Politica lui Traian Băsescu - O MARE ȘI GOGONATĂ MINCIUNĂ

Un adevăr  este util, o iluzie este complet  dăunătoare. Cu atât mai dăunătoare este o utopie. Iluzia vine de la latinescul ,,illudere’’ care semnifică ,,a păcăli’’, iluzia este ,,înșelătorul” despre  care Socrate afirma că mereu ne însoţeşte. Platon o numeşte în Republica 382 a,b, c ,  ,,minciuna autentică’’.

A eticheta este foarte ușor.  Este  la fel cu a  pune porecle. Este o figură de stil  de genul imprecației, metaforei sau metonimiei. Etichetarea te scutește de a   gândi,  de a judeca, de  a deduce  logic. Etichetarea, uzitarea cu obstinație a imprecației, a metaforei  și metonimiei ca - țigancă împuțită, găozari, maimuțică, bârfitor este tactica  insului lipsit de cultură, instinctual și perfid.  Sau,  în cazul lui  Patapievici, în Politice   „popor de grobieni”, ,,inimă ca un cur”,,,radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei”,                 ,,trecutul oricărui român numără un număr nesfârșit de țoape”, „oamenii valizi din România de azi sunt tâmpii, flecarii, estropiații, gângavii, crapuloșii”; toate aceste etichetări  imprecative, lipsite de argumentația  rațională,  se constituie în minciuni autentice.                                                                                                   

            Iluzia este o magie a cărei victime devenim  şi a cărei putere înşelătoare este imposibilă de învins. Iluzia are ca fundament constitutiv imaginaţia, pornită din dorinţa erotică de înnoire creativă a fiinţei umane, este  creaţia ca funcţie a irealului şi a magiei.  Credinţa  într-un ideal mistic  generează o  preeminenţă a ideilor unui idealism mântuitor.

       Filosoful francez, Nicolas  Malebranche numeşte imaginaţia ,,nebunia logicii’’. Poate că  imaginarul este o nebunie a logicii, dar fără aceasta omul  ar fi stagnat într-o stare de semi-animalitate. Oare, din acest punct de vedere,  imaginaţia combinatorie şi creatoare nu este superioară gândirii raționale?! În politică ,,nebunia logicii”  a  devenit un instrument de manipulare și aservire a alegătorilor.    

         David Hume a subliniat că, asocierea ideilor, fiind o capacitate a minţii imaginative a omului,  este o  sursă  a reperării legilor naturii şi a unor strălucite invenţii. Kant va sesiza  capacitatea de sinteză a imaginaţiei umane.                         

       Imaginația creativă este o putere pozitivă. Prin simetrie antinomică, trebuie să acceptăm şi  inerenţa unei  imaginaţii rele,  cu o putere negativă,  dăunătoare,  înşelătoare şi distructivă ca o variabilă a răului, a satanicului.  Aceasta este iluzia ca ideologie  şi utopie într-o  societate,  o  iluzie,  care  transpusă în practica politică, generează monștri și monstruozități. 
         Cel mai mare rău al democraţiei este   manipularea  prin  iluzionare.  Iar  iluzionarea  este  generată  de metaforă - cuvântul imagine care   induce magia asupra omul ignorant.

         A da   doi peşti şi-o  pungă de mălai   și a-l  iluziona cu  sloganuri de genul - să trăiți bine! -  la alegeri, pentru ca apoi, ajuns la  putere, să fure milioane de euro și să trăiască bine Traian Băsescu și camarila portocalie,   dovedește că ,, minciuna autentică”, de care   ne avertiza    Platon  cu  mai bine de două mii de ani,  e un  instrument  puternic  și periculos de manipulare   și  aservire a unui popor.                                                                                    Pentru omul sărac și ignorant  punga, portocalie, verde  sau cum şi-or mai schimba părul dar năravul ba aceşti  lupi  portocalii  și  etichetarea adversarilor  cu porecle, pe care  le uzitează la greu hăhăilă,  sunt  echivalentele  adevărului.  Omului  cu o cultură medie  trebuie să-i dea de gândit  minciuna autentică   și să întrevadă dincolo de  iluzionare - adevărul.                                                         

        Acum portocalii au îmbrăcat cămășile albe. Licheaua politică nu are culoare sau îmbracă toate culorile spectrului;  albul, ce ne induce iluzia  purității, ascunde în realitate,  o  mare abjecție morală.                                               

        Mizeria morală, la care ne-a împins administraţia imbecilă portocalie, verde sau a cămășilor albe  se vede în  rezultatele dezastruoase din țară. Tinerii sunt marcaţi  psihic de comportamentul imoral  al clasei noastre politice şi cred, tot mai mult că, într-o astfel de ţară în care la rang de înțelepciune  este ridicată hoţia iar  înţelepciunea este  catalogată drept o imbecilitate, nu mai pot viețui. De aceea au luat drumul bejeniei.                                                       

           Un individ,  lipsit de judecată  logică,   recurge cu ușurință  la imprecație, metaforă și metonimie  generând, în loc de adevăr,  doar  iluzii  și minciuni sfruntate.  Imprecația, metafora, metonimia sunt instrumente   uzitate de orice țață de mahala ce se ceartă cu vreo cumătră.                                                  

         Aceleași metode, de țață  de mahala,  sunt  uzitate ca  metodele de lucru de  Patapievici în Politice  și de Băsescu în politică.  Nu deducția logică contează, ci etichetarea adversarilor politici.                                                  

          Scoasă  din context,  sintagma ,,cadavrul din debara”  a devenit, pentru cei mai mulți, un atac la adresa  Poetului Național. Cu toate că, în realitate, Patapievici îi ia apărarea lui Eminescu în articolul ,,Inactualitatea lui Eminescu  în anul Caragiale” (Flacăra 1-2/2002), etichetarea metaforică a avut  un ecou mai puternic  și mai delirant, decât apărarea  lui Eminescu  în întreg articolul său.

     Este clar că a  uzita de  imprecație, metaforă, metonimie,  în mod excesiv,  poate  induce cititorilor,  respectiv auditorilor lui Băsescu,  concluzii contrarii, căci iluzia decurge  imediat din cuvântul-imagine, nu din cuvântul obiect.            

          A-l  numi pe  CRIN ANTONESCU  ,,bârfitor” ,  este  pentru omul ignorant un adevăr.  Nedemonstrat, însă,  este  o ,,minciună autentică”, cum o numește Platon.                                                                                                      

Dar cine stă să mai judece  și să demonstreze?!   Etichetarea  metonimică  de gen ,,bârfitor”   îl situează   pe Traian   Băsescu, într-un  déjá vu, ca   promotor al adevărului, iar pe Crin Antonescu, un mincinos.  În realitate lucrurile stau taman   invers.                                       

           Cei care au  mintea lucidă  știu  că  PRIMUL MARE BÂRFITOR  AL ȚĂRII este  Traian  Băsescu; cei cu mintea îmbâcsită  de  portocaliu  jubilează cum  că  ce deștept e șeful.  În realitate,   toată deșteptăciunea politică, al   lui Băsescu, constă a  pune porecle.  La fel se petrec lucrurile și   în cazul cărții Politice a lui Patapievici.                                                                                   Chiar  dacă se justifică, în Cuvânt înainte la Ediția a doua, că instrumentele sale de lucru au fost ,,exasperarea și dezgustul”, tocmai aceste instrumente îl descalifică, fiindcă   o analiză  politică  realistă, asupra unui popor,  nu se poate fundamenta pe exasperare  și dezgust ci pe analiza lucidă, pe deducția logică și pe argumentul  rațional.
                                             

          Din aceste considerente, Traian Băsescu face casă bună cu Patapievici  și prin asta se aseamănă.  Cei care  se aseamănă se adună, totdeauna.                              

          Din aceste motive, îmi susțin aserțiunea  mea, anume că politica lui Traian Băsescu este,  la fel ca Politice  al lui   Patapievici,  -  O MARE ȘI GOGONATĂ MINCIUNĂ.
Vasile Anton, Iași, 16 iulie 2012