Moto: După câte s-au întâmplat în aceste câteva ore, am avut atâtea retrăiri și gânduri, cred că aș putea să scriu pentru învățătura generațiilor care vin un tratat întreg despre cum trebuie să trăiești.” A. P. Cehov
Ceea ce este de remarcat în cele mai jucate piese al lui Cehov e faptul că personajul principal, în jurul căruia se derulează acțiunea, nu este un bărbat , ci o femeie, anume o femeie frumoasă, adulată și râvnită de personajele bărbați. Așa se petrec lucrurile în Livada cu vișini, în care personajul principal este moșiereasa Ranevskaia Liubov Andreevna, în Unchiul Vanea - Elena Andreevna, soția profesorului pensionat Serebreakov și Irina Nikolaevna Arkadina, artistă, după soț, Trepleva , în Pescărușul.
Toate trei sunt femei frumoase, toate sunt în plină maturitate, cu excepția Elenei Andreevna care are doar 27 de ani … Dar cum femeile se maturizează mai repede decât bărbații, mai cu seamă în cazul Elenei Andreevna, căsătorită cu Serebreakov, un bătrân profesor pensionat, ea se poate alinia celorlalte și poate fi considerată o femei matură. Sau așa credem…
Piesa Unchiul Vanea se deschide în Actul I cu un decor care ne duce cu gândul la o poveste de iubire - o grădină, o terasă, o alee, un plop, o masă pentru servit ceaiul, banchete, scaune și o chitară pe o banchetă. Grădina, plopul, masa pentru servit ceaiul, chitara, toate aceste simboluri îți induc mental fie o idilă, fie o poveste romantică pastorală rusească. Așa ar fi, dacă…
Scena actului întâi surprinde pe doctorul Astrov, sosit la moșia profesorul Serebreakov , în discuții cu Marina, dădaca bătrână. Sub atmosfera apăsătoare după amiezii, doctorul refuză paharul de ceai dar și de votcă, oferit de dădacă Marina, deși începuse să bea. Astrov și dădaca Marina fac bilanțul a unsprezece ani de trecere a vieții, de când doctorul venise pe acele meleaguri.
Ca și în Livada cu vișini, în care înflorirea vișinilor este afectată de bruma căzută, în Unchiul Vanea tot acest decor ce predispune, la ora trei după amiază, la visare și iubire, este distorsionat de atmosfera posomorâtă și de zăpușeală. Deși decorul ar putea fi propice unei scene de iubire, vremea posomorâtă și zăpușeala îi predispune pe cei doi la meditații despre viață, despre cum au trăit și dacă sunt mulțumiți de viața trăită, despre îmbătrânire și mai puțin despre dragoste. Și totuși Unchiul Vania este o poveste de dragostea sau o prezumtivă poveste, acesta e subiectul piesei, numai că din adâncimea subiectului răzbate ideea filozofică, anume cum ne trăim viața?!...
Amprenta pusă de entropie, asupra trupului tânărului doctor Astrov, pare evidentă, de vreme ce este observată de dădacă. „Atunci erai tânăr, frumos, iar acum ai îmbătrânit…”, îi spune Marina. „Da, zice Astrov, în zece ani am devenit alt om. Am lucrat prea mult, dădacă.[…] Cum să nu îmbătrâneşti. Dar şi viaţa asta e plictisitoare, neghioabă şi murdară. […] Și i-au crescu mustățile, „mustăți lungi fără minte”. Drang, spune Heidegger, adică „pornire impetuoasă” . Toți pornim astfel pe drumul vieții, impetuoși și optimiști ca un zbor de porumbei . Și asemenea baronului Münchhausen care, pentru a se ridica și levita, se trăgea cu mâinile de păr, încercăm și noi să zburăm în tinerețe.
Deodată aripile se frâng, părul cade, pielea capătă riduri, serviciul ne absoarbe, viața ne acaparează, ne împotmolim … „Am devenit ciudat, dădaco. De prostit încă nu m-am prostit , mare e Domnul, mi-a lăsat creierul la locul lui, dar simțurile s-au cam tocit. Nimic nu mai vreau , nimic nu-mi trebuie, pe nimeni nu iubesc…” Treptat, viața ne alienează. Curba vieții pare asemenea la toți - vise, iluzii deziluzii. Alienarea înseamnă înstrăinarea de sine. Nu ne mai recunoaștem și pățim la fel ca doctorul Astrov - ni se tocesc simțurile, nu mai vrem nimic, nu ne mai trebuie nimic și nu mai iubim pe nimeni.
Ce-am visat că vom fi, ce am devenit? Cum am vrut să ne trăim viața și cum am trăit-o? Ce am vrut să facem în viață și ce-am făcut? Aceste sunt întrebări pe care doar le bănuim că și le pun personajele lui Cehov din Unchiul Vania, în speță doctorul Astrov și Vania și pe care Cehov nu le pune în gura personajelor sale dar ne face să credem că ei le-au gândit.
Cel mai important lucru în drang-ul heideggerian este a ști ce vrem de la viață. A ști ce vrem înseamnă a avea un scop. A avea un scop înseamnă a trăi autentic viața. Asta ne face responsabili. Autenticitatea trăirii și responsabilitatea atingerii scopului dau sens vieții. Lipsa de autenticitate, a părea în detrimentul lui a fi, ne duce vrând-nevrând la alienare. A ne lăsa duși de val înseamnă a trăi inautentic, iar a trăi inautentic duce la aceeași alienare. Alienarea poate avea și alte cauze - accidentele de pildă, care pot avea asupra trăitorului un puternic efect depresiv, ca în cazul doctorului Astrov.
Din retorica doctorului Astrov deducem a că acesta vorbește asemeni unui bătrân de vârsta a treia și nu ca un bărbat de treizeci și șapte de ani. Numai un om ajuns la o vârstă senectuții ar afirma cu atâta convingere că „nu mai vrea nimic, nimic nu-i mai trebuie, nu iubește pe nimeni.” Cum s-a deteriorat, în doar zece ani, dorința doctorului de a se bucura de viață, de a trăi, dacă nu fericit, măcar mulțumit de sine?!
Expunerea lui nihilistă de un pesimism extrem e cauzată de o depresie severă și nu de faptul că ar fi ajuns la fundul vieții. Vom vedea că, într-adevăr, doctorul suferea de o grea depresie cauzată de moartea unui pacient, a unui macagiu de la căile ferate, pe masa de operație, simțindu-se responsabil pentru moartea acestuia, „de parcă l-am omorât premeditat.”
În acel moment de profund pesimism iese din casă Voinițki , alias Unchiul Vania, căscând, neobișnuit cu trândăvia, neobișnuit cu trândăvia, neobișnuit să nu lucreze și doar să mănânce, să bea și să doarmă.
Noile reguli au fost impuse de Serebreakov, stăpânul moșiei, fost profesor universitar, acum pensionat. Trândăvia l-a scos din rutină, i-a dat peste cap programul și obișnuința muncii. Îndeosebi, i-a dat viața peste cap tânăra și frumoasa soție a profesorului, Elena Andreevna, căreia Astrov îi va spune, mai în glumă mai în serios, în Actul IV, că „dumneavoastră și soțul , peste tot aduceți prăpădul…”
De ce aduc cei doi prăpădul ? De fapt mai mult ea aduce prăpădul. Frumusețea ei le-a trezit dorința erotică, i-a scos pe cei doi din rutina vieții și le-a dat peste cap activitățile. „Iar ea, îi spune Vania lui Astrov, ce frumoasă este! Ce frumoasă! În viața mea nu am văzut o femeie mai frumoasă…”
În vreme ce doctorul Astrov discuta cu Voinițki apare Serebreakov, plecat la plimbare, însoțit de suită – soția sa, frumoasa Elena Andreevna , fiica sa, Sonia și Teleghin, moșierul ruinat. Serebreakov , prea plin de sine, nu-i bagă în seamă pe cei de la masă. Invitat, la masa de sub plop, la ceai, de unchiul Vania, Serebreakov refuză, cerând să i se ducă ceaiul în birou. Cu excepția lui Teleghin femeile îl însoțesc în casă , apoi se reîntorc pe terasă. Aroganță și lipsă de respect față de doctorul chemat de soția sa, venit de la treizeci de verste distanță, îl incită pe unchiul Vania la a-l vorbi de rău pe fostul său cumnat.
Serebreakov ar putea părea din multe puncte de vedere masculul dominant, masculul Alpha cum le place mai recent biologilor să le spună masculilor dominați, dar el doar pare , adică pozează prin atitudini, manifestări și conduite …
Sonia îi spune tatălui că vor face o vizită la Ocolul silvic și-i va place sigur . Acolo locuiește Astrov, iar Sonia este îndrăgostită de doctor și de aceea îi sugerează tatălui să-i placă Ocolul silvic cu gândul să viziteze locul. Remarca ei nu trezește interesul tatălui. Profesorul pare mai preocupat de sine, de cărțile și de scrierile sale decât de cei din jur.
În scenă rămân cei doi, doctorul Astrov și Voinițki. Cei doi discută despre profesor, dar obiectul obsesiv al discuției este cea de-a doua soție a profesorului, tânăra și frumoasa Elena Andreevna. Despre profesor, Voinițki, ex-cumnatul acestuia după prima soție decedată, afirmă răutăcios că e „un pesmet uscat , o hamsie savantă. Gută, reumatism, migrene și cu ficatul umflat de gelozie și de invidie.” Dar invidia și gelozia par a fi mai mult din partea unchiului Vania decât a profesorului, căci este peste puterile lui de a înțelege, cum fiul unui diacon a ajuns „să aibă grade universitare”. â
La întrebarea lui Astrov dacă îl invidiază, răspunde afirmativ, mai ales pentru succesul lui Serebreakov la femei și pentru că a doua soție Elena Andreevna - „s-a căsătorit cu el când era deja bătrân…” „Îi este fidelă?”, întreabă Astrov , deloc dezinteresat. Din păcate pentru cei doi, pentru Voinițki și Astrov, da. „Dar de ce din păcate?” întreabă din nou interesat Astrov. „Pentru că, zice Voinițki, această fidelitate este falsă…” Ca și unchiului Vania, prezența tinerei și frumoasei soție al lui Serebreakov, îi trezește doctorului masculinitatea, îl incită în a trăi aventura erotică, adică - a vrea, a trebui, a iubi…, negându-și astfel mărturisirile pesimiste, făcute dădacei Marina. Ce energie fascinantă poate emana frumusețea unei femei în floare!...
Fidelitatea ei este falsă, imorală și lipsită de logică, zice Voinițki. Elena Andreevna este o femeie tânără și foarte frumoasă și îi este fidelă bătrânului, spune același Voinițki, dar cu toate acestea nu-l poate suferi. Astfel că este ilogic și imoral să-și înăbușe sentimentele vii care clocotesc în sufletul ei de femeie. Dar oare clocotesc aceste sentimente în sufletul Elenei Andreevna sau i le atribuie doar Vania? Și dacă într-adevăr clocotesc pentru cine? Vania crede că spre el se îndreaptă clocotul sentimentelor ei. Când un bărbat obsedat de o anume femeie crede, îi atribuie femeii pentru care a făcut obsesia aceleași dorințe cu ale sale.
Iarăși Cehov surprinde un fapt psihologic observat mai mult la bărbați, dar și la femei, când fac fixație pentru o anume persoană care le-a acordat un minim de atenție. Ei cred cu toată tăria că sentimentele le sunt împărtășite , că sunt reciproce. Se observă acest lucru la marginali, la cei respinși de femei, la singuratici. Acest lucru cred că se petrece și cu Vania.
La auzul acestor idei exprimate atât de răutăcios de unchiul Vania despre tânăra soție al lui Serebreakov, Teleghin, moșierul ruinat, poreclit Vafă pentru că e ciupit de vărsat, îl apostrofează pe Vania, spunându-i că cel care trădează consoarta este un om incorect. Teleghin a fost părăsit, imediat după nuntă, de soția sa care a fugit cu altul, dar, cu toate acestea, i-a rămas fidel acesteia. „Chiar și-așa nu mi-am încălcat obligația. O iubesc și-acum și-i sunt fidel.”
Ba, mai mult, Teleghin i-a întreținut în facultate pe copii pe care ex-soția sa i-a avut cu iubitul cu care a fugit . Și, astfel, moșierul s-a ruinat. Acum trăiește pe lângă profesor, pe care îl lingușește în felul lui slugarnic. Teleghin, credem, e din tipologia pămpălăului universal, tipul omului servil, lipsit de personalitate. E bărbatul infantil. Îl găsim în toate mediile de sus până jos și la toate vârstele, incorigibil în comportamentul lui, în atitudine și gândire. Cehov l-a surprins genial bărbatul-copil, credul, care toată viața nu se maturizează. „Dacă mă plimb pe câmp , sau prin umbra grădinii”, îi spune dădacei, „simt o fericire inexplicabilă. Timpul este minunat , păsările cântă… ” Doamne, mare e grădina ta! Și câți mai privesc, cu jind, la ea. „Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor”, spune Isus. Până la urmă ți se face milă de bietul Vafă . E și el un suflet de om…, spun femeile. Care bărbat poate cunoaște cu adevărat logica și morala femeii, mai cu seamă logica fidelității față de un bărbat anume și, paradoxal a femeii tinere față de un soț bătrân, în speță a Elenei Andreevna față de bătrânul profesor Serebreakov ? Sofismele emise de Voinițki sunt sau nu reale? Sau au un substrat ascuns pentru care crede el toate acestea? Și una și alta… Motivul ascuns îl aflăm încă din actul întâi. Unchiul Vania, în etate de 47 de ani, e îndrăgostit de Elena Andreevna fapt, iubire pe care i-o mărturisește. Dar este Voinițki îndrăgostit cu adevărat sau invidia și gelozia i-au activat impulsul erotic?
În Actul II, acțiunea se mută în sufrageria din casa lui Serebreakov. E în plină noapte, aproape de doisprezece. Afară plouă. E furtună. Este evident, o noapte de veghe, de meditație și de insomnie. Profesorul stă așezat în fotoliu în fața geamului deschis și dormitează. Elena Andreevna picotește în picioare lângă el. Este bolnav sau se preface spre a fi mereu servit de cineva, de soție, de fiica lui, de dădacă sau de ex-soacra Maria Vasilievna. Cum se crede superior celorlalți simte nevoia să fie mereu în centrul atenției, să fie adulat și lingușit.
Filosofează pe tema bătrâneții și bolilor chinuitoare. Dar în tot spune răzbate falsitatea. Emite răutăți meschine, dovedind egoism și despotism față de soție, care îl fac, nu un adevărat bărbat, nu masculul Alpha, cum s-ar crede, ci o caricatură, o mască a masculinității.
E un excelent cabotin și acest mod de a poza, le induce femeilor imaginea falsă de mascul dominant, căci spune unchiul Vania, nu fără malițiozitate, „pășește ca un semizeu” . Asta da! Când pășești plin de importanță poți induce în mintea femeilor care, cel mai adesea, judecă bărbații după aparențe, imaginea de mascul dominant. Dar cum este bărbatul adevărat, masculul dominant sau Alpha?!...
Elena Andreevna tânără și frumoasă îi este fidelă, fosta soacră, mama lui Voinițki, Maria Vasilievna îl admiră necondiționat. Sonia, fiica acestuia din prima căsătorie, muncește la moșie pentru el. E un mister pe care cei doi bărbați, Voinițki și Astrov, care, atrași de frumusețea soției lui Serebreakov, nu pot înțelege , cum aceasta „i-a pus la picioare tinerețea sa, frumusețea sa, libertatea, strălucirea sa.” Această relație falsă, ilogică și imorală a tinerei femei, după afirmațiile lui Voinițki, față bătrânul ramolit le trezește din latență masculinitate și-i incită pe amândoi s-o cucerească. Din prieteni cei doi devin rivali.
Ce îl face pe Serebreakov atât de fascinat pentru femei?! Faptul de a păși plin de importanță ( am văzut asta la varii maimuțoi asta), „ca un semizeu”, faptul că se crede superior (nu-i bagă în seamă pe cei doi)? Atitudinea arogantă, o anume privire de sus , un anume comportament țanțoș, o anume brutalitate face să bată inima fetelor și-l percep pe bărbat cu asemenea comportamente drept masculul Alpha. Mai târziu, când se dezmeticesc, realizează că e doar o poză, dar cel mai adesea, aceștia se lasă demascați abia după ce fata sau femeia a făcut pasul decisiv.
Să ajungă el, marele profesor, aruncat din biroul lui, unde trona ca un semizeu în fața studenților, (despre numărul de studenți al lui Serebreakov, Vania afirma ironic că sora lui avusese mai mulți curtezani decât el studenți), la țară, să trăiască o viață fadă, să conviețuiască cu oameni mai prejos de nivelul lui… „dintr-odată, ca din senin, să te trezești în acest cavou, să vezi în fiecare zi oameni proști, să asculți discuțiile lor despre nimicuri… Eu vreau să trăiesc, mie îmi place să am succes, îmi plac faima, larma, iar aici parcă aș fin în exil”, perorează Serebreakov.
Dar ce înseamnă a trăi? Ce înseamnă a-ți trăi viața? Succesul, faima, larma…, așa crede și susține profesorul pensionat Serebreakov în retorica sa?
Asta, de bună seamă, înclinăm și noi a crede. Căci vedem în ultima vreme cum tinerii, mai cu seamă fetele sunt dispuse la orice, inclusiv să-și arate prin reviste glossy sau tabloide toata animalitatea erotică , nu mai spun părțile rușinoase fiindcă rușinea a ieșit de multă vreme din vocabularul modern.
Toate părțile anatomice , altă dată considerate rușinoase, sunt arătate azi cu fală. Acest exhibiționism prin care femeile vor să arate tot misterul lor, duce inerent la o psihosexualizare în masă, iar, ca urmare a succesului pe sticlă , „vedetele” sexy sunt imitate de puștoaice din ce în ce mai nevârstnice. În zilele noastre, perorația lui Serebreakov despre a trăi pentru succes și faimă a fost inversată. La succes și faimă se ajungea altădată prin muncă asiduă. Azi, calea cea mai scurtă este larma și scandalul. Scandal - larmă - faimă – succes asigurat. Tot mai mulți tineri, inspirați de viața noastră politică, înțeleg succesul și faima făcând larmă și scandal.
S-a dovedit în istoria noastră politică recentă, din nefericire pentru noi românii, că larma și scandalul în politică deschide calea cea mai scurtă spre președinția țării. Astfel, un Popeye marinarul, făcând multă larmă și mult scandal, bătându-se cu pumnii în piept ca un maimuțoi a ajuns pe scaunul prezidențial. Un cabotin arogant, la fel ca Serebreakov din Unchiul Vania, o caricatură, o mască a masculinității care doar pare a fi mascul Alpha. În realitate nu este decât un măscărici - clovnul națiunii, care face pe-a grozavul, ascuns sub oblăduirea puterii,apărat de instituțiile de informații și constrângere.
Dar pentru că am vorbit despre masculul dominat sau Alpha, cum nu este, trebuie să spunem și cum este acesta în mod real? Masculul Alpha e bărbatul adevărat, autentic - individul care este, nu acela care pare, omul cu inițiativă, omul de acțiune, creativ, lucid și curajos în momentele cruciale ale unei comunități, omul care ia decizii corecte, dezamorsează conflictele și armonizează voințele contradictorii, devotat până la sacrificiu de sine comunității.
Dacă veți găsi în individul care ocupă în prezent scaunul prezidențial măcar una din aceste calități, atunci Jocker poate fi încadrat în acest statut de mascul Alpha. Dar nu veți găsi decât dacă veți voi cu tot dinadinsul să-l ridicați cu balonul la acest rang .
A fi și a părea sunt greu decelabile pentru poporul mioritic. Noi mioriticii avem o dominantă mentală feminină evidentă, adică vorbim ca femeile - mult și fără rost (Liviu Antonesei a numit poporul mioritic - un popor de Șeherezade). Așadar având ca dominantă psihomentală feminitatea l-am perceput pe Jocker drept masculul Alpha și mulți l-am votat. Limba noastră e de vină. Limba noastră e divină, dar e feminină.
Mintea feminină este admirabilă când e vorba de intuiție dar când e vorba să-și aleagă bărbatul, în cele mai multe cazuri, femeile se lasă înșelate de aparențe. E dovedit în psihologia feminină că fetele se simt atrase de băieții răi, cei care fac scandal și larmă, cei care par a fi dar în realitate nu sunt masculii dominați.
La fel alesul pentru scaunul prezidențial s-a dovedit a fi un maimuțoi gălăgios, lipsit de orice simț uman, cu instincte primare, de animal de pradă, lacom și perfid, incult și ignorant. „Maidanez de Cotroceni” i-a zis bătrânul de la Țebea. Dacă te uiți la el, îi găsești asemănări cu maidanezii dar și cu fanfaronii. Un fanfaron e un clovn care face pe fanfaronul. Un clovn e un fanfaron care face pe clovnul. Sprijinit de slugi odioase, bine remunerate, (cea mai odioasă tară de caracter a mioriticului e slugărnicia față de putere), a încălecat poporul mioritic . „Bravos națiune!” ar striga conul Leonida al lui nenea Iancu.
Larma și scandalul politic i-a inspirat pe tineri. Să facem larmă și scandal, astfel succesul e garantat... Probabil scandalul și larma îi place cel mai mult omului mioritic. Nu munca asiduă, nu ordinea , nu cinstea și corectitudinea.
Îmi vine în minte Istoria gărzii de fier, a cărei autor este un spaniol, Fracisco Veiga, (din păcate străinii ne scriu istoria noastră). Autorul spune că legionarii au câștigat, în 1937, alegerile prin larmă și scandal. La fel și Jocker… Asta ne place, asta votăm. Și de asta avem parte. Suntem sublimi noi mioriticii!… Larmă și scandal…, chiar cu prețul pierderii bunului simț uman, al eticii și esteticii natural-umane.
În maratonul succesului nu mai contează munca asiduă, manifestarea estetică a umanului, ci, doar machiavelicul scop atins. De la tatuaje, percing-uri , silicoane, până la scandaluri sexuale, apariții în tabloide sau reviste sexy, multă, multă larma și scandal spre a pătrunde în industria imaginii aducătoare de faimă și succes .
Ba, unele fătuci lipsite de talent, asemenea celebrei Emilia din Patul lui Procust, au sărit direct din Playboy, goale, via patul vreunui politician de carton, ca animatoare la vreun post de televiziune. Scandalul și larma incită, excită și atrage mulțimea lui gură-cască. Scandaluri-larme-faime-„succesuri” garantate! Să fie acesta cel mai bun mod de a ne trăi viața?!... Cehov are altă viziune.
Vasile Anton Ieșeanu, 2 decembrie 2013, Iași
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)