Moto: „ …ai crede că cel mai bun lucru e libertatea. Pe urmă ai crede că libertatea-i o ușiță spre paradisul pierdut.” Daniel Corbu – Apocalipsa de fiecare zi
Cel din clasa mijlocie nu se manifestă nici ca un ascetic, cum se manifestau vechii eleni din școala cinică care disprețuiau plăcerile vieții, dar nici nu se lasă prins în capcana hedonistă;el gustă din plăcerile vieții, dar nu face ca bogatul un scop al existenței. În general, omul din clasa mijlocie urmează calea de mijloc.
Calea de mijloc nu e numai calea adevărului (adevărul e totdeauna undeva la mijloc), dar și calea morală cea mai adecvată și mai eficientă pentru ființa umană. Urmând calea de mijloc, omul are libertatea de a opta, de a decela binele de rău prin cunoaștere, de a fi de acord sau în dezacord prin evaluarea motivațiilor și alegerea soluției optim-rezonabile. Asta face ca, un individ, în deplinătatea sănătății fizice și mentale, să se poată autoguverna rațional, adică să se poată conduce pe sine, liber și creativ, valorizând permanent scopul la care aspiră.
În comunism autonomia individuală este anulată aproape complet . Nu poți să faci ce vrei, ci doar ce îți impune partidul-stat. De altfel, în comunism nici nu există o clasă de mijloc, care să tindă spre un statut social superior, ci categorii favorizate și defavorizate, în speță oamenii din aparatul de partid și marea masă de oameni ai muncii. Egalitarismul nu exista decât teoretic și formal.
Spiritul de castă, în societățile totalitare, nu permite egalitatea între oamenii de partid și oamenii muncii. Aristocrația comunistă, compusă în principal din oamenii din structurile de partid, deținători ai puterii discreționare, nu se putea amesteca cu vulgul - masa de oameni ai muncii. Fără o clasă de mijloc, în tranziție de la sărăcie la bunăstare, care să aspire, prin implicare creativă, la un standard de viață, mai înalt, societatea comunistă s-a osificat în structuri imobile. Libertatea socială înseamnă mișcare activă a indivizilor, o continuă aspirație de trecere de la un statut social, la altul, o evidentă posibilitate de a fi spontan și autonom, fără cenzură, restricții și opreliști politice, cu scopul realizarea bunăstării materiale.
Dorința de a avea, de a poseda valori materiale și financiare,este o dorință absolut naturală a ființei umane; individul tânjește în a se simți superior semenului, în a fi mândru de realizările sale în comparație cu a celorlalți. Această mișcare socială continuă face ca economia să fie activă și productivă. Competiția individuală motivează și generează mișcarea economică, dezvoltarea și progresul social.
Aș numi competiția individuală - efectul popii Tanda, personajul din nuvela omonimă al lui Slavici. Preotul Trandafir, canonisit de protopop la pocăință, este mutat într-un sat sărac, numit Sărăceni. Oamenii locului, loviți mereu de stihiile naturii, au devenit delăsători și leneși. Dorința de a avea și a se bucura de roadele muncii lor, naște în om,spune Slavici, „ mereu altă dorință”, aceea de a crea, de a construi, de a rostui, de a face lucruri mai bune și mai utile.
Popa Tanda a făcut, prin exemplul personal, din satul sărac, cu oameni sceptici și pesimiști, un sat de oameni optimiști și harnici, dornici să ajungă la un trai îndestulător . Cunosc cazul unui român, care, după revoluție, a voit să-și fie propriul său stăpân, să-și croiască propria lui mică afacere având drept țel o anume bunăstare materială. Domnul S, spre deosebire de mulți confrați români , s-a înhămat la muncă. Nu știu dacă conștientiza ceea ce occidentalii au conștientizat de mult, anume că în valorile materiale și nu doar cele materiale, ci în toate valorile, ca să fie durabile, omul trebuie să investească o picătură de suflet, adică pasiune, multă muncă și creativitate. Altfel, valorile materiale și spirituale, obținute fraudulos, se duc, mai devreme sau mai târziu, pe apa sâmbetei. Există o justiție imanentă, implantată cred, dincolo de puterea și voința noastră, în a cincea dimensiune, în spațiul cuantic. E o formă de dreptate pe care vechii filosofi eleni au perceput-o ca atare și au numit-o drept răsplată a destinului. Această justiție imanentă, impersonală, obscură este , spun filosofii eleni, necruțătoare chiar și pentru zei (Anaximandru) .
Domnul S. și-a început afacerea în 1993;a cumpărat vreo 50 de oi, în ideea de a comercializa brânza, dar din cauza ploilor din acel an multe oi au pierit și el a fost nevoit să vândă restul oilor în pierdere. Apoi s-a asociat cu alți doi români la o brutărie, dar cei doi l-au furat, așa că a rămas din nou cu buza umflată.
Domnul S. nu s-a dat bătut. A început o nouă afacere cu câteva vaci, a prosperat, acum are mica lui fermă , și-a construit vilă, are mașină, afacerea îi merge bine. „Dacă ai vedea ce vilă are!”, îmi tot zice un prieten, nu fără o undă de invidie, de fiecare dată când trecem prin satul unde locuiește domnul S. Comunismul a impus o societate contra naturii umane, rotația în cerc a colectivității , nu în spirală cum e mișcarea naturală într-o societate democratică. Evident că și din acest punct de vedere societatea comunistă a fost o societate închistată. Fără îndoială că, au existat țări capitaliste, cu democrații stabile, care au impus o anume egalizarea economică. Țările scandinavice au atins, prin implantarea modelului suedez , pentru o scurtă perioadă de timp, o puternică dezvoltare. Modelul a fost inaplicabil în statele occidentale și în cele din urmă, ca urmare a plecării marilor companii din țară din cauza impozitelor mari (ca de exemplu Ikea ), neoliberalismul a învins și în țările scandinavice . În polemica cu stoicii, aristotelienii considerau că fericirea și implicit afirm eu libertatea individului, constă în minima posesie de bunăstare. O minimă bunăstare asigura și societatea socialistă multilateral dezvoltată, dar repartiția după nevoi și nu după munca și capacitățile individului, a făcut ca motorul social, în comunism, să meargă în gol, omul să bată pasul pe loc și economia să stagneze.
Extremismul de dreapta și de stânga, au structurat societatea în formațiuni paramilitare, organizând indivizii în formațiuni de tip militarist: garda de fier, având drept dogma mistică ultra naționalistă - cuibul de legionari, regiunile legionare cu ierarhii fluctuante , echipele și detașamentele morții, etc., comuniștii cu aceeași dogmă naționalistă - celula de partid, detașamente de pionieri, UTC, gărzi patriotice, etc.
Coercițiile puterii comuniste au fost, chiar și pentru omul simplu, exterminatoare. Spre exemplu, în vremea dictaturii staliniste și a colectivizării forțate a țărănimii, Octavian Paler nu și-a putut salva tatăl de la moarte. Tatăl scriitorului ardelean suferise un accident. Dus la spitalul din Făgăraș, doctorii au decis că nu i se pot administra antibiotice deoarece „nu se încadra în categoria celor care aveau dreptul să primească, nefiind colectivist.”
Este, fără îndoială, opțiunea criminală a oricărui sistem politic extremist: cine nu e cu noi e împotriva noastră și, prin urmare, trebuie lăsat să moară. Guvernarea brutală, irațională și criminală e privilegiul ideologiei și dictaturii,fie de dreapta, fie de stânga. Vasile Anton Ieșeanu,23 decembrie 2014, Iași
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu