Scriu literatură și filosofie - eseu filozofic și literar, nuvele, povestiri, poezii, etc.
Faceți căutări pe acest blog
marți, 24 octombrie 2017
Filosofie şi literatură: Iohannis și mama Angela în dialog sentimental.....
Filosofie şi literatură: Iohannis și mama Angela în dialog sentimental.....: Iohannis: Mutter, coaliția de la guvernarea nu este cuminte se bat între ei ... e slăbită rău. Uite îți propun să dăm jos...
luni, 2 octombrie 2017
Filosofie şi literatură: Un posibil Referendum secuiesc, ca în Catalonia, ...
Filosofie şi literatură: Un posibil Referendum secuiesc, ca în Catalonia, ...: Ce se întâmplă în Catalonia e o provocare a corporațiilor SUA&UE&CIA&BND, care vor feudalizare...
duminică, 1 octombrie 2017
Filosofie şi literatură: Când #părinții noștri îi așteptau pe americani ...
Filosofie şi literatură: Când #părinții noștri îi așteptau pe americani ...: Moto-ul viitoarei mele cărți: „Părinților mei Constantin și Lucia care ascultau în vremea comunismului VOCE...
joi, 28 septembrie 2017
Filosofie şi literatură: UN INOCENT ÎN TĂRÂMUL INOCENȚILOR
Filosofie şi literatură: UN INOCENT ÎN TĂRÂMUL INOCENȚILOR: De curând am citit unul din cele mai fascinante romane al scriitorului ieșean, Emilian Marcu , anume TĂRÂ...
Filosofie şi literatură: Mântuirea e o mare #iubire...
Filosofie şi literatură: Mântuirea e o mare #iubire...: Ca să poți rezista tentațiilor capitalismului de seducție (alcool, droguri, sex) ai nevoie de o mare iubire - de pildă, să faci, din grăd...
luni, 25 septembrie 2017
Filosofie şi literatură: Ideologia nu moare
Filosofie şi literatură: Ideologia nu moare: Ideologia nu moare odată cu un sistem abolit, ideologia renaște ca pasărea Phoenix din propria #cenușă. Vasile Anton I...
Filosofie şi literatură: Cine se ascunde sub fusta lui frau Merkel?
Filosofie şi literatură: Cine se ascunde sub fusta lui frau Merkel?: Frau Merkel a câștigat alegerile în Germania: Marcon și Iohannis încă patru ani sub fusta de „protecție” a doamnei ca...
duminică, 24 septembrie 2017
Filosofie şi literatură: UN #MODEL DE JUDECATĂ „DREAPTĂ”
Filosofie şi literatură: UN #MODEL DE JUDECATĂ „DREAPTĂ”: FIRESCUL ȘI NEFIRESCUL în gândire morală „judicioasă” a unui prieten. De ce s-a ofensat? ...
joi, 21 septembrie 2017
Filosofie şi literatură: #Lupul dacic singuratic – Liviu Pleșoianu singur î...
Filosofie şi literatură: #Lupul dacic singuratic – Liviu Pleșoianu singur î...: „Țara asta a fost luată ostatică de o Hidră sinistră, de o ființă colectivă monstruoasă, cu zeci de capete, cu zeci de limbi otrăvi...
miercuri, 20 septembrie 2017
Filosofie şi literatură: Mesaj pentru #fraierică SRL.
Filosofie şi literatură: Mesaj pentru #fraierică SRL.: Stigmatizarea parlamentului a început odată cu domnia spânului Băsescu și continuă , ca și cum nu noi i-am votat , ...
Filosofie şi literatură: Într-o #țară-colonie
Filosofie şi literatură: Într-o #țară-colonie: Într-o #țară -colonie cine scoate capul din cutie, pe loc este anchetat; DNA e stat în stat Kovesi e devot...
luni, 18 septembrie 2017
Filosofie şi literatură: #Arta de a fi politician
Filosofie şi literatură: #Arta de a fi politician: Politica este ca filosofia - o artă a înțelepciunii. Greu de înțeles pentru mulți, politi...
Filosofie şi literatură: Cum a fost #colonizată România?
Filosofie şi literatură: Cum a fost #colonizată România?: Prin cele mai perverse și mai machiavelice tehnici de manipulare 1) inducerea sistematică a confuziei prin propagarea...
sâmbătă, 16 septembrie 2017
Filosofie şi literatură: Parteneri egali sau coloniști-stăpâni?!...
Filosofie şi literatură: Parteneri egali sau coloniști-stăpâni?!...: Germania nu vrea UE DUPĂ MODELUL STATULUI ELVEȚIAN , vrea un imperiu european în care cancelarul să fi...
Filosofie şi literatură: ILUZIONARE SAU CURAJ NEBUN?!
Filosofie şi literatură: ILUZIONARE SAU CURAJ NEBUN?!: Moto:„Şi va sosi şi clipa în care România va redeveni a românilor. Jur!” Ninel Peia, politician român Aurel Dita România va devenii ta...
Filosofie şi literatură: NICI O ZI FĂRĂ #EMINESCU
Filosofie şi literatură: NICI O ZI FĂRĂ #EMINESCU: NICI O ZI FĂRĂ EMINESCU EMINESCU E RUGA NOASTRĂ DE FIECARE ZI! E ÎNCHINAREA LA ALTARUL ÎNȚELEPCIUNII SALE, EMI...
Filosofie şi literatură: Împotriva violenței și a exaltării #instinctelor ...
Filosofie şi literatură: Împotriva violenței și a exaltării #instinctelor ...: Nu pot fi de acord cu cei care jubilează de bucurie, invadându-l pe Palada pe Facebook, pentru că l-a lovit Goțiu, cu...
joi, 14 septembrie 2017
Filosofie şi literatură: De ce iubesc Democrația și capitalismul?
Filosofie şi literatură: De ce iubesc Democrația și capitalismul?: MESAJ-AVERTISMENT PENTRU CEI CARE S-AU #SĂTURAT DE DEMOCRAȚIE: Nu mai priviți precum chiorul la Democrație! ...
miercuri, 13 septembrie 2017
Filosofie şi literatură: Hotnews - #oficina de propagandă CIA
Filosofie şi literatură: Hotnews - #oficina de propagandă CIA: Notă: oficină conform Dex, Fig este „locul unde se urzesc intrigi, calomnii, comploturi”. – Din lat. officina, fr. officine. L...
Filosofie şi literatură: #DEMOCRAȚIA ESTE CALEA MIJLOC A POLITICII
Filosofie şi literatură: #DEMOCRAȚIA ESTE CALEA MIJLOC A POLITICII: Calea de mijloc este singura cale rațională; cine iese din calea de mijloc, avertiza filosoful francez Pascal, i...
marți, 12 septembrie 2017
Filosofie şi literatură: Vă umplem cu #noi!
Filosofie şi literatură: Vă umplem cu #noi!: Moto: „Vă vom goli de conținut după care vă umplem cu noi înșine.” (George Orwell,1984) În legătură cu ...
miercuri, 6 septembrie 2017
Filosofie şi literatură: Ideologia Political correctness
Filosofie şi literatură: Ideologia Political correctness: Ideologia P.C. s-a născut ca o reacție la capitalismul de seducție și hedonismul fără limite: bani, putere, sex. ...
luni, 5 iunie 2017
Cu MARIAN NAZAT la Bookfest
Ce îmi place la Marian Nazat e patriotismul lui natural și moral, fără falsități patriotarde, dar fără cruțare față de patriotarzi.
La Bookfest
E sâmbătă, plouă violent, orașul pare speriat de urgia prăvălită la sfârșit de primăvară. Ajung la Bookfest pe la prânz. Lume multă, zarvă pe potrivă. Pe o scenă, o femeie dansează languros pe ritmuri indiene, nimic nu mai scapă tiraniei marketingului. M-aș lăsa și eu dus în țara lui Mahatma Gandhi, la braț cu o creolă înveștmântată asemenea Narghitei de odinioară… Dar rezist ispitei și trec mai departe, sus, la etaj, Antoniu Obancia își lansează filada Discuțiuni. Exercițiul artei cuvântului. Parcă-l aud: „Simt greutatea pietrei și e lung drumul cu piatra în spate,/ Deși cuvântul frumos e chiar dedesubt, / Păzit de-un mușuroi de furnici.” Dar gândul îmi stă mereu la voluptuoasa baiaderă, iar nu la mușuroaiele de furnici. Colegul meu îmi cântă în strună: „Am ajuns ușor la îngeriță, /Care dansa pe o polcă de circ.”
Cobor la parterul sufocat de scormonitorii în celuloza scrisă. Stelian Tănase și Elena Vijulie își prezintă la RAO Dinastia. Tot acolo, cu două zile înainte, Dan Ioan Panțoiu făcuse același lucru cu Mercenarul întunericului. I-am citit romanul încă din manuscris și am simțit o arsură, căci „Glonțul a plecat din țeava kalașnikovului cu un clănțănit sec. A sfâșiat aerul umed al nopții și s-a oprit, cu un zgomot înfundat, în capul omului care aleargă. După ce a zvâcnit în sus, înălțându-se de la pământ cu mai mult de două palme, trupul i s-a răsucit pe jumătate și a căzut.” Mda, „Respiră ! Gândește ! Trăiește !” repet aidoma lui Dúșan Panait, eroul thriller-ului. Trăiesc și mă mir întruna !
La Humanitas, Andrei Pleșu vorbește cu verva-i neîntrecută despre proști și prostie, iar nu Despre inimă și alte eseuri, cum se cheamă cartea din urmă. Ăsta e semnul clar că „Suntem confiscați de «actualitate» ! Adică de «știri», «analize» politice, informații de ultimă oră, confruntări de partid și reportaje de front din peisajul instituțional al momentului. Toate «fierbinți» și trecătoare.” Ca și eseistul, și eu „îmi fac iluzia că paginile acestea vor avea măcar efectul unor scurte promenade igienice în afara hărțuielii cotidiene.” Amăgirea mea se spulberă pe loc. Undeva, în apropiere, alt sărbătorit este frust: „Dacă Dragoș Pătraru ar zice o vorbuliță la televizor despre o carte, cartea aceea se va vinde imediat, trăim sub dictatura mediei.” Mi-e cu neputință să-l contrazic pe vorbitor.
În mulțime îl zăresc și pe Mircea Cărtărescu, fragil și stingher, n-are statură de star. Florin Iaru, în schimb, e dezinvolt, se mișcă precum un actor, ajutat și de înfățișare, și de port. Își laudă Sânii verzi, prima lui proză și mintea îmi fuge iarăși la senzuala… Indie.
La fosta Editură politică, Gabriel Liiceanu mimează sfiiciunea, nu știu de ce, totul îmi pare fals la omul acesta. Chiar și titlul volumului, România. O iubire din care se poate muri. Îmi arunc ochii pe ultima copertă și aflu că „un popor descoperă că există o iubire din care se poate muri și că, dacă vrea să-și recupereze in extremis patria furată, el trebuie să fie gata să-și pună în joc viața pentru a-i reda un preț.” Zâmbesc încurcat, dintotdeauna păcătoșii se vor sfinți…
O iau înspre Tracus Arte, Eugen Simion ni-l readuce în actualitate pe Ion Creangă – cruzimile unui moralist jovial. Criticul este în formă, împarte zâmbete și amabilități cu toți, cine zicea că vârsta anulează starea de frenezie ? O prostie. Un bărbat masiv, urcat și el în etate, se apleacă asupra cuiva și cu un umor blând – autoironic se confesează cu glas tare: „Puțini au cunoștință că există un academician Cimpoi, însă toți știu că există instrumentul de cântat, sunt împăcat !” Este Mihai Cimpoi, cel care l-a determinat pe academician să prefacă, în disputa amicală cu George Călinescu, considerațiile despre humuleștean. S-au adunat oamenii de ieri, Georgeta Dimisianu, Gabriela Adameșteanu, Nicolae Breban, Mircea Martin. Paul Cernat depune mărturie în favoarea eseului, migălit „din dorința de a recupera un timp inaugural al literaturii române, de a regăsi rațiunile întemeietoare ale acesteia”, cum notează soția sa, Bianca Burța-Cernat.
De molul acesta cultural se apropie cu pași nesiguri, de nevăzător, Augustin Buzura. Angela Martin i-a pregătit o antologie pe măsură – Între două lumi. Augustin Buzura, romancier și gazetar. Îl strâng în brațe și nu i-aș mai da drumul, mi-e drag ca un părinte. Mă leagă atâtea clipe de omul acesta special…
Timpul nu mai are răbdare, îl înghesui în sacoșă pe Domnul Teste și urc grăbit în mașină. Individul cu pricina, plăsmuire a francezului Paul Valéry, remarcă undeva: „Tot ce fac și gândesc nu-i decât un Specimen al posibilului meu. Posibilul meu nu mă părăsește niciodată. Iar demonul îi spune: Dă-mi o dovadă. Arată că ești încă cel care ai crezut că ești.”
Dar cine am crezut că sunt ? S-au scurs atâtea decenii de atunci… Chiar, cine sunt ? Că de crezut nu mai cred în nimic ! Mint, în iubire, atât !
, MARIAN NAZAT, 05 iunie, 2017
E sâmbătă, plouă violent, orașul pare speriat de urgia prăvălită la sfârșit de primăvară. Ajung la Bookfest pe la prânz. Lume multă, zarvă pe potrivă. Pe o scenă, o femeie dansează languros pe ritmuri indiene, nimic nu mai scapă tiraniei marketingului. M-aș lăsa și eu dus în țara lui Mahatma Gandhi, la braț cu o creolă înveștmântată asemenea Narghitei de odinioară… Dar rezist ispitei și trec mai departe, sus, la etaj, Antoniu Obancia își lansează filada Discuțiuni. Exercițiul artei cuvântului. Parcă-l aud: „Simt greutatea pietrei și e lung drumul cu piatra în spate,/ Deși cuvântul frumos e chiar dedesubt, / Păzit de-un mușuroi de furnici.” Dar gândul îmi stă mereu la voluptuoasa baiaderă, iar nu la mușuroaiele de furnici. Colegul meu îmi cântă în strună: „Am ajuns ușor la îngeriță, /Care dansa pe o polcă de circ.”
Cobor la parterul sufocat de scormonitorii în celuloza scrisă. Stelian Tănase și Elena Vijulie își prezintă la RAO Dinastia. Tot acolo, cu două zile înainte, Dan Ioan Panțoiu făcuse același lucru cu Mercenarul întunericului. I-am citit romanul încă din manuscris și am simțit o arsură, căci „Glonțul a plecat din țeava kalașnikovului cu un clănțănit sec. A sfâșiat aerul umed al nopții și s-a oprit, cu un zgomot înfundat, în capul omului care aleargă. După ce a zvâcnit în sus, înălțându-se de la pământ cu mai mult de două palme, trupul i s-a răsucit pe jumătate și a căzut.” Mda, „Respiră ! Gândește ! Trăiește !” repet aidoma lui Dúșan Panait, eroul thriller-ului. Trăiesc și mă mir întruna !
La Humanitas, Andrei Pleșu vorbește cu verva-i neîntrecută despre proști și prostie, iar nu Despre inimă și alte eseuri, cum se cheamă cartea din urmă. Ăsta e semnul clar că „Suntem confiscați de «actualitate» ! Adică de «știri», «analize» politice, informații de ultimă oră, confruntări de partid și reportaje de front din peisajul instituțional al momentului. Toate «fierbinți» și trecătoare.” Ca și eseistul, și eu „îmi fac iluzia că paginile acestea vor avea măcar efectul unor scurte promenade igienice în afara hărțuielii cotidiene.” Amăgirea mea se spulberă pe loc. Undeva, în apropiere, alt sărbătorit este frust: „Dacă Dragoș Pătraru ar zice o vorbuliță la televizor despre o carte, cartea aceea se va vinde imediat, trăim sub dictatura mediei.” Mi-e cu neputință să-l contrazic pe vorbitor.
În mulțime îl zăresc și pe Mircea Cărtărescu, fragil și stingher, n-are statură de star. Florin Iaru, în schimb, e dezinvolt, se mișcă precum un actor, ajutat și de înfățișare, și de port. Își laudă Sânii verzi, prima lui proză și mintea îmi fuge iarăși la senzuala… Indie.
La fosta Editură politică, Gabriel Liiceanu mimează sfiiciunea, nu știu de ce, totul îmi pare fals la omul acesta. Chiar și titlul volumului, România. O iubire din care se poate muri. Îmi arunc ochii pe ultima copertă și aflu că „un popor descoperă că există o iubire din care se poate muri și că, dacă vrea să-și recupereze in extremis patria furată, el trebuie să fie gata să-și pună în joc viața pentru a-i reda un preț.” Zâmbesc încurcat, dintotdeauna păcătoșii se vor sfinți…
O iau înspre Tracus Arte, Eugen Simion ni-l readuce în actualitate pe Ion Creangă – cruzimile unui moralist jovial. Criticul este în formă, împarte zâmbete și amabilități cu toți, cine zicea că vârsta anulează starea de frenezie ? O prostie. Un bărbat masiv, urcat și el în etate, se apleacă asupra cuiva și cu un umor blând – autoironic se confesează cu glas tare: „Puțini au cunoștință că există un academician Cimpoi, însă toți știu că există instrumentul de cântat, sunt împăcat !” Este Mihai Cimpoi, cel care l-a determinat pe academician să prefacă, în disputa amicală cu George Călinescu, considerațiile despre humuleștean. S-au adunat oamenii de ieri, Georgeta Dimisianu, Gabriela Adameșteanu, Nicolae Breban, Mircea Martin. Paul Cernat depune mărturie în favoarea eseului, migălit „din dorința de a recupera un timp inaugural al literaturii române, de a regăsi rațiunile întemeietoare ale acesteia”, cum notează soția sa, Bianca Burța-Cernat.
De molul acesta cultural se apropie cu pași nesiguri, de nevăzător, Augustin Buzura. Angela Martin i-a pregătit o antologie pe măsură – Între două lumi. Augustin Buzura, romancier și gazetar. Îl strâng în brațe și nu i-aș mai da drumul, mi-e drag ca un părinte. Mă leagă atâtea clipe de omul acesta special…
Timpul nu mai are răbdare, îl înghesui în sacoșă pe Domnul Teste și urc grăbit în mașină. Individul cu pricina, plăsmuire a francezului Paul Valéry, remarcă undeva: „Tot ce fac și gândesc nu-i decât un Specimen al posibilului meu. Posibilul meu nu mă părăsește niciodată. Iar demonul îi spune: Dă-mi o dovadă. Arată că ești încă cel care ai crezut că ești.”
Dar cine am crezut că sunt ? S-au scurs atâtea decenii de atunci… Chiar, cine sunt ? Că de crezut nu mai cred în nimic ! Mint, în iubire, atât !
, MARIAN NAZAT, 05 iunie, 2017
sâmbătă, 3 iunie 2017
Un #președinte Fantomas
Un #președinte Fantomas
#Democrația înseamnă dialogul permanent al liderului, respectiv al președintelui, cu #masele.
Băsescu cât a fost el de javră ordinară, însă știa că e necesar pentru mase să fie văzut la ora fixă. Așa că în fiecare seară la ora șase Băsescu ieșea pe posturile de televiziune și striga Cucu! Sunt aici!
Iohannis a intrat ca (ma)mutul din nou în stare de hibernare. Pe el nu-l trezește nimic, nici chiar invitația lui Trump, la Casa Albă.
Doar elefanții PSD și tefeliștii ieșiți cu copii în stradă. Elefanții PSD au murit, iar tefeliștii au plecat cu copii în vacanță.
Cine îl trezește totuși din somn pe Iohannis? Nu are nimeni curaj? Sau (ma)mutul de-atâta infatuare prusacă s-a (auto)congelat la Cotroceni. Alo, domnule președinte, știi ce gândește națiunea română despre modul cum este condusă țara? Sau nu te interesează!
Vasile Anton Ieșeanu, 3 iunie 2017, Iași
#Metamorfoza omului postmodern
l
( Azi se împlinesc 93 de ani de la nașterea scriitorului ceh Franz Kafka)
Franz Kafka rămâne, în memoria mea afectivă, dincolo de romanele Castelul și Procesul în care denunță totalitarismul de orice natură(fascist, comunist și chiar democratic) cu teribile lui amenințări torționare, cu povestirea METAMORFOZA. Nuvela Metamorfoza, cred că exprimă cel mai bine transformările omului postmodern, care și-a redus idealurile umane la acelea ale unui gândac de bucătărie (mâncare, băutură și sex). Ghiftuirea să însemne oare fericirea umană?!...
Vasile Anton Ieșeanu, 3 iunie 2017, Iași
luni, 8 mai 2017
Obediența feminină
Cele mai obediente slugi ale puterii portocalii, din cele care l-au slugărit pe spânul Băsescu, s-au dovedit a fi, după cum s-a putut vedea, femeile. Băsescu a numit în principalele instituții ale magistraturii femei. A știut Băsescu ce a știut despre obediența feminină față de putere și bani. De aceea a numit la ministerul justiției și în principalele magistraturi, femei. Așa a pus el mâna pe magistraturi. Având magistraturile obediente acest grangure de mahala a comis cele mai odioase abuzuri. În Republica Romană a fost un Catilina care a vrut, la fel să pună mâna pe magistraturi, însă a fost demascat Cicero și alungat din Senat. Noi nu am avut un Cicero; astfel spânul Băsescu și-a făcut fără teamă jocurile lui murdare. Acum încearcă și Iohannis să-l copieze. Bah!
Oare sunt femeile mai supuse și mai devotate puterii decât bărbații?!...
Aș întreba un psiholog, să-mi răspundă de ce femeile sunt mai obediente individului violent, grobian, vulgar și rău?! Dar de ce să-l mai întreb? Se știe că femeile sunt atrase de putere și de bani ca muștele de rahat . Puterea și banii le fascinează ca pe fanaticii religioși biserică și religia.
Mă întreb, dacă față de Margaret Thatcher, bărbații au manifestat aceeași obediență ca româncele noastre față de Băsescu?
Iată turma de mioritice a ciobanului Băsescu.
Dacă cineva mai știe știe și altele să le numească!
Elena Udrea
Monica Macovei
Monica Ridzi
Laura Codruța Kovesi
Livia Stanciu
Camelia Bogdan
Roberta Anastase
Anca Boagiu
Oana Hăineală
Și Iohannis a încercat să-l imite pe Băsescu cu femeile; a pus în fruntea PNL două capre blonde, cu IQ foarte mic. Ca și al lui.
Alina și Țurcana sunt două capre de comă. Ar putea chiar să joace într-o nouă comedie cu olteni.
Vasile Anton Ieșeanu , 7 mai 2017, Iași
Un președinte cu #dantură de (ma)mut
Klaus Iohannis a afirmat, rânjind cu dantura lui de (ma)mut : Singura țară care se opune realemente aderării la Schengen este România. (https://www.antena3.ro/)
Când un președinte se plimbă și face mereu #excursii nu poate face nimic pentru aderarea României la #spațiul Schengen. Fără îndoială noi suntem de vină pentru că el face excursii în timpul mandatului. Ne-am opus realmente să fie demis.
Vasile Anton Ieșeanu, 8 mai 2017, Iași
sâmbătă, 14 ianuarie 2017
Eminescu - în zadar?!...
Moto: ,,Există adevăruri atât de clare, încât pentru a le vedea este de-ajuns să deschidem ochii.” Jorge Luis Borges
Cunoașterea - o zădărnicie!
Poezia lui Eminescu, care dă nota maximă filosofiei sale extremist sceptică și extremist pesimiste, este ,,În zadar în colbul şcolii…’’
În zădar în colbul şcolii,
Prin autori mâncaţi de molii,
Cauţi urma frumuseţii
Şi îndemnurile vieţii,
Şi pe foile lor unse
Cauţi taine nepătrunse
Şi cu slovele lor strâmbe
Ai vrea lumea să se schimbe.
Nu e carte să înveţi
Ca viaţa s-aibă preţ —
Ci trăieşte, chinuieşte
Şi de toate pătimeşte
Ş-ai s-auzi cum iarba creşte.(M. Eminescu - În zadar în colbul şcolii)
Prin autori mâncaţi de molii,
Cauţi urma frumuseţii
Şi îndemnurile vieţii,
Şi pe foile lor unse
Cauţi taine nepătrunse
Şi cu slovele lor strâmbe
Ai vrea lumea să se schimbe.
Nu e carte să înveţi
Ca viaţa s-aibă preţ —
Ci trăieşte, chinuieşte
Şi de toate pătimeşte
Ş-ai s-auzi cum iarba creşte.(M. Eminescu - În zadar în colbul şcolii)
El, cel mai avid de cunoaștere (citea într-un an cât alții în cinci și-i depășea cu mult chiar și pe titrații contemporani lui), vede, ca cel mai inveterat sceptic și un incorigibil pesimist, zădărnicia cunoașterii și implicit trăirea vieții în chin și pătimirea și renunțarea la viață. Dezgustul din suflet pe care nu l-a putut împăca în a sa minte toată viața? ,,Sunt sătul de-așa viață…” Și cum să nu fie sătul când, lucrând la Timpul cunoștea câte mârșăvii făceau oamenii politici și cât de abuzivi erau cei de la guvernare, cu nimic mai puțin abuzivi ca cei din zilele noastre. Nu! Un om onest ca Eminescu, un kavi - un înțelept, cum îl numește indianca Amita Boshe, nu-și poate împăca dezgustul din suflet în a sa minte, dar animalul politic, guvernantul lacom și perfid, o face fără nici cea mai mică mustrare de conștiință. Dar are oare omul politic conștiință, simț moral și etic?! Te-ai aștepta, tu, alegătorule, ca aleșii neamului să fie acei bărbați integri (acum și femei), incoruptibili, mândri și mult așteptați, cum spune Nietzsche, dar, paradoxal, în clasa noastră politică se selecționează rapid, nu oameni altruiști, curajoși, iubitori de neam și făuritori de bine, ci, canaliile, lipsite de orice morală - ipocriți, lăcomi, trădători, duplicitari și lași. Lașitatea, constata preotul Zamisnicu Dumitru, un martir moldovean al comunismului, asemenea lui Arsene Boca, crește cu un grad pentru fiecare treaptă urcată de un individ pe scara socială.
Oare va reuși vreodată clasa noastră politică să se mai însănătoșească moral vreodată ?! Nu mai am nicio speranță. Îmi vine să-mi pun traista în băț și să iau drumul băjeniei, sătul de această societate românească aflată sub blestemul pedepsei sisifice într-o eternă rotire în același vicios ce generează voit sau nevoit o clasă politică mai lacomă, mai perfidă și mai lipsită de simțul moral, de onestitate și, implicit, mai imbecilă decât aceea de pe vremea lui Eminescu, decât aceea din vremea interbelică și decât aceea imediat de după revoluție.
Ceea ce au reușit portocalii, în frunte cu urâțenia pământului (,,Negru, cocoșat și lacom, un izvor de șiretlicuri”, ajuns pe scaunul prezidențial cumpărând voturile prostimii cu doi pești și-o pungă de mălai și fraudând alegerile cu concursul nostru al tuturor), este o anomie generalizată. În cretinismul lui demențial, a aruncat societatea românească într-o stare de mefiență generală, o copleșitoare și devastatoare degradare morală, instigând pe toți împotriva tutor în care omul mioritic - alegătorul onest, manipulat abil de propagandă, la fel a Cetățeanul turmentat, nu a mai știut cu cine să voteze căci nu mai crede în nimeni și nimic – toți sunt o apă și-un pământ - toți sunt hoți.
Dar noi, noi cei care îi alegem suntem mai buni ca ei?! Noi nu avem nicio vină?! Suntem oare atât de inocenți? Nu poți să nu fii orb și surd la toate abuzurile comise de Tiran Băsescu decât fie că porți ochelari de cal sau ai orbul găinilor, fie faci parte din ,,canalia de pe uliți” - zestrea electorală portocalie, ori beneficiezi de vreo sinecură de la aceștia ca jurnaliștii propagandei, mercenari ai scrisului. Cine-s portocalii îmbrăcați în cămăși albe? Lupi îmbrăcați în piei de oaie! ,,Toți pe buze având virtute, cum spune Eminescu, dar în eu monedă calpă / Chintesență de mizerii de la creștet până-n talpă. Și deasupra tuturora, oastea să și-o recunoască / Își aruncă pocitura bulbucații ochi de broască.”(Scrisoarea III) .
Noi toți, mai lași, mai lipsiți de mândrie și de bărbăție ne lăsăm, generație după generație, cumpărați, manipulați de gașca de oligarhi care își dispută la nesfârșit bogățiile țării, munca și sudoarea frunților noastre, în vreme ce, unul ca Patapievici, Liiceanu, Pleșu,. Cărtărescu, urinează glorios pe noi - ploaia de aur ce vine de la Cotroceni direct în buzunarele propagandei de partid. Ca oile la strungă am mers la vot. Și ei, ca toți îmbuibații, grobieni și aroganți, ne sfidează, apărați de instituțiile puterii. Și noi iarăși îi votăm. Și ei iarăși urinează pe votul nostru. La fel au făcut cei din vremea lui Eminescu, la fel o fac cei din zilele noastre ,,ne fac legi și ne pun biruri , ne vorbesc filozofie” Trăiască sfânta imbecilitate în care ne complăcem! Noi suntem români! Noi suntem pe veci aici slugi la Spâni. Halal popor, halal conducători! Cred că starea imorală a societății mioritice, aceea dominată de instinctualități primare - lăcomia, disimularea și ipocrizia a făcut imposibili realizarea proiectului politic și social al lui Eminescu de asanare a societății mioritice - un proiect politic și social la care s-a înhămat, în calitatea sa de redactor șef la Timpul, asemenea marilor moraliști ai lumii Socrate și Isus. Eminescu a întrevăzut încă dinainte de iunie 1883 nimicnicia luptei sale și la fel ca baciul moldovean din Miorița s-a lăsat pradă pesimistei fatalități.
Toată învățătura lui din școală i-a apărut din această perspectivă, fără sens zadarnică. Viață bună vreodată/ De-am gândit c-am să trăiesc/ N-a fost chip nici cu putință/ Că-n tot ceasul pătimesc”( Când însuși glasul gândurilor tace - din ciclul celor trei sonete, tipărite la sfârșitul anului 1879, scrie Perpessicius, în Eminesciana, Ed. Minerva ,1989, București.
În disperarea zădărniciei chiar și glasul gândurilor tace, căci poetul care s-a luptat pentru dreptatea celor mulți și obidiți și pentru adevăr, iubind dreptatea și adevărul mai presus de sine, a fost, la fel ca cei doi mari moraliști ai lumii compromis social (l-au închis la casa de nebuni) și mai apoi l-au asasinat. Eminescu nu a fost în zadar. Acolo, în regatul unde huzureau spânii, s-a născut poetul - cel mai înțelept dintre români.
Vasile Anton Ieșeanu, 14 ianuarie 2017,Iași
Abonați-vă la:
Postări (Atom)