Eseu despre romanul libertății

Priviri liminare:  Emilian  Marcu  -   Tobele  mute

  Nu citiți! Cititul dăunează  grav ignoranței.   

           Emilian Marcu   a scris  o poveste cu   un remarcabil  talent narativ într-o manieră originală, plină de autenticitate, cu o putere  de pătrundere a sensului   cuvintelor   și imaginilor  poetice ce scoate la iveală dragostea   înnăscută a artistului poet și prozator  pentru cuvânt, vădind în același timp o bună  cunoaștere  a  oamenilor și caracterelor, a traiului omului  simplu în natura vitregă a Siberiei, dovedind  o   intuiție adâncă a conștiințelor   oamenilor, îndeosebi ale femeilor în relația lor cu  puterea despotică a  politicului, cu  natura aspră, cu sexul opus  și  capacitatea  lor de  a  îmblânzi  bestia masculină.                           

            Din acest motive,  în opinia mea,   Tobele mute este cel mau bun roman  românesc din ultimii douăzeci de ani.                           

           Și nu o spun  spre a-i aduce laude deșarte sau  a-l măguli pe Emilian  Marcu,  ci pentru că   romanul Tobele mute,  prin   apologia adusă  prizonierilor  deportați  în lagărele sovietice din toate spațiile Europei și Asiei pe unde armata sovietică „eliberatoare”   mărșăluise, este o creație  literară de înalt umanism.