Când Traian Băsescu declară emfatic că este artizanul justiției românești trebuie să înțelegem că el este artizanul corupției din România.
Niciun regim politic democratic nu a fost mai corupt ca cel al lui Traian Băsescu. Poate cel al lui Carol al II-lea și al metresei sale Elena Lupescu.
Cu siguranță Traian Băsescu și Elena Udrea i-au depășit pe înaintașii lor. Cum se vede epigonii politici - mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte, se dovedesc mai josnici , mai perfizi și mai lacomi decât înaintașii de aceeași - „Noi în noi, n-avem nimica, totu-i, calp, totu-i străin!”
Să fie Traian Băsescu și Elena Udrea, încarnările lui Carol al II lea și a Elenei Lupescu?!...
Să fie oare metempsihoza o doctrină reală?
Reîncarnarea, pentru cine nu știe, înseamnă reapariția periodică a unui suflet într-o succesiune de trupuri. Este o doctrină ce se află în centrul multor religii ale lumii, începând de la Vedanta indiană, religia faraonilor, orfismul grecesc, până la influențarea iudaismului , creștinismului și islamismului.
Cu osebire mistica orientală vorbește despre reîncarnare și mecanismul karmei, fiind un concept fundamental al budismului.
Să fi reușit Pitagora și Empedocle în meditațiile lor să pătrundă în a cincea dimensiune și să vadă ce noi n-am văzut?!
Lumea românească nu crede în migrația sufletelor. Dovada - romanul lui Liviu Rebreanu - Adam și Eva, despre reîncarnare, a fost un mare eșec. Și Eminescu a utilizat metempsihoza în nuvela - Avatarii faraonului Tla .
Și totuși dacă reîncarnarea se petrece?!... Sau poate istoria se repetă? Sau sufletele se încarnează!
Prea se brodesc lucrurile ca să nu te pună pe gânduri! Prea se aseamănă politica lui Traian Băsescu cu cea alui Carol al II lea. Prea se aseamănă metresa lui Traian Băsescu cu metresa lui Carol al II lea. În asta constă oare fatalitatea istoriei?!
Dar de ce mi-a fost dat mie și celor care ca mine dorim în viață lupta dreaptă, nu minciuna, nu nedreptatea, nu josnicia, nu mizeria morală să trăim sub asemenea otrepe?
Cum ce-am păcătuit Doamne, ca, după ce am scăpat de un dictator, să avem parte de un asemenea conducător?
Am crezut că Traian Băsescu, după ce a fratele său a fost arestat pentru trafic de influență, își va trage un glonte în cap.
M-am convins însă că e atât de nesimțit și de laș încât se face hârtie igienică cu care se șterg mai marii UE la fund.
Mi se face greață și îmi vine să vomit pe democrația dâmbovițeană. De ce? Oare în mine s-a încarnat vreunul din doctrinarii legionari?
Vasile Anton Ieșeanu, 28 iunie 2014, Iași
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu