Melancolie masculină

Am o stare  de  grea melancolie…,

Durerea  mă sfâșie cu gheare-adânci în piept

Tânjesc! Dorul mă  împinge la beție,

 Beau, să uit de  toate, ca un bătrân  inept…

Demonii cei răi  pe suflet  mi s-au pus;

 Mă  chinuiesc ca pe Isus Dumnezeu… 

Cu mâna îi alung; niciunul nu-i supus,    

 Ca eriniile pe-Oreste,  mă bântuie mereu.       

Disperat , caut  în cămară   drogul cel divin,

Unde-i   balsamul  pentru   durerea  mea?!  

Sticla de whisky, de  țuică sau de vin,

Melancolia e  boala  cea mai grea!

Tânjesc, dar după ce?..., nu știu!

Simt demonii  prezenți,  acum mă strâng  de gât,

Inima  mă doare,  în suflet e pustiu…

 Pahar după pahar golesc, să-mi treacă de urât…

Înc-un pahar și viața o văd din nou  în roz…

Pe demonii cei răi cu vin i-am amețit;

Râd   și plâng   ca un  bătrân matroz

În cârciuma din port, unde-a  iubit.

Ah,  iubito, de ce m-ai părăsit?

Fără tine viața mea este   chin,

M-apasă  timpul până  la infinit            

Beție de-amar și de venin…              

Sunt aici, chiar lângă tine sunt!

Niciodată  nu te-am părăsit…

Atunci, de ce sună gol sufletu-mi în cânt…

Și inima-i pustie  și gându-i otrăvit ?!                         

        

Ești aici?! Dar  ce departe ai plecat!

De ce te-ai depărtat când lângă mine ești?      

Universul, dintre noi, ce mult s-a dilatat!

Iubirea-i amintire din  povești…

Mâna o întind  iar după pahar...

Himerele mă bântuie, ochii îmi sunt goi,

Cu demonii  mă lupt, dar în zadar...
Melancolia e singurătatea-n doi?!...                      

              

      Vasile Anton Ieșeanu, 27 decembrie 2015, Iași