Românul nevoiaş este de două ori umilit – odată, fiindcă e sărac şi munca lui pare o repetare monotonă şi zadarnică; în al doilea rând, fiindcă e strivit zi de zi de sfidarea omului bogat cu maşinile lui mult prea luxoase şi libertăţi la care el nu-şi permite luxul, nici măcar să viseze şi politicianul veros. Românul nevoiaş visează abia la asigurarea traiului zilnic. Viaţa lui se aseamănă cu al lui Sisif; urcă zi de zi fără nici un sens stânca pe vârful muntelui şi pe care o scapă iarăşi şi iarăşi când s-a apropiat de culme. Munca lui e reluată de copii săi şi de copii copiilor săi, generaţie după generaţie; viaţa lui se roteşte în cercul vicios al sărăciei , al muncii fără sens şi asemenea lui Sisif, nu are putinţa de a urca nici măcar stânca până în vârf, nicidecum s-o treacă dincolo pe culmea însorită a vieţii. În această ordine de idei, viaţa lui devine fără sens, se roteşte, zadarnic,. în acelaşi cerc fără ieşire.
Adesea omul nevoiaş se umileşte şi mai mult prin eşuarea în alcool şi drog, în timp cel bogatul căruia orgoliul îi creşte proporţional cu averea, îşi permite plăceri interzise şi libertăţi proscrise.
Să amintim oare aici şi de aroganţa Occidentului bogat faţă de estul sărac?(parcă n-avem îndrăzneala să scriem estul cu E mare, atât ne simţim de mici în faţa opulenţei Occidentului). Au simţit adesea conducători noştri, pe propria lor piele, aroganţa şi trufia acestora; noi am perceput-o ca pe o atitudine normală a celor mari faţă de cei mici.
Dar toate aceste atitudini ofensatoare care au ieşit la iveală de multe ori în relaţiile Vestului cu estul, în pofida atitudinii oficiale afişate ostentativ ca relaţii între egali, nu se datorează atât orgoliilor Occidentalilor, cât mai ales, lipsei de demnitate a celor ce trebuie să ne reprezinte ţara cu demnitate.
Ca şi vechea democraţie ateniană şi democraţia noastră este împărţită între o mână de bogaţi aroganţi şi o mare de săraci umili. Ambele democraţii suferă de lipsa unei clase de mijloc, o clasă care să trăiască în demnitate şi înţelepciune . Ca să împace ,,cele două haite’’ , Solon, unul din cei şapte înţelepţi, a aşezat în cetate o Sophrosyne ca echilibrului şi justei măsuri.
Când va veni oare un Solon şi la români care să aşeze o înţelepciune a echilibrului şi justei măsuri? Nu, nu credem că avem nevoie de un Solon, ci mai degrabă de o clasă de mijloc – acea ,,middlle class’’ cu care se mândresc englezii. O clasă de mijloc nu ar avea suficienţi bani pe care să-i cheltuiască pe plăceri interzise, ca cei bogaţi, nici să promoveze exhibiţiile şi libertăţile lor nebuneşti, dar ar avea suficienţi bani ca să nu ducă grija zilei de mâine ca cei săraci. O asemenea clasă ar tinde să devină o clasă creativă, o clasă morală cu evidente pasiuni creatoare a adevăratelor valori materiale, morale şi spirituale. O asemenea clasă ar da sens şi valoare vieţii româneşti atât de afectată de starea anomică, care domină societatea românească. Dar clasa politică nu are nevoie de oameni înţelepţi, demni şi bravi, ci de oameni umili, pe care să-i ducă la vot, ca pe nişte roboţi sau mai bine zis ca pe o turmă de oi, la muls.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu