Fragment - Nicio filosofie nu tratează lumea
ca fiind absolut fatalistă sau absolut haotică. Ideea existenţialistă, în speţă
al lui Jean Paul Sartre, anume că: ,,
totul începe prin contigenţă'' (Greaţa) sau că ,,existenţa precede esenţa'', nu e decât un mod de a-şi ostoi
angoasele în faţa unui univers, perceput de existenţialişti, ca fiind absurd şi
iraţional. Dar existenţialiştii nu au creat o filozofie a gândirii, ci au
exprimat o lamentaţie emoţională, faţă de absenţa Tatălui şi a lipsei de sens
raţional al Universului.
Aşadar, lumea nu poate exista
decât programată la marginea haosului. Însăși codul genetic este o informaţie
programată la marginea haosului, cu un invariant, care păstrează bauplanul
speciei şi o variabilă, care îi conferă individualitatea fenotipului.
Chestiunea este că, dacă acest Univers funcţionează programat la marginea
haosului, o asemenea subtilă programare reclamă un Programator. Acest lucru
rezultă din necesitatea unei precizii foarte mari a evenimentelor primordiale. ,,Precizia cu care trebuie pornit acest
Univers încă de la început în cursa sa nu este cu nimic inferioară preciziei
extraordinare pe care ne-am obişnuit s-o
întâlnim în superbele ecuaţii dinamice (ale lui Newton, Maxwell, Einstein) care
guvernează comportarea lucrurilor în fiecare clipă’’ (Roger Penrose - Mintea noastră
cea de toate zilele , p. 614).
Chiar dacă materia, s-ar
autoprograma prin sine, rămâne iarăşi întrebarea: cine a creat materia? Fie că
acest Programator s-a dizolvat în
propria sa creaţie, cum încearcă să acrediteze ideea unele mituri, prin
sacrificiul de sine al creatorului, dar şi unele filosofii, chiar dintre cele
raţionaliste, ca aceea al lui Spinoza (Dumnezeu
sau Natura), fie că Dumnezeu există dincolo de creaţie. În deducţia lui
Plotin crede că: ,,dacă Gândirea este
lumea Formelor conţine într-însa o multiplicitate şi o diversitate care o împiedică să fie unitatea dintâi.
Trebuie să presupunem, dincolo de ea, existenţa unei Unităţi absolute, a unui principiu care este în
asemenea măsură Unu încât nu se mai gândeşte pe sine’’. Dar, afirmă Plotin,
,,acesta nu este decât un raţionament,
care rămâne mereu în planul conştiinţei şi al reflecţiei’’ (Pierre Hadot -
Plotin sau simplitatea privirii, p. 91).
Inteligenţa
materiei (informaţia programată), reclamă, fără îndoială, dincolo de Big-bang o
Entitate autocreată. Contestatarii zeului creator (Fernando Savater - Viaţa eternă, Richard Dawkins – Himera
credinţei în Dumnezeu) nu explică şi
nu pot explica cum materia, prin sine, a reuşit să auto-creeze un asemenea
program, ce determină ca Universul şi lumea să funcţioneze programat la
marginea haosului, într-un etern echilibru al determinismului şi al hazardului ce
face posibilă viabilitatea acestei lumi.
Înclin să cred că proporţia de aur pentru funcţionarea lumii
este 66-70% determinare şi 30-34% întâmplare, sau, ca să reiterăm conceptele
filosofice, de 66-70% necesitate şi 30-34%
contingenţă. În fond, această programare, pe care o voi numi drept model creativ al căii de mijloc, apare
la toate structurile fizice şi biologice.
