Iată cartea mea! Doar cu 15 lei o poți avea.

 Fragment  -  Nicio filosofie nu tratează lumea ca fiind absolut fatalistă sau absolut haotică. Ideea existenţialistă, în speţă al lui Jean Paul Sartre, anume că: ,, totul începe prin contigenţă'' (Greaţa) sau că ,,existenţa precede  esenţa'', nu e decât un mod de a-şi ostoi angoasele în faţa unui univers, perceput de existenţialişti, ca fiind absurd şi iraţional. Dar existenţialiştii nu au creat o filozofie a gândirii, ci au exprimat o lamentaţie emoţională, faţă de absenţa Tatălui şi a lipsei de sens raţional al Universului.

Aşadar, lumea nu poate exista decât programată la marginea haosului. Însăși codul genetic este o informaţie programată la marginea haosului, cu un invariant, care păstrează bauplanul speciei şi o variabilă, care îi conferă individualitatea fenotipului. Chestiunea este că, dacă acest Univers funcţionează programat la marginea haosului, o asemenea subtilă programare reclamă un Programator. Acest lucru rezultă din necesitatea unei precizii foarte mari a evenimentelor primordiale. ,,Precizia cu care trebuie pornit acest Univers încă de la început în cursa sa nu este cu nimic inferioară preciziei extraordinare  pe care ne-am obişnuit s-o întâlnim în superbele ecuaţii dinamice (ale lui Newton, Maxwell, Einstein) care guvernează comportarea lucrurilor în fiecare clipă’’ (Roger Penrose  - Mintea noastră cea de toate zilele , p. 614).

Chiar dacă materia, s-ar autoprograma prin sine, rămâne iarăşi întrebarea: cine a creat materia? Fie că acest Programator  s-a dizolvat în propria sa creaţie, cum încearcă să acrediteze ideea unele mituri, prin sacrificiul de sine al creatorului, dar şi unele filosofii, chiar dintre cele raţionaliste, ca aceea al lui Spinoza (Dumnezeu sau Natura), fie că Dumnezeu există dincolo de creaţie. În deducţia lui Plotin crede că: ,,dacă Gândirea este lumea Formelor conţine într-însa o multiplicitate  şi o diversitate  care o împiedică să fie unitatea dintâi. Trebuie să presupunem, dincolo de ea, existenţa unei Unităţi  absolute, a unui principiu care este în asemenea măsură Unu încât nu se mai gândeşte pe sine’’. Dar, afirmă Plotin, ,,acesta nu este decât un raţionament, care rămâne mereu în planul conştiinţei şi al reflecţiei’’ (Pierre Hadot - Plotin sau simplitatea privirii, p. 91).                             

Inteligenţa materiei (informaţia programată), reclamă, fără îndoială, dincolo de Big-bang o Entitate autocreată. Contestatarii zeului creator (Fernando Savater - Viaţa eternă, Richard Dawkins – Himera credinţei  în Dumnezeu) nu explică şi nu pot explica cum materia, prin sine, a reuşit să auto-creeze un asemenea program, ce determină ca Universul şi lumea să funcţioneze programat la marginea haosului, într-un etern echilibru al determinismului şi al hazardului ce face posibilă viabilitatea acestei lumi.

Înclin să cred că proporţia de aur pentru funcţionarea lumii este 66-70% determinare şi 30-34% întâmplare, sau, ca să reiterăm conceptele filosofice, de 66-70% necesitate şi 30-34%  contingenţă. În fond, această programare, pe care o voi numi drept model creativ al căii de mijloc, apare la toate structurile fizice şi biologice.