mijloc de a domina femeile, logica feminină poate fi la fel denunțată de bărbați
Femeile chiar vor şi se simt bine în postura de a fi dominate; ele chiar doresc să fie dominate, fiindcă iubitorul simte faţă de iubit plăcerea masochistă de a fi dominat.
În fundamentul inconştientului ei, pentru o femeie are mai puţin importanţă iubitul. Pentru femeie cel mai important lucru este relaţia în sine - iubirea. Ea nu poate trăi fără a relaţiona, fără a comunica, are nevoie de legătura cu cineva( bărbat sau femeie) ca de aer, în general are nevoie să găsească bărbatul care să o domine erotic.
Pentru femeie mini-orgasmele (provocate de gesturile tandre ale bărbatului, comunicare, mângâiere, o floare, un mic cadou, un flecuşteţ, o rochie asortată, cumpărăturile, etc.) care îi induc ,,o stare erotică’’, o stare de petting - jocul de-a excitaţia, spun englezii, precum și alte manifestări excitante - dansul, plimbarea în doi, atingerea, cumulate produc plăceri mai mari decât orgasmul în sine.
Pentru bărbat, (ca, de altfel, pentru orice mascul din regnul animal) orgasmul sexual este eliberator și mai plăcu decât toate manifestările curtenitoare.
Există, însă, fără îndoială, momente când sexualitatea feminină este la fel de activă, ba chiar o întrece pe cea masculină, când orgasmul sexual este la fel sau poate mai puternic, decât în cazul bărbatului. Aceste momente corespund stării de îndrăgostire a femeii; este momentul când femeia se metamorfozează în bărbat.
Metamorfozarea femeii într-un mascul agresiv sexual este generat de excesul de testosteron produs de hipofiză în starea de îndrăgostire. Hipofiza funcţionează în ,,conexiune inversă’’, în aşa numita relaţie feed-back cu organele sexuale; hipofiza produce gonadotropinele, care stimulează hormonii sexuali şi invers, glandele sexuale menţinute active stimulează procesualitatea hipofizei. Dacă hipofiza îşi încetează procesualitatea, glandele sexuale se atrofiază (atrofiere care începe după menopauză).
De regulă, momentul de maximă sexualitate la femeie are două faze şi coincide cu starea de fecunditate maximă; fenomenul se petrece în adolescenţă (15-25 ani) şi după 35 de ani, îndeosebi în faza critică a apropierii de menopauză.
Starea de îndrăgostire face din femeie ființa cea mai supusă de pe Terra. Chiar şi o feministă radicală ca Simone de Beauvoir, scriindu-i poetului Nelson Algreen de care era îndrăgostită îşi mărturiseşte această supunere care o caracterizează pe orice femeie îndrăgostită. ,,Voi fi cu minte, îi scria ea în una din sutele de scrisori adresate poetului, voi spăla vasele, voi da cu mătura, voi merge să cumpăr eu însumi ouăle şi prăjiturile cu rom, nu am să mă ating de părul tău, obrajii tăi şi umărul tău fără voia ta.’’ (Michel Winock – Secolul intelectualilor, p.448 [Letres á Nelson Algreen , op. cit.])
Masculinizarea erotică a femeii încetează odată cu dez-îndrăgostirea: odată cu absenţa iubirii scade și apetitul ei sexual. Focul iubirii trebuie întreținut continuu de bărbat, prin mângâieri, îmbrățișări, umor, vorbe măgulitoare, cadouri și inducerea de stări excitante. „,Se ştie cât de scurt este focul dragostei la femeie, scria Dante, dacă nu este întreţinut continuu de priviri şi de mângâieri.”
Femeia e ca pisica, trebuie permanent mângâiată. Atâta vreme cât e îndrăgostită plăcerea femeii îşi are geneza în plăcerea bărbatului. Orgasmul ei exploziv e generat de orgasmul bărbatului (adesea orgasmul celor doi se petrece în acelaşi timp).
Odată trecută faza de îndrăgostire femeia începe lupta pentru putere, pentru dominarea masculului. Cu adevărat începe războiul sexelor, după ce femeia a născut. Dragostea ei este transferată progeniturii; în această fază bărbatul trece în al doilea plan, devine „al doilea sex.” Maurul și-a făcut datoria, maurul poate să moară… sau să fie sub papuc.
Femeia ştie, intuieşte inconştient, că pentru a creşte atracţia bărbatului, pentru a-l face dependent de ea, trebuie să-l supună retenţiei, căci odată lepădată sămânţa, „forţa dorinţei îi scade şi, în consecinţă, forţa legăturii se reduce şi ea.” ( Ioan Petru Culianu – Eros şi magie în Renaştere 1484).
În această ordine de idei femeia trebuie să prelungească perioada de curtare, care, pe lângă faptul că-i produce mini-orgasme care o fericesc, îl ataşează mai mult pe bărbat de ea. Din nefericire, pentru femeia de azi, trecerea peste faza de curtare direct la sex, o face mai vulnerabilă și o subjugă și mai mult bărbatului, deși aparent femeia de azi, independentă economic, ar părea că-l domină. Bărbatul de azi caută, nu o femeie cuminte și credincioasă, ci o profesionistă a amorului . Inocentele sunt detestate și de masculi și de sexul slab. Fetele nu realizează că devalorizarea virginității este în detrimentul lor. Pentru a o domina, bărbatul exercită un subtil șantaj spre a o determina să se devalorizeze, să-i diminueze astfel puterea de atracție. Ironizându-i virginitatea, bărbatul i-a impus mai mult sau mai puțin intenționat și conștient, să renunțe la puritate fecioriei. Această renunțare a fost determinată și ca urmare a deturnării sexualității de la naturalul vaginal, la oral și anal. Din aceste motive virginitatea nu mai e credibilă.
Așadar puritatea devinând atât de ambiguă, prin deturnarea sexualității de la natural la pervers, virginitatea nu mai are nici valoare. Determinând-o să devină o profesionista a amorului femeia a fost fără vrerea ei devalorizată și prin urmare a rămas în aceeași stare ambiguă de obiect sexual.
Majoritatea fetelor din ultimele generații au renunțat de bunăvoie la virginitate, asasinându-l pe Himeneu la vârste fragede, chiar de la vârsta pubertății. Eliberate de povara fecioarei au devenit pentru bărbat păpuși gonflabile. De altfel cei mai mulți masculi așa își doresc femeia vieții - o păpușă gonflabilă, supusă și oricând disponibilă la o partidă de sex. Nu cred că întâmplător Creatorul sau evoluția a pus doar la femela umană pecetea pe poarta lumii. Numai că femeia înaintea bărbatului are tendința mereu să încalce legea și să mănânce din pomul interzis.
În pofida acestor devalorizări noua libertate feminină a determinat, la sexul slab dezvoltarea unor arme spirituale cu care încearcă să-l captiveze pe bărbat. E vorba de logica feminină care a căpătat în epoca postmodernistă un ascendent deosebit asupra bărbatului.
Logica mintală dominantă a sexului frumos este logica sofistă, conotativă generată de psio-erotismul său senzual-sentimental care se manifestă ca atare la nivelul mentalului. Logica ei sofistă are marele har de a atrage, de a lega, de a fermeca bărbatul. În această combinaţie de senzorial şi logică sofistă, femeia este o farmazoană.
Poate bărbatul de azi să mai deceleze în zilele noastre în condiţiile avalanşei informaţionale și a schimbărilor rapide survenite în look-ul feminin adevărul de minciună, iluzia de real?! Omul actual trebuie să trăiască experienţa adevărului crud ca să-l poată deosebi de minciună.
Noi credem că cea mai periculoasă capcană, singura capcană cu adevărat periculoasă pentru raţiunea masculină, nu este senzorialul pur – femeia goală, ci logica ei sofistă. De senzorial te poţi elibera, dar de iluzii induse, ca poveştile Şeherezadei, este aproape imposibil. Iluziile induse de mentalul feminin te învăluie, te înlănţuie, te fac dependent, cum l-a făcut Şeherezada cu poveştile pe regele persan Shahryar.
Eminescu a surprins, în Scrisoarea V , fascinaţia ademenitoare exercitată de femeie – o feerie. În realitatea ascunsă a fiecărei femeie se află o Dalila care îi ia puterile când bărbatul adoarme sau o Şeherezada care îi deturnează rațiunea cu fascinatele ei povești de dragoste și aventură. În această privință Eminescu este obsedat de mentalul feminin și în multe poeme dedicate femeii încearcă să dezlege „enigma obscurei conștiinți”
Puterea bărbatului e în cap, în inteligența și logica minții sale, în logica sa raţională; a femeii în senzorialul erotic, dar şi mai ales în mintea ei sofistă.
Eminescu a redat în Scrisoarea V, aceeaşi viziune asupra iluziei indusă de femeie, similară cu al Giordano Bruno în Freneziile eroice într-o cugetare mult mai sintetizatoare a senzualităţii şi logicii sofiste a femeii despre care afirmă Eminescu că doar în bărbat se petrece. Povestea lui Acteon din sonetul Freneziile eroice, pare a fi chiar povestea vieţii lui Giordano Bruno. E ca şi cum Bruno şi-ar fi prevestit sfârşitul.
Bruno a văzut nu iluzia frumuseţii , ci frumuseţea adevărului. El, care a văzut frumuseţea adevărului, nu se mai poate dezlipi de el, este obsedat de adevărul văzut . Iluzia, după cum am văzut, pentru Bruno e o zeiţă goală. În simetrie antinomică, opusul iluziei e adevărul, la fel cum opusul zeiţei goale e un zeu, cum opusul femeii e bărbatul. Iluzia e apanajul femininului, raționalul e al masculinului.
Eminescu a definit genial dihotomia bărbat femeie - logica masculină în contrapondere cu cea feminină. „Eu sunt un cuget, tu o problemă.” Iluzia indusă de feminin e o problemă de nedezlegat. Eternul feminin este senzorialul-sentimentalul, care se îmbină în logica ei sofistă, o feerie cum o numeşte Eminescu, care îl fascinează, îl atrage şi îl devorează pe bărbat în pofida dominantei sale raționale.
Prin toate manifestările ei, prin limbajul trupului ei, prin logica sofistă a minţii sale, femeia exercită o magie menită a stârni şi a amplifica dorinţa bărbatului până ce acesta îşi pierde capul.
În mitul biblic al alungării din rai Dumnezeu îi prezice lui Adam că femeia „îi va zdrobi capul”.
Magia exercitată de femeie a numit-o Eminescu ,,feeria unui mândru vis de vară’’ ,,Te îmbeţi cu feeria unui mândru vis de vară / Care-n tine se petrece…’’
E frumoasă se-nţelege … Ca copii are haz
Şi când râde face încă şi gropiţe în obraz
………………………………………….
Dacă vorba e plăcută şi tăcerea-i încă place;
Vorba zice: „fugi încolo”, râsul zice: „ vino-ncoace!”
Îmblă parcă amintindu-şi vre un cântec, alintată,
Pare că i-ar fi tot lene şi s-ar cere sărutată
Şi se-nalţă din călcâie să-ţi ajungă pân’ la gură
Dăruind c-o sărutare acea tainică căldură
Ce n-o are decât numai sufletul unei femei…
……………………………………………..
Ce iluzii! Nu-nţelegi tu, din a ei căutătură
Că deprindere, grimasă este zâmbetul pe gură,
Că întreaga-i frumuseţe e în lume de prisos
Şi că sufletul ţi-l pierde fără de nici un folos?
(Scrisoarea V)
Dar ea nu poate înţelege că nu bărbatul o vrea, nu raţiunea lui care tânjeşte după altceva, după „cerurile nalte”, „câmpiile asire„ „întunecata mare”, ,,ci un demon ce-nsetează după dulcele-i lumine”„că o vrea … spre-a se-nțelege în sfârșit pe sine însuși”
Demonul acesta te face „mintea să ți-o pierzi”/ de la creștet la picioare s-o admiri și s-o visezi”
Spre deosebire de femeie, bărbatul cu logica lui dominant raţională are tendinţa să destrame magia, să iasă din cercul vicios al iluziei, să rupă legătura.
Nu întâmplător, noua logică a femeii moderne, acum independentă din punct de vedere economic, a impus ,,căsătoria de probă’’ nu doar spre a testa fidelitatea partenerului, ci şi pentru a-l reţine fidel, ,,fără acte’’ pe bărbatul poligam și adulter.
Comunicarea, ca dominată a mentalului feminin este o caracteristică a logicii ei sofiste. Să amintim că deşi creierul femeii cântăreşte cu o sută de grame mai puţin decât a bărbatului, ea are corpul calos (un mănunchi de fibre care fac legătura dintre cele două emisfere) cu 30% mai dezvoltat decât la bărbat).
Legătura aceasta face din femeie nu doar o logoreică, ci îi conferă şi capacitate distributivă superioară creierului masculin; ea fiind capabilă de a face mai multe activităţi concomitent, de a vorbi, de a lucra, de a cânta, fără a privi, fără a se concentra.
Din aceste considerente logica sofistă este logica dominantă a feminităţii. Ea poate spune poveşti, multe poveşti, la fel ca Şeherezada, dar creativitatea ei se reduce la tehnica şi melopeea comunicării. Chiar și femeia modernă este „cea ce nu gândește, gândind doară cu gura? Căci sărutări și vorbe de-amor i-a dat natura”
Cu tot scepticismul său manifest față de femei, scepticism ce răzbate în cele mai multe poeme ale sale, poetul a tânjit după o femeie care să-i fie „fiică, stăpână și soție” căci odată Veronica (presupunem că-i vorba de ea în acest poem), spune Eminescu în Icoană și privaz „mi-a spus cu vorbe dulci: / Aș vrea pe braț , aicea, tu capul tău să-l culci / Să mângâi a ta frunte, nefericit copil / Acest cuvânt, divino, mai zi-l odată , zi-l!/ Vezi tu, închipuirea în veci îmi e tovarăș. / Un vis, ca o poveste, în veci revine iarăș: / S-ajung o zi în care , în strâmta mea chilie / Tu să domnești ca fiică, stăpână și soție.
Femeia care inspiră dragoste, care posedă înaltă artă a iubirii, care emană o energie magică în mângâierea frunții bărbatului, aceea femeie este devină și merită să fie adorată ca Doamnă și Stăpână.
Vasile Anton Ieșeanu, 15 decembrie 2016, Iași