În ziua aceea ar fi trebuit să am emoţii puternice. Era lansarea cărţii
mele de debut : Cum să scriu un eseu... Nu ştiu din ce pricină, nu aveam emoţii. Nu
mă mai simt oare capabil de emoţii puternice?! Am îmbătrânit avant la lettre? Poate că,
vârsta mă făcea
să privesc evenimentul cu o detaşare rece ce mă surprindea.
Nu
părea să fie de bun augur absenţa
emoţiilor. Părea că aşa voia
inconştientul meu să mă las dus de val,
de jocul hazardului, de cum va fi să fie. Aşteptam
să mă cuprindă cu energia ei pozitivă a
reuşitei, dar ea se încăpăţâna să
rămână în stare de latenţă. Eram stăpânit, în schimb, de sentimente
contradictorii: pe de o
parte dorinţa de a-mi promova cartea, la
care muncisem mult, pe de altă parte o nebulozitate mintală,
generată de incertitudine, ce mă făcea inert.
Cunoşteam
din experienţa vieţii că, cele
mai reuşite evenimente sunt acelea
cu o trăire emoţională puternică. Sub imperiul emoţiilor totul
decurge la modul ideal. Ca şi cum emoţiilor ar conferi, prin energia
lor psihică, o influenţă
cuantică pozitivă. Emoţia vine din latină movere -
a pune în mişcare. Ea generează o stare
magică, o forma mentis în care
conştientul este invadat de energii
ale inconştientului ce induc stări de semiconştienţă, de
tulburare, în care spiritul poate fi confuz sau surescitat
la maxim.
Cred
că adrenalina face tot jocul magic. Ce face acest hormon al
suprarenalei? Ei bine, pune
sângele în mişcare, creşte tensiunea şi
activează instantaneu sistemul nervos
simpatic. Descoperită de un japonez , anume Jokichi Takamine şi un
american Th. Aldrich, în acelaşi an,
adrenalina e o uriaşă forţă
cuprinsă într-o minusculă substanţă
chimică migratoare ce excită, pune în
mişcare, stimulează punctual organele
pentru care este funcţională şi induce reacţia de fugă sau de
luptă.
Să
recapitulăm: deci, un eveniment
exterior induce un şoc psihic
- emoţia. Emoţia, provocată de
eveniment, activează suprarenalele;
acestea reacţionează imediat şi
eliberează adrenalină. Adrenalina
creşte brusc presiunea sângelui, accelerează bătăile
inimii, provoacă dilatarea pupilelor şi
induce şocul psihic.
Ce pune în mişcare movere dacă emoţia te poate şi bloca? Starea emoţională comportă două tendinţe opuse: fie, paralizează, blochează corpul, dar pune în mişcare mintea, fie, blochează mintea, dar pune în mişcare corpul. Se poate şi o a treia când blochează şi corpul şi mintea - e starea de leşin. Leşinul emoţional, cel mai adesea, se manifestă la femei. Unele fac din leşin o adevărată artă. Pe bărbaţi emoţia îi face să se bâlbâie. Nu am întâlnit încă o femeie bâlbâită – de aici trag concluzia că, bâlbâiala este o afonie a masculinului, în vreme ce leşinul o atonie a femininului. Dar de ce emoţia îi afectează bărbatului spiritul iar femeii trupul? Cred că e nevoie de o cercetare aparte pentru a vorbi despre această dihotomie.
Ce pune în mişcare movere dacă emoţia te poate şi bloca? Starea emoţională comportă două tendinţe opuse: fie, paralizează, blochează corpul, dar pune în mişcare mintea, fie, blochează mintea, dar pune în mişcare corpul. Se poate şi o a treia când blochează şi corpul şi mintea - e starea de leşin. Leşinul emoţional, cel mai adesea, se manifestă la femei. Unele fac din leşin o adevărată artă. Pe bărbaţi emoţia îi face să se bâlbâie. Nu am întâlnit încă o femeie bâlbâită – de aici trag concluzia că, bâlbâiala este o afonie a masculinului, în vreme ce leşinul o atonie a femininului. Dar de ce emoţia îi afectează bărbatului spiritul iar femeii trupul? Cred că e nevoie de o cercetare aparte pentru a vorbi despre această dihotomie.
Evident
că, aveam un oarecare trac, o oarecare teamă ce
pornea din interior, dar nu era
emoţia aceea puternică ce face să
scânteieze spiritul sau te
paralizează ori te
face să acţionezi ca un superman.
Oricine poate avea emoţii la prima încercare. O carte de debut e o
încercare, un ,,essai’’, cum ar spune Montaigne. Cu atât mai mult o
carte de eseuri. E o mare încercare. Toţi
marii actori au suferit de trac, au avut
emoţii puternice înainte de a
intra în scenă. Poate energia emoţiilor i-a făcut mari.
De ce simţeam , mai degrabă, o confuză nemulţumire? Mă aflam
într-o situaţie ingrată. Evenimentul
lansării era la concurenţă cu Festivalul internaţional de poezie , ediţia a treia 26 -29
octombrie 2011 , Grigore Vieru. Eram,
nu doar stresat de acest eveniment
cu care, evident, nu puteam
concura, mai ales că, propunea recitaluri, spectacole de muzică şi poezie, dar şi supărat. Mulţi
prieteni din cei care îşi
anunţaseră prezenţa la lansare
şi-au găsit în ultima clipă varii şi
imposibile justificări.
Cu toată opulenţa culturală a festivalului internaţional Grigore Vieru la care probabil au participat multe formaţii de muzică folk, am beneficiat de prezenţa formaţiei Emidor condusă de Teodor Munteanu. Alte prezenţe de spirit au fost: d-l Constantin Ilie de la Radio Iaşi şi a poetului chilian Mario Castro Navarrete - traducător şi promovator al poeţilor ieşeni în Chile. Poetul chilian m-a remontat şi mi-a dat speranţe. ,,Aţi terminat filozofia? ’’ m-a întrebat poetul chilian. ,,Nu!’’, i-am răspuns sincer. ,,Nu-i bai!’’, mi-a spus el ,,Sunt atâţia care termină filozofia şi nu produc nimic ...’’
Mario Castro Navarrete a terminat filozofia la Iaşi şi a trăit patruzeci de ani în capitala culturală a României. Este un mare iubitor al lui Eminescu şi, pentru mine, cine-l iubeşte pe Eminescu este suficient să-mi fie prieten. Mario Castro Navarrete a fost o prezenţă ce promitea, măcar iluzoriu, o speranţă... I-am dăruit cu plăcere cartea mea de eseuri. Poetul chilian a tradus într-o antologie şapte poeţi ieşeni.
Cu toată opulenţa culturală a festivalului internaţional Grigore Vieru la care probabil au participat multe formaţii de muzică folk, am beneficiat de prezenţa formaţiei Emidor condusă de Teodor Munteanu. Alte prezenţe de spirit au fost: d-l Constantin Ilie de la Radio Iaşi şi a poetului chilian Mario Castro Navarrete - traducător şi promovator al poeţilor ieşeni în Chile. Poetul chilian m-a remontat şi mi-a dat speranţe. ,,Aţi terminat filozofia? ’’ m-a întrebat poetul chilian. ,,Nu!’’, i-am răspuns sincer. ,,Nu-i bai!’’, mi-a spus el ,,Sunt atâţia care termină filozofia şi nu produc nimic ...’’
Mario Castro Navarrete a terminat filozofia la Iaşi şi a trăit patruzeci de ani în capitala culturală a României. Este un mare iubitor al lui Eminescu şi, pentru mine, cine-l iubeşte pe Eminescu este suficient să-mi fie prieten. Mario Castro Navarrete a fost o prezenţă ce promitea, măcar iluzoriu, o speranţă... I-am dăruit cu plăcere cartea mea de eseuri. Poetul chilian a tradus într-o antologie şapte poeţi ieşeni.
Siete
poetas de Iasi-Rumania, prologo,
selección y traducción de Mario
Castro Navarrete, Editura Feed Back, Iaşi, 2011. Poetul ieşean ,
Emilian Marcu scrie în revista Convorbiri literare: ,,Şapte poeţi
ieşeni (nu este nici o aluzie
la cele şapte coline care străjuiesc oraşul Iaşi) sunt traduşi în limba
spaniolă, cu multă aplecare si dragoste faţă de poezie, pentru că însuşi
traducătorul este un bun poet si cunoscător al limbii române. Trăitor
de aproape 40 de ani în Iasi, chilianul Mario Castro Navarrete s-a atasat de
această a doua sa limba maternă aproape si a reusit să-i cunoască subtilitătile
cunoscîndu-i pe scriitorii clasici ai literaturii române, dar si pe cei
contemporani.’’
Surpriza
a
fost însă din partea unor neinvitaţi;
au venit de la depărtare: doamna
Mihaela Suciu de la Bacău, domnul
Petrică
Pascal şi Pascal Marius de la Fălticeni, Avram Lucian de la Tg. Neamţ, d-l Zamisnicu Dumitru şi fiica acestuia. La
lansare au participat de la
Asociaţia Universul prieteniei, poeta
Dorina Neculce (Ciocan), poetul
Ovidiu Raul Vasiliu, poeta Iulia Ralea, dar şi poeta
Emilia Gafiţa pe care nu o cunoşteam.
Inimoasa doamnă
Rodica Rodean, preşedinta Asociaţiei Universul Prieteniei, făcea tot
posibilul ca atmosfera să fie una de
sărbătoare. Conştientă de rolul ei, în buna desfăşurarea a evenimentului, atotvăzătoare
ca Argus, era mereu în alertă , mereu gata să anime
atmosfera ce tindea să lâncezească
în aşteptarea invitaţilor.
La fel, doamna Didina Sava, preşedinta Asocieaţiei Forumul prieteniei, a cărei străduinţă a fost salutară şi de bun augur.
La fel, doamna Didina Sava, preşedinta Asocieaţiei Forumul prieteniei, a cărei străduinţă a fost salutară şi de bun augur.
Poetul Liviu Apetroaie, cu
adevărat cunoscător al tainelor filozofiei, citind cartea
mea de debut: Cum să scriu un eseu..., spunea
la lansarea cărţii : ,,Este o carte care m-a impresionat. Ceea ce
impresionează la Vasile Anton este coerenţa, luciditatea şi
deosebita
argumentare ştiinţifică ce induce
cititorului un optimism revigorant. Avem o misiune pe acest pământ,
aceea de a ne asuma această scurtă existenţă, prin creaţie. Acesta
este
mesajul cărţii: existenţa prin creaţie. Autorul nu se afirmă pe sine
în
aceste eseuri. El afirmă cu o
impresionantă documentare ştiinţifică adevăruri obiective. Cu o
stilistică argumentată, documentată şi bine gradată, eseul lui Vasile
Anton convinge şi induce convingeri.
Vasile
Anton
este foarte subtil în această compoziţie. Adunând , cu acribie, o
impresionată informaţie
culturală pe care o cenzurează şi
valorifică pozitiv, autorul
impresionează prin ipoteze şi concluzii realist posibile.
În
ultima
vreme am avut de-a face cu
eseişti care trec foarte uşor în subiectivism. De exemplu , îl resping
pe Horia Roman Patapievici, în ceea ce înseamnă eseistica. E prea mult
el acolo
şi mai puţin asumarea sau respingerea
unor teze, idei sau doctrine. Oricâtă admiraţie aveţi domniile
voastre pentru autorii de eseuri , în vogă
la ora actuală, un Cărtărescu, Patapievici sau Cristian Tudor
Popescu , dacă intraţi mai adânc în operele lor veţi avea
surprinderea de a constata cât de subiectivi se manifestă. La
Vasile Anton aceasta apreciez – obiectivitatea. Din acest
motiv, afirm că, Vasile Anton este un eseist de mare forţă,
ca să mă folosesc de sintagma lui Gabriel Liiceanu.
Eseistul ieşean ar trebui promovat de mass - media acolo unde îi este locul. Şi
asta pentru că, dacă vă uitaţi în revista
Dilema veche, are un
antet , pe care nu-l schimbă : -
Adevărul nu se confundă totdeauna cu dreptatea.
- Unde-ai citit asta?
- În
toate cărţile bune. Lansarea acestei cărţi îmi sugerează să m-apuc să scriu eseu...’’ (Liviu Apetroaie – Prezentarea cărţii: Cum să scriu un eseu... 29 octombrie 2011).
După
prezentare şi autografe, surpriza cea mai mare avea să vină din partea fiicelor mele Ana Maria (Ancuţa)
şi Gabriela. În vreme ce Ancuţa făcea
poze, Gabriela a venit lângă mine
şi mi-a şoptit la ureche: ,,Sunt atât de mândră de tine, tata! ’’ În acel moment emoţia m-a cuprins profund, total, copleşitor. Vasile Anton - Emoţia, Iaşi, 4 noiembrie 2011, antonvasileiasi@gmail.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu