Faceți căutări pe acest blog

luni, 19 martie 2012

Google modifică sistemul de căutare


 
          Google se pregăteşte să modifice sistemul său de căutări încă o dată, pentru a echilibra balanţa între site-urile care au fost foarte bine optimizate pentru a fi găsite după cuvinte cheie şi site-urile de calitate.
           Practic, gigantul IT&C doreşte să ofere şanse egale site-urilor de calitate, având de ales între „toţi cei care fac o muncă de calitate, site-uri frumoase şi conţinut de calitate, pe de o parte, şi cei care folosesc metode de optimizare a căutărilor", scrie cnet.com.
             „Încercăm să facem GoogleBot (n.r. - robotul care urmăreşte toate site-urile şi oferă rezultate concrete) mai deştept, să fim mai relevanţi, dar încercăm să dăm şi de cei care abuzează de optimizare, care folosesc prea multe cuvinte cheie pe o pagină sau schimbă prea multe link-uri cu alte site-uri", ar fi spus un reprezentant al gigantului online într-o discuţie la conferinţa South by Southwest.
             Modificările vor afecta căutările în luna următoare sau chiar în mai puţin timp.
            Google a anunţat şi săptămâna trecută o schimbare a căutărilor, introducând „căutarea semantică", utilizatorii putând pune întrebări motorului de căutare la care să primească răspunsuri concrete. 
Sursa:  Adevărul ro. ( autor Vlad Andriescu)    

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu