Citisem, cu multă vreme în urmă , un roman scris de un american, Jon Updike, intitulat Centaurul, apărută în SUA prin 1963 și tradusă la noi prin 1968. Drama centaurului este drama unui profesor din școala americană. Profesorul Caldwell este un excelent pedagog care încurajează gândirea liberă a elevilor, dar, deși bun pedagog , profesorul nu este nici iubit , nici stimat de elevi. E supus ironiilor și chiar insultelor unor elevi grobieni și primitivi.
Dar acesta era un roman și nu puteam concepe că elevii ar avea îndrăzneala de a-și bate joc de dascălul lor.
În România , regimul comunist , un regim al constrângerilor draconice, era imposibil să te comporți necivilizat față de profesori, fără consecințe dramatice, mergându-se cu exmatricularea din toate școlile.
Bătaia elevilor în școala românească comunistă era continuată în forme aberante , fără nici o șansă de revoltă. Ei bine, acum, după întâmplările din școala românească, îmi dau seama că romanul lui Updike redă fapte reale din școlile americane din urmă cu jumătate de veac. Dar, de la batjocura imbecilă a unui infatuat , probabil fiu de bogătaș, care comitea insultele , nu provocându-l pe profesor în mod deschis la un duel, ci laș și josnic, ascunzându-se în turmă și până la a bate profesorul e o cale imorală a societății în care trăim. Elevul care lovește profesorul(profesoara în speță) nu va ezita mai târziu să-și lovească părinții.
Caldwell era bărbat și până la urmă, dacă era profesorul ce se trăgea de șireturi cu elevii își va fi meritat soarta. De aici și până la a lovi o profesoară e o mare diferență și în ultimă instanță, un gest de primitiv.
Ceea ce, însă, șochează este atitudinea clasei de elevi. Imperturbabili, elevii asistă, iar unul, gen paparazzi de ocazie, pidosnic și imbecil ca bravii informatori de pe vremuri, filmează și probabil vinde filmul, tabloidului Cancan, care titrează cu litere de-o șchioapă informația șocantă. ,,IMAGINI INCREDIBILE! O profesoară este snopită în bătaie de un elev, chiar în faţa clasei! O împinge şi o loveşte în ultimul hal
O scenă incredibilă a avut loc într-o şcoală din România. O profesoară este luată la palme de un elev sub ochii colegilor săi, care nu fac nimic să o salveze.
Femeia încearcă să iasă din clasă, dar elevul se postează în faţa uşii şi refuză să o lase să părăsească încăperea. Fără nicio autoritate în faţa adolescentului, profesoara îl împinge pe acesta, dar ajunge să încaseze câteva palme.
"Ia uite, mă, ce-mi face! Du-te dracului de aici, du-te şi lasă-mă", îi spune ea tânărului care nu se lasă înduplecat.
"De ce dai tu, mă nimicule, în mine? Uite cine dă, un râs de-ăsta", exclamă ea. Colegii elevului se distrează de minune şi filmează incidentul cu telefonul mobil.
Când îşi dă seama că ar putea ajunge "vedetă" pe internet şi toată lumea va afla ce a păţit, tânăra se îndreaptă nervoasă spre "cameraman" şi îi spune să şteargă ce a filmat”
Domnilor, în ce lume trăim? Aproape că îți vine să-i dai dreptate comentatorului agramat și prost, care scria: Pitipoanca nu avea ce sa caute intr-o scoala ca si cadru didactic, dar in iepoca portocalie se intampla numai neintamplate!” Comentariile moraliștilor abundă de exclamații radicale împotriva elevului - de la exmatriculare definitivă și închisoare, până la cameră de gazare, ca și atitudini, după culori politice, de genul asta-i reforma învățământului lui Marga și Andronescu (o absurditate mai mare nici că putea exprima un anume Moromete).
Obiceiul acesta de a-și ascunde identitatea și a pune etichete agramate denotă un caracter laș.
Moromete mai scrie: ,,ANDRONEASCA , A NASCUT MONSTRII”( de-a dreptul incredibil cum pune agramatul acesta virgula între subiect și predicat). Altul exclamă: LA PSUHCARIE CU ACEL GIBON !!!Dar dacă ar fi copilul lui, nepotul sau rudă ar incrimina-o pe profesoară, nu-i așa?
Un altul spune că foarte bine a făcut că a plesnit-o, că ea a ridicat prima mâna asupra lui. Și bineînțeles, toate comentariile sunt pline de etichetări gen cufuriți, giboni, proști, fără o analiză lucidă.
Eu cred că o colaborare părinți-profesori se impune elevilor, până la facultate, altfel societatea românească va educa elevi care vor produce doar sex, droguri și filme de paparazzi.
E nevoie de o colaborare efectivă părinți-profesori , de o schimbare radicală a atitudinii și mentalității părinților de-a înceta de a da vina pe profesori și pe stat, pe reformă și pe miniștrii sau foștii miniștri ai învățământului.
Principalii vinovați îi găsesc pe părinții unor asemenea elevi care nu le-au dat educația corespunzătoare în cei șapte ani de-acasă. Un blogger de succes, Sebastian Bârgău, a scris un eseu deosebit intitulat ,,O carte citita la timpul ei face cat 10 profesori. ”
Iată ce scrie acest blogger pe blogul lui ,,visurât” - lucruri de bun simț ce stau la îndemâna tuturor părinților care vor să-și vadă copii realizați social, nu doar niște poveri pentru familie - drogați , alcoolici, inși fără căpătâi, care se întorc împotriva propriilor genitori, tocmai, fiindcă la momentul oportun nu au primi educația cuvenită.
,,In acel timp, prin rotatie, ma luau la ascultat.Intai trebuiau sa verifice temele, ca sunau la profesori sa afle daca mi-au dat sau nu tema, prin urmare nu puteam minti. Nu sunau zilnic, doar cand ziceam ca n-am tema sau aleator, sa vada daca mi-am facut toate temele. Apoi venea partea de “studiu individual”. Trebuia sa-mi aleg niste carti pe care sa le citesc. In functie de cat de mari erau aveam calculat timpul necesar. Are cartea trei volume? Ai o saptamana. E o nuvela de 100 de pagini? Maine mi-o povestesti.
Si asta faceam. Ei imi calculau timpul ca, zilnic, minim o ora sa citesc. Eu calculam altfel. Azi nu citesc ora aia ci ma joc, maine citesc doua ore. Totul era la alegerea mea, nu eram fortat sa stau o ora pe zi in fata unei carti pentru ca era posibil ca in ziua aia sa nu am chef de citit. Dar la finalul saptamanii trebuia sa vin cu rezumatul scris si cu ce-am inteles eu din cartea sau cartile alea. Si, tot prin rotatie, se discuta pe marginea cartii. Si nu puteam fenta nicicum acest moment pentru ca parintii mei citisera toate cartile pe care trebuia sa le citesc eu. Daca nu citeam, incepeau bobarnacele. Nu luam bataie, dar se taiau beneficiile. Nu mai ieseam la joaca X zile, canci televizor, banii de prajituri dispareau si ei…
Ei bine, inmultiti asta cu 12 ani. 2-3-4 carti pe saptamana timp de 12 ani (da, stiam sa citesc inainte sa merg la scoala). Sunt niste sute de carti, nu? Culmea este alta. Toata “corvoada” s-a oprit la un moment dat. A inceput cu “ascultarea” la 2 saptamani, apoi o data pe luna, apoi deloc. Dar reflexul era format deja. Aveam ora mea de citit si, chiar daca nu-mi mai cerea nimeni acest lucru, continuam sa-l fac din obisnuinta si pentru ca ajunsese sa-mi si placa. Si acum vad ca nu mi-a prins deloc rau.
Prin urmare eu nu mai am mila nici de parintii care se scuza si nici de copiii semi-analfabeti. Ai mei au putut sa se sacrifice pentru binele meu, altii de ce nu pot? Ai facut copii, nu te-ai gandit daca poti avea grija de ei? Ce-ai crezut, ca-l arunci la scoala si cu asta s-a terminat responsabilitatea ta? Ei bine, nu.” (Sebastian Bârgău - O carte la timpul ei face cât zece profesori )
Ei bine, ceea scapă din vedere părinții este să-și pună odraslele să citească o carte pe săptămână , nu să-i lase să stea toată ziua și noaptea pe net să se informeze și să se autoeduce cu fel și fel de bazaconii.
Vasile Anton, Iași, 5 aprilie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu