Când plouă la Iași, Eugen Simion ne spune povești despre cruzimile și dracii lui Ion Creangă

           În  ziua de 26 februarie 2015,  la Iași plouă fără încetare.  La  ora 17.00, la  Muzeul  unirii „Alexandru Ioan Cuza”,   academicianul Eugen Simion își lansează cartea de  critică literară   Ion Creangă - cruzimile unui  moralist jovial.  
      Cartea a fost reeditată ( ediția a II-a   revăzută   și adăugită)   la editura Princeps multimedia  din Iași, condusă de  inimoasa Filomena, soția poetului Daniel Corbu.               
           Pe  strada Lăpușneanu  se fac  lucrări   de reparații. Toată strada e plină de gropi  și noroi. Se ajunge cu greu la muzeu,   trecând pe   punți de  lemn sau  fier,   așezate   peste șanțurile săpate  în stradă.  
           La intrare,   directoarea  muzeului Aurica  Ichim  întâmpină, ca de   obicei,  jovială  și plină de tact,   invitații.     
            În cartea sa, academicianul  Eugen Simion  citează frecvent cărțile  lui  Constantin Parascan,   fost muzeograf la  Bojdeuca lui Ion Creangă,  scriitor cu multe  cărți  despre acest  mucalit  povestitor moldovean.     
            La  lansare au   participat   mulți academicieni   printre care amintesc pe Mihai Cimpoi de la Chișinău  și  Alexandru Zub, tineri profesori universitari  și prietenul meu -  poetul  și scriitorul Emilian Marcu și prietena  scriitorilor, neobosita Rodica Rodean  președinta Asociație  „Universul prieteniei.”                                               Trei ore a  durat   prezentarea cărții, trei ore am stat nemișcat ca  aproape  toți ceilalți, ascultând   poveștile   despre  dracii  și babele  lui  Creangă,  personajele cele mai hilare  de care   jovialul moralist  își bate   joc cu cruzimea cunoscătorului. 
            Aș mai fi  rămas,  dacă demonii din  sala de protocol,  nu ne-ar fi chemat la un pahar de vin roze și  pișcot  pentru șampanie.  Am plecat, după ce   gustat   dintr-un pișcot. De vinul roze  am fugit ca dracul de tămâie. Eram cu mașina și  mă gândeam cu teamă  la dracii de la circulație... 
          Ei, mi-am zis,  părându-mi rău că n-am băgat    și eu  limba în pahar, cum îl îndemna o fătucă pe Emilian, nu ies  împielițații  de  la circulație,  pe ploaia asta,   în stradă. Ți-ai găsit?!...  
         Erau la post. M-au și oprit.  „De  ce mergeți cu farurile  stinse?” Chiar de ce  mergeam cu farurile  stinse? O fi  fost vreun drac  care să le fi stins?  Că eu le-am  aprins când am plecat. Sau poate  nu,  furat de gândul la  drăcăriile lui  Creangă...

Vasile Anton Ieșeanu,  27 februarie  2015, Iași