Trei romane descriu fenomenul concentraționar al secolului XX

                                  Romanele Iadul de lux, Suburbii municipale și Tobele mute tocmai asta fac, dezmint, prin istoriile narate, conjectura lui Constantin Dram, anume că totul este iluzie pe acest pământ și libertatea, cea mai nebuloasă problemă, chiar dacă în sine cele trei romane sunt simple ficțiuni.

                            Cele trei romane scrise de Emilian Marcu constituie în ansamblu o superbă trilogie despre tragedia umană în sistemele concentraționare: colectivism, ceaușism, stalinism. Nimeni nu poate nega colectivizarea denunțată de autor în Iadul de lux, manifestările abuzive ale lui Ceaușescu și ale securității satirizate de autor în Suburbii municipale sau umanismul individului la limita supraviețuirii în lagărele staliniste, umanism surprins magistral de Emilian Marcu în Tobele mute.

                          Este adevărat că „istoria nu este o literatură de imaginație”, spune Berlin, dar deseori literatura de imaginație, reconstituind un fapt istoric, e mai plauzibilă decât istoria scrisă și descrisă de istorici, cărora, același Berlin, le contestă obiectivitatea. Fără îndoială, literatura de imaginație nu are acest scop de a descrie istoria, însă un autor înzestrat cu imaginație ne poate transporta spațio-temporal în lumea acelui timp istoric în care istoria reală s-a petrecut și care ne poate reda un crâmpei din acea realitate, adesea mai realist și mai obiectiv decât un istoric. Romanele lui Emilian Marcu nu sunt istorii, nu sunt nici măcar romane istorice, dar cu siguranță lumea imaginată nu este o lume ruptă de realitățile istorice.
                         Colectivizarea țărănimii, ceaușismul, lagărele staliniste nu au fost iluzii; ele au fost istorii reale în care s-au petrecut imens de numeroase drame și tragedii umane. Istoria nu este iluzie; istoria e informație memorialistică. A le nega înseamnă a nega existența umană.

                     Dacă în romanul Suburbii municipale, decriptarea parabolei comunismului pentru lectorii neinițiați este o operație mai greoaie, în Tobele mute, alegoria este mult mai accesibilă. Chiar și cititorul cu lecturi puține este hipnotizat de arta uzitată de Emilian Marcu în acest roman în care este denunțat sistemul concentraționar stalinist.

                     A scrie romane de genul - Iadul de lux, Suburbii municipale și Tobele mute nu este la îndemâna oricui. Mulți cred că, după un pospai de lecturi, scriitura e o recreere când nu ai ceva mai bun de făcut. Dovada au făcut-o mulți, foarte mulți autori și multe autoare care, după revoluția anticomunistă și dispariția cenzurii, s-au apucat de scris; mulți s-au ratat ca scriitori, după cum ne spune Alex Ștefănescu, în celebra sa carte de critică - Cum te poți rata ca scriitor.
                   Unii s-au lansat în literatură de consum, o artă a kitsch-ului literar, scriind romane de genul babei comuniste, ducând în derizoriu soarta tragică a femeii în comunism. Arta narării e o artă complexă, după cum o demonstrează romanele lui Emilian Marcu. În aceste romane a reușit să fascineze lectorul printr-o excepțională modalitate de a recrea realități istorice atât de plauzibile, încât cel care le citește are impresia participării directe la scenele descrise de autor. Drama și tragedia răzbate dincolo de criptări, emoționând uneori până la lacrimi cititorul.

 

(

fragment din eseul LIBERTATE ÎN IADUL DE LUX )