Înfiorată de atingerea vaporoasă a dantelei rochiei care o învăluie, Mihaela demonstrează încă o dată de ce este una dintre cele mai sexy femei din România. Simte ca nimeni alta privirile aţintite asupra sa şi se "joacă" senzual cu camera, în timp ce-l aşteaptă pe el... Dorinţa pluteşte în aer, printre voalurile fine şi emoţiile stârnite de privirea inocentă şi pasională a femeii care ştie cu adevărat să iubească.
Iubirea este, de altfel, sufletul liniei vestimentare lansate, ieri, de Dana Budeanu, în cadrul unui eveniment exclusivist la care au participat invitaţi de renume din lumea mondenă. Creatoarea a dat frâu liber imaginaţiei cu "Lolita", prima sa colecţie de rochii: creaţii vaporoase, sofisticate, din materiale preţioase, precum dantela Solstiss sau Sophie Hallette, aceasta din urmă fiind purtată de Kate Middleton la nunta regală, rochie semnată de Alexander McQueen. Colecţia mai cuprinde şi linia de tricouri "Feelless" şi sacouri foarte feminine care urmăresc linia corpului, în combinaţie cu pantaloni şi fuste, toate în acelaşi ton romantic.
Sursa: Cancan
În viziunea Danei Budeanu, "Lolita" este copilul ascuns din fiecare femeie, inocenţa celui mai pur sentiment, senzualitatea propriei feminităţi acoperită insesizabil de texturi preţioase.
"Lolita, romanul meu preferat, este cea mai frumoasă poveste de iubire totală, care ignoră vârstele, când naivitatea şi experienţa unei femei se împletesc. Eşti Lolita când adoraţia depăşeşte imaginaţia, când limita nu există, când totul este mai presus de percepţie şi pare interzis, când respiraţia nu mai are sens şi poţi trăi fără ea, când totul pare prea puţin, când fericirea devine insuportabilă, când pulsul este tot ceea ce mai auzi, când el ştie mai bine decât tine cine eşti. Si ca povestea să fie completă, Lola este persoana din atelierul meu, care face posibil ca toate aceste texturi, să capete forma finală în creaţiile pe care le-am creionat", a declarat Dana Budeanu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu