Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 23 martie 2013

Priviri liminare: Camil Petrescu- Patul lui Procust



                Dacă ar fi să gândesc  despre  Camil Petrescu,   nu cu mintea mea românească ,   subiectivă, ci  cu mintea unuia  din membrii  juriul  Academiei  suedeze, aș propune fără  nicio reținere   romanul  lui Camil Petrescu – Patul lui Procust pentru  premiul Nobel  pentru literatură. 
Nu mai spun că, primul pe lista creatorilor  de literatură  români care ar fi trebuit onorați  cu premiul Nobel,  ar fi   Mihai  Eminescu, al doilea I. L.   Caragiale,    al treilea,  fără  îndoială,  Mihai Sadoveanu ,  al patrulea Liviu Rebreanu,    iar al cincilea corifeu, fără  rezerve,  Camil Petrescu.    
                                                                                                                              
  Șirul  scriitorilor    români, premiați de mine  cu   Nobel  pentru literatură, ar continua  cu  Tudor  Arghezi,    Titus Popovici,  Eugen Barbu,  Marin Preda, Nechita Stănescu.  De ce li s-a răpit  măcar unora dintre literații  români    această  șansă?  Sau,  pusă altfel întrebarea, de  ce scriitorii  români nu au nicio șansă la Premiul Nobel?                                                               
  Acum  există   o  comunitatea  română  destul de  numeroasă   în  Malmö și sper că  academicienii  suedezii se vor apleca să-i citească  și pe scriitorii români, cărora  să le acorde o șansă   egală cu a vesticilor.  
 Următorul pe lista candidaților   mă angajez să  fiu eu, dar   până se   va decide  Academia  Suedeză să acorde,   unui  literat  român, Premiul Nobel,  voi fi oale și  ulcele.                                                              
 Patul lui Procust  al lui Camil Petrescu poate fi așezat,  la  o analiză  a aceluiași  juriu  al  Academiei suedeze,  alături de marile romane de dragoste Anna Karenina al  lui Lev Tolstoi,   Madame Bovary   al lui   Gustave  Flaubert, Lolita al lui Vladimir  Nabokov și a mai recentului    premiant Nobel(2006)  turcul   Orhan Pamuk  cu Muzeul  Inocenței.
  În motivația juriului ar trebui să scrie astfel: „ca recunoaștere a nobilei și  inteligentei   creativități literare, distingându-se   întru totul  prin  delicatețea spiritului,  originalitatea ideilor și construcția   proprie  novatoare, Camil Petrescu fiind   un adevărat pionier, deschizător  de  drumuri noi,  în literatura română  și universală. În scrierile sale prezintă sufletul   românesc  în  aspectele sale esențiale. ”
                                                                                               
 Premiul  Nobel  pentru  literații români nu există. Să fim noi  marginalizații  est-eticii Europei  care nu au acces   în  elita  vest  europeană? George Emil Palade ar mai fi primit premiul  Nobel dacă  nu emigra în   SUA ?    Dar  Hertha Mühler, dacă nu emigra în Germania, dacă nu scria în germană, ci în română,  ar mai   fost   premiată  cu   Nobel,   în  2009, de Academia Suedeză? 
 Pentru   Patul lui  Procust,   Camil Petrescu  ar fi meritat  un vot unanim   al Academiei Suedeze , dar  ca român  nu a avut nicio șansă la premiul Nobel .                
 În cartea cu   premianții Nobel pentru literatură, am  găsit o sumedenie de autori premiați  Nobel   a căror  opere n-au trecut granițele naționale  și care  au fost  uitați și de către conaționali lor.                                                                                                                
 Analizând  scrierile premianților  Nobel,  prim metoda comparativă,  am ajuns la concluzia că  din păcate  creația  literară  românească  în general  este mult   marginalizată. 
Noi importăm multă, foarte multă literatură din vest, dar  exportăm foarte puțină.  Vest   europenii  fac din creația literară o marfă, noi  un crez.                                                             
 Marginalizarea începe cu refuzul creației spirituale a țărilor est-etice. Cu certitudine  Constantin Noica  avea dreptate  când vorbea despre  trădarea  de către vest europeni   a marilor valori -    cu  absurdul, nonsensul  și cinismul lor.
 Personajele  principale  din  romanul  Patul  lui Procust :   Ladima – un  credincios idealist  al  adevărului , al  iubirii   și dreptății  sociale,  un  Fred Vasilescu  - tânăr bogat care refuză iubirea spre a nu-și pierde libertatea  de mascul,  doamna X   o femeie    devotată iubirii   pure până la îmbolnăvire, Nae  Gheorghidiu  -   politicianul  corupt,   cinic până la sadism,  un butoi de osânză și mocirlă,   Emilia  - o semi-prostituată –actriță  închipuită,   precum și cele secundare, prietenii   lui Ladima ca  Cibănoiu  înclinat spre teozofie, Penciulescu și Bulgăran   -  atei, materialiști, cinici  și grobieni  sunt  emblematice fiind identificate în real în  arealul   mioritic. Sunt  caractere  bine  creionate,  cu  o  mână de maestru de Camil  Petrescu.
 Patul lui Procust nu este, cum  mulți sunt înclinați  a crede  un pat  în care,  Emilia,  o semi-prostituată, face sex cu Fred Vasilescu, ci   este o surprinzătoare și inteligentă  radiografie   a societății românești,   mereu  amăgită  prin   întunecarea gândului și a vederii, cum spune  Camil Petrescu,  pervertită  de  standardelor  imorale, ale  unui  Pat al lui Procust,  impuse de  clasa  politică, renunțând,  sub presiunea și persuasiunea  aleșilor,  la  bunul simț   și discernământul moral.  Cine  nu se aliniază  standardelor  imorale  ale Patului  este scos din social  și nu mai are  decât  o singură    alternativă - suicidul  la care recurge Ladima și Fred  Vasilescu.                                                                                                               
 Personajele romanului   reconstituie   în mic  societatea românească interbelică, cu nimic diferită de ceea de azi, societate  care  se aliniază standardelor   imorale   impuse   de  o clasă politică lacomă și perfidă  pe care  socialul   o imită  cu o  inconștientă lipsă de luciditate, legitimând astfel   impostura  și hoția  în  principalele  și fundamentalele instituții  ale statului român  - administrație,  justiție,  cultură.                                                                               
                                                                                                                                            
 A fi  un om de litere  în România contemporană   înseamnă  a fi un  ilustru  necunoscut.  Cum să   pătrunzi  dincolo de granițe, când preocuparea  celor    care patronează ICR –ul , în speță  al lui Patapievici a fost aceea de a promova mediocritățile de gașcă sau  platitudinile aurite de profitori  ignari. Vest europenii astfel ne percep – drept creatori de spirit mediocri.                            
 Mai  anxios și mai frust, Zaharia  Stancu  exprima această deziluzie mioritică   prin   unul din personajele din Pădurea nebună: „ În țara asta nimeni nu are nevoie de scriitori. Mai  bine căcănar decât scriitor…” Prea sceptic și prea cătrănit  personajul lui  Zaharia Stancu. În țara asta mai sunt  totuși  și oameni care citesc.                                                                                     
 Camil  Petrescu se naște  pe 9 aprilie 1894, ca fiu al  lui Camil Petrescu, decedat înainte de  ase naște  și al Anei( fostă Cheler) de profesie croitoreasă. „Scund, cu ochii de un albastru  pronunțat, spune Virgil Carianopol, Camil Petrescu nu vedea  în trecere, aproape nimic din cele ce se petreceau  în afara lui.”                                                                                                           Copilul, rămas fără  tată,   este crescut de   familia subcomisarului de poliție Tudor Popescu din Obor. Nici romanul  Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război,   nici  Patul lui Procust  nu  sunt   tributare  modelului proustian,  decât  doar  sub aspectul  metodei psihanalitice. 
 Romanele lui Camil Petrescu   nu se lase citite doar odată, ca o aventură cu o femeie de o noapte, ci  te recheamă,  ca o femeie frumoasă, cu  magia   lor,  să le recitești mereu.  Scriitorul  spune că literatura trebuie să se sincronizeze cu filozofia și știința ei,  teză pe care  o îmbrățișez  cu toată  inima, cu tot  cugetul și iubirea mea.                      
 Piesele de teatru  -   Jocul Ielelor,  Suflete tari,   Danton, rămân cele mai strălucite pagini  ale dramaturgiei  românești, adevărate aventuri în lumea ideilor.                        
 Danton, una din  piesele  cel mai greu  de jucat,  va fi pus în scenă   la inițiativa  actorului  Radu Beligan, director al  Naționalului, și efortul  actorilor.  Problematica răscolitoare a  pieselor de teatru  rămâne mereu actuală.  Asta pentru că   scrierile lui Camil Petrescu sunt dragoste în stare pură.                               
                         Vasile Anton Ieșeanu, 23  martie 2013, Iași  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu