Un adevăr este util, o iluzie este complet dăunătoare. Cu atât mai dăunătoare este o utopie. Iluzia vine de la latinescul ,,illudere’’ care semnifică ,,a păcăli’’, iluzia este ,,înșelătorul” despre care Socrate afirma că mereu ne însoţeşte. Platon o numeşte în Republica 382 a,b, c , ,,minciuna autentică’’.
A eticheta este foarte ușor. Este la fel cu a pune porecle. Este o figură de stil de genul imprecației, metaforei sau metonimiei. Etichetarea te scutește de a gândi, de a judeca, de a deduce logic. Etichetarea, uzitarea cu obstinație a imprecației, a metaforei și metonimiei ca - țigancă împuțită, găozari, maimuțică, bârfitor este tactica insului lipsit de cultură, instinctual și perfid. Sau, în cazul lui Patapievici, în Politice „popor de grobieni”, ,,inimă ca un cur”,,,radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei”, ,,trecutul oricărui român numără un număr nesfârșit de țoape”, „oamenii valizi din România de azi sunt tâmpii, flecarii, estropiații, gângavii, crapuloșii”; toate aceste etichetări imprecative, lipsite de argumentația rațională, se constituie în minciuni autentice.
Iluzia este o magie a cărei victime devenim şi a cărei putere înşelătoare este imposibilă de învins. Iluzia are ca fundament constitutiv imaginaţia, pornită din dorinţa erotică de înnoire creativă a fiinţei umane, este creaţia ca funcţie a irealului şi a magiei. Credinţa într-un ideal mistic generează o preeminenţă a ideilor unui idealism mântuitor.
Filosoful francez, Nicolas Malebranche numeşte imaginaţia ,,nebunia logicii’’. Poate că imaginarul este o nebunie a logicii, dar fără aceasta omul ar fi stagnat într-o stare de semi-animalitate. Oare, din acest punct de vedere, imaginaţia combinatorie şi creatoare nu este superioară gândirii raționale?! În politică ,,nebunia logicii” a devenit un instrument de manipulare și aservire a alegătorilor.
David Hume a subliniat că, asocierea ideilor, fiind o capacitate a minţii imaginative a omului, este o sursă a reperării legilor naturii şi a unor strălucite invenţii. Kant va sesiza capacitatea de sinteză a imaginaţiei umane.
Imaginația creativă este o putere pozitivă. Prin simetrie antinomică, trebuie să acceptăm şi inerenţa unei imaginaţii rele, cu o putere negativă, dăunătoare, înşelătoare şi distructivă ca o variabilă a răului, a satanicului. Aceasta este iluzia ca ideologie şi utopie într-o societate, o iluzie, care transpusă în practica politică, generează monștri și monstruozități.
Cel mai mare rău al democraţiei este manipularea prin iluzionare. Iar iluzionarea este generată de metaforă - cuvântul imagine care induce magia asupra omul ignorant.
Cel mai mare rău al democraţiei este manipularea prin iluzionare. Iar iluzionarea este generată de metaforă - cuvântul imagine care induce magia asupra omul ignorant.
A da doi peşti şi-o pungă de mălai și a-l iluziona cu sloganuri de genul - să trăiți bine! - la alegeri, pentru ca apoi, ajuns la putere, să fure milioane de euro și să trăiască bine Traian Băsescu și camarila portocalie, dovedește că ,, minciuna autentică”, de care ne avertiza Platon cu mai bine de două mii de ani, e un instrument puternic și periculos de manipulare și aservire a unui popor. Pentru omul sărac și ignorant punga, portocalie, verde sau cum şi-or mai schimba părul dar năravul ba aceşti lupi portocalii și etichetarea adversarilor cu porecle, pe care le uzitează la greu hăhăilă, sunt echivalentele adevărului. Omului cu o cultură medie trebuie să-i dea de gândit minciuna autentică și să întrevadă dincolo de iluzionare - adevărul.
Acum portocalii au îmbrăcat cămășile albe. Licheaua politică nu are culoare sau îmbracă toate culorile spectrului; albul, ce ne induce iluzia purității, ascunde în realitate, o mare abjecție morală.
Mizeria morală, la care ne-a împins administraţia imbecilă portocalie, verde sau a cămășilor albe se vede în rezultatele dezastruoase din țară. Tinerii sunt marcaţi psihic de comportamentul imoral al clasei noastre politice şi cred, tot mai mult că, într-o astfel de ţară în care la rang de înțelepciune este ridicată hoţia iar înţelepciunea este catalogată drept o imbecilitate, nu mai pot viețui. De aceea au luat drumul bejeniei.
Un individ, lipsit de judecată logică, recurge cu ușurință la imprecație, metaforă și metonimie generând, în loc de adevăr, doar iluzii și minciuni sfruntate. Imprecația, metafora, metonimia sunt instrumente uzitate de orice țață de mahala ce se ceartă cu vreo cumătră.
Aceleași metode, de țață de mahala, sunt uzitate ca metodele de lucru de Patapievici în Politice și de Băsescu în politică. Nu deducția logică contează, ci etichetarea adversarilor politici.
Scoasă din context, sintagma ,,cadavrul din debara” a devenit, pentru cei mai mulți, un atac la adresa Poetului Național. Cu toate că, în realitate, Patapievici îi ia apărarea lui Eminescu în articolul ,,Inactualitatea lui Eminescu în anul Caragiale” (Flacăra 1-2/2002), etichetarea metaforică a avut un ecou mai puternic și mai delirant, decât apărarea lui Eminescu în întreg articolul său.
Este clar că a uzita de imprecație, metaforă, metonimie, în mod excesiv, poate induce cititorilor, respectiv auditorilor lui Băsescu, concluzii contrarii, căci iluzia decurge imediat din cuvântul-imagine, nu din cuvântul obiect.
A-l numi pe CRIN ANTONESCU ,,bârfitor” , este pentru omul ignorant un adevăr. Nedemonstrat, însă, este o ,,minciună autentică”, cum o numește Platon.
Dar cine stă să mai judece și să demonstreze?! Etichetarea metonimică de gen ,,bârfitor” îl situează pe Traian Băsescu, într-un déjá vu, ca promotor al adevărului, iar pe Crin Antonescu, un mincinos. În realitate lucrurile stau taman invers.
Cei care au mintea lucidă știu că PRIMUL MARE BÂRFITOR AL ȚĂRII este Traian Băsescu; cei cu mintea îmbâcsită de portocaliu jubilează cum că ce deștept e șeful. În realitate, toată deșteptăciunea politică, al lui Băsescu, constă a pune porecle. La fel se petrec lucrurile și în cazul cărții Politice a lui Patapievici. Chiar dacă se justifică, în Cuvânt înainte la Ediția a doua, că instrumentele sale de lucru au fost ,,exasperarea și dezgustul”, tocmai aceste instrumente îl descalifică, fiindcă o analiză politică realistă, asupra unui popor, nu se poate fundamenta pe exasperare și dezgust ci pe analiza lucidă, pe deducția logică și pe argumentul rațional.
Din aceste considerente, Traian Băsescu face casă bună cu Patapievici și prin asta se aseamănă. Cei care se aseamănă se adună, totdeauna.
Din aceste motive, îmi susțin aserțiunea mea, anume că politica lui Traian Băsescu este, la fel ca Politice al lui Patapievici, - O MARE ȘI GOGONATĂ MINCIUNĂ.
Vasile Anton, Iași, 16 iulie 2012
Vasile Anton, Iași, 16 iulie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu