O splitare neobişnuită a acţiunilor Google, menită să conserve controlul fondatorilor celui mai mare motor de căutare online, ridică semne de întrebare şi atrage unele bombăneli pe Wall Street, chiar când investitorii sunt concentraţi de problemele legate de afacerile pe termen scurt ale companiei, transmite Reuters.
Cum este posibil?
Acţiunile Google au pierdut vineri 4%, până la nivelul de 624,60 dolari, conduse de îngrijorările în creştere cu privire la ratele motorului de căutare şi plăţile către parteneri.
Tendinţa de declin pe motorul de căutare a accentuat incertitudinea investitorilor cu privire la perspectivele de creştere ale Google, precum şi neliniştea legată suma de 12,5 miliarde dolari pe care compania o aşteaptă pentru a achiziţiona Motorola Mobility.
Pentru unii investitori, însă, mutarea Google de splitare (divizare) a acţiunilor şi crearea unei noi clase de acţiuni fără drepturi de vot reprezintă o dezvoltare îngrijorătoare.
“Suntem îngrijoraţi că această mutare va stabili un precedent, pe care alţii vor dori sa îl imite”, spune un manager a unui fond de pensii al profesorilor, al doilea cel mai mare fond de pensii din SUA.
Un precedent periculos
Structura acţiunilor Google, care concentrează circa 66% din drepturile de vot în mânile fondatorilor Larry Page şi Sergey Brin şi al preşedintelui executive Eric Schmidt, a fost urmată de alte companii de internet cum ar fi Zynga, Groupon şi Facebook.
Crearea unor noi acţiuni fără drept de vot va permite trioului de la vârf să îşi menţină controlul fără vreun risc de diluare când vor fi emise noile acţiuni pentru compensarea angajaţilor, achiziţii sau alte scopuri.
“Reprezintă o prioritate pentru ei să menţină controlul. Dar poate ar trebui ca ei să pună capital propriu în spatele acestei mutări, în loc să ia din porţia investitorilor existenţi”, spune managerul fondului de pensii.
Fondul CalSTRS (California State Teachers’ Retire System), care deţine peste 400 milioane dolari în acţiuni Google, are în plan o dispută cu Google cu privire la mutarea lor (splitarea acţiunilor n.r.), în condiţiile în care alte companii ar putea fi tentate să urmeze mişcarea liderilor Google.
Unele persoane se întreabă dacă noile acţiuni Google fără drept de vot, care vor avea un simbol separat, se vor tranzacţiona cu un discount faţă de acţiunile cu drept de vot. Acest lucru e tipic pentru companiile care au doua clase de acţiuni.
În cazul Google, acţiunile cu drept de vot nu reprezintă un beneficiu prea mare pentru acţionari, din moment ce fondatorii deţin controlul majoritar al companiei. Prin urmare, prima acţiunilor cu drept de vot nu este atât de mare cât ar trebui să fie în mod normal, spune reprezentantul unei şcoli de management.
Venituri în scădere, declin pe bursă
Google a atribuit un cost per click (CPC) cu 12% mai mic în primul trimestru din acest an, în urma orientării către ratele mai ieftine de publicitate din telefonia mobilă, dar şi în urma altor factori.
“Activitatea pe zona de telefonie mobilă este din ce în ce mai problematică. Google are o cotă de circa 90% din căutările pe telefoanele mobile, dar veniturile lor trebuie împărţite cu producătorii de telefoane şi transportatorii de date”, spune un analist din domeniu IT.
Căderea ratelor de publicitate din primul trimestru a urmat declinului de 8% din trimestrul al patrulea din 2011.
Analiştii spun, de asemenea, că incertitudinea legată de planurile Google pentru Motorola Mobility ar putea pune presiune pe acţiuni pe termen scurt.
Vineri, pe scădere, acţiunile Google s-au tranzacţionat într-un volum de peste trei ori mai mare decât media.
Acţiunile Google, care au pierdut 9% după rezultatele din trimestrul IV publicate pe 19 ianuarie, au crescut de atunci doar cu 2%.
Sursa : Capital. ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu