Nokia şi Microsoft au dat-o în bară cu lansarea Lumia 900
Data de lansare a fost aleasă cum nu se poate mai nefericit - de Paştele catolic
Liniile telefonice de unde se putea comanda noul smartphone îi întâmpinau pe clienţi cu reclame pentru iPhone 4S Cum a fost posibil?
Şi, ca tabloul unei lansări eşuate să fie complet, telefonul are probleme cu sistemul de operare
Cu siguranţă cea mai nefericită lansare de la începutul acestui an - şi probabil va rămâne unica de acest fel până la finele anului - este lansarea smartphone-ului Lumia 900 de la Nokia, terminalul cu care finlandezii sperau să rupă gura târgului. Din păcate pentru ei, cât şi pentru cei de la Microsoft, nimic nu a mers bine cu această lansare.
În primul rând data de lansare oficială a fost cât se poate de greşit aleasă (ca să nu spun altfel), de Paştele catolic. Finlanda este o ţară catolică, iar oficialii companiei ar fi trebuit să anticipeze că nimeni nu va cutreiera străzile pentru a-şi cumpăra un telefon mobil inteligent. Probabil, nici dacă s-ar fi lansat iPhone 5 sau iPad 3 nu s-ar fi prezentat foarte mulţi în magazine pentru o asemenea lansare, într-o asemenea zi. Nu a fost aleasă bine şi pentru că magazinele AT&T (operatorul american de telecomunicaţii mobile cu care cooperează pe teritoriul SUA - n.r.) erau închise. The New York Times notează că cele 39 de magazine din apropierea Time Square erau închise. Probabil acelaşi lucru s-a întâmplat în mai toate ţările, care au sărbătorit Paştele weekend-ul trecut, nu doar în SUA.
Un redactor de la The New York Times a sunat la AT&T să-i întrebe de noul telefon-minune de la Nokia, şi cum nu a răspuns nimeni, mesajul de întâmpinare îi îndemna pe clienţi să viziteze magazinele AT&T şi să cumpere un iPhone 4S.
A picat pariul pe Windows Mobile 7?
Atât Nokia, cât şi Microsoft au mizat şi probabil încă mizează pe Lumia 900. Nokia este într-o ligă inferioară, în ceea ce priveşte smartphone-urile. Nu are ce să arunce în lupta cu Apple sau Samsung. Cel puţin nu până la Lumia 900. Încă nu avem rezultate comparabile, aşa că nu o să spun (deocamdată) că ultimul telefon de la Nokia nu poate concura cu iPhone-urile sau cu generaţiile de Galaxy S.
Microsoft este încă departe de iOS-urile de la Apple şi Android-urile de la Google, aşa că mizează pe Nokia să scoată cel mai bun sistem de operare pentru platformele mobile prin noua generaţie Windows Mobile. Numai că deja are probleme. Nokia a anunţat că Lumia 900, o piesă de bază a strategiei de revenire pe segmentul smartphone, are o problemă de programare a software-ului, care poate cauza întreruperea conexiunii la internet, o nouă lovitură pentru grupul finlandez şi pentru sistemul Windows Phone al Microsoft. Eroarea va fi remediată la începutul săptămânii viitoare, a arătat Nokia, relataeză Reuters.
Defectul Lumia 900 ameninţă să pună piedică efortului Nokia şi Microsoft de a intra în forţă pe piaţa smartphone-urilor şi tabletelor PC, după ce au întârziat timp de patru ani să ia parte la explozia de care se bucură aceste gadget-uri.
Compania anticipează că va actualiza software-ul până pe 16 aprilie, pentru a remedia problema. În plus, fiecare client care a cumpărat telefonul în reţeaua AT&T sau care îl va cumpăra până pe 21 aprilie va primi un bonus de 100 de dolari pe factura AT&T.
Lovitura de la Angry Birds
Rovio Entertainment, dezvoltatorul celui mai popular joc al momentului, Angry Birds, a lansat episodul "Space", fără să suporte sistemele de operare Windows Mobile. "Suntem pe locul 1 în topul descărcărilor de pe magazinul online de aplicaţii al Windows Phone, însă este un efort prea mare să mai creăm jocul şi pentru această platformă, pentru că trebuie să rescriem jocul în întregime", declara un oficial al Rovio, explicând că este o bătaie de cap să creeze o versiune compatibilă cu Windows Mobile.
Sursa: urierulnational.ro (autor Adrian Ungureanu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu