Dau scaunul prezidenţial pentru doi peşti şi-o pungă cu mălai

Dau scaunul prezidenţial pentru doi peşti şi-o pungă de mălai!

‚,Soţiei mele, Maria, care a avut răbdarea şi înţelepciunea de a-mi înţelege pasiunea pentru filozofie.’’

Moto: ,,Dominanta democraţiei trebuie să fie libertatea individului, dar pentru ca o democraţie să fie viabilă un deziderat fundamental trebuie să-l constituie supremaţia legii.’’ Richard Rose, William Mishler, Christian Haerpfer

1 - Ultima dintre libertăţile umane

2 – Eterna închisoare a fiinţei umane

3 – Pământul ţării se va umple cu muşuroaie de furnici roşii

4 – Cugetarea omului tiranic: ,,Înţelepciunea este o imbecilitate!’’

5 – Când Socrate comite erori…

6 – A turna în formă nouă limba veche şi-nţeleaptă

7 – Logica sofistă - eternul cerc vicios a omului mioritic

8 – Necesitatea unui Institut Eminescu

8 - Apocalipsa orizontului roşu

Libertatea omului este conjuncturală, dar într-o societate democratică, omul are cea mai mare libertate. Democraţia este singurul regim politic în acord cu gândirea individului uman , am putea spune că democraţia este croită după principul fundamental al raţiunii umane, a ceea ce Socrate definea ca fiind raţiunea: calea de mijloc, conform perceptului delfic - meden agan ( nimic fără măsură). Democraţia este un regim al căii de mijloc, în care încape ,,un bazar de regimuri politice’’ (Platon – Republica), care menţine într-un relativ echilibru forţelor politice, juridice, puterea, funcţionând la marginea haosului( între respectarea supremaţiei legii şi anarhie), în armonie cu gândirea umană programată să funcţioneze, la fel, la marginea haosului. Omul este prin excelenţă o fiinţă socială; el poate fi autonom, dar nu şi independent; în orice societate el trăieşte într-un sistem de relaţii de interdependenţă. Spuneam că libertatea omului este conjuncturală fiindcă s-a dovedit că în regimurile extremiste, concentraţionare, omul este lipsit de libertate, dar el mai posedă o ultimă dintre libertăţile umane: gândirea. Victor Francl, şeful celei de-a treia şcoli vieneze de psihiatrie după Freud şi Adler, a descoperit această libertate pe când era închis în unul dintre lagărele de concentrare naziste. Nimeni, absolut nimeni nu-i poate lua omului gândurile şi nici nu-l poate afecta ceva, dacă el refuză să fie afectat de cele mai josnice umilinţe. Totuşi omul trăieşte de când se naşte şi până moare într-o eternă închisoare: aceasta este închisoarea minţii sale. El nu poate ieşi din invariantul logicii ereditare, această logică fiind înscrisă în reţelele neuronale fundamentale, cele cu care ne naştem, dar nici din logica limbii materne. Ne naştem cu o logică ereditară, dar ea ne este supervizată de limba vorbită, cu logica ei specifică. Astfel că inconştientul colectiv al omului îl predispune la comportamente în consonanţă cu logica limbii vorbite. ,,Structura limbajului constituie structura conştiinţei’’, afirmă psihanalistul francez Henri Ey, în Conştiinţa (1983 p.49). În aceeaşi viziune cu a psihanalistului francez, filosoful ieşean Ioan Oprea precizează, anume că ,,… informaţia, cât şi morala sau logica ( structurile mentale) nu pot exista şi nu pot deveni proprii omului decât prin limbaj''.(Ioan Oprea - Lingvistică şi filosofie , 1992, p.44). Cum limba română are ca dominantă feminitatea( a se vedea Irina Petraş – Feminitatea limbii române), are implicit are ca dominantă logica sofistă, omul mioritic este funciar sofist, duplicitar, simulant, fariseu. După cum o dovedesc şi scrierile lui Platon despre sofişti, logica sofistă generează cu deosebire un individ tiranic. Omul tiranic e insul arogant aflat pe diferite trepte ale puterii politice sau administrative, amorf, egoist şi leneş cu psihologie inflaţionistă, în care se manifestă în modul cel mai infantil joaca de-a omul matur. La Platon, îl găsim pe omul tiranic în persoana lui Callicles, din dialogul Gorgias. Deşi exegeţii susţin că ar fi un personaj fictiv , Callicles pare atât de real mai ales în România zilelor noastre, încât te întrebi dacă vreo genă de-acestuia nu s-o amestecat în perioada fanariotă cu cea a omului mioritic şi se regăseşte cu deosebire la români. Callicles este tipul reprezentativ al omului tiranic, pentru care Sophrosyne (înţelepciunea)ca auto-dominare raţională este etichetată drept o imbecilitate(491 e). Omul înţelept este prin excelenţă omul moral - omul de caracter - inteligent, lucid, responsabil, disciplinat, cinstit, corect, calm, curajos, răbdător cu judecată raţională justă. Noi, în intenţionalitatea noastră de a trăi bine, la alegeri îi votăm pe cei mai înţelepţi dintre români, dar ei se dovedesc, odată ajunşi la putere, a fi ,,aceşti imbecili care ne guvernează.’’ În pofida dialecticii socratice, a logicii sale raţionale,recunoscută de înţelepţii lumii, Callicles avea mare dreptate – înţelepciunea pe plaiurile mioritice este o imbecilitate.

Înţelepciunea populară spune că peştele de la cap se impute şi de la coadă se curăţă. Ei bine, omul tiranic care este cel mai reprezentativ printre politicieni români, el se crede, în marea sa trufie pe care i-o conferă puterea, de neatins. Orbit şi surzit de propria sa lăcomie, grăbit să acumuleze tot mai multă bogăţie, nu realizează că fiecare act de corupţie înseamnă o lovitură de topor dată proprie sale crăci pe care s-a cocoţat în mod abuziv prin fraudarea alegerilor, prin cumpărarea scaunului prezidenţial cu doi peşti şi-o pungă de mălai, dar şi o gravă erodare a fundamentelor democraţiei. Dacă asta e democraţia atunci e de preferat o dictatură cu faţă umană.

Şi ce-i mai grav e faptul că miniştrii corupţi nu au autoritate morală faţă de omul tiranic din diferitele eşaloane ale instituţiilor statului. Pedepsele, destituirile nu stopează fenomenul, dimpotrivă îl amplifică. A pedepsi pe subordonat pentru o anumită faptă de corupţie, când tu eşti mai corupt decât el, e un abuz de putere ce nu justifică ocuparea unei înalte funcţii politice. A justifica abuzul de a fi corupt, fără a fi pedepsit, dar a-i pedepsi pe corupţi, sub oblăduirea justificării că a-i fost ales de popor e un fariseism care denotă mari deficienţe psio-mintale. Numai un nevrotic, care nu-şi conştientizează nevroza, poate avea asemenea grave probleme morale. La un asemenea om inteligenţa emoţională este nulă. Un infractor ajuns în fruntea ţării, cum este cel de-al treilea …escu, care şi-a cumpărat scaunul prezidenţial cu doi peşti şi o pungă de mălai, aduce în toate instituţiile puterii, indivizi după chipul şi asemănarea sa, adică infractori ca şi el. Din aceleaşi considerente legătura dintre ,,înţelepţii neamului' ' - aceşti imbecilii care ne guvernează şi grupările lumii interlope devin o mezalianţă aproape normală. Vinovată se face logica limbii române cu dominanta ei sofistă. Această logică generează, în inconştientul colectiv al omului mioritic, comportamentul duplicitar, fariseic, care determină la aleşi în esenţialitatea logicii sofiste - abuzurile, furturi din avutul public, diversiunea vicleană. O astfel de guvernare ca cea instituită de cel de-al treilea …escu, cu o camarilă coruptă şi sfidătoare, obraznică peste limita bunului simţ , împinge încet dar sigur comunitatea românească spre formele politice extremiste, fie spre dreapta, reiterându-se mişcări de genul celei legionare, cu organizarea în cuiburi de huligani bătăuşi, fie spre stânga, cu organizaţii de tipul muşuroaielor cu furnici roşii. Platon a avertizat omenirea încă în urmă cu două mii de ani, în Republica sa imaginară, la ce poate duce logica sofistă. Dar oamenii fie nu l-au citit, fie nu i-au luat în seamă avertismentele. Dezideratul fundamental pentru buna funcţionare a unei democraţii înseamnă supremaţia legii. Acolo unde nu funcţionează supremaţia legii, funcţionează dreptatea celui mai tare, iar acolo unde funcţionează dreptatea celui mai tare, democraţia este nulă şi neavenită.

,,Dar nu este acelaşi lucru iubirea de învăţătură cu iubirea de înţelepciune?’’(Republica 376 b), întreabă Socrate( al doilea Socrate, care plecat la Pireu şi-a abandonat daimonul său acasă). Fără daimonul care îl oprea să comită greşeli, fără logica lui raţională(cu care am identificat noi daimonul lui Socrate), înţeleptul grec, odată ,,ieşit’’ din cetate, ,, coborând ’’ în Pireu, se lasă prins în mrejele logicii sofiste şi comite un lung şir de erori. De aceea, la întrebarea lui Socrate, spunem Nu! Nu, răspundem noi, înţelepciunea nu este acelaşi lucru cu iubirea de învăţătură. A fi înţelept înseamnă a fi onest( a fi de acord cu tine însuţi), a judeca just, a te opune nebuniei şi pasiunii necontrolate, a pune ordine şi disciplină în actele tale şi prin asta a da sens vieţii. Socrate afirma, în Alcibiade, că a trăi pentru ceva sau pentru cineva, e mai presus decât a trăi pur şi simplu. Omul înţelept trăieşte pentru ceva sau pentru cineva, pentru un ideal, nu pentru sine, nu egoist şi egocentrist. A trăi pentru ceva sau pentru cineva dă sens vieţii şi-l face pe omul înţelept un supravieţuitor. Victor Francl, care a supravieţuit lagărelor naziste, afirma în acelaşi sens cu Socrate, că au scăpat din acel infern, doar aceia care trăiau pentru ceva sau pentru cineva. ,,În orice caz , toţi cei care s-au întors de acolo şi-au găsit sprijin într-un sentiment profund sau într-un ideal: o religie , o filozofie politică, un obiectiv profesional sau chiar o mare iubire.’’ (Jacques de Launay – Psihologie şi sexualitate,[Note preliminarii] p. 16). Ceea ce îl face înţelept pe om nu este doar învăţătura, ci logica raţională cu care a fost înzestrat şi starea morală conferită de un ideal la care aspiră, o mare iubire pentru ceva sau pentru cineva. Înţelepciunea nu ţine de capacitatea de a încorpora cunoaştere, ci de logica raţiunii, de logica denotativă, care face pe om să fie drept şi bun, chiar dacă cunoaşterea lui este limitată. Înţelepciunea ţine de logica limbii pe care o vorbim. Dacă dominata limbii este o logică raţional-denotativă comunitatea tinde a se apropia tot mai mult de ceea ce înţelegem prin ideea de om înţelept. Dacă elveţienii dau dovadă de un simţ civic deosebit de ridicat se datorează îndeosebi logicii limbii germane, dominantă numeric(peste 64%), limbă cu o logică dominant denotativă. ,,Cea mai importantă trăsătură de caracter ce pare comună tuturor elveţienilor este civismul lor ridicat. […] Există anumite deosebiri în modul de a asuma calitatea de cetăţean: în vreme ce locuitorii cantoanelor din Elveţia alemanică o fac, în genere, cu o perfectă bună credinţă - ce poate fi confundată uneori cu naivitatea - cei din Elveţia romandă simulează o oarecare detaşare sau chiar o rezervă ironică. Spre a fi mai exacţi, ar trebui să spunem că aceasta din urmă atitudine se întâlneşte numai la publicul citadin şi intelectual, la mijloc fiind o anumită ,, mauvaise conscience ’’ de inspiraţie franceză, care în practica socială nu duce la defecţiuni grave.’’ Noi credem că această mauvaise conscience a elveţienilor din zona romandă se datorează logicii celor două limbi, franceza şi italiana, care sunt mai puţin denotative decât logica limbii germane.

Dacă logica limbii este una sofist-conotativă, comunitatea tinde a se îndepărta de raţionalitate şi a vieţui etern în cercul vicios a sofisticii şi a filosofiei lui pseudo. Logica limbii române cu dominata ei sofist-conotativă, conferă omului mioritic inteligenţă, şiretenie , viclenie, dar puţină, foarte puţină înţelepciune.

Insul dotat cu o logică raţională va judeca lumea drept, dar cunoaşterea îl va face să nu comită erori din neştiinţă şi să fie nedrept din neştiinţă, cum afirmă Socrate. Din aceste considerente, Eminescu, având structurile mentale( informaţie, morală, logică) ale logicii limbii germane (a învăţat limba germană la şapte ani când reţelele neuronale ale învăţării unei limbi erau în plină formare, acestea definitivându-se în jurul vârstei de doisprezece ani) a propus schimbarea logicii limbii române, astfel ca în ,,luptă dreaptă’’ să se toarne ,, în formă nouă limba veche şi-nţeleaptă.’’(Scrisoarea II). Cei care o pot face cu adevărat sunt, din nefericire pentru noi, oamenii politici. ,,Respingând voluntarismul promovat de unele concepţii lingvistice, Philippide consideră acţiunea legilor limbii ca fiind obiectivă, dar voinţa se manifestă în realizarea limbii comune prin imitarea centrului(administrativ şi cultural) şi în ,, legiurea’’ limbii, în crearea aspectului ei normat, literar.’’ (Ioan Oprea – Lingvistică şi filozofie, p. 32). Un institut Eminescu, propus de Zoe Dumitrescu Buşulenga (există un institut Goethe, un institut Dante, societăţi ,,Victor Hugo’’) ( Nicolae Ţone - Eminescu al nostru, p.42), care să se ocupe de schimbarea treptată a logicii limbii române din una dominant sofist-conotativă în una raţional-denotativă, se impune cu necesitate, dacă vrem să ieşim din cercul vicios al logicii omului mioritic actual. Altfel vom cantona etern în filosofia lui pseudo şi în comportamente civice iraţionale. Ideea Eminescu, cum numea Lucian Blaga, miracolul eminescian, trebuie să se materializeze într-un Institut Eminescu, dacă vrem să supravieţuim în această lume a globalizării , un Institut care să aibă drept fundament al cercetării ,,a turna în formă nouă limba veche şi-nţeleaptă’’, care să vizeze îndeosebi schimbarea logicii limbii române.

Înţelepciunea e capacitatea omului de a decela binele şi răul, e luciditatea cu care omul judecă pe ceilalţi şi intră în relaţie cu lumea, e capacitatea de a face bine în sensul pozitiv, e simţului civic ridicat şi refuzul de comite sau a face răul. Învăţătura, cunoaşterea, educaţie sunt pentru omul înţelept paliative care îl ajută să se adapteze în mod activ la situaţiile complexe impuse de o societate tot mai tehnologizată. Dimpotrivă, învăţătura, adică cunoaşterea îl face pe omul tiranic să se folosească de răul mai mare pe care îl află odată cu învăţătura, odată cu cunoaşterea binelui şi răului. Numai iubirea de înţelepciune îl face pe omul drept cu adevărat stăpân al binelui şi răului, îl situează dincolo de bine şi rău, îl face moral şi prin aceasta, el, în orice împrejurare, va refuza să comită răul asupra celorlalţi şi va încerca să facă binele, iar dacă nu va reuşi să facă binele va refuza să comită răul.

Dacă am face un bilanţ al guvernării democratice, pe perioada celor douăzeci de ani, ce-am afla? N-am afla nici o realizare de bine, ci numai rele comise de politicieni, scandaluri şi afaceri oneroase. Am afla că bilanţul economic al României se încheie mereu în roşu, că România se deplasează spre roşu. Cum să oprim deplasarea spre roşu a României? Singurele forţe care se fac vinovate de ,,deplasarea spre roşu’’ a României sunt forţele politice care de la revoluţie şi până acum au erodat an de an fundamentele democraţiei.

Ce este de aşteptat în urma acestor guvernări corupte şi iresponsabile? Ce este de aşteptat când politicianul în genere e ocrotit de sacra imunitate ca o divinitate…, imposibil de răzbunat printr-o judecată dreaptă de tribunalele ţării?

Este de aşteptat resurecţia mişcărilor extremiste de dreapta şi de stânga, iar pământului ţării se va umple din nou cu muşuroaie de furnici roşii. Atenţie la pericolul muşuroiului cu furnici roşii! La apusul democraţiei se arată strălucirea ameninţătoare şi neliniştitoare - apocalipsa orizontului roşu.

Bibliografie:

Platon – Republica

Henri Ey – Conştiinţa , Bucureşti , Ed. Ştiintifica si Enciclopedica, Bucureşti,1983

Ioan Oprea - Lingvistică şi filosofie , Ed. Institutul European, Iaşi, 1992

Irina Petraş – Feminitatea limbii române Cluj-Napoca: Casa Cărţii de Ştiinţă, 2002.

Jacques de Launay – Psihologie şi sexualitate, Ed. Venus , Bucureşti , 1993 Nicolae Ţone - Eminescu al nostru, Ed. Vinea, (SC ,,Facla Nouă ’’S.R.L), 1994

Vasile Anton, Iaşi