Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta carte. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta carte. Afișați toate postările

luni, 22 iunie 2015

Stimați parlamentari ignari care este ultima carte pe care o citiți?!




                                                                                                      
   


                             
Vasile Anton  Ieșeanu 
Libertate în iadul de lux
Emilian  Marcu  - Iadul de lux, Suburbii municipale,  Tobele  mute


                      



Cum  ați ajuns parlamentari, noi știm -  sponsorizând partidul  din bani furați de la stat, adică  de la noi, din buzunarul fiecăruia.
Dar  dacă ați ajuns   parlamentari cum ați ajuns, măcar aveți    bunul simț  și puneți mâna pe carte. Pentru a ne face legi drepte,  citiți, nu doar     cinstiți  cremă de  whisky Sheridan, Baileys, Thomas. Știu, de vinul românesc  vi s-a acrit.
Cultura  bahică nu vă face mai culți, ci mai ignari. Deseori  vă abrutizează și spuneți  numai prostii  pe la televiziuni.  De aceea,  vă recomand să puneți mâna pe carte.
Socrate  a făcut un test  printre cetățenii atenieni. În Atena  democratică toți  cetățenii  erau  totodată  și  politicieni. Prin urmare, Socrate a i-a testat pe politicieni  în dialogul Lahes  și a aflat că  habar nu aveau tocmai ei, legiuitorii cetății care „se ocupă de treburile  politice”, și erau  indiferenți  și neglijenți  față de educarea tinerilor  și de  propria lor educație.                                     La fel ca cei din  prima democrație a lumii, social democrații  noștri  nu cunosc ce  este social-democrația,   anume că  impune ca un  prim principiu  - egalitatea   între oameni.  
Spre exemplu,  un anume  parlamentar PSD de  Mehedinți , Marius Manolache,  incult  politic  și ignar cultural,  crede  că a fi   parlamentar îl plasează deasupra „cetățenilor  normali”, care l-au ales și, prin urmare,  pensia porcină pe care au legiferat-o  aleșii e un drept,   nu un abuz.  
Pune  mâna pe carte  râtanule, nu sta  cu mâna  întinsă  la pomană de la țară.  Studiază-i  pe marii teoreticienii ai social-democrației, spre exemplu pe Olof Palme! 
E prea greu de citit pentru tine?  Știu!   Chiar dacă-l citești, la  fel rămâi,  un pig snout de Vânju Mare. Mai degrabă se prinde apa de  gâscă decât cartea de tine.                                    
         Nici cu  liberalii   nu-mi este  rușine. Cu excepția  lui Tăriceanu, ceilalți  sunt liberali ca Băsescu,  adică  mereu beți și  înclinați spre  tiranie.                      
Alina Gorghiu, spre exemplu,   nu cred că  bea ca  băieții liberali, nici cu băieții parlamentari (în  parlament  bărbați sunt  puțini,   majoritatea  sunt   băieți de băieți și infantili), dar pare  permanent  beată.
Pupila  lui Iohannis, cum deschide gura,  spune numai prostii. Asta   pentru că nu o preocupă cultura politică, ci  cultura lifestyle,  adică cum să-și cumpere genți la fel ca  Elena Udrea.
Că  doar e blondă  ca și  pupila  lui  Băse. Și cine se aseamănă adună  genți de  firme străine și milioane de euro  de la stat, adică de  la noi.
Nu-i  bai, poporul  Harap-Alb, răbdător,   plătește. ( n. n.  poporul  Harap-Alb, asemenea eroului  lui Creangă, slugă  preaplecată a spânului, nu se revoltă  niciodată împotriva abuzurilor; rabdă, tace și mai bea o bere, dacă nu i-a lut-o și pe asta politicanul spân de la gură).
Doamnă Alina Gorghiu,  sunt un liberal cu convingeri ferme  despre   liberalism și cred  cu tot cugetul, cu toată inima că liberalismul este  forma politică cea mai propice unei democrații  autentice și a unei  libertăți umane depline.
Pentru a ajunge  la această convingere i-am citit pe marii teoreticieni ai democrației  liberale -   Benjamin Contant, John Stuart Mill, Isaiah Berlin. Dumneavoastră  ce   teoreticieni liberali  ați citit? Am auzit că vă identificați cu  Elena Ceaușescu, Anna Pauker. Pe astea le citiți?! Doamne ferește! Vă credeam o liberală, dar nu sunteți decât  o labială care se vrea  o tirană.                                                                                                            Domnilor  parlamentari! Ca să  faceți legi drepte,  puneți  mâna  pe carte  inculților!
Am scris  de curând   o carte-eseu, intitulată  Libertate  în iadul de lux, care  va apare în septembrie 2015  la editura lui Constantin Marafet, RAFET,  din Râmnicu Sărat.
Procurați-o   din  vreme, până la începerea sesiunii parlamentare  și citiți-o! Vă dau  lucrare scrisă   de evaluare! Dar știți să scrieți?!  O să vă faceți  de râsul  țării. Ce să vorbim la viitor, anume că o să vă faceți de râsul  lumii, că voi  faceți de râs la  toate timpurile.
Dar  nu simțiți că sunteți  ridicoli. Aveți tovalul gros, de grunter  mioritic. Apropos, care e ultima carte pe care ați citit-o, domnilor parlamentari? 

Vasile Anton Ieșeanu, 22 iunie 2015, Iași

marți, 15 ianuarie 2013

Nea Mărin și Sucă în lumea tâlharului Procust



-   -     Nea  Mărine, auziși?
-          Auzii, nepoate auzii!
-         Ce auziși?
-         Ce-mi spusei!
-         Auziși de Alexandru  Boris Coșciug?
-         N-auzii Sucă, n-auzii!...
-         Păi ziseși că auziși!
-         Auzii acum că-mi  spusei!
-         Minune nea Mărine, minune mare!…
-         Ce minune Sucă? Auziți fraților ce spune Sucă, minune mare, bre fraților       
-         Alexandru Boris Coșciug e profet!
-         Bag samă că-i mahomedan, de-i profet…
-         E român verde de-al nostru…
-         Măi nepoate , bag samă că de când  cu internetul acesta  te-ai țăcănit…, nimeni   nu-i profet  în țara lui…  
-         El este… Scrie  pe  Rețeaua literară…
-         Și ce  profeți  el…
-         Profeți că Băsescu  va deveni propovăduitor al  intelectualilor …     
-         Băsescu… Păci ce carte scrise ăsta,  frate, ce carte?!...   Că  eu nu văzui decât pe cea  semnată împreună  cu Ponta. Și mai văzui că i-o dădu lui Barroso, cel mai mare  juvete de  UE, dar acesta îl trată cu sictir,  i-o respinse, însă  tâlharul insistă.  Și-atunci Barroso nervos   o aruncă  în geanta  aia  al lui de mare juvete…
-         Păi scrise  profetul că scrie și-n biblie că Băsescu va   ridica intelectualitatea creștină…     
-         Și tu îl crezuși?
-         Cum neică Mărine, dacă zice din biblie!...
-         Băi Sucă, bă nepoate, profetul acesta  sigur e propovăduitor  portocaliu. Nu te prinseși, nepoate, nu te prinseși… Mai bine   bea  niște zaibăr, că de-atâta lapte ți  se-nchegă  mintea  și de-aia vezi profeți  și caii verzi pe pereți…
-         El va avea în mână o carte mică deschisă… și va pune piciorul lui drept pe   mare și cel stâng pe pământ …
-         Băi Sucă, n-ai înțeles, tâlharul vrea să fugă…
-         Și cartea …
Or fi  mascat   în ea  banii de pe  flotă … Băi Sucă…, bă nepoate!  Știi cum zice Ițic? Dă-mi Doamne mintea românului  cea de pe urmă!  Nepoate , tre’ să fii rău credul  să crezi bazaconiile profetului ăsta, de-i ziseși Coșciug.  

Vasile   Anton Ieșeanu, 15 ianuarie 2013    

vineri, 6 aprilie 2012

În ce lume trăim? Dacă azi un elev lovește o profesoară, mâine își va lovi mama!




Citisem,  cu multă vreme în  urmă , un roman scris de un american, Jon Updike, intitulat  Centaurul, apărută în SUA  prin 1963 și tradusă la noi  prin 1968. Drama centaurului este drama  unui profesor   din școala americană. Profesorul  Caldwell este  un excelent  pedagog  care încurajează gândirea liberă a elevilor, dar, deși bun pedagog , profesorul nu este nici iubit , nici stimat de elevi.  E supus  ironiilor și chiar  insultelor  unor elevi grobieni și primitivi.                                        
       Dar acesta era un roman și nu puteam concepe că elevii ar avea îndrăzneala de a-și bate joc de dascălul lor. 
          În România , regimul comunist , un regim al constrângerilor draconice,   era imposibil  să te comporți necivilizat față de profesori, fără consecințe dramatice, mergându-se cu exmatricularea din toate școlile.                                                                                        
         Bătaia   elevilor  în școala românească  comunistă   era continuată   în forme aberante , fără nici o șansă de revoltă. Ei bine, acum, după întâmplările din școala românească, îmi dau seama că romanul  lui Updike  redă fapte reale din școlile americane din urmă cu jumătate de veac. Dar, de la  batjocura  imbecilă a  unui infatuat , probabil  fiu de bogătaș, care  comitea insultele ,  nu provocându-l pe profesor în mod deschis la un duel, ci  laș  și  josnic, ascunzându-se în turmă  și până la  a bate profesorul e o cale imorală a societății în care trăim. Elevul care   lovește  profesorul(profesoara în speță) nu va ezita mai târziu  să-și lovească părinții.     
              Caldwell era bărbat  și până la urmă, dacă  era  profesorul ce se trăgea de șireturi  cu elevii își  va  fi meritat soarta. De aici  și până la a lovi o profesoară  e  o mare diferență  și în ultimă instanță, un gest de primitiv.
      Ceea ce, însă,  șochează este atitudinea clasei de elevi. Imperturbabili,  elevii asistă, iar unul, gen paparazzi  de ocazie,    pidosnic  și  imbecil  ca bravii  informatori de pe vremuri, filmează și probabil vinde filmul, tabloidului Cancan, care titrează cu litere de-o șchioapă  informația șocantă.                                                                                                  ,,IMAGINI INCREDIBILE! O profesoară este snopită în bătaie de un elev, chiar în faţa clasei! O împinge şi o loveşte în ultimul hal
           O scenă incredibilă a avut loc într-o şcoală din România. O profesoară este luată la palme de un elev sub ochii colegilor săi, care nu fac nimic să o salveze.
           Femeia încearcă să iasă din clasă, dar elevul se postează în faţa uşii şi refuză să o lase să părăsească încăperea. Fără nicio autoritate în faţa adolescentului, profesoara îl împinge pe acesta, dar ajunge să încaseze câteva palme.
   "Ia uite, mă, ce-mi face! Du-te dracului de aici, du-te şi lasă-mă", îi spune ea tânărului care nu se lasă înduplecat.
"De ce dai tu, mă nimicule, în mine? Uite cine dă, un râs de-ăsta", exclamă ea. Colegii elevului se distrează de minune şi filmează incidentul cu telefonul mobil.
Când îşi dă seama că ar putea ajunge "vedetă" pe internet şi toată lumea va afla ce  a păţit, tânăra se îndreaptă nervoasă spre "cameraman" şi îi spune să şteargă ce a filmat” 
Domnilor, în ce lume trăim? Aproape că  îți vine să-i dai dreptate comentatorului agramat și prost, care scria:  Pitipoanca nu avea ce sa caute intr-o scoala ca si cadru didactic, dar in iepoca portocalie se intampla numai neintamplate!”           Comentariile moraliștilor  abundă  de  exclamații radicale  împotriva elevului -   de la exmatriculare definitivă și  închisoare,  până    la  cameră de gazare, ca și atitudini,   după culori politice,  de  genul  asta-i reforma învățământului  lui Marga și Andronescu (o absurditate mai mare  nici că putea exprima un anume  Moromete). 
Obiceiul acesta de a-și ascunde identitatea și a  pune etichete  agramate denotă un caracter laș.  
       Moromete  mai scrie:  ,,ANDRONEASCA , A NASCUT MONSTRII”( de-a dreptul incredibil cum pune  agramatul acesta virgula între subiect și predicat). Altul  exclamă:  LA PSUHCARIE CU ACEL GIBON !!!Dar dacă ar fi copilul lui, nepotul sau rudă  ar incrimina-o pe profesoară, nu-i așa?   
          Un altul spune că foarte bine a făcut că a plesnit-o, că ea a ridicat prima mâna  asupra lui.  Și bineînțeles, toate comentariile sunt pline de etichetări  gen cufuriți, giboni, proști, fără o analiză lucidă.                   
           Eu cred că o colaborare  părinți-profesori se impune  elevilor,  până  la facultate, altfel societatea românească  va educa  elevi care vor produce doar sex, droguri și filme de paparazzi.                                            
E nevoie de  o colaborare efectivă  părinți-profesori ,    de o schimbare    radicală  a atitudinii și mentalității părinților  de-a înceta de a  da vina pe profesori  și pe  stat, pe reformă  și pe miniștrii sau foștii miniștri ai învățământului.
Principalii vinovați îi găsesc pe părinții  unor asemenea elevi care nu  le-au dat educația corespunzătoare în cei șapte ani de-acasă. Un blogger de succes, Sebastian Bârgău, a scris   un eseu deosebit  intitulat  ,,O carte citita la timpul ei face cat 10 profesori. ”
           Iată ce scrie  acest blogger   pe blogul lui ,,visurât”   -  lucruri  de bun simț ce stau la îndemâna  tuturor  părinților care vor să-și vadă copii  realizați social, nu doar niște poveri pentru familie - drogați , alcoolici, inși fără  căpătâi,  care se întorc împotriva propriilor genitori, tocmai, fiindcă la momentul oportun  nu au primi  educația  cuvenită.
        ,,In acel timp, prin rotatie, ma luau la ascultat.Intai trebuiau sa verifice temele, ca sunau la profesori sa afle daca mi-au dat sau nu tema, prin urmare nu puteam minti. Nu sunau zilnic, doar cand ziceam ca n-am tema sau aleator, sa vada daca mi-am facut toate temele. Apoi venea partea de “studiu individual”. Trebuia sa-mi aleg niste carti pe care sa le citesc. In functie de cat de mari erau aveam calculat timpul necesar. Are cartea trei volume? Ai o saptamana. E o nuvela de 100 de pagini? Maine mi-o povestesti.
Si asta faceam. Ei imi calculau timpul ca, zilnic, minim o ora sa citesc. Eu calculam altfel. Azi nu citesc ora aia ci ma joc, maine citesc doua ore. Totul era la alegerea mea, nu eram fortat sa stau o ora pe zi in fata unei carti pentru ca era posibil ca in ziua aia sa nu am chef de citit. Dar la finalul saptamanii trebuia sa vin cu rezumatul scris si cu ce-am inteles eu din cartea sau cartile alea. Si, tot prin rotatie, se discuta pe marginea cartii. Si nu puteam fenta nicicum acest moment pentru ca parintii mei citisera toate cartile pe care trebuia sa le citesc eu. Daca nu citeam, incepeau bobarnacele. Nu luam bataie, dar se taiau beneficiile. Nu mai ieseam la joaca X zile, canci televizor, banii de prajituri dispareau si ei…
Ei bine, inmultiti asta cu 12 ani. 2-3-4 carti pe saptamana timp de 12 ani (da, stiam sa citesc inainte sa merg la scoala). Sunt niste sute de carti, nu? Culmea este alta. Toata “corvoada” s-a oprit la un moment dat. A inceput cu “ascultarea” la 2 saptamani, apoi o data pe luna, apoi deloc. Dar reflexul era format deja. Aveam ora mea de citit si, chiar daca nu-mi mai cerea nimeni acest lucru, continuam sa-l fac din obisnuinta si pentru ca ajunsese sa-mi si placa. Si acum vad ca nu mi-a prins deloc rau.
Prin urmare eu nu mai am mila nici de parintii care se scuza si nici de copiii semi-analfabeti. Ai mei au putut sa se sacrifice pentru binele meu, altii de ce nu pot? Ai facut copii, nu te-ai gandit daca poti avea grija de ei? Ce-ai crezut, ca-l arunci la scoala si cu asta s-a terminat responsabilitatea ta? Ei bine, nu.” (Sebastian  Bârgău  - O carte la timpul ei face cât zece profesori )    
          Ei bine, ceea scapă din  vedere  părinții este să-și  pună  odraslele   să citească  o carte pe săptămână , nu să-i  lase să stea  toată ziua și noaptea  pe net să se informeze și să se autoeduce cu fel și fel de bazaconii.     
   Vasile Anton, Iași, 5 aprilie 2012  

           

miercuri, 23 noiembrie 2011

Lansare de carte, în sat la noi, în data de 26.11.2011, ora 11.00
















http://filosofie-si-literatura.blogspot.com/2011/11/lansare-de-carte-in-sat-la-noi-in-data.html


   La şcoala generală Spineni, com Andrieşeni , jud. Iaşi       
       
Lansare de carte în sat la  noi         
În Jurnalul de la Păltiniş, Constantin Noica afirmă  că adevărata liberate este în spirit, că  orice legătură  materială te corupe, te face sclav. Şi adaug eu, te dezumanizează. Adevăratul   umanism  şi adevărata libertate le  regăsim  în muncă şi  creaţie spirituală.                                              
O viaţă de om nu valorează nimic,  nimic nu valorează  o viaţă de om când e risipită în van, când  nu a dăruit nimic acestei lumi, dar o viaţă de om, care  trăieşte pentru ceva sau pentru cineva,   pentru o idee morală, pentru  o carte,  valorează cât o sută de vieţi.   Acela  ce  dăruieşte   puţin,  din sufletul său,  celorlalţi semeni, simte  împlinirea vieţii, simte că nu a trăit în van.                     
O mare doamnă a învăţământului  românesc de la sate, Aurelia Burlacu   (şi cînd spun o mare doamnă, afirm  că numai o  mare pasiune spirituală îl face pe bărbat  – un mare domn  şi  pe femeie  - o mare doamnă) a avut curajul şi tăria, în aceste vremuri de  materialism  sălbatic  şi de  evidentă  abandonare a cuvântului scris în  favoarea culturii kitsch  a televiziunilor, să scrie o  monografie a şcolii şi  satului Spineni despre şi pentru  oamenii acestor meleaguri ,,oameni  harnici, buni şi cuminţi, vrednici lucrători ai pământului care ne dau nouă pâinea noastră cea de toate zilele’’, spune autoarea.   Mulţi vor fi crezând că, a scrie o carte  e un lucru uşor în ziua de astăzi; copiezi documente, mai adaugi ceva şi gata cartea a ieşit. O carte se scrie greu, cu multă muncă şi trudă.                                                                                                                 Cartea -   Spineni  - Sat şi şcoală - file de monografie,   înglobează   un număr imens de ore de  cercetare a  amintirilor bătrânilor, de  aplecare asupra documentelor, de scriere şi rescriere, de corectare, de punere în pagină de tipar şi  alte  nimicuri, ce  au trebuit analizate şi puse la punct,  pentru a i se da ceea ce  tipografii numesc, abreviat,  B.T. ( bun de tipar).                       Cartea, structurată  în  câteva capitole,   Satul  - File de istorie a locului,  Oamenii locului, Biserica  noastră,  Calea ferată,  Şcoala  - cel mai cuprinzător  capitol, atrage la citit prin magia   narativă despre   istoria  locului, a oamenilor, a şcolii şi  destinele  elevilor  realizaţi. Trebuie să recunoaştem că, şcoala de la Spineni a dat câteva  personalităţi dintre  foştii elevi, din vremea când  doamna  profesoară  a ocupat funcţia de director al aceste şcoli.                    
 Doamna profesoară Aurelia Burlacu   are  această  înzestrare  de  povestitor.  Îmi   amintesc cum mă fascina  la orele  de istorie şi literatura  pe vremea cînd eram elevul domniei sale. Dacă  veţi deschide această carte am convingerea că  nu o veţi  lăsa din mână  până la sfârşit. Eu am citit-o pe nerăsuflate.                                                                                                                                         
De ce a scris doamna profesoară   Aurelia Burlacu    această  monografie? Petru că are o datorie, aceea de om,  ,,de fiinţă repede trecătoare  prin această lume’’, cum spune domnia sa,    cu atât   mai mare e datoria ei, ca  pedagog şi  formator de destine,  ,,să lase un  semn’’  despre oamenii acestor locuri, a celor vii şi a celor trecuţi în nefiinţă, să scrie povestea şcolii şi a  timpului scurs  inexorabil  peste generaţiile de elevi, să nu intre satul  în uitare şi părăginire. Cine  se mai încumetă în ţară  la o asemenea lucrare?                                                                                              
Doamna profesoară a parcurs 125 de ani din istoria şcolii şi a satului  Spineni. Domnia sa   invită pe urmaşi să continue  să scrie această istorie din sat la noi,  să dăinuie în veacuri  scânteia de spirit  aprinsă de o profesoară,  într-un  cătun,  uitat de lume,  de pe Valea Jijiei.  Fără  un dram de spirit  omul coboară lesne în subuman.  Cartea satului şi şcolii  Spineni are această menire de ai menţine  pe oamenii acestor locuri în uman.  Cred cu tărie că,  această scânteie  de spirit se  cere  a fi  reaprinsă de urmaşi.                                                                                                          Doamna  profesoară Aurelia Burlacu s-a dăruit  cu generozitate  pentru fiecare generaţie  de elevi  pe care a păstorit-o, risipindu-şi câte o părticică,  din sufletul ei generos, în fiecare elev,  spre a face din   noi, copii de ţărani,  oameni mari, cum spun  părinţii noştri cu smerenie şi mândrie.  Prin munca ei neobosită, prin crezul ei moral generat de  pasiunea  muncii, prin  credinţa domniei sale  că adevărata cale a existenţei umane  este munca  şi implicit  calea morală a adevărului şi iubirii, prin acest  cult al muncii instituit pentru sine, anume că, numai munca reală, perseverentă şi dedicată  conferă omului aura morală de sfinţenie,  face ca, acum,  bilanţul vieţii să-i  fie încoronat cu această  carte a satului  - Spineni - Sat şi şcoală - file de monografie.              
O  doamnă  profesoară, care,  prin pasiunea muncii sale şi dăruirea de sine,  ne-a făcut  pe mulţi dintre noi  - copiii de ţărani  -  oameni mari, nu poate fi   numită  decât  marea doamnă a  învăţământului românesc. În faţa  doamnei profesoare,  Aurelia  Burlacu,  mă plec cu  smerenie, respect şi iubire.      
Vasile Anton                                                                                    
                                                                                    

   Vasile Anton, Iaşi, 23 noiembrie 2011,  antonvasileiasi@gmail.com                                                             

duminică, 30 octombrie 2011

O prezentare de excepţie a poetului Liviu Apetroaie şi discursul autorului


http://filosofie-si-literatura.blogspot.com/2011/10/o-prezentare-de-exceptie-poetului-liviu_30.html


http://www.universulprieteniei.org/t210-29-octombrie-2011-lansare-de-carte-vasile-anton#3938
 






















 Cum să scriu un eseu...(discursul autorului)

Astăzi m-am  îmbrăcat în costum de mire. M-am îmbrăcat în costum  de mire, căci o lansare de carte e ca o căsătorie. O căsătorie cu  mireasa vie sau mireasa moartă.                             Dacă va fi citită, sigur, am avut norocul de a mă căsători cu mireasa vie; dacă va rămâne  prăfuită, aruncată într-un raft de  bibliotecă (în cel mai fericit caz), cu certitudine am avut ghinionul de a mă căsători cu mireasa moartă.                                                                                                  Fiecare dintre noi, cei care  avem curajul de a scrie în aceste vremuri de criză, ne dorim, fără îndoială,  să avem  şansa de a fi citiţi. E cea mai mare bucurie pentru acela care scrie şi  a pus o picătură din sufletul său, în scrierile sale                                                                                                                  Deşi  cartea, Cum să scriu un eseu..., nu-şi propune să scoată filozofia europeană din depresie (după Umberto Eco, filozofia europeană ar fi intrat în depresie),  caută să explice  câteva probleme de actualitate şi  cercetează chestiuni  filozofice ce obsedează pe oricare om, dar, mai ales, pe tineri care îşi  pun probleme existenţiale.                                                                            Am credinţa că,  eseurile   mele comunică câteva concepte şi adevăruri, într-un limbaj comun,  accesibil.                                                                                                             În aceste volum se regăsesc câteva concepte despre care, îmi place să cred că, sunt  originale,  mi le asum şi doresc să le  evidenţiez, anume: 
                                                                                             - conceptul filozofic: programarea  lumii, vieţii,  minţii umane, a materiei  în general, la marginea haosului;

- conceptul moral al efectului de bumerang, al plăţii şi răsplăţii gândurilor şi faptelor noastre bune sau rele;

 - conceptul psihologic al monitorizării de către inconştient a gândurilor, faptelor şi comportamentelor  ce determină existenţei noastre întâmplări faste sau nefaste

 - ipoteza unui joc cuantic al binelui care învinge răul.         
Atât despre carte. Mai mult aş vrea să vorbesc  despre oamenii care au contribuit la  lansarea cărţii.  În primul  rând,  doresc să spun că,  stimulul cel mai puternic în lansarea acestei  cărţi, mi l-au dat cititorii de pe diferite site-uri literare  şi de pe blogul meu  - filosofie şi literatură.           
  Răspunderea pentru ideile promovate este în totalitate a mea, dar datorez  mult contribuţiei colective. În primul rând  datorez  mulţumiri soţiei mele, Maria,  pentru  aportul  determinant în apariţia acestui volum de eseuri.                                                                                                                   Aduc mulţumiri şi  sinceră preţuire  d-lui  Liviu Apetroaie, membru al Uniunii Scriitorilor,  pentru sfaturile bune pe care mi le-a dat, pentru aplecarea  cu generozitate  şi critică  înţelegere  la scrierea postfeţei.                                                                                                                             D-lui   Dragoş Grosu, vecin şi prieten,  patron al  S.C. Code 932SRL, societate  producătoare de softuri, care a sponsorizat o bună parte din cheltuielile editării cărţii, îi aduc sincere  mulţumiri.             
 Mulţumiri  aparte şi deosebita mea preţuire îi datorez doamnei Rodica Rodean, preşedinta  Asociaţiei Universului Prieteniei, pentru sfaturile  practice, pentru   meticuloasa şi perseverenta implicare  în  reuşita editării şi lansării aceste cărţi.                                                                                     Aceleaşi sincere mulţumiri aduc d-lui Florin Buciuleac, realizatorul copertei şi nepoate mele, Ligia Maria Pascal, în vârstă de 9 ani,  pentru ilustraţia  de pe prima copertă.              Nu pot  să trec cu vederea aportul iniţiatic al poetei Dorina Ciocan (Neculce),   care   m-a introdus  în cercul cultural  al Asociaţiei Universul  prieteniei. 
În cele din urmă, dar nu în ultimul rând,  aduc   mulţumiri tuturor celor prezenţi care au făcut efortul de a pierde un timp preţios  şi a-mi fi  alături  la lansarea aceste cărţi  de eseuri.    

               Vasile Anton, 29 octombrie 2011, Iaşi