Pe
vremea câne eram tânăr și nemuritor
nu
mă gândeam să scriu
trăiam
ferice în altă matrice
a timpului
în
matricea senzorialului, a fetelor ce-au dat în floare
citeam romane și poeme romantice
neinfestate
de sex, prohab sau cruce…
colindam între două
paradisuri pământene cărțile și femeile
citeam
femeia ca pe o carte și cartea ca pe o
femeie
cel
mai mult mi-a plăcut începutul
sfârșitul era o comedie tristă
la sfârșit, când închideam ultima filă și rămâneam multă vreme melancolic
Mă
întrebam siderat: ce-l ține pe
om în viață?
iubirile,
cărțile, paradisurile pierdute
fără
ele n-aș fi putut trăi!
așa am urcat
mereu pe muntele vieții…
pân-am
ajuns la vârsta critică când am început în fiecare zi să mor
ca Sisif
am început să cobor
cum să opresc prăvălirea stâncii?
cum
să
rămân nemuritor?!
să scriu, dar ce să scriu
m-am întrebat.
să scriu poezie nu se cădea
la
vârsta a treia
prietenii,
cunoscuții ar fi crezut
c-am
dat în mintea copiilor…
nu mai aveam chemarea, imboldul, patima romantică,
nici
măcar pentru poezia modernistă sau
postmodernistă,
marii
poeți au murit tineri…
când am început să scriu trecusem
binișor de vârsta a treia
atunci începi să filosofezi viața
încet-încet
femeile mă părăseau
nu erau fascinate de filosofia mea
Cicero,
la 63 de ani, având de ales între tânăra
nevasta Pubilia și filosofie a
ales filosofia căci zicea marele
orator roman „e foarte greu să te ocupi în același timp de o femeie și de filosofie ”
de
unde am tras concluzia că, mai grea
decât filosofia este iubirea
pentru o femeie;
femeia vrea să fie adulată
or
când vârsta biologică mi-a epuizat libidoul
paradisul
iubirii s-a metamorfozat în infern,
ce
fată se mai
uită la un moșneag filosof de doi bani, și economie de lei…
a,
dacă aș fi câștigat la loto, sau aș fi bogat ca Soroș…
brusc s-ar
îndrăgosti de mine
toate
fetele de la balul bobocilor
de
la Cluj.
așa
că am ales, ca și Cicero , filosofia,
rămânând captiv ca Borges în paradisul cărților
singura
bucurie care mi-a rămas: cititul
și scrisul
uite
și pensionarul acesta
circulă
pe stradă fără permis
moartea
îl caută pe-acasă
și
el se uită după mere
strânse
la sân de fete
și femei tinere, în panere
Ptiu!
Libidinosule!
lasă-i
pe tineri să se afirme
că a
lor este viitorul,
în față e toată grozăvia
tu ești
un învechit, un diletant…
ți-ai trăit traiul,
gata bătrâne ți-ai mâncat mălaiul,
filmul
vieții e la the end
Dar mai am ceva
de spus
în
literatura română încă n-am apus
Un
ultim cuvânt - o ultimă carte!
Moarte,
ești dușmanul meu de moarte,
mai
lasă-mă timp să scriu
ultimă carte acum pe viu
de
ce îmi dai târcoale pe la picioare,
cu atacuri brutale de gută,
artroză
și
te joci cu viața mea,
ipocrită… ca o mimoză!…
Am
să-l chem pe
Ivan
să te închidă în turbinca lui
să mori de foame moarte!
de
tine nimeni să nu mai aibă parte.
Ca
Ghilgameș am pornit în
epopeea nemuririi
care pe
care - moarte
lasă-mă
să scriu…
ultima mea carte!
Când citesc și scriu m-agăț de spirit cu disperare
simt c-așa trăiesc
viața la maxim
sunt un
fidel iubitor de carte
deseori uit de mine, de lume, de terorism și de moarte
uit de corupție de agresivitatea masochistă,
de ipocrizie, meschinărie și neomenie,
uit de tot răul
din lume …
dau
tot aurul din lume… pentru o carte
dau
tot aurul din lume pentru filosofie și pentru femeie
ce-aprinde
în mine
scânteia și să ard
ca adevărul pe rugul ignoranței
Eppur si muove
și
totuși mai mișcă… babalâcul
„ciuma
bubonică roșie„… „comunistul”!
Montaigne
mă
îndeamnă la încercare
vorba proverbului încercarea
moarte n-are
am scris
un essai despre libertatea
și am aflat
cu gândul
la elevii de liceu și studenți la științe sociale,
că
libertatea e un iad de lux
voi avea mare cerere m-am iluzionat
ca
un bărbat politic - zilnic drogat
dar
cine mai citește azi în libertate!
cititul
era fascinant pe timpul lui Socrate
acum imaginea e spiritul suprem
în
imagine virtuală, iluzie și minciună
ne-ndeamnă propaganda… PR-istul
adevărul
să-l vedem.
ediție
limitată, nu dați năvală,
nu au dat , nimeni n-a întrebat … cine să
citească?!
cine mai citește azi când imaginea
face cât o mie de cuvinte!
la
început a fost cuvântul, spune Biblia
la început a fost imaginea, vezi picturile rupestre
unii au început să-mi spună , fără operă,
Maestre
am
luat-o ca o ironie - inspirați de
ironia lui Socrate
……………………………………………………..
primii mei cititori au fost doctorii,
când am mers
la un medic i-am oferit o carte
cum în ultima vreme am mers din ce în ce mai des
medicii
au devenit cititorii mei fideli
un
medic mi-a zis că-i o carte interesantă
în mentalul unui medic poate fi …
un caz interesant de boală
un
chirurg mi-a zis că-i o carte practică
n-am înțeles dacă e benepraxis sau malpraxis
așa
mi-am descoperit boala scrisului și am început să scriu filosofii
nu
poți scrie filozofie, diletantule, mi-a
strigat Hegel
filosofia
este ultima treaptă a spiritului!
eu
i-am închinat o viață…
tu
ai scris doar o postfață…
Trebuie să ai chemare!
scrie
essai ,
m-a încurajat Montaigne,încearcă!
Să
încerc, mi-am zis - încercarea moarte
n-are,
Încercarea!
De-atunci m-am luat la întrecere cu
moartea
Citesc!
Moartea îmi suflă în ceafă
Scriu… în viteză
aleargă prin spate
mi-am făcut casă de piatră
însă
moartea tot o
străbate
Stai
moarte nu mă agasa!
Lasă-mă să termin
ultima carte
Grăbește-te! Tu ești la rând
Nu
pot să
iau pe altul în locul tău,
așa
decisa Dumnezeu.
Dar
, bine moarte, poate vrei
O
bere, un vin sau o sută de lei
Hai,
ia bacșișul și te cară!
Lasă-mă să-mi duc până la capăt
Să
scriu … ultima mea carte!
Am
învățat să mor ca Poetul
moarte!... frica de tine nu mă-nfioară!
Autor: Vasile Anton Ieșeanu, 1 septembrie 2021, Iași
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu