Priviri liminare: Emilian
Marcu - Tobele mute
Nu
citiți! Cititul dăunează grav
ignoranței.
Emilian
Marcu a scris o poveste cu
un remarcabil talent narativ într-o
manieră originală, plină de autenticitate, cu o putere de pătrundere a sensului cuvintelor
și imaginilor poetice ce scoate
la iveală dragostea înnăscută a
artistului poet și prozator pentru cuvânt,
vădind în același timp o bună
cunoaștere a oamenilor și caracterelor, a traiului
omului simplu în natura vitregă a
Siberiei, dovedind o intuiție adâncă a conștiințelor oamenilor, îndeosebi ale femeilor în
relația lor cu puterea despotică a politicului, cu natura aspră, cu sexul opus și capacitatea
lor de
a îmblânzi bestia masculină.
Din acest motive, în opinia mea,
Tobele mute este cel mau bun roman
românesc din ultimii douăzeci de ani.
Și
nu o spun spre a-i aduce laude deșarte
sau a-l măguli pe Emilian Marcu,
ci pentru că romanul Tobele mute, prin apologia adusă prizonierilor
deportați în lagărele sovietice
din toate spațiile Europei și Asiei pe unde armata sovietică „eliberatoare” mărșăluise, este o creație literară de înalt umanism.
