În ,,Cum să scriu un eseu’’ , prins de viziunea lui Huxley, aceea a unei lumi tot mai incerte şi mai imprevizibile, am îndrăznit să avansez ipoteza că existenţa umană actuală se află într-o continuă acceleraţie, ca şi cum ar corespunde mişcării tot mai accelerate de expansiune a Universului, şi că, evenimentele umane devin, datorită vitezei existenţiale, tot mai imprevizibile, ca şi cum anumite forţe cosmice ar produce distorsiuni ale spaţiului-timpului terestru. Se ştie că acceleraţia unei mase deformează spaţiul-timpul. Dar, nu numai acesta a fost motivul, că m-am lăsat ,,prins’’ , ci pentru a arăta că eseul , spre deosebire de alte scrieri, permite digresiunea.
Aceste forţe cosmice de care se leagă cu osârdie astrologia, care se complace în practica ghicirii şi nu în a explica fenomenul, ar putea fi declanşate de acceleraţia tot mai mare a Universului aflat în expansiune. Ei bine, pentru această ipoteză am avut îndrăzneala să corelez ideea emisă de Huxley, privitoare la incertitudinea şi imprevizibilitatea socială cu teoria expansiunii tot mai accelerate a Universului şi m-am întrebat dacă există o legătură între viteza cosmică tot accelerată, expansiunea universului şi cea a existenţei pământene.
Teza corelaţiei universale este teoretizată de fizicienii relativişti şi se regăseşte în teoriile Universului holografic, a sincronicităţii holistice, dar această ipoteză - precum în cer aşa şi pe pământ - este foarte veche. Viziunea paralelismului celor două lumi, a lumii din cer şi a lumii de pe pământ, a fost promovată încă din timpul civilizaţie sumeriene. Sumerienii au intuit existenţa unei reflexii în oglindă a lumii cereşti şi a celei pământene. ,,Aşadar, sumerienii vedeau dubluri gigantice , uriaşe ale unor fiinţe umane sau ale unor obiecte, şi, în esenţă, admiteau că există un Univers paralel cu al nostru, o lume a zeilor pe care o vedeau în anumite împrejurări. Aşa se face că sumerienii şi după ei akkadienii credeau că tot ce există pe pământ există într-un anumit fel şi în cer, fiecărui lucru de pe pământ îi corespunde cu precizie un lucru identic în cer, după al cărui model ideal s-a realizat(cf. Mircea Eliade, Cosmologie şi alchimie babiloniană, Buc. 1937, Ed. Vremea, p.21)
Aceea viziune o expune şi Constantin Daniel în Civilizaţia sumeriană
,, Analogia strictă ce există între pământ şi cer, microcosmosul căruia îi corespunde macrocosmosul din cer, a fost reluată de multe credinţe de la China antică până la alchimiştii evului mediu european şi la gnosticii greci sau Kaballişti, dar această corespondenţă este reductibilă la experienţa sensibilă a mirajelor în ultimă instanţă.’’ (Constantin Daniel – Civilizaţia sumeriană, p. 172).
Ideea corespondenţei cer – pământ a fost transpusă în Europa de filosofia platoniciană, care vede, sub influenţa orfică , că lumea este o copie a lumii Inteligibilului.
Dar cu adevărat, aceste idei au pătruns pe calea filozofie oculte, după cum ne asigură profesorul Culianu, prin filiera arabă, îndeosebi Picatrix a matematicianului andaluz al-Madjritî, care printre banalităţile omologiei macrocosmos şi microcosmos, promovează legătura practică dintre cer şi om – recte astrologia. Cel care va influenţa în mod fatal gândirea europeană a evului mediu , este al – Kindî, cu lucrarea ,,Despre radiaţie’’, în care susţine existenţa ,,unei reţele de raze invizibile provenind de la stele, ca şi de la toate obiectele de pe Pământ.’’ În mic, lumea pământeană este o reflecţie în oglindă , o antilume a Universului. Ideea a fost reluată şi dezvoltată de raţionalistul Leibniz în teoria monadelor. El susţine că Universul este alcătuit dintr-o multitudine de substanţe identice numite monade. Monada este Ideea infinitului mic, a individualităţilor metafizice, sugerată din calcul infinitezimal, al cărui autor a fost Leibniz.
Orice monadă, spune Leibniz, este o oglindă a Universului mare. ,,Monada este o individualitate, asemenea sufletului nostru, o contracţie a universului, o lume în miniatură.’’(Mircea Florian - Îndrumare în filosofie , Ed. Ştiinţifică, 1992, Bucureşti, p. 281).
Ideea comuniunii omului cu Universul a fost avansată şi de Alfred Adler, cel de-al treilea psihanalist din triumviratul psihologiei veneţiene. Aceste teze sunt tot mai mult dezbătute azi de noile teorii cosmologice fundamentate pe teoria relativităţii, a mecanicii cuantice şi teoria stringurilor.
Vechile filosofii oculte, mai cu seamă geomanţia venită din arta islamică, practicată în vechime prin trasarea de puncte şi linii pe nisip, este modernizată, după cum ne spune profesorul Ioan Petru Culianu, de filozofi florentini ai Renaşterii. Aceasta ar avea la bază legătura invizibilă în întregul cosmos , fapt pentru care evenimentele istorice ,, pot fi prezise pe baza unor modele matematice simple, repetitive’’ (Ted Anton – Eros , magie şi asasinarea profesorului Culianu, Ed. Nemira, 1997, p.36). În baza acestei teorii oculte islamice s-a dezvoltat nespus demult, în evul mediu, arta magiei.
Recent, mai mulţi fizicieni au găsit corelaţii între gândirea mistică orientală şi rezultatele cercetărilor din fizica cuantică, văzând Universul, nu ca un ansamblu de aglomerări materiale şi vid, ci, la fel, ca misticii orientali , un ,,paradis al lui Indra’’ în care se află o împletitură de perle, în care privind pe una le vezi pe toate reflectate în ea, în care orice obiect din lume le implică pe celelalte. Ideea texturii este exprimată de poetul profet englez, William Blake, astfel:
Să vezi lumea într-un grăunte de nisip
Şi cerul într-o floare de câmp
Să ţii infinitul în palmă
Şi veşnicia într-o oră.
Aşijderea, Eminescu exprima viziunea Universului în celebra sa aserţiune, a sâmburelui care cuprinde ,,ideea stejarului întreg’’ , sau şi mai fascinata ideea că ,,Dumnezeu e un atom, un punct matematic.’’
E de observat că existenţa umană, în sincronicitate cu acceleraţia cosmică, şi-a accelerat dinamica existenţială; aceasta amplificare a acceleraţie spaţial-existenţiale, corelată cu încălzirea globală, ar contribui la accelerarea mişcării de tip brownian a indivizilor acestei lumi.
Omul modern trăieşte informaţional şi spaţial mai intens existenţa şi, prin asta, şi temporal. Individualismul a crescut tot mai mult în detrimentul colectivismului ce promova ritualul( în toate culturile aşa zis primitive ritualul era un fundament al comuniunii cosmice ), conferea omului securitatea psihică în faţa Universului rece şi implacabil. Ritualul întărea spiritul de comuniune socială. În epoca modernă ritualul, lipsind din ecuaţia existenţială, generează un individualism egocentric şi o stare nevrotică accentuată.
Ritualurile şi ceremoniile au fost redus la simulacre, nu mai au forţa extazului colectiv, care generau o forma mentis eliberată de stres şi anxietăţi. În Univers ritualul este forma fundamentală prin care materia îşi manifestă mişcarea şi se auto-organizează.
Atunci, cum se explică această necorelare cu socialul uman actual ? Să găsim aceasta soluţie în cheia platoniciană a participării lumii materiale la lumea inteligibilului? Să influenţeze mai mult lumea umană Universul? Este oare posibilă o schimbare de forţă în Univers, anume spiritul uman să influenţeze mai puternic lumea inteligibilului prin ,,participare’’?
Nici religia, nici sectele, nici alte forme care impun ritualul ca fundament al organizării şi structurării, ca de pildă lojele masonice, misa, nu mai pot suplini autenticitatea trăirii sentimentului de comuniune socială.
Prin urmare, individul uman se află tot mai singur şi mai izolat, iar reţele de socializare virtuală de genul Facebook, nu au darul de a genera o stare psihică satisfăcătoare. Dimpotrivă, în faţa avalanşei de informaţii-bombe, omul se simte tot mai izolat şi singur, mai anxios şi din aceste motive tot mai nevrotic, căci legăturile virtuale nu pot suplini legăturile psihosociale. Interacţiunile umane pe spaţii globale sunt tot mai frecvente, dar interacţiunea naţionalităţilor ( Babilonul modern), are efect de respingere a legăturilor. În pofida căsătoriilor mixte sentimentul de comuniune socială este tot mai mult abandonat în favoarea individualului – un fel de a fi ,,singur printre străini.’’ E un sentiment acut de înstrăinare a omului de om.
Acceleraţia existenţială pare să conducă spre ideea intrării lumii într-o fază nouă de haos existenţial. Această sincronicitate a stării de haos a fost remarcată de unii cosmologi în Univers şi în lume. ,,Se ştie deja că evoluţia de tip haotic este un numitor comun la toate scările astronomice: la scara sistemului solar, la scara galaxiilor, la scara clusterelor de galaxii, şi tot aşa până la scara întregului univers însuşi [..] Într-o societate cu fiinţe vii inteligente vom avea un haos în plus adăugat la haosul din ecuaţiile lui Einstein’’ ( Frank J. Tipler – Fizica nemuririi, Dumnezeu, cosmologia modernă şi învierea morţilor, p.(X).
Starea de haos se petrece şi la nivelul individului, neliniştit şi nemulţumit de propria sa existenţă. De regulă, starea de haos la nivelul individului duce la nevroze severe. Se cunoaşte că numărul pacienţilor nevrotici sunt în continuă creştere. Este acelaşi lucru pe care-l remarca şi Ioan Petru Culianu în celebra sa carte ,,Eros şi magie în Renaştere, 1484’’, anume că, civilizaţia occidentală modernă reprezintă produsul Reformei, care a avut drept consecinţă cenzura imaginarului , adică aceea ce Socrate numea ,,nebunii divină’’ - ritualul şi divinaţia sau imaginarul , prin apariţia ştiinţei şi a instituţiilor moderne şi în plan psihosocial - proliferarea nevrozelor.
O lume tot mai nebună şi mai haotică înlocuieşte vechile structuri sociale familia de tip celular sau atomic - ca bază a socialului, ca şi cum, odată cu fizica cuantică lumea pare a fi intrat în haosul cuantic. Ceea ce nelinişteşte este că, odată cu aceasta valorile morale sunt din ce mai puţin respectate, cu atât mai puţin cele religioase, omul intrând, în cercul vicios al mizerie morale, al distrugerilor şi omorurilor iraţionale, a sexualităţi şi criminalităţii absurde, a sectelor sinucigaşe, a satanismului, ce induc angoase şi mai incontrolabile - terorism, pedofilie, abuzuri de tot felul, apariţia familiei homo, sinucideri în masă, etc. E ca şi cum timpul lui Dumnezeu a fost luat de timpul lui Satan. Forţa lui Dumnezeu din noi este înlocuită tot mai mult de forţa satanei. El se infiltrează subtil, ca o informaţie benefică , prin persuasiunea ştiinţei, cunoaşterii şi tehnologiei , dar mai cu seamă, prin abdicarea de la câtimea de norme morale ce trebuiesc respectate de fiecare individ în parte, prin abdicarea de la credinţă.
Implicit destinul individului, în condiţiile accelerării vieţuirii şi a intrării omenirii într-o fază nouă de haos, se schimbă. În pofida amplificării cunoaşterii şi a dezvoltării tehnologice, sau poate tocmai din acest motiv, destinul individului a căpătat o nouă viteză existenţială. Amplificarea interacţiunilor umane creşte pericolul de haos existenţial. Dovada cea mai palpabilă o constituie creşterea şi amplificarea relaţiilor şi corelaţiilor matrimoniale, creşterea numărului de copii fără tată sau fără mamă, a familiilor uni-parentale, care proliferează nevrozele şi sporesc haosul existenţial.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu