Comopania Google este acuzată că folosește datele obţinute pentru a forma profile de reclame pentru utilizatori.
Reprezentanții Google se află în faţa unor noi investigaţii, în Europa şi
SUA, după ce a reieşit că folosea un cod ascuns pentru a extrage
informaţii din browser-ul de internet folosit de deţinătorii de iPhone.
Aceeaşi problemă a fost remarcată şi la cei care deţineau un iPad sau
un computer personal. Browserul de internet era "păcălit" să transmită
informaţiile obţinute către Google.
De când a fost descoperit, Google nu a mai folosit codul considerat vinovat, informează Daily Mail.
"Creasem o legătură temporară între browser-ul Safari şi serverele
Google, ca să ne dăm seama dacă cei care utilizează Safari folosesc apoi
şi Google. Vom coopera cu orice autoritate care are întrebări. Dar este
important să se înţeleagă că nu am anticipat aşa ceva şi am eliminat
reclamele memorate din browser-ul Safari", a spus un purtător de cuvânt
al Google.
Codul a fost descoperit de un cercetător de la Universitatea
Standford, Jonathan Mayer. De atunci, Google a dezactivat codul,
pretinzând că este o eroare şi că a colectat doar informaţii anonime.
Sursa : Cotidianul ro. (autor Teodora Țugui)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu