Dacă ar fi să gândesc despre Camil Petrescu, nu cu mintea mea românească , subiectivă, ci cu mintea unuia din membrii juriul Academiei suedeze, aș propune fără nicio reținere romanul lui Camil Petrescu – Patul lui Procust pentru premiul Nobel pentru literatură.
Nu mai spun că, primul pe lista creatorilor de literatură români care ar fi trebuit onorați cu premiul Nobel, ar fi Mihai Eminescu, al doilea I. L. Caragiale, al treilea, fără îndoială, Mihai Sadoveanu , al patrulea Liviu Rebreanu, iar al cincilea corifeu, fără rezerve, Camil Petrescu.
Șirul scriitorilor români, premiați de mine cu Nobel pentru literatură, ar continua cu Tudor Arghezi, Titus Popovici, Eugen Barbu, Marin Preda, Nechita Stănescu. De ce li s-a răpit măcar unora dintre literații români această șansă? Sau, pusă altfel întrebarea, de ce scriitorii români nu au nicio șansă la Premiul Nobel?
Acum există o comunitatea română destul de numeroasă în Malmö și sper că academicienii suedezii se vor apleca să-i citească și pe scriitorii români, cărora să le acorde o șansă egală cu a vesticilor.
Următorul pe lista candidaților mă angajez să fiu eu, dar până se va decide Academia Suedeză să acorde, unui literat român, Premiul Nobel, voi fi oale și ulcele.
Patul lui Procust al lui Camil Petrescu poate fi așezat, la o analiză a aceluiași juriu al Academiei suedeze, alături de marile romane de dragoste Anna Karenina al lui Lev Tolstoi, Madame Bovary al lui Gustave Flaubert, Lolita al lui Vladimir Nabokov și a mai recentului premiant Nobel(2006) turcul Orhan Pamuk cu Muzeul Inocenței.
În motivația juriului ar trebui să scrie astfel: „ca recunoaștere a nobilei și inteligentei creativități literare, distingându-se întru totul prin delicatețea spiritului, originalitatea ideilor și construcția proprie novatoare, Camil Petrescu fiind un adevărat pionier, deschizător de drumuri noi, în literatura română și universală. În scrierile sale prezintă sufletul românesc în aspectele sale esențiale. ”
Premiul Nobel pentru literații români nu există. Să fim noi marginalizații est-eticii Europei care nu au acces în elita vest europeană? George Emil Palade ar mai fi primit premiul Nobel dacă nu emigra în SUA ? Dar Hertha Mühler, dacă nu emigra în Germania, dacă nu scria în germană, ci în română, ar mai fost premiată cu Nobel, în 2009, de Academia Suedeză?
Pentru Patul lui Procust, Camil Petrescu ar fi meritat un vot unanim al Academiei Suedeze , dar ca român nu a avut nicio șansă la premiul Nobel .
În cartea cu premianții Nobel pentru literatură, am găsit o sumedenie de autori premiați Nobel a căror opere n-au trecut granițele naționale și care au fost uitați și de către conaționali lor.
Analizând scrierile premianților Nobel, prim metoda comparativă, am ajuns la concluzia că din păcate creația literară românească în general este mult marginalizată.
Noi importăm multă, foarte multă literatură din vest, dar exportăm foarte puțină. Vest europenii fac din creația literară o marfă, noi un crez.
Marginalizarea începe cu refuzul creației spirituale a țărilor est-etice. Cu certitudine Constantin Noica avea dreptate când vorbea despre trădarea de către vest europeni a marilor valori - cu absurdul, nonsensul și cinismul lor.
Personajele principale din romanul Patul lui Procust : Ladima – un credincios idealist al adevărului , al iubirii și dreptății sociale, un Fred Vasilescu - tânăr bogat care refuză iubirea spre a nu-și pierde libertatea de mascul, doamna X - o femeie devotată iubirii pure până la îmbolnăvire, Nae Gheorghidiu - politicianul corupt, cinic până la sadism, un butoi de osânză și mocirlă, Emilia - o semi-prostituată –actriță închipuită, precum și cele secundare, prietenii lui Ladima ca Cibănoiu înclinat spre teozofie, Penciulescu și Bulgăran - atei, materialiști, cinici și grobieni sunt emblematice fiind identificate în real în arealul mioritic. Sunt caractere bine creionate, cu o mână de maestru de Camil Petrescu.
Patul lui Procust nu este, cum mulți sunt înclinați a crede un pat în care, Emilia, o semi-prostituată, face sex cu Fred Vasilescu, ci este o surprinzătoare și inteligentă radiografie a societății românești, mereu amăgită prin întunecarea gândului și a vederii, cum spune Camil Petrescu, pervertită de standardelor imorale, ale unui Pat al lui Procust, impuse de clasa politică, renunțând, sub presiunea și persuasiunea aleșilor, la bunul simț și discernământul moral. Cine nu se aliniază standardelor imorale ale Patului este scos din social și nu mai are decât o singură alternativă - suicidul la care recurge Ladima și Fred Vasilescu.
Personajele romanului reconstituie în mic societatea românească interbelică, cu nimic diferită de ceea de azi, societate care se aliniază standardelor imorale impuse de o clasă politică lacomă și perfidă pe care socialul o imită cu o inconștientă lipsă de luciditate, legitimând astfel impostura și hoția în principalele și fundamentalele instituții ale statului român - administrație, justiție, cultură.
A fi un om de litere în România contemporană înseamnă a fi un ilustru necunoscut. Cum să pătrunzi dincolo de granițe, când preocuparea celor care patronează ICR –ul , în speță al lui Patapievici a fost aceea de a promova mediocritățile de gașcă sau platitudinile aurite de profitori ignari. Vest europenii astfel ne percep – drept creatori de spirit mediocri.
Mai anxios și mai frust, Zaharia Stancu exprima această deziluzie mioritică prin unul din personajele din Pădurea nebună: „ În țara asta nimeni nu are nevoie de scriitori. Mai bine căcănar decât scriitor…” Prea sceptic și prea cătrănit personajul lui Zaharia Stancu. În țara asta mai sunt totuși și oameni care citesc.
Camil Petrescu se naște pe 9 aprilie 1894, ca fiu al lui Camil Petrescu, decedat înainte de ase naște și al Anei( fostă Cheler) de profesie croitoreasă. „Scund, cu ochii de un albastru pronunțat, spune Virgil Carianopol, Camil Petrescu nu vedea în trecere, aproape nimic din cele ce se petreceau în afara lui.” Copilul, rămas fără tată, este crescut de familia subcomisarului de poliție Tudor Popescu din Obor. Nici romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, nici Patul lui Procust nu sunt tributare modelului proustian, decât doar sub aspectul metodei psihanalitice.
Romanele lui Camil Petrescu nu se lase citite doar odată, ca o aventură cu o femeie de o noapte, ci te recheamă, ca o femeie frumoasă, cu magia lor, să le recitești mereu. Scriitorul spune că literatura trebuie să se sincronizeze cu filozofia și știința ei, teză pe care o îmbrățișez cu toată inima, cu tot cugetul și iubirea mea.
Piesele de teatru - Jocul Ielelor, Suflete tari, Danton, rămân cele mai strălucite pagini ale dramaturgiei românești, adevărate aventuri în lumea ideilor.
Danton, una din piesele cel mai greu de jucat, va fi pus în scenă la inițiativa actorului Radu Beligan, director al Naționalului, și efortul actorilor. Problematica răscolitoare a pieselor de teatru rămâne mereu actuală. Asta pentru că scrierile lui Camil Petrescu sunt dragoste în stare pură.
Vasile Anton Ieșeanu, 23 martie 2013, Iași
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu