Acțiunile Apple, cele mai urmărite de investitorii români în primul trimestru
Nu doar titlurile listate la Bursa de Valori București au avut randamente impresionante în primele trei luni ale anului, ci și cele de pe piețe străine. Un exemplu este Bank of American, care au performat mult peste medie, ca și cele ale Apple. Investitorii români au acces la aceste acțiuni prin instrumente derivate, precum CFD (contractele pentru diferență). Casa de intermediere X-Trade Brokers, care a analizat piețele internaționale, oferă până la 422 de instrumente derivate. Investitorii români pot da un nou avânt societății românești
Piaţa internaţională de acţiuni a oferit în primul trimestru posibilitatea obţinerii unor performanţe bune, mai ales companiile americane înregistrând în general evoluţii pozitive în această perioadă. Dintre clienţii români care au realizat în acest an tranzacţii prin casa de brokeraj X-Trade Brokers, circa 8% au hotărât că instrumentele financiare bazate pe acţiuni (mai concret Contractele pentru Diferenţa, CFD-urile pe acţiuni) sunt cea mai bună opţiune de investiţii.
CFD-urile oferă posibilitatea tranzacţionării în marjă, astfel încât sumele tranzacţionate în piaţă sunt mai mari decât depozitele investitorului, şi deci atât câştigurile, cât şi posibilele pierderi. Brokerul oferă spre tranzacţionare 422 de instrumente CFD pe acţiuni, grupate în nouă pieţe din opt ţări: NYSE şi NASDAQ în SUA, pieţele de capital din Germania, Spania, Cehia, Marea Britanie, Franţa, Portugalia, Italia; tranzacţiile pe acţiuni au o marjă de 1:10 (de exemplu, la 500 euro investiţi se tranzacţionează acţiuni în valoare de 5.000 euro).
Între companiile majore listate în SUA şi aflate în portofoliul X-Trade Brokers, Bank of America a adus cea mai mare bucurie investitorilor: în primul trimestru acţiunile sale au crescut cu 72,25%. Titlurile băncii au reuşit să revină în atenţie după un 2011 foarte slab (-58%), în care investitorii dezamăgiţi de anularea dividendelor îşi puneau chiar întrebări privind viabilitatea băncii pe termen lung.
„Sectorul financiar american a performat bine în trimestrul întâi (câştigând aproape 20%), dar Bank of America a strălucit între acţiunile bancare americane, cu un câştig spectaculos de 72,25%. Temerile privind capitalul băncii au fost împrăştiate de nota de trecere obţinută la testele de stres organizate de Federal Reserve, investitorii apreciind îmbunătăţirea profitabilităţii şi planurile de reducere a cheltuielilor - inclusiv cele cu forţa de muncă - respectiv cu 5 miliarde de dolari”, spune Claudiu Cazacu, analist-șef al sucursalei din România a X-Trade Brokers.
Între titlurile intens urmărite de investitorii români, Apple, listată pe bursă americană NASDAQ, a avut de asemenea o performanţă de invidiat, reuşind de la începutul anului un avans de 48,03%. „Investitorii au mizat - pe diferite termene - pe acţiunile Apple, un exemplu de explozie a interesului pieţei după o perioadă de acumulare a unor semnale pozitive. Este remarcabilă forţa ascensiunii care a dus preţul la noi maxime istorice în nouă dintre ultimele 13 săptămâni. Succesul noului iPad a mărit aşteptările pentru profitul anului în curs, iar investitorii au salutat cu entuziasm oferirea de dividende din rezerva imensă, de peste 100 de miliarde de dolari, a companiei. Apple, evaluată la peste 590 de miliarde de dolari, riscă să devină însă o «tranzacţie aglomerată», în care aşteptările pentru o capitalizare a companiei de 1 trilion de dolari par a fi sub influenţa unei euforii excesive”, a precizat Claudiu Cazacu.
Dintre companiile americane majore aflate la tranzacţionare pe platforma X-Trade Brokers, acţiunile Electronic Arts, producător de jocuri, au avut cea mai mare scădere (de 21,02%) în primul trimestru al anului.
„Pieţele de acţiuni au oferit oportunităţi interesante de tranzacţionare, atât pe gustul speculatorilor, cât şi pentru cel al investitorilor cu orizonturi mai lungi de menţinere a investiţiei. Instrumentele CFD pe acţiunile din portofoliul X-Trade Brokers oferă posibilitatea amplificării randamentelor de până la 10 ori (dar şi pierderea poate fi majorată substanțial în situaţia unei poziţionări incorecte).
Datorită efectului de levier de 10 la 1, în cazul Apple, de exemplu, câştigul pe primul trimestru ar fi putut atinge un nivel excepţional de 482% din marja depusă (suma blocată drept garanţie). Spre comparaţie, în pieţele valutare, o poziţie de cumpărare a Euro faţă de yenul japonez ar fi oferit în primul trimestru un randament de 1.091% raportat la marjă, dar volatilitatea şi implicit emoţiile şi riscul de închidere forţată a poziţiei ar fi fost mai mari, comparativ cu acţiunile Apple, care au evoluat în general calm şi previzibil. Ne aşteptăm însă ca în timp apetitul investitorilor români pentru piaţa internaţională de acţiuni să crească, mai ales pentru investiţiile pe termen mai lung, în timp ce piaţa valutară va coagula preponderent tranzacţiile pe termen mai scurt de o zi”, mai spune Claudiu Cazacu.
Sursa: Capital. ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu